Legea a prevăzut, pentru instituţia suspendării de drept a raportului de serviciu, posibilitatea ca acesta să fie suspendat şi în alte cazuri utilizând sintagma: „ în alte cazuri expres prevăzute de lege”. O primă situaţie de acest gen, care nu poate fi încadrată în niciuna dintre cele prevăzute de articolul 81 alineat 1 literele „a-e” este cea prevăzută tocmai în conţinutul aceluiaşi Statut al funcţionarilor publici, la articolul 74 alineat 2, potrivit căruia: „în cazul în care s-a pus în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea unei infracţiuni de natura celor prevăzute de articolul 50 litera „h”, conducătorul autorităţii sau instituţiei publice va dispune suspendarea funcţionarului public din funcţia publică pe care o deţine.
În speţa invocată, dacă se dispune scoaterea de sub urmărire penală ori încetarea urmăririi penale, precum şi în cazul în care instanţa judecătorească dispune achitarea sau încetarea procesului penal, suspendarea din funcţia publică încetează, iar funcţionarul public respectiv va fi reintegrat în funcţia publică deţinută anterior şi îi vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare.
Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, prevede că, în anumite situaţii suspendarea raportului de serviciu se constată, iar în altele se aprobă prin actul administrativ al conducătorului autorităţii sau instituţiei publice.
Astfel, suspendarea raportului de serviciu se constată în trei situaţii, şi anume:
- pe perioada concediului pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau, în cazul copilului cu handicap, până la vârsta de 18 ani;
- funcţionarul public este desemnat de către autoritatea sau instituţia publică să desfăşoare activităţi în cadrul unor misiuni diplomatice ale României ori în cadrul unor organisme sau instituţii internaţionale;
- în alte cazuri reglementate prin legi speciale.
Reglementarea la care facem referire a generat numeroase comentarii. Dacă unii dintre autori afirmă că distincţia făcută de lege nu are nici un fundament logic, la care subscriem, înclinăm să credem că formularea utilizată în cuprinsul articolului 82 alineat 4 este mai mult urmarea unei scăpări ori a unei erori tehnice decât rezultatul actului voluntar al legiuitorului sau iniţiatorilor. Astfel, constatăm şi noi că, cel puţin în cazurile suspendării de drept a raportului de serviciu, conducătorul autorităţii sau instituţiei publice nu poate decât să constate intervenirea acestor situaţii, fără a avea vreun drept de apreciere cu privire la suspendarea sau nesuspendarea raportului juridic respectiv.
Noi apreciem că, aproape în toate situaţiile, conducătorul autorităţii sau instituţiei publice din care face parte funcţionarul public în cauză trebuie să constate intervenţia şi/sau apariţia uneia dintre situaţiile de suspendare de drept (în toate ipostazele) sau la cerere (unele dintre ele). În fapt, conducătorul autorităţii sau instituţiei publice are o competenţă legală şi nu de apreciere, şi ne aflăm în faţa recunoaşterii unor drepturi ale funcţionarilor publici, expres prevăzute de lege.
Este adevărat că, pentru veridicitatea şi autenticitatea faptului invocat (carantină, maternitate, arest, punerea în mişcare a acţiunii penale, tratament medical în străinătate, alegerea într-o funcţie de demnitate publică, efectuarea stagiului militar, desfăşurarea unei activităţi sindicale ş.a.), sunt necesare producerea unor dovezi şi încunoştinţări oficiale şi nu luarea în calcul numai a unei înştiinţări ori a unei cereri enunţate de la funcţionarul public. Aceasta, însă, nu ne schimbă aprecierea anterioară şi nevoia unor clarificări conceptuale şi situaţionale printr-o iniţiativă de lege ferenda.
Legea prevede expres că, la încetarea suspendării raportului de serviciu, funcţionarul public îşi va relua activitatea avută anterior suspendării de drept sau la cerere a raportului de serviciu. Reluarea activităţii se dispune prin actul administrativ al conducătorului autorităţii sau instituţiei publice la care este angajat funcţionarul public respectiv.
În acest sens, legea prevede că, pe perioada suspendării raportului de serviciu, autoritatea sau instituţia publică are obligaţia de a rezerva postul aferent funcţiei publice. Postul poate fi ocupat, dar numai pe perioadă determinată, respectiv pe perioada prezumată a duratei suspendării funcţionarului public titular, de către un funcţionar public din corpul de rezervă.
În eventualitatea în care în corpul de rezervă nu există funcţionari publici care să îndeplinească cerinţele specifice funcţiei respective, postul poate fi ocupat în baza unui contract individual de muncă pe o perioadă egală cu perioada suspendării raportului de serviciu.
Actul administrativ prin care se constată, respectiv se aprobă una sau alta dintre modalităţile de suspendare a raportului de serviciu, precum şi cel prin care se dispune reluarea activităţii de către funcţionarul public respectiv se comunică obligatoriu Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, în termen de 10 zile lucrătoare de la data emiterii acestora.