Sistemul administraţiei publice are, ca părţi structurale, organe ale administraţiei publice ce deţin această calitate atât în accepţiunea de instituţie publică, cât şi în cea de organe prin care funcţionează instituţiile publice şi prin care se realizează sarcinile administraţiei publice. Deşi varietatea de organe ale sistemului prezintă particularităţi de organizare de natură juridică, toate au însă în comun activitatea de organizare a executării şi de executare în concret a legii, prin care se delimitează specificul administraţiei publice în cadrul statului de drept.
În primul rând, în sistemul administraţiei publice se include Guvernul, care este, în acelaşi timp, expresie a puterii executive a statului, iar prin natura activităţii desfăşurate este organul cel mai important care exercită conducerea generală a administraţiei publice, stabilind fluiditatea acesteia ca activitate de organizare a executării legii în toate subsistemele administraţiei publice. Prin urmare, Guvernul nu constituie doar un organ prin care puterea executivă a statului acţionează, ci el reprezintă un organ al administraţiei publice în sensul de instituţie publică, dispunând de elementele componente specifice acestor instituţii.
În al doilea rând, în sistemul administraţiei publice se situează ministerele şi celelalte organe ale administraţiei publice de specialitate prin care se înfăptuiesc sarcinile ce revin statului, dintre care unele se subordonează Guvernului ori ministerelor, iar altele au un statut de autorităţi administrative autonome faţă de Guvern, dar fiind subordonate Parlamentului.
De asemenea, în cadrul sistemului se integrează şi administraţia publică locală, organizată în unităţile administrativ-teritoriale: consiliile locale, primarii, consiliile judeţene. În cele din urmă, din ansamblul administraţiei publice fac parte şi diferite instituţii social-culturale şi unităţi prin care se întreprind diferite prestaţiuni, pe baza şi în executarea legii, satisfăcându-se astfel nevoile membrilor colectivităţii.