În ceea ce priveşte sistemul finanţelor publice locale, o caracteristică generală pentru majoritatea ţărilor europene constă în marea eterogenitate. Această diversitate, mult mai accentuată decât cea a finanţelor naţionale, se explică şi prin faptul că, la nivel local, efectele 108 integrării europene se resimt în mod indirect şi într-o măsură mult mai redusă. Diversitatea modalităţilor de finanţare derivă din situaţiile foarte diverse privind structura colectivităţilor locale, pe de o parte, şi situaţia finanţelor locale (natura impozitelor locale, volumul şi destinaţia cheltuielilor publice), pe de altă parte.
Autonomia locală şi gestionarea proprie a unităţilor administrativ- teritoriale sporesc rolul bugetelor locale, în sensul creării condiţiilor pentru autonomia financiară a acestora. Modul de funcţionare a finanţelor locale este în strânsă corelaţie cu autonomia administraţiilor locale.
Autonomia financiară reprezintă dreptul unităţilor administrativ- teritoriale de a avea resurse financiare proprii şi de a le folosi pentru realizarea intereselor locale. Aspectul principal al consolidării autonomiei financiare este sporirea bazei proprii de venituri, deoarece autonomia locală reală este de neconceput fără resurse financiare corespunzătoare.
În ţara noastră, în anul 1993, a început transpunerea în practică a dezideratului privind autonomia financiară, prin adoptarea unor măsuri cum sunt:
- trecerea unor categorii de venituri de la bugetul central la bugetele locale (taxa asupra mijloacelor de transport ale persoanelor juridice; taxe de timbru de la persoane juridice; taxe privind examenul de conducere auto, eliberarea permiselor de conducere sau alte venituri privind circulaţia pe drumurile publice etc.);
- stabilirea unor cote defalcate din impozitul pe salarii (care este un venit al bugetului de stat) pentru alimentarea bugetelor judeţelor şi al municipiului Bucureşti; ulterior, odată cu schimbarea impozitării cedulare cu cea globală a veniturilor persoanelor fizice, se transferă cote din impozitul pe venit. De asemenea, începând din anul 2003, colectivităţile locale beneficiază şi de cote defalcate din taxa pe valoarea adăugată;
- nominalizarea unor categorii de instituţii publice (din domeniile sănătăţii, învăţământului, asistenţei sociale ş.a.) pentru care cheltuielile privind materialele sau prestările de servicii să fie acoperite din sursele financiare ale bugetelor locale;
- limitarea transferurilor de la bugetul de stat către bugetele locale şi direcţionarea acestora, cu prioritate, spre asigurarea protecţiei sociale a populaţiei sau finanţarea parţială sau integrală a unor lucrări de investiţii de interes local (centrale şi puncte termice, alimentare cu apă, canali-zare, staţii de epurare a apei, amenajări hidrotehnice locale, construcţia şi modernizarea de drumuri, poduri etc.);
- includerea unor fonduri speciale, administrate în regim extrabugetar, în bugetele locale (cum a fost cazul sumelor rezultate din vânzarea locuinţelor construite din fondurile statului).
În acest fel, pe lângă veniturile proprii (nominalizate prin legile bugetare), autorităţile administraţiilor publice locale dispun, prin bugetele lor, atât de transferuri de la bugetul central, cât şi de sume defalcate din impozite care alimentează bugetul de stat.
Tipologic şi structural, există cinci surse principale de venituri ale bugetelor locale:
- impozite şi taxe locale exclusive;
- taxe şi tarife pentru serviciile administraţiei locale, încasate în schimbul furnizării unor servicii publice de interes local;
- transferuri financiare de la alte niveluri de activitate;
- împrumuturi;
- alte surse de venituri.