Pentru realizarea acestora în realitate, în cadrul sistemului social global, sistemului administraţiei publice îi revin(anumite) îndatoriri, concretizate în sarcinile administraţiei publice[1]. Sub acest aspect, administraţia publică ministerială constituie expresia repartizării sarcinilor administraţiei publice pe principiul diviziunii muncii, fiecare minister ori alt organ de specialitate al administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului având de îndeplinit sarcini în raport cu specificul activităţii sale, din domeniul sau ramura de activitate în care îşi desfăşoară activitatea. În funcţie de conţinutul administraţiei publice ca activitate, sarcinile administraţiei ministeriale-ca, de altfel, şi ale administraţiei publice în general- se divid în sarcini de conducere şi organizare şi, respectiv, sarcini de prestaţie[2], după natura dispozitivă sau prestatoare a activităţii de organizare a executării şi de executare în concret a legii.
O trăsătură specifică administraţiei publice ministeriale o constituie proporţionalitatea sarcinilor de conducere şi de organizare şi sarcinilor de prestaţie existentă între structurile centrale şi cele deconcentrate ale administraţiei ministeriale. Astfel, în ceea ce priveşte structurile centrale ale ministerelor şi ale celorlalte componente ale administraţiei ministeriale, preponderente sunt sarcinile de conducere şi organizare a executării legii. Pe baza şi în condiţiile legii, ministerele îndeplinesc sarcinile de conducere şi organizare în domeniul propriu de activitate, în raport cu specificul fiecărui minister. În unele domenii, sarcinile de conducere şi organizare sunt mai generale, aplicându-se în acest caz principiile autonomiei funcţionale(este situaţia ministerelor din domeniile economice, ori al educaţiei etc.). În alte domenii, conducerea şi organizarea se realizează printr-o amplă activitate de control şi îndrumare a unităţilor din subordine(precum în cazul Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului Apărării Naţionale ş.a.). De asemenea, sarcinile de îndrumare a unităţilor din subordine (precum în cazul Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului Apărării Naţionale ş.a.). De asemenea, sarcinile de conducere şi organizare pot fi aduse la îndeplinire şi prin autorizarea unor activităţi în favoarea unor întreprinzători particulari, prin eliberarea unor licenţe de import-export, prin autorizarea funcţionării unor instituţii particulare(de învăţământ, de sănătate, farmaceutice etc.) ş.a.m.d.
În cazul sarcini de prestaţie, unele dintre acestea sunt de interes naţional(cum sunt sarcinile de reprezentare diplomatică, realizate de către compartimentele din străinătate prin activitatea Ministerului Afacerilor Externe), altele sunt sarcini de evidenţă a populaţiei(realizate prin structurile din teritoriu ale Ministerului Administraţiei şi Internelor) etc.
Pentru realizarea sarcinilor lor, structurile administraţiei publice ministeriale sunt prevăzute prin actul de înfiinţare şi/sau organizare cu un ansamblu de activităţi ce constituie competenţa materială a acestora.
[1] Negoita, Al., op. cit.,p.55
[2] Santai, I., op. cit.,p.68; Albu, E., op. cit.,p.25 şi urm.