Conceptul de formă de guvernământ desemnează modul de folosire şi de organizare a organelor statului, precum şi caracteristicile şi principiile care stau ca fundament raporturilor dintre acestea, în mod special dintre organul legiuitor şi organele executive, inclusiv şeful statului. Forma de guvernământ este determinată de maniera în care sunt desemnaţi agenţii acestei puteri şi de modul în care aceştia o exercită[1].
În literatura de specialitate din punct de vedere al formelor de guvernământ se vorbeşte de monarhii şi de republici.
Monarhia este acea formă de guvernământ în care organul care îndeplineşte funcţia de şef al statului este transmisă, de obicei, ereditar, iar în mod excepţional ocupantul ei este ales pe viaţă.
În cadrul formei de guvernământ republică funcţia de şef al statului este îndeplinită de o autoritate care poate avea fie caracter unipersonal, fie colegial. Din moment ce acesta este ales pe timp determinat, vom fi în prezenţa unei forme de guvernământ republicane, indiferent de compoziţia acestei autorităţi.
În literatura juridică de specialitate unii autori, atunci când definesc noţiunile de monarhie şi de republică, se călăuzesc după sensul care se dă acestora în practica politică a poporului şi nu procedează potrivit unor considerente subiective.
Astfel, Léon Duguit susţine că alegerea este în toate cazurile un criteriu al formei de guvernământ republicane. Prin urmare, după părerea lui, chiar dacă şeful de stat este ales pe viaţă, ar trebui să se considere ca formă a statului republica. În schimb, Jean Dabin, pornind de la ideea că atunci când se cercetează formele de guvernământ problema nu este de a găsi forme istorice, care sunt întotdeauna schimbătoare, ci de a găsi forme logice, crede că ori de câte ori o singură persoană guvernează, indiferent de felul cum este desemnată, este vorba de monarhie, în timp ce atunci când guvernanţii sunt în număr de câţiva, avem o aristrocraţie, iar atunci când marele număr guvernează avem o democraţie.
[1] Trebuie să se ia în considerare, în același timp, structura economică și socială a respectivului stat, principiile care stau la baza organizării și funcționării puterii, obiectivele și forțele acesteia, maniera în care societatea se reflactă în puterea și stilul pe care îl imprimă guvernanților. Georges Burdeau, Droit constitutionnel, 2e, Paris, 1988, p. 165 - 166.