Administrație publică

Existenţa finanţelor publice serveşte la realizarea unor obiective precis determinate, la îndeplinirea anumitor obiective în folosul întregii societăţi şi care nu s-ar putea înfăptui pe altă cale sau cu alte mijloace. Apariţia şi existenţa finanţelor publice nu reprezintă expresia dorinţei sau imaginaţiei cuiva şi nici urmarea deciziei unei autorităţi publice, ci au un caracter obiectiv datorită necesităţii derulării, în viaţa economico-socială, a acestui tip de relaţii. Misiunea socială a finan­ţelor publice se îndeplineşte prin funcţiile pe care le exercită, şi anume: funcţia de repartiţie şi funcţia de control.

Funcţia de repartiţie se compune din două faze, strâns legate între ele: constituirea fondurilor (veniturilor) publice şi repartizarea (distribuirea) acestora (efectuarea cheltuielilor).

Constituirea fondurilor de resurse financiare publice se referă la formarea fondurilor publice de resurse băneşti, care se pot alimenta pe mai multe căi: impozite, taxe, contribuţii pentru asigurările sociale de stat, amenzi, penalităţi, vărsăminte din profitul regiilor autonome, vărsăminte din veniturile instituţiilor publice, chirii din concesiuni şi închirieri ale unor bunuri aparţinând statului, venituri din valorificarea bunurilor aparţinând statului etc.

La constituirea fondurilor publice participă cu resurse toate sectoarele sociale: public, particular, mixt, precum şi populaţia, dar în proporţii diferite, în funcţie de capacitatea lor financiară. Cele mai multe resurse sunt mobilizate la fondurile financiare publice cu titlu definitiv şi fără contraprestaţie.

Distribuirea fondurilor de resurse financiare publice repre­zintă stabilirea destinaţiilor pentru cheltuielile publice, şi anume: învăţământ, sănătate, protecţie socială, apărare naţională, ordine publi­că, acţiuni economice etc. În cadrul fiecărei destinaţii, resursele se defalchează pe beneficiari, obiective şi acţiuni.

Distribuirea fondurilor financiare publice pe beneficiari (persoa­ne fizice şi/sau juridice) este precedată de inventarierea şi evaluarea în expresie bănească a nevoilor sociale din perioada de referinţă.

Datorită faptului că cererea de resurse financiare este mai mare decât oferta lor, este necesar ca autorităţile publice să trieze şi să ierarhizeze cererile beneficiarilor de fonduri publice solicitate şi să stabilească unele priorităţi, în funcţie de condiţiile concrete ale fiecărei etape.

Resursele financiare publice, odată repartizate beneficiarilor, iau concret forma cheltuielilor publice pentru: plata salariilor şi a altor drepturi de personal, procurarea de materiale şi servicii, investiţii publice, subvenţii acordate întreprinderilor, transferuri către diverse persoane fizice: pensii, burse, alocaţii, ajutoare etc.

Ambele faze ale funcţiei de repartiţie (constituirea şi repartizarea fondurilor publice) se realizează în procesul de distribuire şi redistri­buire a bogăţiei naţionale care se desfăşoară între persoane fizice şi juridice, pe de o parte, şi stat, pe de altă parte.

Constituirea şi dirijarea fondurilor publice reprezintă un proces unitar şi neîntrerupt, având un rol important în înfăptuirea reproduc­ţiei sociale lărgite.

Necesitatea constituirii unor fonduri financiare la dispoziţia statului, în vederea înfăptuirii funcţiilor şi sarcinilor sale, se resimte în toate ţările, indiferent de gradul de dezvoltare, ceea ce conferă funcţiei de repartiţie un caracter obiectiv. În schimb, modul de constituire a fondurilor şi de redistribuire a acestora are un caracter subiectiv, depinzând de: capacitatea factorilor de răspundere de a percepe şi răspunde nevoii sociale la un moment dat; gradul de dezvoltare economico-socială a ţării; orientarea forţelor politice aflate la putere.

Importanţa funcţiei de repartiţie a finanţelor publice poate fi apreciată atât prin prisma dimensiunii pe care o au transferurile de valoare, cât şi prin însuşi procesul de redistribuire realizat între persoanele fizice şi juridice şi fondurile publice.

Deşi, la scară naţională, volumul resurselor prelevate la fondurile financiare publice este, în general, egal cu cel al resurselor distribuite, însuşi acest proces complex de prelevare - distribuire realizat prin intermediul statului dă naştere unor importante mutaţii între sferele de activitate, între ramurile şi subramurile economice, între membrii societăţii. Aceasta se explică prin faptul că persoanele fizice şi juridice care sunt beneficiare directe sau indirecte ale cheltuielilor publice nu sunt, întotdeauna, şi cele care au participat la constituirea fondurilor publice. Chiar dacă unele persoane sunt şi

30 plătitoare şi beneficiare, cele două calităţi se manifestă în proporţii diferite una de cealaltă. Pentru faptul că veniturile încasate la fondurile publice se depersonalizează, nu se mai poate determina pe ce destinaţii şi în ce proporţii au fost dirijate sumele provenind de la anumite persoane fizice sau juridice.

Prin intermediul finanţelor publice se realizează o largă redis­tribuire a veniturilor între membrii societăţii, în scopul reducerii sărăciei şi asigurării, pe cât posibil, a mijloacelor de existenţă necesare unui trai decent pentru întreaga populaţie. Redistribuirea trebuie pri­vită ca un proces foarte amplu şi complex, care are loc prin interme­diul veniturilor şi cheltuielilor publice.

Importanţa funcţiei de repartiţie rezultă, pe de o parte, din muta­ţiile care se produc în economie ca urmare a transferurilor de resurse financiare şi, pe de altă, parte, din efectele acestora în plan economic, social, demografic, ecologic etc.

Funcţia de repartiţie a finanţelor publice se manifestă nu doar pe plan intern, ci şi pe plan internaţional, prin: acordarea şi primirea de împrumuturi externe; plata cotizaţiilor faţă de organismele internaţio­nale la care statul a aderat; primirea sau acordarea de ajutoare externe de către stat. Redistribuirea între state a resurselor financiare are loc pe baza deciziilor unilaterale, a convenţiilor sau acordurilor bi sau multilaterale şi se efectuează cu titlu definitiv sau rambursabil, cu sau fără contraprestaţie.

Funcţia de control a finanţelor publice este strâns legată de funcţia de repartiţie, având însă o sferă de cuprindere mult mai mare, deoarece vizează atât constituirea şi repartizarea fondurilor publice, cât şi modul concret de utilizare a acestora. Manifestarea funcţiei de control este necesară din mai multe considerente:

• resursele financiare puse la dispoziţia statului aparţin întregii societăţi. Aceste resurse provin, în cea mai mare parte a lor, din impozite şi taxe ai căror plătitori trebuie să fie interesaţi de modul cum sunt administrate;
• fondurile de resurse publice materializează o parte importantă din produsul intern brut, ridicându-se la aproximativ jumătate din acesta;
• în etapa actuală, mai sunt încă membri ai societăţii care au o atitudine de nepăsare faţă de avutul public, ceea ce conduce la folosi­rea neraţională a resurselor materiale umane şi băneşti, la risipă, speculă şi înavuţire pe seama banului public.

Controlul statului are o sferă vastă de manifestare, cuprinzând toate domeniile vieţii sociale care ţin de sectorul public, şi anume: activitatea economică, educativă, culturală, ocrotirea sănătăţii, protec­ţia socială, asigurări sociale de stat, menţinerea ordinii publice, apărarea naţională, promovarea relaţiilor cu alte state etc. Ca urmare, controlul îmbracă forme diverse, este exercitat de organe diferite şi foloseşte instrumente diferite.

Activitatea din fiecare domeniu de activitate trebuie analizată din mai multe puncte de vedere: sarcinile specifice care-i revin, necesarul de fonduri publice reclamat pentru desfăşurarea activităţii şi efectele utile (economice, sociale sau de altă natură) ale acestei activităţi.

Organele de control financiar ale statului urmăresc: încasarea ritmică şi în cuantumul prevăzut a veniturilor statului; modul în care beneficiarii utilizează fondurile publice primite de la buget; consuma­rea acestora pentru obiectivele cărora le-au fost destinate; utilizarea resurselor financiare în condiţii de maximă eficienţă; instaurarea şi men­ţinerea disciplinei financiare, precum şi limitarea evaziunii fiscale etc.

Rolul finanţelor publice. Prin transferul de putere de cumpărare realizat de finanţele publice are loc o modificare a raporturilor sociale, care influenţează: procesul reproducţiei sociale, potenţialul economic al întreprinderilor, veniturile şi averea cetăţenilor, nivelul de trai al populaţiei şi, în general, calitatea vieţii.

Cu ocazia colectării resurselor financiare şi, respectiv, a finan­ţării cheltuielilor publice, are loc un amplu proces de redistribuire a veniturilor şi averilor persoanelor fizice şi juridice. Redistribuirea se produce, pe de o parte, cu ajutorul impozitelor şi taxelor percepute, iar pe de altă parte, pe calea subvenţiilor, transferurilor şi alocaţiilor bugetare. În acest fel, se corectează, cel puţin parţial, disproporţiile şi inechităţile existente între diverse persoane fizice şi juridice, redistri­buirea sprijinindu-i cu precădere pe cei cu posibilităţi materiale şi potenţial economic redus. Concret, această redistribuire îmbracă diverse forme, precum:

• acordarea de ajutoare, indemnizaţii, pensii, burse persoanelor aparţinând unor anumite categorii sociale;
• subvenţionarea de la buget a producţiei sau comercializării anumitor bunuri şi servicii;
• oferta, din partea autorităţilor publice, a unor bunuri şi servicii publice cu titlu gratuit (ordine publică, protecţie socială, apărare naţională, învăţământ până la anumite grade, ocrotire a sănătăţii etc.).

Finanţele publice sunt utilizate, de asemenea, în scopul asigu­rării dezvoltării economice şi sociale a ţării într-un cadru echilibrat. Autorităţile publice recurg la instrumente fiscale şi bugetare pentru influenţarea proceselor economice şi înlăturarea dezechilibrelor eco­nomice. Pentru atingerea unor asemenea obiective, acţiunile autorită­ţilor publice vizează aspecte cum sunt:

• reducerea impozitelor pentru stoparea fenomenelor inflaţio­niste sau stimularea activităţii economice; sporirea impozitelor pentru reducerea anumitor consumuri sau activităţi;
• finanţarea unor activităţi orientate spre crearea de noi locuri de muncă, recalificarea şomerilor şi reorientarea lor profesională;
• contractarea de împrumuturi publice pe piaţa internă în vederea readucerii în circuitul economic a disponibilităţilor băneşti temporare şi influenţării echilibrului monetar;
• completarea resurselor financiare interne prin contractarea de împrumuturi externe de către stat sau prin garantarea împrumuturilor contractate de întreprinderi particulare şi folosirea acestor fonduri pentru obiective de interes naţional.

Totodată, implicarea statului în viaţa economică se materiali­zează şi în adoptarea de către autorităţile publice a unor reglementări absolut necesare pentru buna funcţionare a economiei naţionale: legi, hotărâri sau ordonanţe de guvern, norme metodologice etc., privind asigurările sociale, protecţia mediului, sancţionarea concurenţei neloiale ş.a. Chiar dacă asemenea reglementări pot fi percepute ca îngrădiri ale libertăţilor individuale, ele reprezintă măsuri utile, fiind menite să contribuie la crearea cadrului normal în care să se deruleze activitatea economico-socială.