Pin It

Controlul financiar cuprinde în sfera sa, sub aspect teoretic şi practic, problematica complexă specifică a domeniului economico-financiar şi contabil în interacţiunea şi condiţionarea sa reciprocă cu domeniul tehnic şi juridic. El cercetează viaţa economică la nivel micro şi macro privită prin prisma corectitudinii operaţilor dar şi ale eficienţei cu care sunt gospodărite, utilizate şi cheltuite resursele financiare, materiale şi umane.52

Controlul financiar, componentă a controlului economic, are ca obiect cunoaşterea de către autorităţile administraţiei publice a modului cum sunt administrate mijloacele materiale şi financiare de către entităţile publice a modului de realizare şi cheltuire a fondurilor publice, asigurarea echilibrului financiar şi realizarea eficienţei economice şi dezvoltarea economiei naţionale.53

1. Funcţiile controlului financiar în instituţiile publice

Ca atribut al conducerii, controlul financiar îndeplineşte două categorii de funcţii prin intermediul cărora se asigură realizarea sarcinilor ce revin controlului: funcţii cu caracter general şi funcţii cu caracter particular54 .

În activitatea de control funcţiile acţionează atât concomitent cât şi consecutiv. Fiecare funcţie poate avea o importanţă mai mare sau mai mică după cum controlul este exercitat dinăuntrul sau din afara unităţilor patrimoniale.55 Privit din interior controlul financiar constituie o latură distinctă, de mare anvergură şi răspundere a personalului de conducere, iar privit din afară controlul reprezintă rigoarea pe care o pretinde comunitatea unităţilor patrimoniale în respectarea obligaţiilor faţă de parteneri.

  1. a) Dintre funcţiile cu caracter general al controlului financiar menţionăm:

Funcţia de evaluare are în vedere acte şi operaţiuni de estimare a situaţiei existente la un moment dat a rezultatelor obţinute la sfârşitul unei perioade şi a modului de desfăşurare a activităţii în condiţii de normalitate, legalitate şi eficienţă. Prin această funcţie se apreciază în condiţii de legalitate şi realitate: dificultăţile, abaterile orientările în care îşi au izvorul factorii a căror acţiune tind spre rezultate negative. Pe lângă aprecierea realităţii această funcţie implică şi sugestii, propuneri, stabilirea şi aplicarea măsurilor pentru îmbunătăţirea rezultatelor activităţii controlate. Prin completarea evaluării rezultatelor cu măsuri de perfecţionare, controlul contribuie activ la eliminarea cauzelor care au generat abaterile şi la îmbunătăţirea activităţii economico-sociale. Este o funcţie de apreciere reală, completă şi concretă a activităţii controlate.[1]

Funcţia preventivă, constă într-o serie de măsuri luate de organele de control în vederea evitării şi eliminării abaterilor înainte de a se produce efectele negative ale acestora, prin identificarea şi înlăturarea cauzelor care le generează sau le favorizează. Exercitarea acestei funcţii contribuie la prevenirea tendinţelor care necesită decizii de corecţie. Controlul are rolul de a orienta atenţia spre obiective majore, într-o ordine de prioritate prin care să se prevină şi să se înlăture risipa de efort uman, mijloace materiale şi umane şi să asigure eficienţa economică.

Controlul are sarcina de a opri actele şi operaţiunile care nu sunt legale în faza de angajare (controlul financiar preventiv). Prin această funcţie se urmăreşte atât legalitatea actelor şi operaţiunilor cât şi oportunitatea, necesitatea şi economicitatea acestora.

Funcţia de documentare asigură cunoaşterea cantitativă şi calitativă a problemelor ce fac obiectul dezvoltării economico-sociale. Controlul participă nemijlocit la actul de conducere furnizând date şi informaţii pentru fundamentarea deciziilor.

Funcţia de recuperare prezintă o importanţă majoră a controlului financiar. Ea constă în acţiuni de descoperire şi recuperare a pagubei şi luarea măsurilor faţă de cei vinovaţi.

Funcţia educativă are un caracter formativ. Prin această funcţie controlul ajută la ridicarea nivelului de pregătire profesională a cadrelor din domeniile controlate şi la generalizarea experienţei pozitive.

Funcţia corectivă. În cazul în care în urma controlului exercitat se constată nereguli, deficienţe şi abateri, se valorifică constatările prin corectarea şi aducerea la parametrii de normalitate şi de calitate a situaţiilor constatate. Valorificarea constatărilor negative ale controlului are un caracter coercitiv pentru subiecţii controlaţi, neloiali, şi neeficienţi.

Funcţia sancţionatorie a controlului urmăreşte descurajarea abaterilor în viitor prin sancţionarea celor care se abat de la normele stabilite şi care duce la neîndeplinirea obiectivelor unităţilor patrimoniale la termen şi în condiţii de calitate.

Funcţia de perfecţionare a cadrului legal. Activitatea economică, inclusiv cea financiară se desfăşoară într-un cadru legal stabilit. Anumite norme în loc să ajute la desfăşurarea activităţii, o pot îngreuna. Controlul are ca sarcină să identifice aceste situaţii şi să le aducă la cunoştinţa celor în drept să ia măsurile de îndreptare, de corectare a cadrului legal.

În literatura de specialitate nu există un punct de vedere comun în ceea ce priveşte funcţiile generale ale controlului financiar.

  1. b) Dintre funcţiile cu caracter particular ale controlului financiar enumerăm:
  • funcţia de măsurare a posteriori a ecarturilor (abaterilor planificate anticipat);
  • funcţia de diagnosticare a erorilor financiare care afectează sau ameninţă activitatea unităţii patrimoniale;
  • funcţia de revizuire a obiectivelor sau a previziunilor viitoare pe baza diagnosticului financiar constatat;
  • funcţia de a interveni în cadrul competenţelor date are ca scop redresarea sau soluţionarea problemelor unităţilor patrimoniale;
  • funcţia de pregătire a unităţilor patrimoniale se realizează pe baza rezultatelor controlului

apriori;

  • funcţia de învăţare se realizează prin acţiunea coercitivă a controlului.[2]

Aceste funcţii fac din controlul financiar un mijloc de creştere a eficienţei sistemului în care funcţionează şi nu un scop în sine.

2. Formele controlului financiar în instituţiile publice

Necesitatea clasificării formelor de control rezultă atât din motive metodologice de abordare a ştiinţei controlului financiar cât şi din diversitatea formelor activităţii economico-sociale supuse controlului.[3]

Controlul financiar are sarcina de a preveni angajarea de cheltuieli fără o justificare economică, de a se asigura profit sporit în folosirea resurselor materiale, financiare şi de muncă.[4]

Formele de control se deosebesc între ele prin conţinutul, rolul sau funcţia lor socială specifică. Formele controlului se îmbină strâns între ele şi acţionează convergent, se completează reciproc şi alcătuiesc împreună sistemul integrat, general şi cu caracter unitar asupra tuturor domeniilor şi sectoarelor de activitate economico-socială.[5]

Formele controlului financiar pot fi delimitate după mai multe criterii:

  1. După momentul în care se efectuează controlul se deosebesc:
  • controlul preventiv se exercită înainte de angajarea sau efectuarea operaţiunilor respective (controlul financiar preventiv propriu, controlul financiar preventiv delegat);
  • controlul concomitent se exercită în acelaşi timp cu desfăşurarea operaţiunilor controlate, sub forma: controlului ierarhic, controlului reciproc sau autocontrolului;
  • controlul ulterior se exercită după ce operaţiunile au avut loc, prin intermediul unor organe de control specializate din afara instituţiei sau de către organele proprii, prin acţiuni periodice (inspecţia fiscală, verificarea contului de execuţie bugetară de către Curtea de Conturi).

Controale preventive, concomitente şi ulterioare urmăresc, de regulă, gestionarea corectă a patrimoniului.

  1. După apartenenţa organelor de control, controlul poate fi:
  • control intern (propriu) se efectuează pe baza dispoziţiilor din interiorul unităţii respective. Acest control se realizează atât sub forma controlului financiar preventiv propriu exercitat de contabilul şef prin viză de control financiar preventiv, cât şi sub forma controlului financiar de gestiune care este de fapt un control ulterior şi se realizează prin compartimente specializate.
  • control extern este exercitat de către organe specializate de control din afara unităţii verificate. Se poate exercita sub forma controlului preventiv, cum este cazul controlului financiar preventiv delegat organizat de Ministerul Finanţelor Publice la principalii ordonatori de credite şi la alte entităţi prevăzute de lege. Poate fi şi un control ulterior, cum este de exemplu, controlul exercitat de Curtea de Conturi sau Ministerul Finanţelor Publice prin direcţii specializate de control financiar.
  1. Din punct de vedere al obiectivelor controlate se deosebesc:
  • controlul economic urmăreşte planificarea şi utilizarea eficientă a resurselor materiale şi de muncă şi îndeplinirea sarcinilor stabilite. Controlul economic utilizează toate etaloanele de măsură: naturale, de muncă şi valorice.
  • controlul financiar acţionează, de regulă, în sfera relaţiilor financiare şi de credit. Se exercită, în primul rând, cu ajutorul etalonului valoric.
  • controlul tehnic urmăreşte respectarea tehnologiilor de fabricaţie, calitatea proceselor, caracteristicile mijloacelor fixe, etc.

Un control eficient trebuie să fie un control multilateral, ceea ce impune ca obiectivele controlate să fie abordate atât din punct de vedere economic şi financiar cât şi din punct de vedere tehnic. Soluţiile tehnice adoptate au consecinţe economice şi financiare şi invers. Între controlul economic şi controlul financiar sunt interferenţe numeroase, majoritatea operaţiunilor economice au şi implicaţii financiare şi gestionare, motiv pentru care, în practică, se exercită un control economico-financiar.[6]

  1. După sfera de cuprindere se deosebesc: controale complexe şi controale parţiale, controale totale şi controale prin sondaj;
  • controalele complexe presupun abordarea multilaterală a activităţii unităţilor controlate, cu participarea unor specialişti din domenii diferite, reuniţi în cadrul unor „echipe mixte de control";
  • controalele parţiale se exercită numai asupra unui grup de obiective sau asupra unui sector (respectarea disciplinei financiare, salarizarea, gestiunea stocurilor, etc.). O formă a controalelor parţiale o constituie controalele tematice care se exercită de către organele de control ale statului asupra unui grup restrâns de obiective, dar care cuprind, de regulă, mai multe entităţi. O formă de control parţial este şi controlul financiar încrucişat care constă în cercetarea şi confruntarea tuturor exemplarelor unui document, existente la unitatea controlată şi la alte unităţi. Constituie o confirmare externă a datelor înscrise în documentele sau evidenţele autorităţii controlate.

Atât controalele complexe cât şi cele parţiale se pot exercita sub forma controalelor totale şi sub forma controalelor prin sondaj.

  • controalele totale presupun verificarea tuturor operaţiunilor, documentelor şi perioadelor de gestiune din sectoarele controlate sau referitoare la activităţile controlate;
  • controalele prin sondaj se exercită numai asupra unor documente, operaţiuni, categorii de bunuri, perioade de timp, etc. considerate semnificative sau având importanţă pentru formularea concluziilor.

De regulă, controalele se exercită prin sondaj şi dacă se constată nereguli importante (fraude, falsuri, etc.), controalele prin sondaj se transformă în controale totale.[7]

  1. După modul de organizare:
  • controlul financiar legislativ se realizează de către puterea legislativă prin cele două camere ale Parlamentului, prin Consiliul legislativ şi Curtea Constituţională. Camera Deputaţilor şi

Senatul exercită această activitate de control prin comisii permanente, subcomisii, comisii speciale, comisii de anchetă şi de asemenea, prin rapoartele şi interpelările parlamentarilor şi membrilor guvernului;[8]

  • controlul financiar administrativ se realizează în sfera autorităţilor publice, în vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei conformităţii dintre activitatea financiară înfăptuită şi normele care o reglementează, precum şi, după caz, restabilirea legalităţii încălcate cu toate consecinţele ce decurg din aceasta pentru activitatea verificată;[9]
  • controlul financiar jurisdicţional este exercitat de instanţele judecătoreşti şi de organe administrative jurisdicţionale. Ele se limitează la situaţii concrete, de speţă şi numai la legalitatea actelor şi acţiunilor organului de administraţie.
  1. După procedeele folosite controalele sunt:
  • controlul documentar-contabil se exercită pe baza documentelor primare, a evidenţelor tehnico-operative şi contabile, a registrelor contabile şi situaţiilor financiare;
  • controlul faptic se realizează sub forma inspecţiei la faţa locului, observaţiei fizice, inventarierii de control, analizelor de laborator şi a expertizelor.
  1. După modul de anunţare se deosebesc:
  • controlul financiar anunţat este o modalitate de verificare prin care cel care urmează să fie controlat este înştiinţat în timp util cu privire la această operaţiune, la scopul şi data realizării ei (inspecţia fiscală);
  • controlul financiar neanunţat (inopinat) este o modalitate de verificare în care cel care urmează să fie controlat nu este încunoştinţat în prealabil sau în termen util asupra acţiunii ce urmează a fi întreprinsă. Acest control are un puternic efect psihologic, intimidant şi preventiv obligându-l pe cel în cauză să vegheze în permanenţă la îndeplinirea corespunzătoare a atribuţiilor sale.[10]
  1. După gradul de apropiere a controlului de activităţile controlate se deosebesc:
  • controlul direct constă în urmărirea nemijlocită (personală) de organele de conducere sau de control a activităţii subalternilor sau a celor controlaţi;
  • controlul indirect constă în urmărirea activităţilor controlate pe baza rapoartelor şi informaţiilor primite, a dărilor de seamă, a declaraţiilor fiscale, a şedinţelor de lucru, a notelor explicative date de cei controlaţi, etc.;
  • controlul reciproc se realizează între membrii formaţiilor de muncă, între compartimente, în întreprinderi, etc., pe baza fluxurilor materiale şi informaţionale stabilite în diviziunea muncii, specializării şi separării sarcinilor. Controlul reciproc se exercită şi între documente care conţin indicatori similari;
  • autocontrolul presupune verificarea propriei activităţi, cu scopul de a putea stabili dacă obiectivele propuse au fost realizate, dacă activitatea desfăşurată este la nivelul cerinţelor.
  1. i) Din punct de vedere al intereselor economico-financiare pe care le reprezintă şi din punct de vedere al nivelului de la care se exercită, se deosebesc:
  • controlul exercitat de stat prin intermediul organelor abilitate urmăreşte, în primul rând, respectarea actelor normative specifice domeniului controlat. Respectând principiul separării puterilor, controlul exercitat de către stat este asigurat sub forma:

- controlului legislativ al Parlamentului, direct şi prin intermediul Curţii de Conturi;

  • controlului judiciar;
  • controlului administrativ al Guvernului şi al organelor sale centrale şi teritoriale.
  • controlul la nivelul entităţilor exercitat sub forma controlului preventiv, concomitent şi ulterior, urmăreşte, de regulă, gestionarea corectă şi eficientă a patrimoniului.66
  1. j) După organele care îl execută se disting:67
  • controlul financiar ierarhic este exercitat de organe ierarhic superioare din cadrul aceluiaşi sistem de autorităţi. Acest control constă în verificarea legalităţii şi mai puţin a oportunităţii în activitatea organelor subordonate;
  • controlul de gestiune are ca obiectiv principal verificarea modului de gestionare a
  • controlul de execuţie are ca scop verificarea bunei gestionări a fondurilor publice, evitarea risipei şi prevenirea deturnărilor;
  1. k) După conţinutul controlului se disting:
  • controale de legalitate care urmăresc ca activitatea de constituire şi utilizare a fondurilor publice şi gestionării patrimoniului public să respecte normele legale (controlul financiar preventiv, delegat);
  • controlul de oportunitate care urmăreşte ca activitatea de constituire, utilizare a fondurilor publice şi de gestiune a patrimoniului public să nu fie numai legală ci şi oportună.
  1. l) După efectele controlului se deosebesc:
  • controale de cercetare şi sesizare care au ca obiect cercetarea şi sesizarea organelor competente pentru luarea măsurilor ce se impun (auditul public intern);
  • controale de deplină jurisdicţie în care organul de control, pe baza constatărilor, ia şi măsurile care se impun (inspecţia fiscală).

 

[1] D.D. Şaguna - „Tratat de drept financiar şi fiscal", Ed. AllBeck, Bucureşti, 2001, p.331.

[2]  V. Munteanu - „Control şi audit financiar - contabil", Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2003, p.46.

[3]  D. Rada - „Control financiar. Control fiscal", Ed. Dacia Europa Nova, Lugoj, 2003, p.13.

[4]  D.D.Şaguna - „Tratat de drept financiar şi fiscal", Ed. All Beck, Bucureşti, 2001, p.334.

[5]  V.Munteanu - „Control şi audit financiar-contabil", Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2003, p.46.

[6]  I. Oprean - „Control şi audit financiar-contabil", Ed. Intelcredo, Deva, 2002, p.14.

[7]  I. Oprean - „Control şi audit financiar-contabil", Ed. Intelcredo, Deva, 2002, p.14 - 15.

[8]  D. Rada - „Control financiar. Control fiscal", EdDacia Europa Nova, Lugoj, 2003, p.26.

[9]  I. Santai - „Drept administrativ şi ştiinţă administrativă", Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 1998, p.238.

[10] I. Santai - „Drept administrativ şi ştiinţă administrativă", Ed. Risoprint, Cluj-Napoca,1998, p.260.