Administrație publică

 Dimensionarea cheltuielilor publice totale şi repartizarea acestora pe destinaţii şi beneficiari, în vederea satisfacerii nevoilor publice, pre­supun cunoaşterea criteriilor de clasificare a acestora. Structura cheltu­ielilor publice ilustrează modul în care sunt orientate resursele financiare ale statului, în diverse perioade, spre anumite obiective: economice, sociale, culturale, militare etc. Structura cheltuielilor publice poate fi abordată corespunzător mai multor criterii de clasificare, şi anume: admi­nistrativă; economică; funcţională; financiară; după rolul lor în procesul reproducţiei sociale; gruparea folosită de organismele ONU.

1. Clasificarea administrativă se bazează pe criteriul instituţiilor prin intermediul cărora se efectuează cheltuielile publice: ministere, unităţi administrativ-teritoriale, instituţii publice autonome etc. Utilitatea acestei grupări este legată de faptul că alocaţiile bugetare sunt stabilite pe beneficiari, dar prezintă şi unele neajunsuri, ca:

• fiecare beneficiar (minister, departament, agenţie guvernamen­tală, judeţ, municipiu etc.) reuneşte cheltuieli cu destinaţii diverse;
• în cazul schimbării structurii sau subordonării acestor entităţi, datele privind structura cheltuielilor publice devin incomparabile de la o perioadă la alta.

Acest criteriu se foloseşte la repartizarea cheltuielilor publice pe ordonatori de credite bugetare.

1. Clasificarea economică grupează cheltuielile publice în cheltuieli curente şi cheltuieli de capital. Cheltuielile curente asigură buna funcţionare şi întreţinerea instituţiilor publice, finanţarea satisfacerii acţiunilor publice, transferarea unor sume de bani anumitor categorii de persoane, sau pentru onorarea angajamentelor speciale ale statului. Ele reprezintă un consum definitiv de produs intern brut şi trebuie să se reînnoiască anual. Cheltuielile curente cuprind, la rândul lor, următoarele:

• cheltuielile privind serviciile publice (sau cheltuieli de funcţionare), în care se includ: salarii, servicii şi cheltuieli cu procurarea materialelor necesare activităţii curente;
• cheltuielile de transfer, care cuprind sumele acordate din fon­durile publice diferitelor persoane fizice şi juridice, cu titlu definitiv şi nerambursabil (plăţile pentru pensii, ajutoare de şomaj, ajutoare sociale, subvenţii etc.);
• dobânzile aferente datoriei publice.

Cheltuielile de capital (de investiţii) se concretizează în achiziţio­narea de bunuri de folosinţă îndelungată, destinate sferei producţiei materiale sau sferei nemateriale (şcoli, spitale, şosele ş.a.). Ele repre­zintă doar o avansare de produs intern brut, contribuind la dezvoltarea şi modernizarea patrimoniului public.

1. Clasificarea financiară scoate în evidenţă momentul în care cheltuielile publice afectează resursele financiare ale statului; corespun­zător acestui criteriu, cheltuielile publice pot fi:

• cheltuieli definitive - cuprind cheltuieli de funcţionare sau de investiţii şi formează ponderea cea mai mare a cheltuielilor publice;
• cheltuieli temporare - care sunt evidenţiate în conturile speciale de trezorerie (avansuri, împrumuturi);
• cheltuieli virtuale (sau posibile) - cele pe care statul se angajează să le efectueze în anumite condiţii. În cazul în care statul intervine ca girant pentru un împrumut care, din diverse motive, nu mai poate fi rambursat de către debitori, sumele respective sunt achitate de stat, devenind o cheltuială a acestuia.

1. În funcţie de rolul lor în viaţa economică, cheltuielile publice se împart în:

• cheltuieli reale (sau negative), care reprezintă un consum definitiv de produs intern brut (cheltuielile militare, cele cu întreţinerea aparatului administrativ etc.);
• cheltuieli economice (sau pozitive), care contribuie la creşterea avuţiei naţionale (construcţia de drumuri, poduri, aeroporturi, susţinerea unor proiecte economice etc.).

1. Clasificarea funcţională foloseşte drept criteriu domeniile, ramurile, sectoarele de activitate sau alte destinaţii spre care sunt dirijate resursele financiare publice. Ele reflectă obiectivele financiare ale statului. Instituţiile care funcţionează în diferite domenii de activitate constituie consumatorii de resurse financiare publice, iar conducătorii lor sunt ordonatori de credite bugetare.

Importanţa acestui criteriu derivă din faptul că arată repartizarea resurselor financiare publice pe domenii de activitate care definesc ne­voile publice, fiind principalul obiectiv urmărit la examinarea şi aproba­rea prevederilor bugetare de către Parlament. Această grupare reflectă compoziţia cheltuielilor publice, conform principalelor funcţii prevăzute în bugetul de stat: educaţie şi cultură, sectorul social, sănătate, utilizarea forţei de muncă, apărare naţională etc.

1. Clasificarea folosită de instituţiile specializate ale ONU are la bază două criterii principale: clasificaţia funcţională şi cea economică. Clasificarea funcţională ONU a cheltuielilor publice cuprinde cheltuielile pentru: servicii publice generale; apărare; educaţie; sănătate; securitate socială; locuinţe şi servicii comunale; cultură, religie, sport; acţiuni eco­nomice; alte scopuri. Clasificarea economică ONU urmăreşte gruparea cheltuielilor publice în: cheltuieli care reprezintă consum final: dobânzi aferente datoriei publice, subvenţii de exploatare şi alte transferuri curen­te; formarea brută de capital (investiţii brute şi creşterea stocurilor mate­riale); achiziţii de terenuri şi active necorporale; transferuri de capital.