Administrație publică

3.1.Notiuni introductive 

Democraţia este de neconceput fără accesul liber al publicului la informaţiei. Lipsa transparenţei în viaţa politică, în actul de guvernare sau în cel administrativ reprezintă unul din obstacolele cele mai greu de trecut către o societate democratică, în care cetăţenii să aibă încredere în oamenii politici, în guvernanti şi în administraţia publică.

Autoritatea administraţiei publice are obligaţia să publice un anunţ referitor la acţiunea de elaborare a unui proiect de act normativ cu cel puţin 30 de zile înainte de supunerea acestuia spre analiză, autorizare şi adoptare.

Apoi se va stabili o perioadă de cel puţin 10 zile în care cei interesaţi pot trimite în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act administrativ supus dezbaterii publice.

Următorul pas este cel în care proiectul de act normativ se transmite spre analiză şi avizare de către autorităţile publice interesate numai după definitivare, pe baza observaţiilor şi propunerilor formulate.

Anunţul privind şedinţa publică în care va fi dezbătut proiectul se afişează cu cel puţin 3 zile înainte de desfăşurare.

Astfel adoptarea deciziilor administrative putem spune că ţine de competenţa exclusivă a autorităţilor publice, iar punctele de vedere exprimate de către cetăţeni sau asociaţii au valoare de recomandare.

De asemenea mai există şi cazul reglementării unei situaţii care, din cauza circumstanţelor sale excepţionale, impune adoptarea de soluţii imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public. În acest caz actele normative se supun adoptării în procedură de urgenţă conform prevederilor în vigoare.

O altă categorie de acte normative în cadrul cărora nu se poate interveni în procesul de elaborare este categoria actelor normative în care sunt prezentate informaţii privind valorile, termenele de realizare şi datele tehnico-economice ale activităţilor comerciale sau financiare dacă publicarea acestora aduce atingere principiului concurenţei loiale.

            3.2.Participarea activa a cetatenilor si resposabilitatile acestora

Prin participare cetăţenească se înţelege procesul prin care preocupările, nevoile şi valorile cetăţenilor sunt încorporate în procesul decizional al administraţiei publice locale.[1]

Avantajele democraţiei nu sunt reprezentate doar de alegerile libere prin care cetăţenii îşi pot alege reprezentanţii ci şi de „parteneriatul” care există între aceştia în luarea deciziilor.

La baza participării cetăţenilor sunt prezente următoarele cerinţe ce trebuiesc îndeplinite:[2]

Administraţia locală deschisă spre implicarea cetăţenilor în activitatea complexă a procesului de guvernare.

Transferul continuu de informaţii de la administraţie la cetăţeni.

Modalităţi eficiente prin care administraţia culege informaţii de la cetăţeni.

Cetăţeni informaţi care îşi onorează obligaţia de a participa ca parteneri egali în activităţile administraţiei, deoarece înţeleg problemele.

Metodele de participare cetăţenească variază în funcţie de nivelul implicării publicului în activitatea administraţiei. Astfel întâlnim cinci niveluri ale participării [3] :

Informare : oferirea de informaţii echilibrate şi obiective către public pentru că acesta să înţeleagă problemele, alternativele şi soluţiile;

Consultare : obţinerea de răspunsuri de la public în legătură cu analize, alternative, decizii, acte normative;

Implicare : .lucrul direct cu publicul, pe tot parcursul procesului, pentru a se asigura că problemele şi îngrijorările publicului sunt înţelese şi luate în considerare în mod real;

Colaborare : parteneriat cu publicul în fiecare aspect al luării deciziilor, inclusiv în elaborarea alternativelor şi identificarea soluţiei preferate;

Delegare : plasarea deciziei finale în mâinile publicului

Principala responsabilitate a administratiei publice este sa informeze cetatenii despre planurile ce pot afecta drepturile si interesele oricarui cetatean.

O altă îndatorire importanta pe care administraţia o are este aceea de a educa cetăţenii cu privire la ce înseamnă participarea cetăţenească şi care este rolul lor în activităţile administraţiei.

De aceea admnistratia trebuie să fie pregătită să:

-să împărtăşească informaţiile într-o manieră onestă, completă şi clară;

-să ofere cetăţenilor posibilitatea de a-şi exprima opiniile şi de a influenţa deciziile administraţiei într-un mod corect şi deschis;

-să încurajeze cetăţenii să profite de aceste posibilităţi;

-să se angajeze în explicarea modului in care s-a luat decizia, furnizând toate argumentele care au fundamentat această decizie.

În acest timp cetăţenii trebuie să înţeleagă drepturile şi obligaţiile care le revin pentru a participa la luarea deciziilor la nivel local, decizii care le pot influenţa direct sau indirect vieţile. De aceea participarea cetăţenească nu este doar responsabilitatea administartiei ci şi a cetăţenilor.

Dintre responsabilităţile acestora amintim:

-să observe ce face administraţia locală şi în ce scop.

-să fie pregătiţi să îşi aducă o contribuţie când administraţia planifică să facă ceva ce poate să le afecteze interesele.

-să abordeze reprezentaţii administraţiei cu o atitudine pozitivă.

-să manifeste interes în a înţelege problemele, incluzând restricţiile cu privire la ceea ce poate să facă administraţia.

-să-şi exprime interesele şi ideile clar şi complet.

-in situaţiile potrivite, să încerce să colaboreze constructiv cu oficialii administraţiei locale pentru a găsi şi implementa soluţii satisfăcătoare pentru ambele părţi.

Accesul liber la informaţiile de interes public – legat de acest aspect accesul liber la informaţie nu este o favoare, este un drept! Avem nevoie de acest drept foarte important deoarece:

• ● cetăţeanul plăteşte taxe şi impozite statului;
• ● cetăţeanul trebuie să fie responsabil şi să vrea să stie cum este gestionat banul public;
• ● cei pe care cetăţenii i-au ales trebuie să-şi respecte promisiunile;
• ● funcţionarii din instituţiile publice sunt în slujba cetăţeanului şi nu invers;
• ● administraţia publică este din ce în ce mai transparentă;
• ● pur si simplu este dreptul cetăţeanului.

3.3.Avantaje si dezavantaje ale participarii cetatenilor

Pentru ca participarea cetateneasca sa fie in concordanta cu administratia publica se utilizeaza anumite tehnici si intrumente precum:

1. a) Centre de Informaţii pentru Cetăţeni;
2. b) Comitete Consultative Cetăţeneşti;
3. c) Asociaţia Naţională a Centrelor de Informaţii pentru Cetăţeni;
4. d) Întâlnirile Publice;
5. e) Focus-Grupurile;
6. f) Sondajele de opinie;
7. g) Internetul.

Avantajele participarii sunt multiple si in multe directii, precum cele de mai jos.

Participarea cetăţenească în procesul de guvernare nu prezintă avantaje doar pentru cetăţeni, care pot astfel să-şi apere drepturile şi interesele ce le revin prin lege, ci şi pentru administraţia publică.

Participarea cetatenilor promovează şi apără democraţia deoarece ea presupune repartizarea în mod real a puterii. Participarea autorizează cetăţenii să repună în discuţie, să respingă sau să critice revendicări care nu au justificare. De asemenea, ea permite influenţarea de către cetăţeni a politicilor pentru a se promova interesul public şi nu interese restrânse, de grup sau izolate.

Ea permite cunoaşterea adevăratelor şi celor mai urgente nevoi şi aşteptări legitime, a diversităţii opiniilor (chiar şi a celor defavorizaţi), valorificând experienţe diverse şi informaţii ce s-ar putea dovedi esenţiale în adoptarea deciziilor publice.

Pentru a se asigura rezultate optime procesului participativ, cetăţenii trebuie să fie informaţi în avans cu privire la acţiunile publice care vor face sau sunt deja obiect al deciziilor administraţiei publice. Ea promovează şi consolidează parteneriatul între societatea civilă şi administraţia publică. Prin intermediul său, cetăţenii au posibilitatea să înţeleagă mecanismele guvernării şi ale administraţiei, iar proiectele care iau în considerare participarea se bucură de mai multă viabilitate. Dacă părerile exprimate sunt luate în considerare, cetăţenii vor manifesta mai multă încredere în actul guvernării, ceea ce creează un climat de adeziune şi de angajare a comunităţii în procesele decizionale.

Participarea permite colectivităţii să deţină control asupra activităţii administratorilor treburilor publice şi favorizează o gestiune publică mai suplă, furnizând un feed-back constant, ceea ce permite administraţiei identificarea sistematică a rezultatelor obţinute, a lacunelor şi a rezultatelor neaşteptate, favorabile sau nu, precum şi a problemelor cheie.

Urmarind avantajele participarii cetatenesti in guvernare, putem deduce si unele dezavantaje sau demersuri neprielnice acesteia.

Participarea poate să constituie o frână în procesul de elaborare a deciziilor. În situaţia obţinerii unor cantităţi enorme de informaţii din partea membrilor colectivităţii, identificarea şi gruparea preferinţelor exprimate se poate dovedi un proces extrem de complicat şi chiar anost. Gruparea opiniilor membrilor colectivităţii presupune, în primul rând, crearea oportunităţilor pentru ca aceştia să-şi exprime preferinţele. Apoi, aceste informaţii trebuie să fie corect înţelese, fapt ce supune administraţia unui efort suplimentar şi de durată.

O altă ipoteză are în vedere complexitatea şi specialitatea subiectului ce va face obiect al deciziei. Există, ca atare, posibilitatea ca cetăţenii să nu îl înţeleagă imediat, ceea ce va obliga administraţia la proiectarea unor modalităţi speciale de furnizare a informaţiilor (spre exemplu, în cazul informaţiilor complexe, etapizat). De asemenea, este posibil ca cetăţenii de rând să nu aibă opinii precise asupra chestiunilor de politică ce i-ar viza (de exemplu, pentru că nu este un domeniu accesibil acestora datorită gradului de cultură mai redus). De aici şi până la formarea unor opinii conflictuale este doar un pas şi această stare de fapt obligă administraţia la efortul de conciliere.

Din alt punct de vedere, un alt dezavantaj ar fi pierderile si costurile pe care le suporta administratia in acest proces, si anume:

-timp;

-resurse bugetare;

-creativitate;

-energie;

-dorinţă politică şi curaj .

Câteodată administraţiile locale trebuie să împărtăşească publicului veşti proaste, ca de exemplu: lipsuri bugetare, proiecte amânate sau chiar greşeli care au fost făcute. Acesta este momentul când intervin voinţa politică şi curajul. Cetăţenii au dreptul să fie informaţi despre planuri sau proiecte de la demararea până la finalizarea lor. Dacă un proiect este mai dificil sau mai costisitor decât se prevăzuse, ei au dreptul să ştie acest lucru. Pe termen lung, onestitatea construieşte încredere, chiar dacă, pe termen scurt creează dificultăţi.

3.4.Principiile unei bune administratii

Sistemul de guvernare este un sistem complex, dar ca orice sistem functioneaza dupa anumite legi, acestea fiind concepute pentru  a nu aparea disfunctionalitati. Administratia publica este doar o parte a sistemului si se ghideaza dupa urmatoarele principii:

-respectarea legii ;

-lipsa disciminării şi tratamentului egal;

-proporţionalitatea;

-consecvenţa;

-obiectivitatea;

-imparţialitatea.

Respectarea minimală a acestora va garanta servicii publice administrative de o calitate superioară şi o mai bună informare şi implicare a comunităţii.

Relaţia administraţie publică – cetăţeni a fost întotdeauna una destul de controversată, ambele părti având destul de multe lucruri de reproşat una celeilalte.

Lipsa de profesionalism a funcţionarilor, birocraţia excesivă, corupţia care domneşte peste tot dar oficial nu există, mersul greoi al procedurilor administrative, lipsa de profesionalism în relaţiile cu publicul, aglomeraţia, confuziile sau erorile angajaţilor, lipsa de informare în randul publicului sunt în mare, problemele care intervin în aceasta relaţie administraţie-administraţi.

Nu trebuie neglijat nici aspectul financiar, procesul participativ solicitând efortul suplimentar al bugetelor publice. În situaţia în care culegerea, prelucrarea şi valorificarea informaţiilor nu se desfăşoară corect, având în vedere toate situaţiile care ar putea distorsiona reprezentarea reală a intereselor şi opţiunilor publice sau folosind metode sau procedee necorespunzătoare, această cheltuială s-ar putea dovedi chiar inutilă.

Cât priveşte autorităţile administraţiei publice care au datoria de a asigura cadrul favorizant practicilor participative, cel puţin două probleme se ridică: împovărarea sferei de atribuţii a acestora şi, în timp, favorizarea diminuării capacităţilor creative de decizie ale acestora şi a iniţiativei.

Transparenţa trebuie să devină o componenta esenţială a instituţiilor publice, ea este mai curând o prevedere a legii, distanţa dintre gradul actual de transparenţă al instituţiilor şi obiectivele fixate prin lege fiind destul de însemnată.

Lipsa transparenţei decizionale, alături de alte carenţe ale activităţii de reglementare, conduce la încrederea scăzută a societăţii în forţa şi importanţa actelor normative. Absenţa consultărilor face ca normele să fie frecvent modificate sau înlocuite, lucru ce determină o accentuată instabilitate legislativă şi nu oferă siguranţa necesară cadrului legal existent în România.

De asemenea un alt efect al lipsei transparenţei decizionale în administraţia publică poate fi şi este în tara noastra, apariţia fenomenului de corupţie. Standardele de transparenţă în sectorul public, în sistemul administrativ trebuie accentuate. Transparenţa constituie una din premisele combaterii corupţiei.

Alte probleme ce apar sunt :

• se creează în general falsa impresie că participarea este permisă numai în anumite domenii ale vieţii sociale (de exemplu, la nivel local numai pentru cele de interes deosebit);
• faptul că domeniile consultării facultative nu sunt precis delimitate, apare întrebarea care sunt problemele cu privire la care nu se pot consulta public cetăţenii (credem că nu fac obiectul unei asemenea consultări decât chestiunile care sunt de competenţa autorităţii publice).

Practicile mai frecvente în materie au permis identificarea următoarelor forme de participare: forumuri şi organizaţii civile, reuniuni şi adunări publice, informare publică precisă, obiectivă şi suficientă, dezbateri, sesiuni de informare, comitete şi grupuri de discuţie, instituţiile de învăţământ, asociaţiile de cartier, grupuri defavorizate, anchetele publice (Franţa), audieri şi consultări publice (România).

A gasi solutii la partile negative ale aplicarii transparentei decizionale se dovedeste a fi dificil, de ajutor pot fi urmatoarele:

1. a) reducerea cheltuielilor publice, combaterea birocraţiei şi a corupţiei la nivelul instituţiilor publice;
2. b) creşterea gradului de transparenţă a modului de utilizare şi administrare a fondurilor publice;
   c) îmbunătăţirea accesului la informaţii şi servicii publice în conformitate cu legislaţia privind protecţia datelor cu caracter personal şi liberul acces la informaţiile de interes public;
               d) eliminarea contactului direct între funcţionarul de la ghiseu şi cetăţean sau agentul economic;
               e) furnizarea de informaţii şi servicii publice de calitate prin intermediul mijloacelor electronice;
               f) întărirea capacităţii administrative a instituţiilor publice de a-şi îndeplini rolul şi obiectivele şi de a asigura furnizarea, într-o maniera transparentă, de informaţii şi servicii publice;
               g) promovarea colaborării dintre instituţiile publice pentru furnizarea de servicii publice prin mijloace electronice;
3. h) redefinirea relaţiei între cetăţean şi administraţia publică, respectiv între mediul de afaceri şi administraţia publică, în sensul facilitării accesului acestora la serviciile şi informaţiile publice, prin intermediul tehnologiei informaţiei;
4. i) promovarea utilizării Internetului şi a tehnologiilor de vârf în cadrul instituţiilor publice.

[1] V. Alistar, „Transparenta Decizionala in Administratia Publica”, Programul de formare specializata cu durata de un an destinat functionarilor publici de conducere, INA, 2005, p.7

[2] Manualul „Participarea Cetateneasca” disponibil pe site-ul  www.ancic.ro p. 2

[3] V. Alistar, „Transparenta Decizionala in Administratia Publica”, Programul de formare specializata cu durata de un an destinat functionarilor publici de conducere, INA, 2005, p.8