Funcţionarea sistemului administrativ din România presupune luarea în considerare a unor componente structurale, respectiv:
S nivelul ierarhic;
S ponderea ierarhică;
S compartimentul;
S postul;
S funcţia publică;
S relaţiile administrative;
S relaţiile organizatorice.
Nivelul ierarhic reprezintă ansamblul componentelor structurii plasate pe linii orizontale, la aceeaşi distanţă ierarhică faţă de managementul de vârf al administraţiei de stat.
Ponderea ierarhică reprezintă numărul persoanelor conduse nemijlocit de un funcţionar public cu funcţie publică de conducere si/sau de un reprezentant ales.
Compartimentul este o componentă rezultată din agregarea unor posturi şi funcţii publice cu conţinut similar şi/sau complementar.
Compartimentul este definit prin ansamblul persoanelor care desfăşoară activităţi relativ omogene, care solicită cunoştinţe specializate de un anumit tip, precum şi un ansamblu de metode şi tehnici adecvate, situate într-un anumit spaţiu şi subordonate nemijlocit unui singur funcţionar public cu funcţie publică de conducere.
Postul este alcătuit din ansamblul obiectivelor, sarcinilor, competenţelor şi responsabilităţilor desemnate, pe anumite perioade de timp, unor funcţionari publici permanenţi şi/sau reprezentanţilor numiţi sau aleşi.
Funcţia publică constituie factorul de generalizare al unor posturi asemănătoare din punct de vedere al ariei de cuprindere a autorităţii şi responsabilităţii. De exemplu, funcţiei de ministru îi corespunde un număr de posturi în funcţie de dimensiunea guvernului şi de specificul domeniului respectiv.
Relaţiile administrative
Sistemul autorităţilor şi instituţiilor puterii executive intră, ca întreg şi prin părţile sale componente, în relaţii cu alte autorităţi sau instituţii aparţinând altor sisteme, precum şi cu
alte componente ale societăţii civile. Aceste relaţii sunt relaţii administrative stabilite între componentele sistemului administrativ.
Ele nu sunt uniforme, cunoscând diferenţieri şi având particularităţi în funcţie de componentele între care se stabilesc.
Considerăm potrivită structurarea relaţiilor administrative, după apartenenţa lor în:
- relaţii interne;
- relaţii externe.
Relaţiile interne se stabilesc între autorităţi şi în cadrul structurilor organizatorice ale instituţiilor administrative.
În ceea ce priveşte relaţiile autorităţii executive cu alte autorităţi ale statului, cele legislative sau judecătoreşti, trebuie subliniat faptul că acestea se bazează pe principiul separaţiei puterilor, ceea ce exclude subordonarea.
Relaţiile interne între instituţii administrative reprezentative ale autorităţii:
Relaţiile autorităţilor puterii legislative Reprezintă raporturile cu Parlamentul, în ansamblul său, şi/sau fie cu fiecare dintre cele două camere, Senatul şi Camera Deputaţilor, luate separat. Aceste relaţii dau expresia dreptului de control parlamentar asupra executivului şi se materializează în atribuţiile constituţionale ale Parlamentului în legatură cu organizarea şi funcţionarea autorităţilor executive.
Relaţiile autorităţilor puterii judecătoreşti sunt relaţii de colaborare şi au în vedere, pe de o parte, obligaţiile executivului de a asigura condiţiile funcţionării justiţiei, iar, pe de altă parte, au dreptul de a participa la constituirea autorităţilor puterii judecătoreti.
Relaţiile autorităţilor puterii executive prin care se stabilesc şi aplică prevederile proprii şi ale celorlalte autorităţi.
În cadrul sistemului administrativ există o serie de particulărităţi care se regăsesc în următoarele categorii de relaţii administrative, exemple: relaţiile de autoritate stabilite în cadrul legislativ, relaţiile funcţionale, relaţiile de colaborare, relaţiile de reprezentare - între titularul de posturi şi/sau funcţii de conducere care intră în legătură cu alte persoane din afara sau din interiorul propriului sistem administrativ, dar şi din străinătate.
Relaţiile externe se stabilesc între diferite componente ale structurii sistemului administrativ şi alte categorii de organizaţii publice sau private şi/sau persoane fizice.
Acestea pot fi:
- relaţiile cu autorităţile autonome;
- relaţiile cu organizaţiile neguvernamentale;
- relaţiile cu agenţii economici;
- relaţiile cu persoanele fizice.
În cadrul subsistemului organizatoric al managementului public există relaţiile organizatorice reprezentate de ansamblul legăturilor dintre componentele structurii lor organizatorice. Acestea reflectă complexitatea raporturilor care se stabilesc între componentele primare posturi/funcţii publice de conducere şi execuţie şi autorităţi, instituţii, compartimente ale structurii lor organizatorice.
Relaţiile organizatorice din instituţiile publice se pot divide în funcţie de conţinutul lor
în:
- Relaţii de autoritate instituite prin intermediul unor acte normative, exercitarea lor fiind deci obligatorie. În această categorie se includ următoarele trei tipuri:
- Relaţii ierarhice;
- Relaţii funcţionale;
- Relaţiile de stat major.
- Relaţii de cooperare
- Relaţii de control
- Relaţii de reprezentare
Relaţiile nu sunt uniforme, ci cunosc diferenţieri având particularităţi în funcţie de componentele între care se stabilesc.
Componentele prezentate mai sus pot fi influenţate considerabil atât ca număr, cât şi ca structură de către noii funcţionari publici intraţi în sistem. Ei au misiunea de a pune în aplicare programele administrative, economice şi politice ale partidelor care i-au propulsat sau i-au numit în postul sau funcţia publică respectivă.
Prin urmare, influenţa politicului este considerabilă dacă se are în vedere faptul că posturile şi funcţiile cheie din sistemul administrativ sunt supuse unui proces continuu de schimbare, generat de mutaţiile în viaţa politică a unei ţări. Din păcate, astfel de situatii sunt frecvente în ţările în curs de dezvoltare şi slab dezvoltate şi au consecinţe negative asupra funcţionalităţii sistemului administrativ, economic şi social.