Pin It

În ţara noastră, începând din anul 1992, s-au pus bazele realizării unui sistem public naţional unificat de asigurări sociale, prin integrarea în asigurările sociale de stat a sistemelor de asigurări sociale care până atunci funcţionau în mod independent: asigurările sociale pentru agri­cultori, ale cooperaţiei meşteşugăreşti, ale Bisericii Ortodoxe Române, ale artiştilor plastici, ale muzicienilor, compozitorilor şi scriitorilor. Prin instituirea acestui sistem de asigurări sociale, s-a creat un cadru unitar de aplicare a legislaţiei în domeniu, ceea ce contribuie la:

  • economisirea resurselor materiale şi umane;
  • asigurarea flexibilităţii în redistribuirea resurselor disponibile, corespunzător cerinţelor pentru anumite prestaţii;
  • întărirea controlului privind constituirea, utilizarea resurselor, precum şi calitatea prestaţiilor.

Sistemul public naţional al asigurărilor sociale este în continuă dezvoltare şi perfecţionare. Sistemul public naţional de asigurări sociale este organizat pe baza următoarelor principii:

  • unicitatea;
  • obligativitatea;
  • garantarea de către stat a drepturilor de asigurări sociale;
  • ocrotirea cetăţenilor în toate cazurile şi pentru toată perioada pierderii capacităţii de muncă;
  • egalitatea;
  • contributivitatea;
  • ocrotirea în concordanţă cu cerinţele eticii şi echităţii sociale;
  • scutirea de impozite şi taxe a pensiilor (până la anumite niveluri);
  • imprescriptibilitatea dreptului la pensie şi la indemnizaţiile de asigurări sociale;
  • imposibilitatea cedării dreptului la asigurări sociale;
  • autonomia şi descentralizarea asigurărilor sociale.
  1. Potrivit principiului unicităţii, în ţara noastră se organizează şi funcţionează un singur sistem public naţional de asigurări sociale garantat de stat. Constituirea sistemului public naţional de asigurări sociale a avut în vedere structura ocupaţională, ca urmare a restructu­rării economice, a constituirii şi funcţionării mecanismelor economiei de piaţă. Concomitent, se prevede posibilitatea şi se asigură condiţiile de organizare şi funcţionare a unor sisteme particulare sau facultative de asigurări sociale.
  2. Corespunzător principiului obligativităţii, în sistemul public de asigurări sociale sunt cuprinse toate persoanele fizice care desfăşoară activităţi aducătoare de venituri şi îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, beneficiind de drepturi şi având obligaţii reglementate.
  3. Garantarea de către stat a drepturilor de asigurări sociale. Conform acestui principiu, statul este garantul dreptului cetăţenilor de a avea acces la serviciile publice din sfera asigurărilor sociale de stat. Statul sprijină acest sistem prin acoperirea deficitelor financiare, în cazuri temeinic întemeiate, conform prevederilor Legii finanţelor publice.
  4. Cetăţenii sunt ocrotiţi în toate cazurile şi pentru întreaga perioadă de pierdere a capacităţii de muncă. De asemenea, în concordanţă cu acest principiu, mamele beneficiază de ocrotire socială în caz de sarcină, creşterea copiilor sau pentru îngrijirea copiilor mici bolnavi.
  5. Contributivitatea semnifică faptul că la constituirea fondurilor sistemului public naţional de asigurări sociale trebuie să contribuie atât angajaţii, cât şi angajatorii (companii naţionale, regii autonome, societăţi comerciale cu capital de stat, întreprinderi mixte şi particulare, instituţii publice ş.a.). Salariaţii, cooperatorii şi ceilalţi asiguraţi participă parţial şi diferenţiat la plata biletelor de tratament balnear şi odihnă. De asemenea, angajaţii plătesc şi contribuţia pentru pensia suplimentară, urmând ca la pensionare să beneficieze, pe lângă pensia de bază, şi de o pensie suplimentară.
  6. Principiul egalităţii are în vedere faptul că persoanele asigurate beneficiază de aceleaşi drepturi şi au aceleaşi obligaţii dacă îndeplinesc 92 aceleaşi condiţii prevăzute de lege. În cadrul sistemului asigurărilor sociale, cetăţenii sunt ocrotiţi potrivit sistemului de salarizare, sau, după caz, în concordanţă cu venitul realizat. Altfel spus, nivelul salariului (venitului) reprezintă elementul fundamental în funcţie de care se determină cuantumul indemnizaţiilor, pensiilor, ajutoarelor etc.
  7. Ocrotirea cetăţenilor în funcţie de cerinţele eticii şi echităţii sociale se referă la faptul că toate formele de ocrotire sunt reglementate şi acordate pe baza contribuţiei aduse la dezvoltarea societăţii, urmărindu-se, totodată, realizarea unui raport echitabil între veniturile ce provin din salarii şi cele din pensii. În acelaşi timp, se urmăreşte realizarea unor proporţii echitabile între pensiile mici şi cele mari, inclusiv acordarea unor gratuităţi (trimiteri la odihnă şi tratament) pentru pensionarii cu pensii mici şi familiile cu mulţi copii.
  8. Pensiile de asigurări sociale sunt scutite de la plata impozitelor şi taxelor. În afara acestora, şi actele procedurale pentru dobândirea lor nu sunt impozabile sau taxabile. Cererile care au drept scop stabilirea dreptului la pensie sau indemnizaţie de asigurări sociale, înaintate oricăror instituţii, sunt scutite de taxe. Ca o abatere de la acest principiu, dar în vederea corelării cu nivelul veniturilor din salarii, în prezent s-a prevăzut impozitarea pensiilor care depăşesc 9 milioane de lei.
  9. Imprescriptibilitatea dreptului la pensie şi la indemnizaţiile de asigurări sociale reprezintă un principiu prevăzut în mod expres de legislaţia privind asigurările sociale şi constă în dreptul cetăţenilor care îndeplinesc cerinţele legale de a cere oricând stabilirea dreptului la pensie, indemnizaţie etc.
  10. j) Pensiile şi indemnizaţiile de asigurări sociale nu pot fi cedate (total sau parţial), deoarece constituie un drept personal, având ca scop asigurarea de condiţii decente de viaţă persoanei căreia i-a fost acordat. Drepturile de asigurări sociale nu pot reprezenta obiectul vreunei tranzacţii, nu pot fi limitate şi nu pot fi cedate.
  11. k) Autonomia şi descentralizarea reprezintă principiul potrivit căruia serviciile publice de asigurări sociale sunt oferite celor în drept prin activitatea desfăşurată de organe proprii şi organizaţii competente. Pentru transpunerea în practică a acestui principiu, s-a înfiinţat Casa Naţională de Asigurări Sociale, care funcţionează ca organism autonom, ocupându-se de: aplicarea legislaţiei în domeniul asigurărilor sociale; întocmirea proiectului bugetului asigurărilor sociale; urmărirea realizării veniturilor şi efectuării cheltuielilor corespunzătoare acestui buget; stabilirea şi plata drepturilor de asigurări sociale.

Pe măsura dezvoltării economiei naţionale, s-au dezvoltat şi per­fecţionat şi serviciile de asigurări sociale, ceea ce a condus la creşterea permanentă a importanţei şi rolului lor, contribuind la progresul econo­miei naţionale şi la dezvoltarea acţiunilor social-culturale. Corespun­zător naturii şi principiilor pe care se bazează şi având în vedere modul de constituire şi utilizare a fondurilor de care dispune, rolul sistemului public naţional de asigurări sociale se diversifică şi se manifestă pe planuri multiple:

  • contribuie la creşterea capacităţii de muncă a angajaţilor şi folosirea ei în mod raţional, prin: prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea şi întărirea sănătăţii cetăţenilor, îmbunătăţirea igienei şi securităţii muncii;
  • ocrotirea cetăţenilor în toate cazurile de pierdere a capacităţii de muncă;
  • educarea cetăţenilor, dezvoltarea conştiinţei acestora şi promovarea echităţii sociale, cultivând atitudinea responsabilă faţă de muncă şi familie;
  • contribuie la buna organizare a producţiei şi a muncii, la folosirea raţională a forţei de muncă, la întărirea disciplinei financiare şi respectarea legalităţii.

Rezultă de aici că, prin avantajele acordate şi restricţiile aplicate, asigurările sociale au un pronunţat caracter de pârghie, pe care statul o foloseşte, pe de o parte, pentru respectarea şi întărirea disciplinei muncii, cu efecte pozitive asupra productivităţii muncii, creşterii indicatorilor economico-sociali şi, pe de altă parte, pentru combaterea atitudinii negative faţă de muncă.