Pin It

Activităţi executive cu caracter de dispoziţie

Denumirea primei categorii de activităţi, anume cele executive cu caracter de dispoziţie, relevă caracterul deosebit al puterii conferite de lege administraţiei publice de a organiza executarea legii.

Pe baza acestor activităţi se organizează executarea legii şi se stabileşte conduita pe care trebuie să o urmeze diferitele persoane fizice şi juridice.

Prin aceste activităţi persoanelor fizice şi juridice li se impune de către administraţie un comportament permisiv sau restrictiv, iar în anumite cazuri se poate interveni cu sancţiuni pentru nerespectarea dispoziţiilor legale.

În acest cadru de organizare a executării legii se înscrie şi activitatea de poliţie administrativă care cuprinde măsurile de menţinere a ordinii şi liniştii publice, şi cele privitoare la securitatea şi salubritatea care trebuie să existe într-o societate civilizată .

Nerespectarea măsurilor de poliţie administrativă necesită aplicarea unor sancţiuni contravenţionale sau a unor sancţiuni penale după cum este vorba de săvârşirea unor contravenţii sau a unor infracţiuni.

Denumirea de activităţi executive cu caracter de dispoziţie exprimă în plan funcţional puterea conferită de lege administraţiei publice de a organiza executarea legii, iar în plan organizatoric exprimă noţiunea de autoritate publică administrativă, autor al actelor administrative, principala modalitate de manifestare a unei voinţe juridice.

În cadrul procesului decizional de organizare a executării şi de executare a legii, deci de aplicare a legii, este necesară o vastă şi complexă activitate de documentare, de consultare a altor instituţii. Aceste activităţi constituie administraţia consultativă şi de documentare.

La rândul lor, activităţile prin care se dezbat problemele în legătură cu care urmează să fie luate anumite decizii constituie administraţia deliberativă.

 Apoi, sunt activităţile de executare directă a legii, care formează administraţia activă.

Activităţi executive cu caracter de prestaţie

Realizarea valorilor politice exprimate în lege se face de administraţia publică şi prin activităţi ce constituie diferite prestaţii de interes general, realizate în baza şi în executarea legii, din oficiu sau la cererea persoanelor fizice sau juridice, inclusiv a diferitelor organe ale statului.

Actul prestator, prin care se asigură calitatea vieţii în cadrul colectivităţilor locale, se realizează prin administraţia publică din domeniul salubrităţii şi ocrotirii mediului ambiant, furnizarea de gaze, de curent electric, servicii telefonice, radio, televiziune, poştă, transport în comun, construcţii şi închirieri de locuinţe, asistenţă medicală, activităţi culturale, educative etc.

Organele, instituţiile administraţiei publice au sarcina de a satisface interesele cetăţenilor şi colectivităţii, iar realizarea prestaţiilor respective are caracterul unor servicii publice pe care administraţia le pune la dispoziţia publicului. Aceste prestaţii se înfăptuiesc tot în baza şi în executarea legii şi reprezintă forme specifice de executare în concret a legii, de realizare a politicii statului prin administraţia publică.

Administraţia publică poate fi considerată în cazul serviciilor publice, atât din punct de vedere formal-organizatoric, dar şi material-funcţional, ca o totalitate de servicii menite a satisface multiplele şi variatele interese şi nevoi ale fiecărui cetăţean şi ale societăţii în ansamblu.

Activităţile executive cu caracter de prestaţie realizate de administraţia publică derivă din noile funcţii ale statului în epoca contemporană, pe lângă funcţiile tradiţionale de reglementare a activităţii membrilor societăţii şi de executare şi respectare a acestor reguli.

Activităţile de prestaţie sunt legate de puterea statului, fiind prevăzute în lege şi în actele juridice emise pe baza şi în executarea legii, în sarcina administraţiei publice.

Prestaţia ca serviciu public, conturează mai bine specificul administraţiei publice ca activitate şi ca sistem de organe cu legături specifice între ele şi care au ca sarcină principală, realizarea administraţiei publice ca activitate de organizare a executării şi de executare a legii.