Administrație publică

DEZVOLTAREA REGIONALĂ,

REGIONALISM – REGIONALIZARE

         Intrarea în noul mileniu, cu o strategie clară de preaderare la U.E. şi la structurile de securitate euroatlantice, reprezintă o opţiune strategică cu implicaţii majore pentru viitorul ţării noastre, în context european. Exigenţele preaderării la U.E., sintetizate în Agenda 2000, document programatic al Uniunii – şi tranapuse în iniţiative legislative, ating mai multe aspecte ale vieţii noastre socio-economice. În ultimă instanţă, scenariile tranzacţiei de la o economie hipercentralizată la o economie socială de piaţă pot fi multiple, dar cu siguranţă, vor fi validate doar acelea ce iau în calcul principiile generoase care stau la baza construcţiei U.E. definite prin Tratatul de la Maastricht din 7 februarie 1992.

Unul din obiectivele U.E. este acela de a promova progresul economic şi social echilibrat şi durabil, prin întărirea coeziunii economice şi sociale a ţărilor membre. Un rol important în acest proces este conferit regiunilor, percepute ca spaţii mai apropiate de cetăţenii. În accepţiunea pe care Consiliul Europei o dă regiunii, aceasta este unitatea administrativ-teritorială situată imediat sub nivelul statului-unitar, federal, etc., care are o unitate aleasă a administraţiei publice şi mijloace financiare de susţinere a acestei autorităţi.

         În acelaşi timp, trebuie operată o distincţie între regionalism-discurs politic, a cărui finalitate poate conduce la federalizare-şi regionalizare-acţiune administrativă, ce vizează crearea de spaţii mai mari de cooperare şi nu, în primul rând, definirea unor noi unităţi administrativ-teritoriale.

         România se găseşte într-un proces de regionalizare ale cărei baze au fost puse în “Cartea verde a dezvoltării regionale în România”, elaborată sub egida delegaţiei U.E. din ţara noastră. Dezvoltarea regională reprezintă un concept definitoriu al construcţiei U.E. şi în acelaşi timp se constituie într-un parametru de monitorizare al oricărei ţări ce doreşte să adere la această structură. Nu întâmplător, una dintre cele mai importante direcţii ale Comisiei Europene se numeşte “Dezvoltare regională şi coeziune socială”. Politica de dezvoltare regională-ansamblul de măsuri planificate şi promovate de autorităţile administraţiei publice locale şi centrale în scopul asigurării unei dezvoltări socio-economice durabile prin valorificarea eficientă a potenţialului regional- reprezintă o prioritate naţională legiferată prin Legea 151 / 1998 şi alte acte normative.

         Obiectivele de bază ale politicii de dezvoltare regională sunt următoarele:

• Diminuarea dezechilibrelor regionale existente;
• Preîntâmpinarea producerii de noi dezechilibre;
• Îndeplinirea criteriilor de integrare în structurile U.E. şi de acces la instrumentele financiare de asistenţă (fonduri structurale şi de coeziune);
• Corelarea cu politicile sectoriale guvernamentale de dezvoltare şi stimularea cooperării interregionale-interne şi internaţionale- care să contribuie la dezvoltarea economică.

Principiile care stau la baza elaborării şi aplicării politicilor de dezvoltare regională sunt:

• Descentralizarea procesului de luare a deciziilor conform principiului subsidiarităţii;
• Parteneriatul între toţi actorii implicaţi în domeniul dezvoltării regionale;
• Planificarea – proces de alocare a resurselor în vederea atingerii unor obiective stabilite;
• Cofinanţarea – contribuţia financiară a diverşilor actori implicaţi în realizarea programelor şi proiectelor de dezvoltare regională.

Structurile instituţionale de promovare a politicilor de dezvoltare regională sunt la nivel naţional – Consiliul Naţional pentru Dezvoltare Regională (CNDR) şi Agenţia Naţională pentru Dezvoltare Regională (ANDR) iar la nivel regional – Consiliul pentru Dezvoltare Regională (CDR) şi Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR).

Instrumentele pentru realizarea obiectivelor politicii de dezvoltare regională sunt, pe de o parte, instrumente de planificare – strategii naţionale şi regionale, planuri naţionale şi regionale – anuale şi multianuale, programe regionale, reprezentând suma proiectelor şi proiecte regionale – iar pe de altă parte, instrumente financiare – Fondul Naţional pentru Dezvoltare Regională (FNDR) şi Fondurile pentru Dezvoltare Regională (FDR).

Analiza substanţei conceptului de dezvoltare regională este necesară pentru a înţelege locul şi rolul anumitor judeţe din România, atât în conceptul Regiunii de Dezvoltare V Vest cât şi în cel naţional. Astfel, Consiliul Judeţean Timiş a iniţiat aplicarea acestor concepte încă din 1994 şi apoi a cooperat cu Consiliile Judeţene Arad şi Caraş-Severin pentru dezvoltarea lor. Ulterior, acestor eforturi li s-a alăturat şi Consiliul Judeţean Hunedoara. Structurile instituţionale participante la această cooperare, sunt agenţiile judeţene de dezvoltare ADETIM, ADAR, ADECS şi ADEH.

Au fost elaborate, succesiv, strategii de dezvoltare judeţene, programe de dezvoltare, etc. Ca o mărturie a dinamicii activităţii acestor agenţii, stă faptul că “Conceptul Regional de Dezvoltare Economică a regiunii Vest” a apărut înaintea promulgării Legii 151 / 1998 – Legea dezvoltării regionale. Prin urmare, “Strategia de dezvoltare economică a judeţului Timiş” – apare în locul şi la momentul potrivit. Ea reprezintă o versiune revizuită, deoarece abordează strategia de dezvoltare într-un dublu context – cel regional – (Regiunea V Vest) şi transfrontalier (Euroregiunea DKMT). Pe cale de consecinţă sunt reliefate potenţialele de creştere ce pot fi stimulate doar în aceste contexte, presupunând cooperarea şi parteneriatul. Acest program este bine structurat, parcurgând etape fireşti, ca şi: analiza locală, programe strategice de dezvoltare, strategii sectoriale, tehnici de implementare.

         În Programul strategic de dezvoltare sectorială sunt evidenţiate obiectivele şi măsurile strategice preconizate pentru dezvoltarea sectoarelor economice considerate esenţiale – industria, sectorul IMM, spaţiul rural, turismul, etc. În acelaşi timp, sunt prezentate obiectivele şi măsurile de dezvoltare a domeniilor în care se poate interveni direct, pentru determinarea dezvoltării în sectoarele amintite mai sus. Aceste domenii sunt: infrastructura fizică, infrastructura de comunicare, mediu, sănătate, etc. O atenţie deosebită se acordă sistemului de obiective propus (şi adoptat) la nivelul judeţului în cadrul Conferinţelor Judeţene din 1997/1998 şi corelat cu obiectivele de dezvoltare a Regiunii de V Vest adoptate în cadrul Conferinţelor Regionale desfăşurate în 1998.

         Acest exemplu, demn de urmat, ar trebui să fie preluat şi aplicat de toate celelalte judeţe, în scopul de a se asigura o dezvoltare regională viabilă, care să consolideze structurile instituţionale în vederea realizării unei coeziuni puternice între statele europene.

BIBLIOGRAFIE

1. CONSTITUŢIA ROMÂNIEI din 8 decembrie 1991;
2. Legea dezvoltării regionale – Legea nr. 151/1998;
3. ANTONIE IORGOVAN “Tratat de drept administrativ”, vol. I şi II, Editura NEMIRA, Bucureşti, 2001;
4. OCTAVIAN MANOLACHE “Drept comunitar. Instituţii comunitare”, vol. I, Ediţia a II-a, Bucureşti, 1999
5. “Strategia de dezvoltare economică a judeţului Timiş”