Pin It

       De-a lungul timpului studiul ştiinţei administrative a parcurs un drum evolutiv complex ce a adus la schimbări de viziuni, abordări şi interpretări specifice fiecărei epoci şi societăţi în parte. Pentru societatea contemporană, însă, specialişti în domeniu au convenit în acceptarea modelului birocratic ca bază de la care este necesar să se pornească în analizarea şi înţelegerea organizării sistemelor administrative.

         În elaborarea acestui punct comun, un rol deosebit de important l-a avut atenţia pe care cercetătorii în domeniu au acordat-o studierii teoriilor referitoare la puterea birocratică, aparţinând celor două mari şcoli de sociologie istorică – cea weberiană şi cea marxistă. Prezentată prin prisma liberalului Max Weber, birocraţia apare ca un fenomen sufocant, îngrăditor a libertăţii de acţiune economico – sociale a individului dar necesar bunei funcţionări a statului, văzută însă din perspectiva lui Karl Marx birocraţia este aparatul de stat al elitei conducătoare a societăţii folosit cu scopul condamnabil al organizării administrative în vederea  controlării şi exploatării clasei muncitoare.

         Cele două teorii vin automat în contradictoriu din moment ce ele au fost gândite şi elaborate pentru două tipuri de societăţi total diferite, cu mari discrepanţe între viziunile sociale şi politice şi pornind de la analize sociologice şi istorice deloc asemănătoare. Ambele sunt însă critice la adresa birocraţiei, pornind însă în interpretare în mod diferit, una de la punctul de vedere liberal elitist iar cealaltă de la ideologia socialismului proletar.

         În mod evident ambii sociologi au realizat importanţa pe care o are birocraţia în cadrul administrării societăţii, importanţă dată de puterea eficienţei pe care a dovedit-o prin capacitatea de control, continuitatea funcţionării, monopolul expertizei, controlul informaţional şi coeziunea internă. Puterea birocraţiei exercitându-se astfel şi asupra acelora din clasa conducătoare cărora aparent le este subordonată dar şi asupra celorlalţi membrii ai societăţii, cărora le apare ca o unealtă puternică a autorităţii folosită atât pentru control cât şi pentru manipulare.

         Weber a perceput puterea crescând a birocraţiei ca pe o ameninţare la adresa valorilor liberale, părându-i extrem de dificilă păstrarea independenţei de acţiune a individului în cadrul unei societăţi puternic birocratizate şi exprimându-şi această temere printr-o întrebare retorică:    „Cum este oare posibil să păstrăm orice rămăşiţă a libertăţii individuale de mişcare, în orice sens al acesteia, în faţa copleşitoarei tendinţe către birocratizare?” [1]

         Soluţia pe care Weber o propune pentru ca cel puţin o parte a oamenilor să rămână independenţi de maşinăria birocratică este crearea unei contraponderi care să ajute la limitarea puterii acesteia prin echilibrarea forţelor sociale. Idee ce a stat probabil la baza pluralismului instituţiilor birocratice contemporane, pluralism care nu permite apariţia monopolului şi nici concentrarea puterii social-administrative. Se pare aşadar că Max Weber a reuşit să perceapă,  într-o epocă în care erau foarte puţin vizibile, implicaţiile expansiunii administraţiei birocratice, care odată cu trecerea timpului istoric s-au dovedit a fi din ce în ce mai pregnante, atât în cadrul societăţilor socialiste cât mai ales în cadrul celor capitaliste.

         În contextul apariţiei şi teoretizării ideilor socialist-comuniste conform cărora pentru satisfacerea nevoilor sociale se impunea crearea unui sistem planificat al producţiei, Weber sesiza posibilitatea ca sistemul socialist să se transforme într-un sistem al dictaturii birocratice, pentru că dacă în capitalism birocraţiile guvernamentale şi cele industriale se controlau şi se echilibrau reciproc, în socialism totul va fi cuprins într-o vastă ierarhie în care funcţionarii vor avea un rol mai mult decât determinant în cadrul societăţii, ceea ce-l determină pe Weber să afirme că: „Dictatura funcţionarului, şi nu cea a muncitorului, este cea care, cel puţin în prezent, se face tot mai simţită.” [2]                                   

         Marxismul, în schimb nu-şi îndreaptă în mod special atenţia asupra definirii cu exactitate a rolului jucat de birocraţie şi a importanţei acesteia pentru societate, în cadrul socialismului primând preocuparea obsesivă pentru relaţiile dintre clasele sociale. În mare parte această aparentă lipsă de interes faţă de puterea birocraţiei se datorează şi perioadei în care a fost elaborată teoria marxistă (perioadă premergătoare „exploziei birocratice” a secolului XX) în care Marx asocia, ca şi majoritatea contemporanilor săi, ideea de birocraţie cu cea a unui alt tip de organizare statală diferit de cel democratic parlamentar.

         Cu timpul, adepţii lui Marx s-au folosit de conceptul de birocraţie pentru a defini forma generală de administraţie a societăţii capitaliste, folosindu-se de această accepţiune în discursurilor propagandistice îndreptate împotriva imperialismului. Fapt ce i-a pus însă în imposibilitatea de a oferi o explicaţie viabilă în momentul în care birocraţia şi-a făcut simţită prezenţa în cadrul Uniunii Sovietice, societate necapitalistă şi antiimperialistă. Astfel treptat marxiştii au fost nevoiţi să accepte birocraţia cel puţin ca pe un fenomen ce se manifestă în diferite sfere ale societăţii, chiar dacă pentru ei birocraţia administrativă se rezuma la acea parte din sistemul de administraţie folosită în scopul declarat al controlării conflictului dintre clasele sociale.

         Indiferent de perspectiva prin care am încerca să definim şi să teoretizăm aspectele puterii birocratice – fie ea marxistă sau weberiană -  conform lui David Beetham, autorul lucrării Birocraţia, trebuie să ţinem cont de două dimensiuni diferite ale acesteia. Va trebui mai întâi să  ne oprim la explicarea apariţiei acestui tip de putere prin prisma modului de organizare şi funcţionare în cadrul societăţii şi apoi să ne referim la forţa socială ce trebuie constituită ca o contrapondere a puterii birocratice în vederea limitării acesteia, forţă identificată în accepţiune weberiană cu puterea democratică a liderului individual, iar în accepţiune marxistă cu puterea democraţiei proletare.

         Poate greşit înţeleasă de majoritatea membrilor societăţilor contemporane, poate insuficient clarificată ca şi concept în sine de către teoreticieni şi poate chiar utilizată în mod eronat de către autorităţi birocraţia în administraţie rămâne totuşi punctul forte, ce a constituit o bază de lansare a statelor moderne, actualmente state care deţin, am putea spune, monopolul politico-economic şi cultural la nivel mondial. Putere conferită de o organizare administrativă iniţială bine pusă la punct care prin rigurozitate şi control eficient al resurselor financiare a dus la prosperitate şi bună stare şi, după unele opinii, la apariţia aşa numitei faze post-birocratice.

         Demonstrată de stabilitatea economică a statelor capitaliste care au adoptat-o şi au adaptat-o propriilor necesităţi, viziunea liberală asupra birocraţiei s-a dovedit a fi mult mai uşor de pus în aplicaţie decât cea pur socialistă, care poate fi şi ea în prezent regăsită în cadrul programelor de guvernare ale partidelor social-democrate. Se pare aşadar că până şi în acest caz soluţia optimă a constat tot in alegerea unei căi de mijloc privind teoretizarea şi punerea in practică a tuturor conceptelor ce ţin de puterea birocratică, cale de mijloc ce s-a dovedit a fi un produs hibrid al ideilor elaborate de reprezentanţii, adepţii şi de toţi aceia care prin concepţiile lor s-au aliniat celor mai importante scoli de sociologie istorică – cea marxistă şi cea weberiană.

 

 

Bibliografie:  Beetham, David  Birocraţia

 

 

[1] Max Weber, citat în David Beetham, Birocraţia, p.87

[2] Max Weber, citat în David Beetham, Birocraţia, p.89