Prima instituţionalizare moderna a protocolului in România are loc in anii de domnie ai lui Carol I. Misiunea i-a revenit generalului Theodor Vacarescu in calitatea sa de mareşal al Curţii Domneşti si ,ulterior al Casei Regale, documentul elaborat de acesta, intitulat ”Ceremonialul Curţii Domneşti ”, văzând lumina tiparului, in limba romana in anul 1876.
Th. Vacarescu subliniază ca la noi ”ceremonialul nu este ceva nou si necunoscut ”,ca de când exista Moldova si Tara Romaneasca ”au avut reguli si obiceiuri fixe pentru solemnitatile publice, pentru serbările laice si bisericeşti, in care figurau Domnul si curtea, cu ostenii si demnitarii statului”
Aceeaşi preocupare pentru relevarea temeiurilor autohtone ale reglementarilor propuse o găsim si in încheierea raportului sau, in care spune ca vrea sa” reinsufleteasca ” acela mai bune tradiţii de ceremonial si sa statornicească practicile de protocol general acceptate.
In cele 173 de pagini cat însumează documentul elaborat de Th. Vacarescu ,sunt abordate practic, toate aspectele activitatii de protocol care privesc nu numai Curtea Regala dar si alte instituţii ale tarii.
Sunt descrise in amănunt, ceremoniile de primire a străinilor si a autoritarilor autohtone cu indicarea formulelor ce trebuie utilizate la redactarea informaitiei ce urmează sa se publice asupra primirii , uzanţele de pe atunci prevăzând obligativitatea anuntarii tuturor primirilor la rege in Monitorul Oficial..
Normele protocolare codificate in sus-menţionata lucrare cu unele adăugiri si modernizări raman in vigoare la Curtea Regala a tarii noastre si in secolul al XX-lea.