În conformitate cu prevederile articolului 77 alineat 1 din Statutul funcţionarilor publici, răspunderea penală a funcţionarilor publici se poate angaja şi pentru infracţiunile săvârşite de aceştia în timpul sau în legătură cu atribuţiile funcţiei publice îndeplinite. În mod firesc, angajarea răspunderii penale are loc în condiţiile reglementate de Codul Penal şi Codul de Procedură Penală ale României. Astfel, Codul Penal include printre infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul: abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor; abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi; abuzuri în serviciu contra intereselor publice; abuzul în serviciu în formă calificată; neglijenţa în serviciu; purtarea abuzivă; neglijenţa în păstrarea secretului de stat; luarea de mită; darea de mită; primirea de foloase necuvenite şi traficul de influenţă.
Trebuie reţinut faptul că funcţionarul public poate să apară atât ca subiect activ, ca autor al infracţiunii, cât şi ca autor pasiv în infracţiunea comisă de alţii împotriva sa.
De asemenea, relevăm faptul că, în planul dreptului penal, noţiunea de funcţionar public are o sferă mai largă decât în alte ramuri ale dreptului, inclusiv dreptul administrativ, fiind definit ca „persoana care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu în serviciul uneia dintre unităţile prevăzute la articolul 145 din Codul Penal”. De asemenea, în noţiunea de funcţionar public mai intră şi orice alt salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice,
Drept urmare, în sensul dreptului penal, nu are relevanţă titlul însărcinării sau modalitatea investirii: alegere, numire, repartizare, desemnare, mandatare, delegare ş.a. Într-o serie de situaţii, calitatea de funcţionar public constituie o formă agravantă a infracţiunii (sustragerea de înscrisuri). În alte situaţii, faptele care constituie infracţiuni săvârşite de funcţionarii publici sunt aproape identice, ca latură obiectivă şi obiect, cu cele pe care Statutul funcţionarilor publici şi celelalte legi speciale (statut) le consideră abateri disciplinare sau contravenţii. Distincţia şi delimitarea faptelor ca infracţiuni, abateri disciplinare sau contravenţii trebuie efectuată aproape exclusiv prin aprecierea pericolului social al faptei analizate.
În situaţia în care s-a pus în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea unei infracţiuni care ar atrage incompatibilitatea făptuitorului cu calitatea de funcţionar public, conducătorul autorităţii sau instituţiei publice va dispune suspendarea funcţionarului public din funcţia publică deţinută. Astfel, potrivit articolului 74 alineat 2 din Statutul funcţionarilor publici reprezintă o cauză specială, de suspendarea de drept, a raportului juridic de serviciu. În aceste condiţii, întrucât dispoziţiile menţionate anterior sunt imperative, conducătorul autorităţii sau instituţiei publice din care face parte funcţionarul public împotriva căruia a fost pusă în mişcare acţiunea penală este obligat să emită actul administrativ de suspendare din funcţie.
Ulterior, în situaţia în care Ministerul Public dispune scoaterea de sub urmărirea penală ori încetarea urmăririi penale, sau dacă instanţa judecătorească dispune achitarea funcţionarului public ori încetarea procesului penal, suspendarea din funcţia publică încetează de drept, iar funcţionarul public va fi reintegrat în funcţia publică deţinută anterior şi va primi drepturile salariale aferente perioadei de suspendare.
Măsura suspendării din funcţie a funcţionarului public împotriva căruia s-a pus în mişcare urmărirea penală pentru săvârşirea unei infracţiuni comportă câteva observaţii. În virtutea principiului constituţional al prezumţiei de nevinovăţie, şi noi apreciem că ar fi fost mai corect ca, în această fază a procesului penal, măsura să fie facultativă, urmând ca aplicarea ei să fie obligatorie doar în situaţia în care faţă de funcţionarul public în cauză s-a dispus luarea măsurii arestării preventive, când, se presupune, există probe de vinovăţie mai concludente.
O asemenea măsură s-ar impune cu atât mai mult cu cât, potrivit Statutului funcţionarilor publici, în situaţia în care parchetul dispune scoaterea de sub urmărire penală ori încetarea urmăririi penale, precum şi în situaţia în care instanţa de judecată dispune achitarea sau încetarea procesului penal, suspendarea din funcţie încetează, funcţionarul public va fi reintegrat în funcţie, iar autoritatea sau instituţia publică are obligaţia să-i plătească drepturile salariale cuvenite pe perioada suspendării.
În situaţia în care fapta comisă de funcţionarul public în timpul sau în legătură cu atribuţiile funcţiei sale nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni, dar este considerată abatere disciplinară, va fi sesizată comisia de disciplină competentă.
Nu vom încheia, mai înainte de a preciza faptul că, deşi Statutul funcţionarilor publici se referă la infracţiunile săvârşite în timpul serviciului în legătură cu serviciul, este normal şi firesc ca funcţionarii publici să răspundă penal pentru comiterea oricărei alte infracţiuni săvârşite, potrivit dreptului comun.