Administrație publică

Această formă a răspunderii juridice a funcţionarului public este prevăzută în Statutul funcţionarilor publici şi într-o serie de legi speciale, destinate anumitor categorii de funcţionari publici.

Statutul funcţionarilor publici defineşte astfel această formă a răspunderii juridice: „încălcarea cu vinovăţie de către funcţionarii publici a îndatoririlor corespunzătoare funcţiei publice pe care o deţin şi a normelor de conduită profesională şi carieră prevăzute de lege, constituie abatere disciplinară şi atrage răspunderea disciplinară a acestora”.

Din economia definiţiei date şi a celorlalte dispoziţii generale referitoare la funcţia publică şi la funcţionarii publici, rezultă, fără echivoc, faptul că temeiurile răspunderii disciplinare a funcţionarului public sunt numai faptele expres prevăzute de lege ca abateri disciplinare, celelalte forme putând îmbrăca forma contravenţională, civilă sau penală, după caz. Astfel, răspunderea disciplinară rezultă din lege, care defineşte abaterea şi precizează elementele componente ale acesteia: obiectul, latura obiectivă, subiectul, latura subiectivă şi sancţiunea, respectiv procedura urmată şi competenţa de constatare şi de aplicare a sancţiunii disciplinare.

Fiind întotdeauna o faptă concretă, care trebuie să întrunească toate elementele constitutive şi pe cele circumstanţiale, abaterea disciplinară trebuie analizată sub toate aspectele conţinutului său: subiect, latură subiectivă, obiect, latura obiectivă şi sancţiunea.

Subiectul abaterii disciplinare în dreptul disciplinar administrativ este întotdeauna funcţionarul public, deci persoana fizică, care este numit în condiţiile legii într-o funcţie de demnitate sau de autoritate publică, inclusiv funcţionarul public detaşat sau delegat. Obiectul abaterii disciplinare îl constituie valoarea socială lezată prin acţiunea sau inacţiunea funcţionarului public, aceasta rezultând din conţinutul normei juridice care prevede abaterea şi sancţiunea care se aplică în cazul încălcării ei. Latura obiectivă, are un caracter descriptiv în lege, în sensul că, pentru fiecare faptă considerată abatere disciplinară, precizează acţiunile sau inacţiunile apreciate ca abateri, precum şi împrejurările de timp şi de loc ale săvârşirii acestora. Latura subiectivă este reprezentată de vinovăţia autorului, fie că se prezintă sub forma intenţiei directe sau a intenţiei indirecte, fie sub forma culpei din uşurinţă sau a culpei simple.

Trăsăturile abaterii disciplinare sunt, în principal, următoarele:

1. este o răspundere de drept public, spre deosebire de răspunderea disciplinară de dreptul muncii, care este una de drept privat;
2. intervine numai în cazul săvârşirii unei abateri disciplinare calificată ca atare prin norme ale dreptului public, deci în cadrul unor raporturi de drept public;
3. subiectul activ este un funcţionar public, iar subiect pasiv este autoritatea sau instituţia publică la care acesta este încadrat;
4. procedura de constatare, aplicare şi contestare a sancţiunilor disciplinare sunt supuse unor norme speciale;
5. abaterile şi sancţiunile disciplinare sunt prevăzute prin norme cu putere de lege.

În definirea îndatoririlor corespunzătoare funcţiei îndeplinite şi/sau a normelor de conduită pe care le consideră abateri disciplinare, legiuitorul s-a oprit numai asupra următoarelor fapte:

1. întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor;
2. neglijenţa repetată în rezolvarea lucrărilor;
3. absenţe nemotivate de la serviciu;
4. nerespectarea în mod repetat a programului de lucru;
5. intervenţiile sau stăruinţele pentru soluţionarea unor cereri în afara cadrului legal;
6. nerespectarea secretului profesional sau a confidenţialităţii lucrărilor cu acest caracter;
7. manifestări care aduc atingere prestigiului autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea;
8. desfăşurarea în timpul programului de lucru a unor activităţi cu caracter politic;
9. refuzul de a îndeplini atribuţiile de serviciu;
10. încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, incompatibilităţi, conflicte de interese şi interdicţii stabilite prin lege pentru funcţionarii publici;
11. stabilirea de către funcţionarii publici de execuţie de relaţii directe cu petenţii în vederea soluţionării cererilor acestora.

În ceea ce priveşte sancţiunile disciplinare ce pot fi aplicate funcţionarilor publici, Statutul funcţionarilor publici – care rămâne sediul comun în materie – stipulează că acestea sunt:

1. mustrarea scrisă;
2. diminuarea drepturilor salariale cu 5-20% pe o perioadă de până la 3 luni;
3. suspendarea dreptului de avansare în gradele de salarizare sau, după caz, de promovare în funcţia publică pe o perioadă de 1-3 luni;
4. trecerea într-o funcţie inferioară, pe o perioadă de până la un an, cu diminuarea corespunzătoare a salariului;
5. destituirea din funcţie.

Legea stipulează şi faptul că, în aplicarea sancţiunii şi în individualizarea pedepsei, se va ţine seama de  o serie de considerente necesare prevenirii subiectivismului, arbitrariului sau abuzului, astfel:

• cauzele şi gravitatea abaterii disciplinare;
• împrejurările în care aceasta a fost săvârşită;
• gradul de vinovăţie al funcţionarului public;
• consecinţele abaterii;
• comportarea generală în serviciu a funcţionarului public;
• existenţa în antecedentele funcţionarului public a altor sancţiuni disciplinare care nu au fost radiate.

Procedura urmată de autorităţile competente să constate şi să aplice sancţiunile disciplinare este fixată de Statutul funcţionarilor publici şi de către Hotărârea Guvernului nr.1210/2003, care stipulează că sancţiunile disciplinare nu pot fi aplicate decât după cercetarea prealabilă a faptei şi după audierea funcţionarului public considerat vinovat. În acest sens, în cadrul autorităţii sau instituţiei publice se constituie comisii de disciplină care sunt competente să cerceteze faptele sesizate şi să propună sancţiunea aplicată funcţionarului public, cu excepţia sancţiunii „mustrare” care poate fi aplicată direct de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, la propunerea conducătorului compartimentului din care face parte funcţionarul public vinovat.

Activitatea comisiei de disciplină se bazează pe respectarea unui summum de principii, şi anume:

• prezumţia de nevinovăţie, conform căruia se prezumă că funcţionarul public este vinovat atât timp cât vinovăţia nu a fost dovedită;
• garantarea dreptului la apărare, conform căruia se recunoaşte dreptul funcţionarului public de a fi audiat, de a prezenta dovezi în apărarea sa şi de a fi asistat de un apărător sau de un reprezentant;
• celeritatea procedurii, care presupune obligaţia comisiei de disciplină de a proceda fără întârziere la soluţionarea cauzei, cu respectarea drepturilor persoanelor implicate şi a regulilor prevăzute de lege ;
• contra-dictatorialitatea, care presupune asigurarea posibilităţii persoanelor aflate în poziţii divergente de a se exprima cu privire la orice act sau fapt care are legătură cu abaterea disciplinară pentru care a fost sesizată comisia de disciplină;
• proporţionalitatea, conform căruia trebuie respectat un raport corect între gravitatea abaterii disciplinare, circumstanţele săvârşirii acesteia şi sancţiunea disciplinară propusă a fi aplicată;
• legalitatea sancţiunii, conform căruia comisia de disciplină nu poate propune decât sancţiunile disciplinare prevăzute de lege;
• unicitatea sancţiunii, conform căruia pentru o abatere disciplinară nu se poate aplica decât o singură sancţiune disciplinară.

Cercetarea abaterii disciplinare trebuie făcută cu celeritate şi presupune:

1. audierea persoanei care a formulat sesizarea;
2. audierea funcţionarului public a cărui faptă constituie obiectul sesizării;
3. audierea oricăror altor persoane ale căror declaraţii pot înlesni soluţionarea cazului;
4. culegerea informaţiilor considerate necesare pentru rezolvarea cazului, prin mijloace prevăzute de lege;
5. administrarea probelor, precum şi verificarea documentelor şi a declaraţiilor prezentate.

Raportul comisiei de disciplină, înaintat conducătorului autorităţii sau instituţiei publice din care face parte funcţionarul public vinovat, va conţine:

1. descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
2. precizarea prevederilor din procesul-verbal al comisiei de disciplină;
3. motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de funcţionarul public în timpul cercetării disciplinare prealabile;
4. temeiul legal în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică;
5. termenul în care sancţiunea disciplinară poate fi contestată;
6. instanţa competentă la care actul administrativ prin care s-a dispus sancţiunea disciplinară poate fi contestat.

Sancţiunea disciplinară se aplică prin actul administrativ de sancţionare disciplinară al conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, care va fi emis în cel mult 5 zile lucrătoare de la data primirii raportului comisiei de disciplină şi se comunică în 15 zile de la data emiterii acestuia.

Funcţionarul public nemulţumit de sancţiunea disciplinară primită se poate adresa Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, care are legitimitate activă; poate contesta sancţiunea aplicată la conducătorul autorităţii sau instituţiei publice care a aplicat sancţiunea sau, după epuizarea căilor de atac; se poate adresa instanţei de contencios administrativ cu acţiune de anulare sau modificare a actului administrativ de sancţionare disciplinară, restabilirea a situaţiei anterioare sau recuperării prejudiciilor suferite, după caz.

Pentru evidenţierea situaţiei disciplinare a funcţionarilor public, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici este abilitată să organizeze evidenţa sancţiunilor disciplinare aplicate funcţionarilor publici, şi să elibereze cazierul administrativ, act care cuprinde sancţiunile disciplinare ale unui funcţionar public care nu au fost radiate şi este şi este necesar în următoarele cazuri:

• desemnarea unui funcţionar public ca membru în comisia de concurs pentru recrutarea funcţionarilor publici;
• desemnarea unui funcţionar public în calitate de preşedinte şi membru în comisia de disciplină;
• desemnarea unui funcţionar public ca membru în comisia paritară;
• ocuparea unei funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici sau categoriei funcţionarilor publici de conducere;
• în orice alte situaţii prevăzute de lege.