Notiune :
„ Mass-media “ este un cuvânt compus, preluat din limba engleză, prin contopirea unui cuvant latin media ( mijloace) si a unui cuvant englezesc ”mass”( cantitate apreciabila, mare).Acest cuvant se traduce literar prin „ mijloace de masă “ şi liber prin „ mijloace de comunicare în masă “ . Noţiunea desemnează ansamblul modalităţilor prin care se realizează difuzarea informaţiei către publicul larg.
Mass-media se referă la toate modalităţile de comunicare ce ajung la un număr foarte mare de persoane.
Comunicarea de masa – este orice forma de comunicare in care mesajele , avand un character public, se adreseaza unei largi audiente , intr-un mod direct si unilateral utilizandu-se o tehnologie de difuzare ( media) .
Clasificarea mijloacele de comunicare în masă:
Mijloacele de comunicare în masă pot fi clasificate pornind de la criterii diferite, dintre care menţionăm:
- Modul de vehiculare a informaţiei, în funcţie de care există:
- mijloace scrise ( ziarele, revistele );
- mijloace audio-vizuale ( radioul, televiziunea ).
- Gradul de noutate şi de complexitate, în funcţie de care eistă:
- mijloace tradiţionale ( ziarele, radioul );
- mijloace moderne ( televiziunea, internetul, complexele multimedia ).
- Periodicitatea apariţiei ( în cazul presei scrise ):
- zilnică ( ziare ) ;
- săptămânală ;
- lunară ( reviste )
Funcţiile mijloacelor de comunicare în masă :
Mijloacele de informare în masă au un rol important în societate, concretizat prin următoarele funcţii:
- Funcţia de transmitere a informaţiei
Mijloacele de informare în masă permit ca informaţia să ajungă foarte rapid la mulţi oameni. Ele răspund astfel dreptului fiecărei persoane de a fi informată. În prezent, se manifestă un proces de universalizare a informaţiei ( informaţii adesea identice se transmit zilnic în toată lumea ). Unele posturi de radio şi de televiziune pot fi recepţionate din multe zone ale globului, ceea ce face posibilă o informare relativ unitară a populaţiei lumii. Mijloacele de comunicare în masă actuale transmit ştiri despre evenimente ce se produc aproape concomitent cu relatarea lor, fapt care contribuie la dinamizarea vieţii sociale şi la sentimentul de apartenenţă planetară.
- Funcţia de formare, influenţare şi manipulare a opiniei publice
Uneori, informaţia se transmite în mod voit astfel încât să se formeze o anumită părere generală. În asemenea situaţii, în care opinia publică a fost influenţată de anumite interese, se apreciază că a avut loc o acţiune de manipulare. Acest tip de influenţă se exercită astfel încât persoanele manipulate să aibă impresia că acţionează conform unor idei şi interese proprii, nu venite din exterior.
Manipularea se realizează în prezent în forme diverse şi cu mijloace de mare fineţe. De multe ori, se face uz de tăinuirea unor informaţii sau de prezentarea deformată a lor. Ceea ce se urmăreşte în general este crearea unei imagini pozitive, într-un anumit context, despre o persoană, un partid politic, o instituţie sau o idee, insinuându-se că orice altceva este „ rău “.
- Funcţia cultural educative
Atât conţinutul informaţiilor, cât şi felul în care se realizeaz transmiterea lor contribuie la educarea publicului. În cazul unei emisiuni radio, de exemplu, modul de stabilire a titlului unei ştiri, tonul folosit de spicher, contextul în care este încadrată informaţia au influenţă asupra receptorului. În prezent, funcţia educativă se realizează explicit mai ales prin:
- acţiuni de popularizare a ştiinţei ( emisiunea Teleenciclopedia, Animal Planet, Discovery, National Geographic );
- programe de educaţie la distanţă, prin care cursanţii sunt pregătiţi pentru examene.
- Funcţia de relaxare şi de divertisment
Această funcţie a mijloacelor de comunicare în masă s-a accentuat mult în perioada postbelică. Amuzamentul, distracţia, jocurile interactive au căpătat o pondere deosebit de importantă în grilele programelor de televiziune sau în sumarele publicaţiilor de mare tiraj.
Toate mijloacele de informare în masă funcţionează potrivit normelor unui cod etic al utilizării informaţiei. Acest cod este bazat pe adevăr, respect pentru persoană, corectitudine. Orice încălcare a valorilor presupuse de acest cod trebuie condamnată. Opinia publică trebuie informată ori de câte ori se identifică acţiuni de manipulare a ei. Astfel, cetăţenii sunt educaţi în vederea interpretării corecte a mesajelor recepţionate şi pot fi dejucate planurile individuale ale deţinătorilor puterii de a influenţa şi de a monopoliza prin mijoacele de informare în masă credinţele şi opiniiile unor persoane sau grupuri.
- Functia publicitara
NOI SISTEME MASS-MEDIA :
Informatica s-a nascut din necesitatea oamenilor de a efectua foarte repede calcule matematice din ce in ce mai complexe. Astazi, ea permite si efectuarea altor operatii din toate domeniile cercetarii, ale creatiei, divertismentului si chiar ale activitatilor casnice.
In deceniile care au urmat inventarii televiziunii, am fost martorii aparitei unui numar impresionant de tehnologii de comunicare ce au stimulat imaginatia celor care au incercat sa le foloseasca pentru a crea noi sisteme mass-media .Se stie ca doar o parte dintre multele proiecte referitoare la noile sisteme mass-media vor deveni mijloacele noastre de comunicare de masa, in viitorul nu prea indepartat.
Unele dintre acestea cum ar fi televiziunea prin cablu si cea prin satelit , se afla deja in plina dezvoltare si sunt semnificative pentru viitor , fiindca pot fi adaptate pentru a servi unor noi moduri de utilizare in cadrul noilor sisteme mass-media. Exempu in acest sens este canalul de televiziune cu plata HBO ( Home Box Office – Casa de bilete la domiciliu ).Satelitii au devenit fundamentali pentru practic oice industrie de comunicare de masa , inclusive ziarele, telefonul si mijloacele electronice de comunicare.Atat telegraful cat si satelitul au invins limitarile distantei , permitand astfel un acces mai usor la colectarea si raspandirea informatiilor. Exempu reporterii pot acum sa-si faca relatarile o data cu imaginile televizate , direct de la locul evenimentului.Acestea pot fi transmise prin satelit din orice punct de pe glob si trimise instantaneu unor dispozitive centrale .
Alte noi sisteme mass –media televiziunea interactiva si videotex-ul , reprezinta un tip revolutionar de tehnologii de comunicare .
Televiziunea interactiva – ofera telespectatorului cel putin posibilitatea da a-si construi singur propiul program TV prin selectarea interactive a emisiunilor preferate dintr-un set de variante posibile.
Videotex-ul reprezintă un grup de servicii care pune la dispoziţia utilizatorilor informaţii pe calculator. Aceste informaţii sunt prezentate pe monitoare sau pe ecrane TV la domiciliu. Două exemple cunoscute de videotex sunt: teletext-ul şi viewdata.
Teleconferinte : Reprezintă un grup de servicii care permit ţinerea reuniunilor fără a mai fi necesară deplasarea participanţilor, ci doar prezenţa lor în faţa unui telefon sau într-un studio.
Tipuri de teleconferinţe:
- a) audioconferinţa – permite comunicarea într-o şedinţă prin intermediul sistemului telefonic;
- b) videoconferinţa
Fiecare dintre calculatoarele participanţilor preia imaginea şi sunetul prin intermediul unei camere de luat vederi şi a unui microfon. Odată prelucrate, aceste semnale sunt compactate pe baza unor algoritmi complecşi şi apoi trimise pe liniile telefonice către ceilalţi participanţi la videoconferinţă, unde are loc procesul de decodificare şi de afişare pe ecran.
Punctul slab al unui astfel de sistem este suportul utilizat pentru transferul datelor între calculatoare, şi anume linia telefonică. De viteza acesteia depinde calitatea pe care o vor avea imaginile şi sunetul.
În cele din urmă s-a apelat la serviciile liniilor telefonice digitale (Integrated Services Digital Network – ISDN), întrucât permit viteze de transmisie de patru ori mai mari decât liniile obişnuite şi elimină paraziţii şi sunetul de fond.
- c) teleconferinţa pe computer. Permite comunicarea prin intermediul poştei electronice, chiar dacă nu toţi participanţii utilizează calculatoarele în acelaşi timp. Participanţii pot trimite mesaje altor participanţi în orice moment şi pot recepţiona orice parte din dezbaterile şedinţei.
Calculatorul Personal sau Microcalculatorul
Inventarea microprocesorului a condus, in anii 1970, la dezvoltarea calculatoarelor de dimensiuni mici pentru uz personal. Acestea erau folosite la inceput doar de tehnicieni si informaticieni. In 1976, doi tineri americani, Steve Jobs si Stephen Wozniak, creeaza calculatoare accesibile si nespecialistilor si infiinteaza societatea Apple. In 1981, societatea IBM, principalul constructor de calculatoare, creeaza calculatorul personal (PC, personal computer), primul microcalculator fabricat in serie, pe care insa utilizatorii incepatori il considera foarte complicat. De asemenea, societatea Apple pune in vanzare in 1984 micul calculator Macintosh conceput pentru cei care nu stiu informatica. Pe ecran pictogramele ilustreaza diferite functii ale calculatorului: este suficient sa dam clic pe ele cu mouse-ul pentru a le activa.
Cercetarile din domeniul tehnologiei au dus la miniaturizarea componentelor electronice si au creat astfel calculatoare din ce in ce mai mici si, prin urmare, mai usor de transportat. Calculatoarele portabile pot fi dotate cu o unitate CD-Rom, un modem si un telefon mobil. Astfel putem telefona usor, putem trimite si primi faxuri sau putem intra in reteaua Internet, oriunde ne-am afla.
Exemplu : Un PDA (Personal Digital Assistant sau asistent personal digital) reprezinta o adevarata centrala de comunicare fara fir. Ea combina functiile unei agende electronice, ale unui repertoar telefonic, ale procesorului de texte, ale Minitelului, ale faxului si ale postei electronice. Toate datele inregistrate pe PD pot fi transferate pe un calculator. Probabil ca in curand vor fi puse in vanzare si alte aparate mobile.
Internetul
Cand calculatoarele sunt conectate intre ele spunem ca se afla in retea. Acest lucru permite efectuarea unui schimb rapid de servicii, informatii, indiferent de distanta .
Prima retea , ARPANET a aprut la sfarsitul anilor 1960 , ca urmare a cercetarilor din armata Americana .Armata dorea sa isi construiasca o retea de telecomunicatii care sa functioneze chiar si in caz de razboi .
.Dar pentru conectarea tuturor retelelor intre ele , a fost nevoie de inventarea “limbajului ”comun . Astfel a devenit posibila realizarea unei retele mondiale de calculatoare , INTERNETUL .
Internetul ofera numeroase servicii:
- posta electronica, sau e-mail, cu ajutorul careia se transmite rapid un mesaj catre un alt abonat la Internet, oriunde in lume;
- participarea la forumuri organizate pe un site, unde puteti discuta pe o anumita tema cu internauti din intreaga lume;
- videoconferintele;
O alta modalitate de utilizare a internetului o reprezinta dialogul efectiv realizat cu ajutorul chat-ului.
World Wide Web
World Wide Web, prescurtat Web, este o “subretea” in interiorul Internetului care inlesneste cautarea informatilor: intre documentele aflate pe cate un site Web sunt stabilite legaturi de hipertext si hipermedia. Cand utilizatorul da clic pe un cuvant subliniat sau pe anumite imagini, el este conectat cu documente (texte, imagini statice sau in miscare, sunete) situate pe cate un alt site Web. Aceasta operatie se numeste “navigarea” pe Web.
Instituţiile administraţiei publice de la toate nivelurile caută căi de îmbunătăţire a modului în care comunică, interacţionează şi răspund nevoilor comunităţilor pe care le deservesc.
Internetul a creat un spaţiu ideal în care administraţiile publice pot interacţiona cu cetăţenii pentru:
- a îmbunătăţi accesul la servicii
- a îmbunătăţi informaţiile despre servicii
- a îmbunătăţi eficienţa instituţiilor şi departamentelor administraţiei publice
- a promova o cooperare reală cu cetăţenii
Administraţiile publice au nevoie de mai mult decât simpla transmitere a informaţiilor într-un singur sens, respectiv de la ele către cetăţeni. Probabil cel mai important potenţial al Internetului pentru administraţia publică este reprezentat de posibilitatea de a unifica funcţiile, responsabilităţile şi serviciile administrative separate într-o destinaţie unică pentru soluţionarea tuturor problemelor între administraţia publică şi cetăţeni.
Departamentele mari, centralizate ale administraţiei publice se confruntă cu o serie de probleme:
- Sisteme depăşite şi inflexibile;
- Procese costisitoare, necesitând o mare cantitate de muncă şi mulţi angajaţi;
- Un mod de conducere bazat pe comandă şi control;
- Proiecte pe termen lung care beneficiază de resurse restrânse, derulate de personal necalificat şi care nu sunt finalizate la timp şi sunt adesea depăşite în momentul în care ar trebui să dea rezultate.
- De asemenea, sistemele informatice învechite:
- Nu pot oferi informaţii în condiţii de conectare la reţea
- Nu pot suporta servicii complete destinate clienţilor
- Nu pot susţine adoptarea de decizii comune în cadrul departamentelor şi între acestea
- Nu pot susţine implementarea unitară a politicilor pentru atingerea obiectivelor politice; şi
- Nu pot răspunde suficient de rapid la cererile de schimbări transmise pe căi politice.
|
Soluţii specifice domeniului: |
|
|
Constituirea de reţele de baze de date în scopul de a construi în cele din urmă un depozit virtual de date elimină în ultimă instanţă posibilitatea de stocare în locuri diferite a unor informaţii inconsecvente sau incorecte despre client. Departamentele mari de servicii pot beneficia de administrarea electronică a clienţilor. O gamă întreagă de soluţii de optimizare a forţei de muncă şi de administrare a informaţiilor ar putea revoluţiona activitatea de birou din departamente în ceea ce priveşte eficienţa şi productivitatea. Introducerea în reţea a unui director al personalului ar facilita colaborarea şi comunicarea între departamente, precum şi dirijarea fluxului de prelucrare a cererilor, precum şi controlul securităţii datelor personale. Introducerea unei metode flexibile de acces în reţelele instituţiilor le va permite angajaţilor să răspundă mai prompt şi mai eficient la solicitările clienţilor. Acest lucru le va da angajaţilor posibilitatea de a lucra de acasă ori de la sediul clienţilor, sporind calitatea serviciilor şi reducând necesităţile de deplasare. De asemenea, prin aceasta se asigură constituirea rapidă de facilităţi la distanţă, permiţându-le partenerilor şi competitorilor să intre în ecosistemul serviciilor publice. |
Avantaje:
- Creşterea nivelului de participare a cetăţenilor la serviciile publice finanţate din impozite.
- Gradul sporit de autoservire duce la o mai mare mulţumire a clienţilor o dată cu reducerea costurilor de exploatare. Personalul poate oferi servicii mai bune în cazurile complexe.
- Consecvenţa datelor reduce substanţial cheltuielile indirecte legate de rezolvarea problemelor şi existenţa de personal adiţional, ducând la economisirea de fonduri, mai ales în sectoarele care se ocupă de prelucrarea cererilor din domeniul protecţiei sociale, impozitării, imigraţiei şi admiterii în învăţământ.
- Moralul mai ridicat al angajaţilor duce la reducerea costurilor de menţinere, recrutare şi instruire.
Cadrul juridic intern de reglementare a Relatiilor Publice
Articolul 30 din Constituţia României, Libertatea de exprimare, prevede următoarele:
( 1 ) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagine, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.
( 2 ) Cenzura de orice fel este interzisă.
( 3 ) Libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii.
( 4 ) Nici o publicaţie nu poate fi suprimată.
( 5 ) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă obligaţia de a face publică sursa finanţării.
( 6 ) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.
( 7 ) Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.
( 8 ) Răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţă publică revine editorului sau realizatorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii. Delictele de presă se stabilesc prin lege.
Articolul 31 din Constituţia României, Dreptul la informaţie, prevede următoarele:
( 1 ) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit.
( 2 ) Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.
( 3 ) Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a tinerilor sau securitatea naţională.
( 4 ) Mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice.
( 5 ) Serviciile publice de radio şi de televiziune sunt autonome. Ele trebuie să garanteze grupurilor sociale şi politice importante exercitarea dreptului la antenă. Organizarea acestor servicii şi controlul parlamentar asupra activităţii lor se reglementează prin lege organică.
Imperativul legalităţii în acţiunea specialişti1or în Relaţii Publice îşi află rădăcinile, înainte de orice, în temeiul constituţional al întregului organism social.
Astfel, noua Constituţie a României, adoptată în 8 decembrie 1991, prin referendum, prevede în art.31 "dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit"
Simultan, sunt stabilite obligaţii pentru "autorităţile publice" care ”potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal” (art.31, alin.2), cât şi pentru mijloacele de informare în masă, publice şi private, care "sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice" (art.31, alin.3)[1].
După cum se observă, dreptul la informaţie se constituie ca o necesitate umană şi presupune "libertatea de a căuta, de a primi şi de a răspândi informaţii şi idei de orice fel, indiferent de frontiere, sub forma orală, scrisă, tipărită ori artistică sau prin orice alt mijloc la alegerea sa”[2].
În optica legii fundamentale a statului român - ca instrument de protecţie politică fundamental -, dreptul la informaţie este strâns asociat cu “libertatea de exprimare”.
În acest sens, art.30 alin. 1 prevede: "libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, fie prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile".
În mod natural şi pe deplin legitim sunt interzise în art.30, alin.7 prin Constituţie "defăimareaţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ura naţională, rasială, de clasă sau religioasă incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau violenţa publică precum si manifestările obscene, contrare bunelor moravuri". Totodată, în art.30, alin.8 se prevede că "răspunderea civilă pentru creaţia adusă la cunoştinţa publică revine editorului sau realizatorului...".
Cea de-a treia dintre libertăţi este expresia primelor două "libertatea de comunicare" care nu este exprimată separat în Constituţie, în mod explicit, ci rezultă din prevederile menţionate în art.30, pct.3 şi 31 pct.5 - "libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii" şi "serviciile publice (...) trebuie să garanteze grupurilor sociale şi politice importante exercitarea dreptului la antenă". Legiuitorul a găsit necesar să adauge şi alte menţiuni în sensul celor arătate mai sus: "cenzura de orice fel este interzisă" (art.30, pct.2); "nici o publicaţie nu poate fi suprimată "(art.30, pct.4).
Un element esenţial al exprimării practice a drepturilor şi libertăţilor garantate constituţional îl reprezintă buna-credinţă. "Cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizii - se arată în art.54 din Constituţie - trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi".
LEGEA Nr. 554 din 2 Decembrie 2004 Contenciosului administrativ
Privind statutul functionarilor publici:
Orice persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim, de catre o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, se poate adresa instantei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim si repararea pagubei ce i-a fost cauzata. Interesul legitim poate fi atat privat, cat si public.
|
Legea nr. 52/2003 privind transparenta decizionala in administratia publica |
|
Art. 1.
|
[1] Constituţia României, Bucureşti:l99l, R.A. Monitorul Oficial, p.14-15.
[2] Art. 19, alin.2 din "Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice adoptat de O.N.U. la 16 decembrie 1966.