Administrație publică

Pe plan intern, sistemul autorităţilor administraţiei publice cunoaşte trei mari categorii de relaţii, şi anume: relaţii între autoritatea de vârf a administraţiei publice şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice, relaţii între ministere şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi autorităţile locale ale administraţiei publice şi relaţii între diferitele autorităţi ale administraţiei publice locale.[1]

1. A) Relaţiile dintre autoritatea de vârf a administraţiei publice şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice comportă:
2. a) Raporturile dintre autoritatea de vârf a administraţiei publice şi ministere sau alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale sunt determinate de legătura de subordonare orizontală între Guvern (ca autoritate de vârf) şi ministere sau alte organe centrale de specialitate. Potrivit acestui raport, Guvernul, conform programului deguvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice, iar ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale traduc în practică aceste măsuri, fiecare în ramura ori domeniul de activitate specific. Deşi atât Guvernul, cât şi ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale activează pe acelaşi teritoriu, totuşi această subordonare orizontală determină relaţii de autoritate-ierarhice, exprimate prin competenţa Guvernului de a controla activitatea întreprinsă de ministere şi de către

celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice şi competenţa de a emite acte ce vor avea forţă juridică pentru acestea.

1. b) Raporturile dintre organul de vârf al administraţiei publice şi autorităţile locale ale administraţiei publice cu competenţă generală (primarii şi consiliile locale)sunt exprimate tot ca relaţii de autoritate-ierarhice, emise din competenţa generală pe care o are Guvernul (respectiv de a dirija întreaga administraţie publică la nivel naţional). Dreptul de control al legalităţii deţinut de prefect-ca reprezentant al Guvernului în teritoriu-precum şi dreptul Guvernului de a emite acte juridice obligatorii pentru aceste autorităţi locale constituie întocmai expresia acestui tip de relaţii. Trebuie remarcat însă faptul că autoritatea Guvernului asupra consiliilor locale necesită o exercitare strict în limitele legale, cu respectarea autonomiei funcţionale a acestora.
2. c) Raporturile dintre autoritatea de vârf a administraţiei publice şi autorităţile locale de specialitate ale administraţiei publice reprezintă relaţii de autoritate-ierarhice, cauzate de structura unitară a subsistemului autorităţilor

administraţiei publice de stat. Şi acest gen de relaţie este o consecinţă implicită a dreptului de control general pe care îl are Guvernul. Totuşi, în practica administrativă, relaţiile de autoritate-ierarhice de tip general nu sunt realizate întotdeauna în mod direct; astfel că între Guvern şi serviciile publice desconcentrate ale ministerelor şi celelalte organe centrale de specialitate ale administraţiei publice există o treaptă ierarhică intermediară: prefectul sau ministrul de resort. Relaţiile de autoritate-ierarhice vor interveni în mod nemijlocit doar atunci când autoritatea de vârf a administraţiei publice, Guvernul, ar adopta, prin acte normative, măsuri generale privind funcţionarea acestora.

         În virtutea poziţiei şi rolului său, Guvernul arbitrează şi soluţionează încălcările produse în sistemul de relaţii dintre autorităţile administraţiei publice cu competenţă generală de la nivel judeţean (consiliile judeţene) şi ministere şi celelalte organe centrale de specialitate ale administraţiei publice, în ideea unei respectări ad literam a Constituţiei şi a celorlalte acte normative şi având drept scop evitarea unui centralism excesiv şi garantarea autonomiei funcţionale a autorităţilor administraţiei publice locale.

1. B) Relaţiile între ministere şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice şi autorităţile locale sau teritoriale ale administraţiei publice presupun:
2. Raporturile între ministere şi celelalte organe centrale de specialitate ale administraţiei publice şi autorităţile locale ale administraţiei publice cu competenţă generală(consilii locale)sunt determinate de poziţia avută de către aceste autorităţi în sistem general al administraţiei publice. Ele se găsesc situate în subsisteme distincte, determinate de un criteriu fundamental, acela al competenţelor. Prin urmare, autorităţile administraţiei publice locale cu competenţă generală(consiliile locale) nu vor fi subordonate ministerelor ori celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. Nu vor domina aşadar relaţii de autoritate, ci un ansamblu de relaţii de cooperare, formalizate în mare parte prin diverse acte normative.

          Între ministere sau organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi autorităţi ale administraţiei publice locale cu competenţă generală vor lua fiinţă, determinate de delegarea anumitor ministere şi organe ale administraţiei publice centrale de a controla o anume activitate, relaţii de control, iar nu relaţii de subordonare(ierarhică ori funcţională). Spre exemplu, prin intermediul agenţilor săi de control, Ministerul Finanţelor este abilitat a controla, în domeniul respectiv, toate autorităţile administraţiei publice, indiferent de subordonare, intrând astfel cu acestea în sfera relaţiilor de control. Îndeplinind conducerea la nivel de ramură sau de domeniu de activitate, ministerele şi celelalte organe de specialitate ale

administraţiei publice centrale elaborează acte normative, obligatorii pentru autorităţile administraţiei publice locale cu competenţă generală. Acest fapt însă nu va atrage pe cale de consecinţă statuarea unor raporturi de autoritate între acestea.

1. Raporturile dintre ministere şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi servicii publice desconcentrate ale acestora se constituie în relaţii de autoritate de natură funcţională, rezultante ale unei structuri pe specific de activitate(funcţionale). Acest tip de legături au menirea de a veni în sprijinul relaţiilor de autoritate-ierarhice existente între prefect(ca reprezentant al Guvernului în teritoriu), competent a orienta mijlocit serviciile publice desconcentrate din teritoriu şi aceste autorităţi. Ca autorităţi ale administraţiei publice de specialitate, deşi activează sub directa conducere a prefectului, serviciile publice deconcentrate sunt subordonate vertical organelor centrale de resort, acestea din urmă având competenţa de a le suspenda dispoziţiile ilegale, de a le da indicaţii obligatorii.

         Un alt gen de relaţii ce iau fiinţă între ministere şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, pe de o parte şi serviciile publice deconcentrate(ca autorităţi ale administraţiei publice din teritoriu), pe de altă parte, sunt relaţiile de control determinate de delegare, iar nu pe structura specificului de activitate.

1. C) În ceea ce priveşte relaţiile stabilite între autorităţile administraţiei publice locale, ele trebuie apreciate pornind de la premisa că primarii sunt autorităţi executive, iar nu deliberative. Prin urmare, acest punct de vedere dă naştere unor relaţii de autoritate între primar şi consiliul local. Însă, din punct de vedere al modalităţii de constituire, ambele autorităţi sunt înfiinţate prin votul direct al cetăţenilor, ceea ce le conferă, în egală măsură, legitimitate. Întrucât ambele autorităţi sunt elemente ale administraţiei publice, rezultă că deosebirea dintre ele nu va fi de natură juridică. Deci, vor exista într-o primă accepţie legături de cooperare, dar şi relaţii de control prin delegare, atât consiliul local având atribuţii de control asupra primarului, cât şi primarul asupra consiliului local, prin competenţele sale în virtutea dublului rol de autoritate administrativă locală şi de agent al statului, el având dreptul de a sesiza prefectul şi dreptul unui control de legalitate. Ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale stabilesc cu autorităţile publice ce exercită puterea legislativă(Senat, Camera Deputaţilor) relaţii de cooperare sau relaţii de control prin delegare, nu doar în mod indirect prin intermediul Guvernului, ci şi în mod direct[art.110 alin.(1) din Constituţie].

[1] Alexandru, I., op. cit.,p.265-268