Pin It

Transferul funcţionarului public reprezintă o modalitate de modificare definitivă a raportului de serviciu. El are loc numai între două autorităţi sau instituţii publice şi reprezintă înlocuirea definitivă a autorităţii sau instituţiei publice, ca parte a raportului de serviciu. De asemenea, prin schimbarea autorităţii sau instituţiei publice, se schimbă şi un alt element esenţial al raportului de serviciu: locul de muncă al funcţionarului public.

Condiţia esenţială a transferului unui funcţionar public este ca acesta să se facă într-o funcţie publică pentru care sunt îndeplinite condiţiile specifice prevăzute în fişa postului.

Legea reglementează două feluri de transfer a funcţionarului public: transferul în interesul serviciului şi transferul la cererea funcţionarului public.

Observăm că există un criteriu, al interesului, pentru diferenţierea celor două tipuri de transfer. Transferul în interesul serviciului se justifică prin nevoia de a asigura buna funcţionare a autorităţii sau instituţiei publice care solicită transferul. Transferul la cerere al funcţionarului public, de regulă, are loc în considerentul unor interese personale ale acestuia, şi mai puţin ale autorităţii sau instituţiei publice căreia i se solicită transferul, care ar putea fi: apropierea de familie, urmarea soţului/soţiei transferat într-o altă localitate, frecventarea unor cursuri sau a unor forme de învăţământ pentru perfecţionarea pregătirii profesionale, organizate în altă localitate.

Transferul în interesul serviciului se poate face numai între autorităţi sau  instituţii  publice şi numai cu acordul scris al funcţionarului public transferat.

O altă condiţie pentru realizarea licită a transferului în interesul serviciului este ca acesta să se facă într-o funcţie publică echivalentă cu funcţia  publică  deţinută  de  funcţionarul  public care urmează a fi transferat.

În situaţia transferului în interesul serviciului într-o altă localitate, funcţionarul public transferat are dreptul la o indemnizaţie egală cu salariul net calculat la salariul din luna precedentă celei în care se realizează transferul, la acoperirea tuturor cheltuielilor de transport şi la un concediu plătit de 5 zile.

Plata acestor cheltuieli este suportată de către autoritatea sau instituţia publică la care se face transferul, în termen de cel mult 15 zile de la data aprobării transferului.

Transferul la cerere al funcţionarului public se realizează tot într-o funcţie publică echivalentă, în urma aprobării cererii de transfer a funcţionarului public de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice la care se solicită transferul.

Funcţionarul public transferat îşi menţine, şi după transfer, calitatea de funcţionar public. Acest fapt demonstrează că instituţia transferului nu periclitează principiul stabilităţii în funcţie a funcţionarului public, fie că este transferat în interesul serviciului, fie la cerere.

Pe  fond, legea actuală a ales soluţia modificării raportului de serviciu şi nu pe cea de încetare a raportului de serviciu, aşa cum sunt de părere mai mulţi autori, şi care consideră că, în fapt, se naşte un alt raport de serviciu, cu o altă autoritate sau instituţie publică şi cu noi elemente de conţinut, inclusiv cu un nou loc de prestare a activităţilor specifice funcţiei respective.

Spre deosebire de accepţiunea dată transferului în dreptul civil, potrivit căreia transferul se consideră perfectat în momentul în care adresa de acceptare a propunerii de transfer a fost primită şi înregistrată la unitatea propunătoare, transferul în accepţiunea dreptului administrativ se realizează cu data prevăzută în dispoziţia de transfer emisă de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice din care face parte funcţionarul public transferat, cu condiţia ca actul administrativ de autoritate să-i fie comunicat funcţionarului  public  în cauză cu cel puţin 5 zile mai înainte de această dată.

            Această concluzie se fundamentează pe constatarea că la baza naşterii, modificării şi încetării raportului de serviciu stă întotdeauna un act administrativ de autoritate supus permanent unui regim juridic special, care produce efecte juridice numai de la data comunicării acestuia.