Fundamentarea în dreptul tradiţional francez a noţiunii de serviciu public nu poate rămâne fără consecinţe în ceea ce priveşte teoria domeniului public, impunându-se în mod special prin lucrările lui Gaston Jeze, teza după care aparţin domeniului public „toate bunurile mobile şi imobile afectate unui serviciu public”.
Gaston Jeze elaborează această teorie în contextul „teoriei generale a colaborării particularilor la funcţionarea serviciilor publice”. El face tot timpul o distincţie între utilizarea normală şi utilizarea anormală a bunului public, între o folosinţă licită şi una ilicită, chiar dacă este acoperită de o autorizaţie formală a autorităţii publice. Autorul arată că nu orice autorizare de folosinţă anormală este ilicită.
Legătura indisolubilă între ideea de serviciu public şi ideea de bun destinat uzului public l-a făcut pe G.Jeze, ca şi pe alţi autori de drept public francez, să identifice în noţiunea de serviciu public şi criteriul de domenialitate.
Prof. Paul Negulescu, achiesând la acest punct de vedere, susţine că „imobilele şi mobilele afectate în mod direct şi special funcţionării unui serviciu public, şi utilizate de acesta, pentru satisfacerea interesului general ce urmăreşte, sunt socotite ca dependinţe ale domeniului public”, idei care apar şi în lucrarea lui Costantin G. Rarincescu.
Se apreciază că aceste bunuri nu pot fi socotite ca domeniu privat al statului, judeţului, sau comunei deoarece, "bunurile din domeniul privat nu sunt afectate în mod special unui serviciu public "admiţându-se că produc venituri, putând fi exploatate ca şi bunurile particulare. Se citează ca dependinţe ale domeniului public, în acest înţeles: palatul de justiţie, palatul universităţii, tablourile şi colecţiile unui muzeu, cărţile din bibliotecă etc.
La rândul său, această teorie menită să confere o soluţie problemei raportului dintre cele două noţiuni, a suscitat numeroase critici. În acest sens amintim poziţia autorilor de drept civil (Planiol, Colin, Capitant), care au reproşat acestei teorii faptul că ar fi prea largă, iar autorii de drept administrativ (Bonnard, Tarangul) i-au reproşat că, dimpotrivă, este prea restrictivă. Se susţine, astfel că, „această noţiune a domeniului public nu cuprinde toate bunurile, care de fapt sunt considerate ca bunuri ce fac parte din domeniul public”.