Administrație publică

Încetarea raportului de serviciu din iniţiativa uneia din părţi îmbracă două forme:

• eliberarea din funcţia publică a funcţionarului public;
• destituirea din funcţia publică.

Eliberarea din funcţia publică a funcţionarului public intervine, de cele mai multe ori, pentru motive neimputabile funcţionarului public, în  următoarele situaţii:

1. autoritatea sau instituţia publică şi-a încetat activitatea ori a fost mutată într-o altă localitate, iar funcţionarul public nu este de acord să o urmeze;
2. autoritatea sau instituţia publică îşi reduce personalul ca urmare a reorganizării activităţii, prin reducerea postului ocupat de funcţionarul public;
3. ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcţia publică ocupată de către funcţionarul public a uni funcţionar public eliberat sau destituit nelegal ori pentru motive neîntemeiate, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de reintegrare;
4. pentru incompetenţă profesională în cazul obţinerii calificativului „necorespunzător” la evaluarea performanţelor profesionale individuale;
5. funcţionarul public  nu  mai  îndeplineşte condiţia prevăzută la articolul 50 litera „g”;
6. starea sănătăţii fizice sau psihice a funcţionarului public, constatată prin decizie a organelor competente de expertiză medicală, nu îi permite acestuia să îşi îndeplinească atribuţiile corespunzătoare funcţiei publice deţinute.

Trebuie observat că, eliberarea din funcţia publică se dispune necesarmente pentru motive neimputabile, exceptând, totuşi, situaţia invocată la articolul 84 alineat 4 litera „a”: „pentru incompetenţă profesională în cazul obţinerii calificativului „nesatisfăcător” la evaluarea performanţelor profesionale individuale”, ori, în opinia noastră, acest calificativ poate fi acordat unui funcţionar public numai în situaţiile în care, din motive ce ţin de capacitatea, abilităţile individuale, nivelul de pregătire defectuoasă, ori de neexercitare a atribuţiilor din fişa postului.

Unui funcţionar public i se poate acorda un asemenea calificativ şi în situaţiile în care acesta nu reuşeşte sau nu mai doreşte să-şi exercite atribuţiile prevăzute în fişa postului la nivelele de randament şi de calitate fixate de conducerea autorităţii sau instituţiei publice.

În legătură cu situaţiile pentru care se poate dispune eliberarea din funcţia publică vom face unele comentarii suplimentare:

• ipoteza încetării activităţii autorităţii sau instituţiei publice: prin dispariţia locului de muncă, şi chiar a autorităţii sau instituţiei publice, dispare unul dintre participanţii la raportul juridic de serviciu. Este situaţia similară „decesului funcţionarului public” când, în mod asemănător, „dispare” celălalt participant la raportul juridic. Credem că legiuitorul s-a referit şi se referă exclusiv la situaţia de încetare definitivă, integrală şi efectivă a autorităţii sau instituţiei publice şi nu de una provizorie sau parţială, de transferul atribuţiilor la o altă autoritate sau instituţie publică ori de comasarea la o altă autoritate sau instituţie publică, când activităţile continuă să existe, în totalitate sau parţial, stare de lucruri care nu ar justifica măsura eliberării din funcţie pe acest temei, ci eventual pe cel al reducerii activităţii;
• în eventualitatea mutării autorităţii sau instituţiei publice în altă localitate problema încetării raporturilor de serviciu ale funcţionarului public, respectiv a eliberării din funcţia publică a funcţionarului public comportă alte semnificaţii. În această ipoteză, considerăm că luarea măsurii se va decide numai în situaţiile în care unul sau mai mulţi funcţionari publici refuză să urmeze autoritatea administrativă mutată în altă localitate. Drept urmare, emiterea actului administrativ de eliberare este condiţionată de opţiunea funcţionarilor respectivi iar în cazul refuzului de a urma autoritatea sau instituţia publică în noua locaţie, nu au relevanţă eventualele motivări ale opţiunii făcute;
• Statutul funcţionarilor publici precizează ce se înţelege prin noţiunea de reorganizare a activităţii autorităţii sau instituţiei publice, precizând că aceasta constă în: mutarea autorităţii sau a instituţiei publice în altă localitate ori, în modificarea substanţială a atribuţiilor autorităţii sau instituţiei publice, precum şi a structurii organizatorice a compartimentelor. Reducerea unui post este justificată dacă atribuţiile aferente acestuia se modifică în proporţie de peste 50% sau dacă sunt modificate condiţiile specifice de ocupare a postului respectiv;
• în practica administrativă, pentru a nu interveni confuzii şi a nu da loc la interpretări abuzive, ori de câte ori s-a pus problema încetării activităţii autorităţii sau instituţiei publice sau restrângerii activităţii acesteia, actele normative de nivel superior şi cele interne au reglementat şi problema personalului, inclusiv a funcţionarului public, de cele mai multe ori în sensul transferului la alte autorităţi sau instituţii publice, prin operaţiuni de transfer în interesul serviciului, sau al impunerii unui echilibru şi al corespondenţei dintre proporţiile reorganizării şi/sau reducerii posturilor şi nevoile reale ale reducerii posturilor, începând cu cele vacante şi apoi cu cele ocupate strict necesare;

Înţelesul expresiei posturi de natura celui ocupat de funcţionarul public au primit sensul că sunt posturi de aceeaşi natură cu cele care presupun aceleaşi condiţii de studii şi de pregătire profesională necesare pentru ocuparea lor. Instanţa supremă a decis, de altfel, că posturile nu trebuie să fie identice ci doar asemănătoare sub aspectul atribuţiilor, al studiilor şi al vechimii în muncă.

În situaţia unor posturi identice, este firesc şi chiar recomandat să rămână la latitudinea autorităţii sau instituţiei publice de a hotărî care dintre posturi şi dintre deţinătorii lor urmează a fi eliberaţi din funcţii, printr-o selecţie în raport de competenţa profesională a celor în cauză şi de nevoile reale de personal în situaţia nou creată;

• Statutul funcţionarilor publici condiţionează eliberarea din funcţie, în ipoteza de mai sus, şi pe existenţa refuzului din partea funcţionarului public de a accepta oferta de a fi trecut pe o funcţie publică vacantă din cadrul aceleaşi autorităţi sau instituţii publice. Dacă oferta este acceptată, în mod logic, funcţionarul public nu va fi eliberat din funcţia publică, ci se va proceda la încadrarea la entitatea în al cărei stat de funcţii fiinţează postul acceptat prin transfer în interesul serviciului sau prin transfer;
• autoritatea sau instituţia publică este obligată să acorde funcţionarului public un preaviz de 30 de zile calendaristice, în toate situaţiile în care se pune problema eliberării din funcţia publică pentru cazurile neimputabile, prevăzute de articolul 84 alineat 4 din Statutul funcţionarilor publici.

În perioada de preaviz, conducătorul autorităţii sau instituţiei publice poate acorda funcţionarului reducerea programului de lucru, până la 4 ore zilnic, fără afectarea drepturilor salariale cuvenite;

• Statutul funcţionarilor publici stipulează, de asemenea, că funcţionarii publici pot fi eliberaţi din funcţia publică în situaţiile de reducere de personal ca urmare a reorganizării activităţii, urmare admiterii cererii de reintegrare în funcţia publică de către un funcţionar public eliberat sau destituit nelegal anterior ori pentru motive neîntemeiate constatate prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi în situaţia în care au intervenit măsuri de siguranţă de interzicere a exercitării profesiei sau a funcţiei dispusă prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, atunci când nu există funcţii publice vacante corespunzătoare în cadrul autorităţii sau instituţiei publice;
• cu privire la eliberarea din funcţia publică pe considerente de incompetenţă profesională, în literatura de specialitate şi chiar în practica administrativă s-a subliniat condiţia ca incompetenţa să nu fi apărut în momentul ocupării funcţiei, ci pe parcurs, că aceasta trebuie să se manifeste de-a lungul unei mai lungi perioade de timp şi că ea trebuie raportată la atribuţiile exclusive ale funcţionarului în cauză. Se induce, astfel, fie ideea scăderii pe parcurs a capacităţii subiectului de a-şi îndeplini atribuţiile la nivelul criteriilor de performanţă stabilite pentru autoritatea sau instituţia publică din care acesta face parte, respectiv pentru postul pe care este numit, fie pe cea a creşterii progresive a nivelului criteriilor de performanţă impuse acestora, având în vedere că ele sunt înscrise în fişa anuală întocmită pentru fiecare funcţionar public, care conţine şi calificativul în raport cu performanţele profesionale care i se pretind. Faţă de aceste păreri, ne păstrăm convingerea că acest tip de împrejurare ar fi fost mai bine plasat între cele care pot atrage o măsură disciplinară, respectiv pe cea de demitere din funcţia publică.