În cadrul sistemului administraţiei publice ministeriale se situează, în primul rând Guvernul care, ca organ al administraţiei publice, este poziţionat în vârful ierarhiei administraţiei ministeriale, pe care o subordonează direct sau indirect.
În al doilea rând, sistemul administraţiei ministeriale include ministerele, respectiv acele organe de specialitate ale administraţiei publice centrale care poartă această denumire şi care se află sub conducerea unor persoane ce fac parte din Guvern.
În al treilea rând, sistemul administraţiei ministeriale cuprinde acele organe de specialitate care, deşi nu se regăsesc sub titulatura de ministere, sunt totuşi dirijate de către persoanele ce fac parte din Guvern. Este cazul Autorităţii Naţionale de Control, înfiinţată prin O.U.G. nr.64/2003, care îşi desfăşoară activitatea ca organ de specialitate ale administraţiei publice centrale[1], fiind
condusă de un ministru delegat pe lângă primul-ministru pentru coordonarea autorităţilor de control[2].
În al patrulea rând, din sistemul administraţiei publice ministeriale fac parte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale care sunt înfiinţate potrivit art.116 alin.(2) din Constituţia revizuită şi art.11 lit. O din Legea nr.90/2001, în subordinea Guvernului şi care poartă diferite denumiri: autoritate, agenţie, administraţie, comisie, oficiu, secretariat, consiliu, institut ş.a.m.d.
În al cincilea rând, în acest sistem se regăsesc organele de specialitate care sunt constituite în baza art.116 alin.(2) din Constituţia republicată şi în art.42 din Legea nr.90/2001, în subordinea directă a ministerelor şi, implicit, în subordinea indirectă a Guvernului. Aceste organe de specialitate ale administraţiei publice sunt nominalizate în mod diferit: autoritate[3], institut[4], agenţie[5], oficiu[6],
administraţie[7], inspecţie[8], inspectorat[9] ş.a., fiind în subordinea ministerelor şi funcţionând din alocaţii bugetare ori din venituri proprii şi din alocaţii bugetare.
În al şaselea rând, trebuie incluse în sistemul administraţiei publice ministeriale şi serviciile exterioare ale ministerelor, prezentate de Constituţia revizuită şi republicată ca fiind publice deconcentrate[10]. Deşi aceste organe îşi desfăşoară activitatea în unităţi administrativ-teritoriale, deci în teritoriu , totuşi ele nu sunt parte integrantă a administraţiei publice locale din numeroase considerente[11]. O primă raţiune o constituie rolul acestor servicii deconcentrate şi
anume acela de a înfăptui realizarea sarcinilor pe care ministerul- căruia îi sunt subordonate - le are în unităţile administrativ-teritoriale în care sunt organizate.
Prin urmare, aceste servicii publice nu realizează sarcini ale administraţiei publice locale, ci sarcini ale administraţiei publice ministeriale. În ceea ce priveşte conducătorii serviciilor publice deconcentrate în teritoriu, aceştia sunt numiţi şi eliberaţi din funcţie de către miniştri, cu avizul consultativ al reprezentantului Guvernului în teritoriu, fără ca organele administraţiei publice locale să fie măcar consultate. De asemenea, bugetele acestor servicii, mijloace materiale, resursele financiare sunt asigurate de către ministerele în subordinea cărora funcţionează. Cât priveşte înfiinţarea ori desfiinţarea, atribuţiile, structura organizatorică, funcţiile de conducere, numărul şi încadrarea personalului, toate acestea se aprobă prin ordin al ministrului în subordinea căruia aceste servicii publice deconcentrate îşi desfăşoară activitatea.
Asemenea servicii publice deconcentrate sunt cunoscute sub diverse denumiri: inspectorate(ca inspectoratele şcolare ale Ministerului Educaţiei şi Cercetării, inspectorate judeţene de poliţie ale Ministerului Administraţiei şi Internelor), direcţii(în cazul direcţiilor pentru dialog, familie şi solidaritate socială ale Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, direcţiilor pentru agricultură şi dezvoltare rurală ale Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, direcţiilor de sănătate publică ale Ministerului Sănătăţii etc.).
Este însă adevărat că există şi ministere care, pentru a-şi îndeplini sarcinile din domeniul în care funcţionează, utilizează doar aparatul propriu-serviciile centrale-fără a mai avea în teritoriu servicii publice deconcentrate(aşa cum sunt Ministerul Întegrării Europene, Ministerul Afacerilor Externe, Ministrul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei).
O altă serie de entităţi, cu rol de a realiza sarcinile de prestaţie pe care le au ministerele în domeniile de activitate respective, sunt înfiinţate şi îşi desfăşoară activitatea în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea ministerelor. Spre exemplu, în subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor funcţionează muzee, teatre, biblioteci, centre de cultură, publicaţii culturale, imprimerii, studiouri cinematografice ş.a., care au ca obiectiv realizarea sarcinilor de prestaţie vizând interesul general pentru cultură al societăţii. De asemenea, în cazul Ministerului Sănătăţii, pentru îndeplinirea sarcinilor vizând starea de sănătate a populaţiei, în subordinea acestuia funcţionează instituţii şi centre de sănătate publică, spitale, sanatorii, companii şi societăţi naţionale de medicamente. Dar, deşi astfel de entităţi nu pot nici exista, nici funcţiona independent de administraţia ministerială, totuşi ele au un statut care le determină nota distinctivă faţă de administraţia ministerială, fiind constituite de către administraţia ministerială pentru realizarea unor sarcini de prestaţie[12].
[1] H.G., nr.745/2003 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Control, publicată în M.Of., P.I., nr.496/09.07.2003
[2] H.G.,nr.16/2003 a Parlamentului României pentru modificarea structurii şi componenţei Guvernului, publicată în M.Of., P.I.,nr.436/19.06.2003
[3] Ex.: Autoritatea pentru Străini, care funcţionează în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor, înfiinţată prin O.U.G., nr.194/2002, publicată în M.Of., P.I., nr.955/27.12.2002
[4] Ex.: Institutul Naţional al Magistraturii, care funcţionează în subordinea Minsiterului Justiţiei, înfiinţat prin Legea nr.92/1992 şi reglementat actualmente prin Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în M.Of., nr.576/29.07.2004
[5] Ex. : Agenţia Naţională Antidrog, înfiinţată ca organ de specialitate în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor prin H.G. nr. 1489/2002, publicată în M.Of., I.P., nr.956/27.12.2002
[6] Ex.: Oficiul pentru Migraţia Forţei de Muncă care funcţionează în subordinea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, înfiinţat prin H.G. nr.1320/2001, publicată în M.Of., P.I., nr.19/15.01.2001
[7] Ex.: Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, în subordinea Ministerului Mediului şi Gospodăririi apelor, înfiinţată prin Legea nr.82/1993, publicată în M.Of., P.I., nr.283/07.12.1993
[8] Ex.: Inspecţia Muncii, în subordinea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, înfiinţat prin Legea nr.108/1999, publicată în M.Of., P.I., nr.283/21.06.1999
[9] Ex.: Inspectoratul General pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei(I.G.C.T.I.)cu funcţii în subordinea Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, înfiinţată prin O.U.G., nr. 79/2002, publicată în M.Of., P.I., nr. 457/27.07.2002
[10] Art.120 alin.(1) din Constituţia revizuită
[11] Albu, E., op. cit., p.53 şi urm.
[12] Negoita, Al., op. cit.,p.71