Administrație publică

Prin mediul organiza ţ iei se în ţ elege, la modul general, tot ceea ce se afl ă în exteriorul ei.

Componentele mediului, utile în studiul organizaţiilor, sunt:

1. componenta socială;
2. componenta tehnologică;
3. componenta economică;
4. componenta politică.

Componenta socială are în vedere: schimbările demografice, mobilitatea forţei de muncă, ponderea forţei de muncă feminine şi alte caracteristici ale populaţiei.

Pentru a ilustra influenţa componentei sociale a mediului asupra organizaţiilor este suficient să ne referim doar la câteva aspecte: creşterea numărului de salariaţi în vârstă, sau, dimpotrivă creşterea numărului de debutanţi lipsiţi de experienţă; proporţia salariaţi - pensionari; migraţiile de populaţie; relaţia dintre creşterea numărului de salariaţi femei şi natalitate.

Componenta tehnologică a mediului reprezintă utilajele şi echipamentele folosite pentru desfăşurarea de activităţi ce se întâlnesc în cadrul organizaţiei. Importanţa acestei componente poate fi ilustrată elocvent prin impactul noilor tehnologii informatice asupra organizaţiilor.

Componenta economică a mediului poate fi caracterizată prin diferiţi parametri cum sunt:

• nivelul şi schimbările din structura venitului naţional;
• evoluţia cererii şi ofertei;
• numărul de salariaţi şi structura acestuia;
• numărul de şomeri, structura acestuia şi raportul dintre numărul de salariaţi şi cel de şomeri;
• dinamica preţurilor;
• conjunctura economică internaţională.

Trebuie subliniat că aceşti parametri se află într-o strânsă interdependenţă. Astfel, nivelul şi structura venitului naţional acţionează asupra cheltuielilor pentru bunuri şi servicii: cererea pentru unele bunuri şi servicii creşte, iar pentru altele se reduce; şomajul oscilează permanent, preţurile la fel; problemele economice au un tot mai pronunţat caracter global. Important pentru manageri este să anticipeze aceste modificări, pentru a putea dirija organizaţiile potrivit schimbărilor mediului economic.

Componenta politică a mediului are o importanţă tot mai mare în etapa actuală. Această afirmaţie este adevărată atât pe plan intern cât şi european şi mondial. Astfel, schimbările politice din Europa de est au condus la noi oportunităţi pentru unele organizaţii, dar au condus şi la sporirea incertitudinii şi a riscurilor, atât la nivel naţional, cât şi continental şi mondial. De aceea, organizaţiile manifestă tot mai mult interes faţă de relaţiile cu sfera politică.

În analiza organizaţională, caracterizarea globală a mediului se realizează cu ajutorul a două stări de referinţă: mediul paşnic şi mediul turbulent. Starea reală a mediului se situează, de regulă, între aceste două stări de referinţă şi există între 3 şi 8 niveluri intermediare, în funcţie de scara de măsură utilizată.

Mediul paşnic se caracterizează prin:

1. viitorul este o repetare a trecutului;
2. organizaţia îşi poate concentra atenţia asupra pieţei tradiţionale;
3. provocările din mediu sunt o repetare a celor din trecut;
4. schimbarea mediului este mai lentă decât abilitatea de răspuns a organizaţiei.

Acest nivel este rar întâlnit în economia de piaţă, fiind caracteristic unor organizaţii nonprofit.

Mediul turbulent se caracterizează prin:

1. viitorul prezintă evenimente noi, nemaiîntâlnite în trecut, ceea ce-l face în mare măsură imprevizibil;
2. dispar pieţele tradiţionale ale organizaţiei, fiind necesară cucerirea altora noi;
3. provocările de mediu au un pronunţat caracter de noutate;
4. schimbarea mediului este mai rapidă decât capacitatea de răspuns a organizaţiei.

Acest nivel este caracteristic societăţilor în tranziţie.

Relaţia mediu-organizaţie are, în special în cazul mediului turbulent, implicaţii serioase asupra gestionării organizaţiei, îndeosebi la nivelul strategic. Principala dimensiune a conducerii, în aceste condiţii, este flexibilitatea, care permite adaptarea organizaţiei la mediu. Pe măsură ce turbulenţa mediului creşte, conducerea strategică trebuie să orienteze organizaţia spre o puternică sensibilitate la mediu.

Sensibilitatea la mediu înseamnă în primul rând cunoaşterea schimbărilor mediului. Schimbarea de mediu trebuie cunoscută în scopul asigurării autoreglării organizaţiei, deoarece capacitatea de autoreglare este factorul care asigură nu numai eficacitatea, ci chiar supravieţuirea organizaţiei în perioadele de turbulenţă a mediului.

O metodă modernă de cunoaştere a mediului o reprezintă abordarea sistemică. Aceasta oferă o viziune globală coerentă a mediului, permite perceperea interdependenţelor dintre procesele sociale, politice, economice şi tehnologice.

Sporirea turbulenţei mediului şi, în special a imprevizibilităţii sale, necesită o conducere strategică în timp real, datorită provocărilor rapide. Mediul schimbător impune un control pe termen scurt, deoarece incertitudinile nu se pot stăpâni pe termen lung. De asemenea, este necesară dotarea organizaţiei cu instrumente care să faciliteze inovarea, pentru a face faţă noilor provocări.