Administrație publică

1. Consideraţii generale despre încetarea raportului de serviciu

                al funcţionarului public

În Dreptul muncii, sediul materiei se regăseşte în Capitolul V al legii nr.53/2003. Potrivit articolului 55, contractul de muncă poate înceta astfel: a) de drept;  b) ca urmare a acordului părţilor, la data convenită de acestea;  şi  c) ca urmare a voinţei unilaterale a uneia dintre părţi, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege. Observăm că reglementarea actuală a cazurilor de încetare a contractului individual de muncă este diferită de vechea reglementare (Codul muncii) înlocuită prin intrarea în vigoare a Legii nr.53/2003.

În ceea ce priveşte încetarea contractului de muncă prin acordul părţilor, printre altele, condiţii generale pentru valabilitatea unui act juridic, consimţământul valabil exprimat al părţilor trebuie să exprime intenţia vădită, clar exprimată de a înceta raporturile de serviciu.

În privinţa modalităţilor de încetare a contractului individual de muncă prin voinţa unilaterală a unei părţi, reţinem că acestea sunt prevăzute cu claritate de lege, pentru a se preveni abuzurile şi a se asigura stabilitatea în muncă a salariatului. Astfel, legea reglementează strict condiţiile în care poate fi dispusă încetarea contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului, precum şi motivele în care poate fi dispusă concedierea: pentru motive ce ţin de persoana salariatului sau pentru motive ce nu ţin de persoana acestuia. În plus, legiuitorul face distincţie între situaţiile în care concedierea este interzisă şi situaţiile în care ea nu poate fi dispusă, funcţie de categoria drepturilor şi libertăţilor protejate.

Încetarea contractului individual de muncă din iniţiativa salariatului – instituţia demisiei – rămâne o expresie specifică a principiului libertăţii muncii. Potrivit legislaţiei muncii, exprimarea voinţei trebuie să fie neechivocă, printr-o notificare scrisă, dar poate fi nemotivată. În context, legea prevede dreptul salariatului de a demisiona fără preaviz în situaţia în care angajatorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate prin contractul individual de muncă.

Remarcăm faptul că şi în privinţa încetării raportului de serviciu al funcţionarului public s-a realizat o considerabilă modificare a regimului juridic, îndeosebi după intrarea în vigoare a Legii nr.161/2003. În forma iniţială a Legii nr.188/1999, erau reglementate şase procedee juridice, respectiv: demisie, transfer, eliberare din funcţie, destituirea din funcţia publică, pensionare şi deces. Am văzut că, transferul şi-a schimbat natura juridică şi trecut între modalităţile de modificare a raporturilor de serviciu, iar celelalte procedee, reformulate, au fost înglobate între situaţiile prevăzute de articolul 84 din legea nr.188/1999, republicată.

Concomitent, trebuie remarcat progresul ultimelor reglementări, care au ţinut cont de situaţiile întâlnite în practică şi care nu aveau o consacrare legală, expresă, cum sunt: constatarea nulităţii absolute a actului administrativ de numire în funcţia publică; admiterea cererii de reintegrare în funcţia publică ocupată de un funcţionar public a unui funcţionar public eliberat sau destituit ilegal ori pentru motive neîntemeiate ş.a. Pe de altă parte, este de semnalat, reglementarea mult mai clară a instituţiei Corpul de rezervă al funcţionarilor publici prin precizarea cazurilor în care funcţionarii publici eliberaţi din funcţii publice sunt incluşi în Corpul de rezervă, precum şi a termenului şi a condiţiilor în care sunt menţinuţi în acesta.

O noutate, pe care unii autori o consideră discutabilă, o constituie utilizarea instituţiei juridice a încetării raportului de serviciu prin acordul părţilor, împrumutată din legislaţia muncii, unde temeiul legal al desfăşurării activităţii este contractul individual de muncă. Observaţiile ţin de faptul că acordul funcţionarului public în cadrul încheierii raportului juridic de serviciu este subsecvent actului unilateral de voinţă a numirii în funcţia publică.

În privinţa cazurilor de destituire din funcţia publică, rezultă că acestea sunt legate de răspunderea disciplinară a funcţionarului public. Valoarea socială ocrotită în dreptul administrativ este alta decât în dreptul muncii: proteguirea importantelor relaţii sociale prin care sunt satisfăcute interesele publice, cele ce ţin de ordinea publică. De asemenea, abaterea, în dreptul muncii ţine de una sau alta dintre interdicţiile derivate numai din disciplina muncii, în timp de, în dreptul administrativ abaterea, este legată de interdicţiile ce ţin de incompatibilităţile special prevăzute de lege.

Am analizat şi constatat, într-un capitol precedent, natura raportului juridic de serviciu al funcţionarului public cu autoritatea sau instituţia publică la care a fost numit să îndeplinească o funcţie publică.

Acest raport juridic nu are, de regulă, o determinare în timp, precis prestabilită, decât în cazul funcţionarilor publici care sunt aleşi şi/sau numiţi, potrivit legii, pe un  anumit termen.

Pentru acest considerent, cu excepţiile despre care am amintit, pentru încetarea raportului de serviciu al unui funcţionar public, numit pe durată nedeterminată, trebuie să intervină, să apară sau să se producă un fapt material sau un act juridic (de voinţă) de care legea să lege încetarea raportului de serviciu. Unele dintre aceste împrejurări au un caracter şi o determinare obiectivă, în timp ce altele depind de voinţa uneia sau alteia dintre părţile participante la un raport juridic sau altul. Drept urmare, încetarea raportului de serviciu poate să intervină din iniţiativa funcţionarului public ori din iniţiativa autorităţii sau instituţiei publice în care este numit funcţionarul public.

Raportul de serviciu este un raport de drept public iar, în principiu, pentru încetarea acestuia nu este nevoie de acordul de voinţă al părţilor, aşa cum se întâmplă în contractele de drept privat. Înţelegem că, de regulă, este suficientă manifestarea de voinţă a unei singure părţi a raportului de serviciu. În acest sens, legea a prevăzut şi a instituit şi o serie de condiţii în care o parte sau alta sau ambele trebuie să-şi exprime intenţia şi dorinţa de încetare a raportului de serviciu.

Statutul funcţionarilor publici, în forma actuală, reglementează cinci modalităţi prin care pot înceta raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, şi acestea sunt:

• încetarea de drept;
• încetarea prin acordul părţilor, consemnate în scris;
• prin eliberarea din funcţia publică;
• prin destituirea din funcţia publică;
• prin demisie.

2. Încetarea de drept a raportului juridic de serviciu

Încetarea de drept a raportului juridic de serviciu al unui funcţionar public, aşa cum este reglementată de Statutul funcţionarilor publici, va putea avea loc în următoarele opt situaţii:

1. la data decesului funcţionarului public;
2. la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de declarare a morţii funcţionarului public;
3. dacă funcţionarul public nu mai îndeplineşte una dintre condiţiile prevăzute la articolul 50 literele „a, d şi f”;
4. la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare sau, după caz, la data comunicării deciziei de pensionare pentru limită de vârstă ori invaliditate a funcţionarului public, potrivit legii;
5. ca urmare a constatării nulităţii absolute a actului administrativ de numire în funcţia publică, de la data la care nulitatea a fost constatată prin hotărâre judecătorească definitivă;
6. când funcţionarul public a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă pentru o faptă prevăzută la articolul 50 litera „h” sau prin care s-a dispus aplicarea unei sancţiuni privative de libertate, la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare;
7. ca urmare a interzicerii exercitării profesiei sau a funcţiei, ca măsură de siguranţă ori ca pedeapsă complementară, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus interdicţia;
8. la data expirării termenului pe care a fost exercitată, cu caracter temporar, funcţia publică.

Constatarea fiecărei situaţii, împrejurări, fapt material ş.a. de încetare de drept a raportului de serviciu se va face în termen de 5 zile lucrătoare de la intervenţia acestora, prin actul administrativ al conducătorului autorităţii sau instituţiei publice. Acest act administrativ, prin care s-a constatat intervenţia unui caz de încetare de drept a raporturilor de serviciu, se comunică Agenţiei Naţionale  a Funcţionarilor Publici în termen de 10 zile lucrătoare de la data emiterii lui.

3. Încetarea raportului de serviciu din iniţiativa uneia din părţi

Încetarea raportului de serviciu din iniţiativa uneia din părţi îmbracă două forme:

• eliberarea din funcţia publică a funcţionarului public;
• destituirea din funcţia publică.

Eliberarea din funcţia publică a funcţionarului public intervine, de cele mai multe ori, pentru motive neimputabile funcţionarului public, în  următoarele situaţii:

1. autoritatea sau instituţia publică şi-a încetat activitatea ori a fost mutată într-o altă localitate, iar funcţionarul public nu este de acord să o urmeze;
2. autoritatea sau instituţia publică îşi reduce personalul ca urmare a reorganizării activităţii, prin reducerea postului ocupat de funcţionarul public;
3. ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcţia publică ocupată de către funcţionarul public a uni funcţionar public eliberat sau destituit nelegal ori pentru motive neîntemeiate, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de reintegrare;
4. pentru incompetenţă profesională în cazul obţinerii calificativului „necorespunzător” la evaluarea performanţelor profesionale individuale;
5. funcţionarul public  nu  mai  îndeplineşte condiţia prevăzută la articolul 50 litera „g”;
6. starea sănătăţii fizice sau psihice a funcţionarului public, constatată prin decizie a organelor competente de expertiză medicală, nu îi permite acestuia să îşi îndeplinească atribuţiile corespunzătoare funcţiei publice deţinute.

Trebuie observat că, eliberarea din funcţia publică se dispune necesarmente pentru motive neimputabile, exceptând, totuşi, situaţia invocată la articolul 84 alineat 4 litera „a”: „pentru incompetenţă profesională în cazul obţinerii calificativului „nesatisfăcător” la evaluarea performanţelor profesionale individuale”, ori, în opinia noastră, acest calificativ poate fi acordat unui funcţionar public numai în situaţiile în care, din motive ce ţin de capacitatea, abilităţile individuale, nivelul de pregătire defectuoasă, ori de neexercitare a atribuţiilor din fişa postului.

Unui funcţionar public i se poate acorda un asemenea calificativ şi în situaţiile în care acesta nu reuşeşte sau nu mai doreşte să-şi exercite atribuţiile prevăzute în fişa postului la nivelele de randament şi de calitate fixate de conducerea autorităţii sau instituţiei publice.

În legătură cu situaţiile pentru care se poate dispune eliberarea din funcţia publică vom face unele comentarii suplimentare:

• ipoteza încetării activităţii autorităţii sau instituţiei publice: prin dispariţia locului de muncă, şi chiar a autorităţii sau instituţiei publice, dispare unul dintre participanţii la raportul juridic de serviciu. Este situaţia similară „decesului funcţionarului public” când, în mod asemănător, „dispare” celălalt participant la raportul juridic. Credem că legiuitorul s-a referit şi se referă exclusiv la situaţia de încetare definitivă, integrală şi efectivă a autorităţii sau instituţiei publice şi nu de una provizorie sau parţială, de transferul atribuţiilor la o altă autoritate sau instituţie publică ori de comasarea la o altă autoritate sau instituţie publică, când activităţile continuă să existe, în totalitate sau parţial, stare de lucruri care nu ar justifica măsura eliberării din funcţie pe acest temei, ci eventual pe cel al reducerii activităţii;
• în eventualitatea mutării autorităţii sau instituţiei publice în altă localitate problema încetării raporturilor de serviciu ale funcţionarului public, respectiv a eliberării din funcţia publică a funcţionarului public comportă alte semnificaţii. În această ipoteză, considerăm că luarea măsurii se va decide numai în situaţiile în care unul sau mai mulţi funcţionari publici refuză să urmeze autoritatea administrativă mutată în altă localitate. Drept urmare, emiterea actului administrativ de eliberare este condiţionată de opţiunea funcţionarilor respectivi iar în cazul refuzului de a urma autoritatea sau instituţia publică în noua locaţie, nu au relevanţă eventualele motivări ale opţiunii făcute;
• Statutul funcţionarilor publici precizează ce se înţelege prin noţiunea de reorganizare a activităţii autorităţii sau instituţiei publice, precizând că aceasta constă în: mutarea autorităţii sau a instituţiei publice în altă localitate ori, în modificarea substanţială a atribuţiilor autorităţii sau instituţiei publice, precum şi a structurii organizatorice a compartimentelor. Reducerea unui post este justificată dacă atribuţiile aferente acestuia se modifică în proporţie de peste 50% sau dacă sunt modificate condiţiile specifice de ocupare a postului respectiv;
• în practica administrativă, pentru a nu interveni confuzii şi a nu da loc la interpretări abuzive, ori de câte ori s-a pus problema încetării activităţii autorităţii sau instituţiei publice sau restrângerii activităţii acesteia, actele normative de nivel superior şi cele interne au reglementat şi problema personalului, inclusiv a funcţionarului public, de cele mai multe ori în sensul transferului la alte autorităţi sau instituţii publice, prin operaţiuni de transfer în interesul serviciului, sau al impunerii unui echilibru şi al corespondenţei dintre proporţiile reorganizării şi/sau reducerii posturilor şi nevoile reale ale reducerii posturilor, începând cu cele vacante şi apoi cu cele ocupate strict necesare;

Înţelesul expresiei posturi de natura celui ocupat de funcţionarul public au primit sensul că sunt posturi de aceeaşi natură cu cele care presupun aceleaşi condiţii de studii şi de pregătire profesională necesare pentru ocuparea lor. Instanţa supremă a decis, de altfel, că posturile nu trebuie să fie identice ci doar asemănătoare sub aspectul atribuţiilor, al studiilor şi al vechimii în muncă.

În situaţia unor posturi identice, este firesc şi chiar recomandat să rămână la latitudinea autorităţii sau instituţiei publice de a hotărî care dintre posturi şi dintre deţinătorii lor urmează a fi eliberaţi din funcţii, printr-o selecţie în raport de competenţa profesională a celor în cauză şi de nevoile reale de personal în situaţia nou creată;

• Statutul funcţionarilor publici condiţionează eliberarea din funcţie, în ipoteza de mai sus, şi pe existenţa refuzului din partea funcţionarului public de a accepta oferta de a fi trecut pe o funcţie publică vacantă din cadrul aceleaşi autorităţi sau instituţii publice. Dacă oferta este acceptată, în mod logic, funcţionarul public nu va fi eliberat din funcţia publică, ci se va proceda la încadrarea la entitatea în al cărei stat de funcţii fiinţează postul acceptat prin transfer în interesul serviciului sau prin transfer;
• autoritatea sau instituţia publică este obligată să acorde funcţionarului public un preaviz de 30 de zile calendaristice, în toate situaţiile în care se pune problema eliberării din funcţia publică pentru cazurile neimputabile, prevăzute de articolul 84 alineat 4 din Statutul funcţionarilor publici.

În perioada de preaviz, conducătorul autorităţii sau instituţiei publice poate acorda funcţionarului reducerea programului de lucru, până la 4 ore zilnic, fără afectarea drepturilor salariale cuvenite;

• Statutul funcţionarilor publici stipulează, de asemenea, că funcţionarii publici pot fi eliberaţi din funcţia publică în situaţiile de reducere de personal ca urmare a reorganizării activităţii, urmare admiterii cererii de reintegrare în funcţia publică de către un funcţionar public eliberat sau destituit nelegal anterior ori pentru motive neîntemeiate constatate prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi în situaţia în care au intervenit măsuri de siguranţă de interzicere a exercitării profesiei sau a funcţiei dispusă prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, atunci când nu există funcţii publice vacante corespunzătoare în cadrul autorităţii sau instituţiei publice;
• cu privire la eliberarea din funcţia publică pe considerente de incompetenţă profesională, în literatura de specialitate şi chiar în practica administrativă s-a subliniat condiţia ca incompetenţa să nu fi apărut în momentul ocupării funcţiei, ci pe parcurs, că aceasta trebuie să se manifeste de-a lungul unei mai lungi perioade de timp şi că ea trebuie raportată la atribuţiile exclusive ale funcţionarului în cauză. Se induce, astfel, fie ideea scăderii pe parcurs a capacităţii subiectului de a-şi îndeplini atribuţiile la nivelul criteriilor de performanţă stabilite pentru autoritatea sau instituţia publică din care acesta face parte, respectiv pentru postul pe care este numit, fie pe cea a creşterii progresive a nivelului criteriilor de performanţă impuse acestora, având în vedere că ele sunt înscrise în fişa anuală întocmită pentru fiecare funcţionar public, care conţine şi calificativul în raport cu performanţele profesionale care i se pretind. Faţă de aceste păreri, ne păstrăm convingerea că acest tip de împrejurare ar fi fost mai bine plasat între cele care pot atrage o măsură disciplinară, respectiv pe cea de demitere din funcţia publică.

4. Destituirea din funcţia publică a funcţionarului public

Destituirea din funcţia publică a funcţionarului public se dispune, în toate  împrejurările, numai din motive imputabile acestuia, în următoarele situaţii:

• ca sancţiune disciplinară, aplicată pentru săvârşirea repetată a unor abateri disciplinare sau a unei abateri disciplinare care a avut consecinţe grave;
• dacă s-a ivit un motiv legal de incompatibilitate, iar funcţionarul public nu acţionează pentru încetarea acestuia într-un termen de 10 zile calendaristice de la data intervenirii cazului de incompatibilitate.

Observăm, deci, că destituirea din funcţia publică nu mai este, ca în cazul eliberării din funcţie, o măsură determinată de situaţii care nu îi sunt imputabile funcţionarului public ci, dimpotrivă, este o măsură de sancţionare disciplinară a funcţionarului public, ea fiind prevăzută nu numai ca situaţie de încetare a raporturilor de serviciu ci şi ca sancţiune disciplinară.

Analiza textului legii ne arată că, într-o primă ipoteză, destituirea  din funcţia publică se poate dispune în eventualitatea săvârşirii unor abateri disciplinare în mod repetat. Considerăm şi noi că textul acestui articol este imprecis, fără rigoarea juridică necesară. Nu sunt precizate care dintre abateri vor fi avute în vedere, dacă se referă la toate abaterile, indiferent de gravitatea şi consecinţele lor şi nici nu dispune cu privire la expresia „săvârşirii repetate”.

Cu privire la cerinţa repetării unor abateri disciplinare credem că nu simpla repetare a  unor abateri mai uşoare ar putea fi relevantă pentru decizia radicală a destituirii din funcţia publică, ci semnificaţia şi consecinţele abaterilor asupra bunei funcţionări a serviciului public, practic punerea în pericol a bunei sale funcţionări. Pe cale de consecinţă, în privinţa abaterilor uşoare s-ar impune o frecvenţă mai mare şi o prelungire în timp a acestora, pe când, în cazul unor abateri grave, cu consecinţe asupra bunului mers al activităţii, poate fi suficientă doar şi o singură repetare a aceleaşi abateri.

În cea de a doua ipoteză, măsura destituirii din funcţia publică se poate dispune dacă s-a ivit un motiv legal de incompatibilitate, iar funcţionarul public nu acţionează pentru încetarea acestuia într-un termen de 10 zile calendaristice de la data intervenirii cazului de incompatibilitate.

Situaţiile de incompatibilitate care ar putea determina încetarea raportului de serviciu a unui demnitar public sau a unui funcţionar public sunt prevăzute şi definite de Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţii publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, în cuprinsul Titlului IV „Conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor în exercitarea demnităţilor publice şi funcţiile publice”. Definirea incompatibilităţii ţine de calitatea persoanei care ocupă funcţii de demnitate publică sau funcţii de autoritate publică şi care este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcţii publice de autoritate. Spre exemplu, funcţia de membru al guvernului este incompatibilă, printre altele, cu o funcţie de reprezentare profesională salarizată în cadrul organizaţiilor cu scop comercial, iar cea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă funcţie publică decât cea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate publică.

Măsura destituirii din funcţia publică se dispune prin actul administrativ al conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, act ce trebuie comunicat funcţionarului public în termen de 5 zile lucrătoare din momentul emiterii acestuia.

Dacă funcţionarul public consideră că motivele care au stat la baza destituirii sale sunt netemeinice şi/sau nelegale, el se poate adresa instanţei de contencios administrativ cu cerere de anulare a actului administrativ, în termen de 30 de zile calendaristice de la comunicare şi plata de către autoritatea sau instituţia publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate, şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcţionarul public.

La cererea funcţionarului public, instanţa de contencios administrativ poate dispune, după ce constată nulitatea actului administrativ, şi reintegrarea acestuia în funcţia publică deţinută.

5. Demisia din funcţia publică

Demisia reprezintă un act de voinţă unilaterală al funcţionarului public prin care acesta aduce la cunoştinţa conducătorului autorităţii sau instituţiei publice intenţia sa de a înceta raporturile de serviciu cu autoritatea sau instituţia publică respectivă.

Cu toate că nu este o cerere, în adevăratul sens al cuvântului, întrucât, pentru a produce efecte juridice, nu trebuie să fie aprobată, legislaţia în domeniu ca şi doctrina şi jurisprudenţa au subliniat că manifestarea de voinţă cuprinsă în actul de demisie, trebuie să fie expresă şi manifestată în scris.

Statutul funcţionarilor publici prevede că funcţionarul public poate comunica dorinţa de încetare a raporturilor de serviciu, notificată în scris, conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, fără a fi motivată, şi că ea va produce  efecte  juridice  în  termen  de 30 de zile calendaristice de la înregistrare.

În legătură cu termenul de 30 de zile de la care începe să producă efecte juridice, apreciem  că, în primul rând, legiuitorul a avut în vedere o perioadă de timp rezonabilă la dispoziţia autorităţii sau instituţiei publice pentru a-şi lua toate măsurile de precauţie necesare cu privire la exercitarea acelor atribuţii pe care le avea cel ce demisionează, pentru ca absenţa sa să nu afecteze negativ continuitatea exercitării funcţiei respective. Este de menţionat că, în lăuntrul celor 30 de zile autoritatea sau instituţia publică este acoperită de faptul că funcţionarul public în cauză are obligaţia de a-şi exercita atribuţiile de serviciu şi să respecte normele cuprinse în regulamentul de organizare şi funcţionare al instituţiei respective.

O serie de autori sunt de părere că asupra termenului de 30 de zile părţile ar putea să convină pentru a fi mai mic ori mai mare. În acelaşi timp, a fost dezbătută şi situaţia în care până la expirarea termenului convenit, de regulă, al celor 30 de zile, funcţionarul public revine asupra deciziei de a înceta raporturile de serviciu cu autoritatea sau instituţia publică de care aparţine, eventualitate în care aceasta este obligată să nu mai emită actul administrativ prin care ia act de demisie.

La expirarea termenului de 30 de zile de la data depunerii cererii de demisie, raporturile juridice de serviciu încetează, cu toate efectele care decurg din aceasta.

Statutul funcţionarilor publici mai prevede că, la încetarea raporturilor de serviciu, prin oricare dintre modalităţile analizate anterior, funcţionarul public are îndatorirea de a preda lucrările şi bunurile care i-au fost încredinţate pentru exercitarea funcţiei.

Funcţionarul public îşi păstrează drepturile pe care le-a dobândit în timpul carierei, cu excepţia cazului în care raportul de serviciu a încetat din motive imputabile acestuia.

Funcţionarii public beneficiază  şi de drepturi din bugetul asigurărilor pentru şomaj, în situaţiile în care raporturile de serviciu ar înceta în următoarele condiţii:

• dacă funcţionarul public nu mai îndeplineşte una dintre condiţiile prevăzute în articolul 50 literele „a, d şi f” din Statutul funcţionarilor publici, respectiv :condiţia de a fi cetăţean român şi a avea domiciliul în România; condiţia de a avea capacitatea de exerciţiu deplină şi condiţia de studii prevăzute pentru funcţia publică respectivă;
• s-a constatat nulitatea absolută a actului administrativ de numire în funcţia publică, ori a expirat termenul pe care a fost exercitată, cu caracter temporar funcţia publică;
• au fost eliberaţi din funcţiile publice deţinute din motive neimputabile lor, aşa cum au fost enunţate în articolul 84 alineat 4 din Statutul funcţionarilor publici.

6. Redistribuirea funcţionarilor publici

Va trebui să clarificăm şi instituţia redistribuirii funcţionarilor publici cărora li s-a modificat sau suspendat raporturile de serviciu, introdusă în virtutea principiului stabilităţii în funcţiile publice, şi ca o confirmare a acestuia.

Precizăm că de redistribuirea funcţionarilor publici nu beneficiază funcţionarii publici cărora le-au încetat raporturile de serviciu. Statutul funcţionarilor publici a creat o confuzie, în acest sens, incluzând reglementările ce ţin de redistribuirea funcţionarilor publici în Secţiunea a 3-a „Încetarea raporturilor de serviciu” al Capitolului IX „Modificarea, suspendarea şi încetarea raportului de serviciu”. Analiza articolului 87 nu lasă nici o urmă de îndoială, întrucât, se referă expres la redistribuirea pe funcţii publice temporar vacante, a unor funcţionari publici din corpul de rezervă ca urmare a suspendării titularului.

Sarcina de a proceda, în condiţiile precizate de lege, la redistribuirea unor funcţionari  publici  a  fost  conferită  Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.

În acest sens, Statutul funcţionarilor publici precizează că distribuirea se face astfel:

1. în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice din aceeaşi localitate sau dintr-o altă localitate aflată la o distanţă de până la 50 km de localitatea de domiciliu;
2. în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice din alt judeţ sau aflate la o distanţă mai mare de 50 km de localitatea de domiciliu, la cererea funcţionarului public.

Redistribuirea funcţionarilor publici se face fie pe o funcţie publică echivalentă cu funcţia publică deţinută, fie pe o funcţie publică inferioară, dar numai cu acordul scris al funcţionarului public în cauză.

Statutul funcţionarilor publici precizează că Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici va asigura redistribuirea pe funcţii publice temporar vacante, ca urmare a suspendării titularilor pe o perioadă de cel puţin o lună, a funcţionarilor publici din corpul de rezervă, care îndeplinesc condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei publice respective. În situaţia în care există mai mulţi funcţionari publici care îndeplinesc condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei publice respective, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici va organiza, împreună cu autoritatea sau instituţia publică în cadrul căreia există o funcţie publică temporar vacantă, o  testare  profesională  pentru  selectarea  funcţionarului  public  care  urmează a fi redistribuit.

Măsura redistribuirii funcţionarilor publici din corpul de rezervă se dispune prin ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, iar conducătorii autorităţilor sau instituţiilor publice au obligaţia de a numi în funcţii funcţionarii publici redistribuiţi cu caracter permanent sau temporar, în caz contrar funcţionarul public afectat având dreptul de a se adresa cu plângere instanţei de contencios administrativ competente.

Corpul de rezervă al funcţionarilor publici este format din funcţionari publici eliberaţi din funcţiile publice în condiţiile articolului 84 alineat 4 din Statutul funcţionarilor publici, exceptându-i pe cei eliberaţi pentru incompetenţă şi/sau pentru motive care privesc starea lor de sănătate fizică şi psihică,  şi este gestionat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.

Funcţionarii publici părăsesc corpul de rezervă şi pierd calitatea de funcţionar public, în următoarele situaţii:

1. după îndeplinirea termenului de 2 ani de la data trecerii în corpul de rezervă;
2. în cazul în care Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici îl redistribuie într-o funcţie publică vacantă corespunzătoare studiilor absolvite şi pregătirii profesionale, iar funcţionarul public o refuză;
3. angajarea în baza unui contract de muncă pe o perioadă mai mare de 12 luni;
4. la cererea funcţionarului public.