Activităţile de asigurare sunt legiferate prin mai multe categorii de acte, emise de instituţii diferite ale statului.
În aceste condiţii, vom împărţi legislaţia în două categorii: primară (legile date de Parlament şi ordonanţele de urgenţă ale Guvernului) şi secundară (diverse norme emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor). Toate acestea ajută la crearea unui cadru legislativ solid care protejează cetăţenii, în calitatea lor de clienţi ai oricărei societăţi de asigurare.
Legislaţia primară include, în principal:
- Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România;
- Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea
asigurărilor; - Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară şi falimentul
societăţilor de asigurare; - Legea nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor
împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren sau inundaţiilor. - Legea nr. 136/1995 reglementează activitatea de asigurare din România, desfăşurată sub forma asigurărilor de viaţă şi a celor generale, facultative sau obligatorii. Legea prevede împărţirea acestora în mai multe tipuri de asigurări, în funcţie de diferite criterii:
în funcţie de obiectul asigurării sunt: asigurări de bunuri, asigurări de persoane, asigurări de răspundere civilă, asigurări de credite şi garanţii, asigurări de pierderi financiare;
în funcţie de subiectele raporturilor de asigurare: coasigurarea, reasigurarea şi retrocesiunea.
- Legea nr. 32/2000 reglementează: organizarea şi funcţionarea asigurătorilor şi reasiguratorilor (constituiţi ca societăţi comerciale de asigurare, de asigurare-reasigurare şi de reasigurare, societăţi mutuale); organizarea şi funcţionarea intermediarilor în asigurări; organizarea şi funcţionarea CSA; supravegherea asigurătorilor şi reasiguratorilor care desfăşoară activitatea în sau din România; supravegherea activităţii intermediarilor în asigurări şi reasigurări, precum şi a altor activităţi în legătură cu acestea.
Această lege prevede faptul că activitatea de asigurare reprezintă activitatea exercitată în sau din România, care desemnează, în principal, oferirea, intermedierea, negocierea, încheierea de contracte de asigurare şi reasigurare, încasarea de prime, lichidarea de daune, activitatea de regres şi de recuperare, precum şi investirea sau fructificarea fondurilor proprii şi atrase prin activitatea desfăşurată. Şi aici se menţionează că activitatea de asigurare se grupează în asigurări de viaţă şi asigurări generale.
Un asigurător poate desfăşura numai una dintre cele două categorii de asigurări, cu anumite excepţii:
- asigurătorii cu activitate compozită, autorizaţi până la data de 31 decembrie 2005;
- asigurătorii autorizaţi să practice asigurări de viaţă pot, de asemenea, să primească autorizaţie pentru clasele l şi 2, prevăzute la lit-. B din anexa
nr. l, respectiv pentru asigurări de accidente (inclusiv accidentele de
muncă şi bolile profesionale) şi asigurările de sănătate; - asigurătorii autorizaţi să practice asigurări generale, dar numai pentru clasele l şi 2, prevăzute la lit. B din anexa nr. l, au dreptul să primească autorizaţie de funcţionare şi pentru categoria asigurării de viaţă;
- asigurătorii pot desfăşura, în conformitate cu legislaţia specifică în vigoare, şi activitatea de administrare a fondurilor de pensii facultative.
Activitatea de asigurare se grupează în clasele de asigurări menţionate în Anexa l a Legii nr.32/2000.
Această lege ne arată de asemenea cine poate fi asigurător şi anume:
- persoanele juridice române, constituite ca societăţi pe acţiuni şi/sau societăţi mutuale, autorizate de CSA;
- asigurătorii sau reasiguratorii autorizaţi în statele membre, care desfăşoară activitate de asigurare sau de reasigurare pe teritoriul României în conformitate cu dreptul de stabilire şi libertatea de a presta servicii;
- sucursalele aparţinând unor societăţi-mamă guvernate de legi dintr-un stat terţ, autorizate de CSA;
- filialele unor asigurători sau reasiguratori din state terţe, autorizaţi de CSA;
asigurătorii sau reasiguratorii care adoptă forma de companie europeană pe acţiuni (SE - Societas Europaea).
Unele din menţiunile speciale prevăzute de Legea nr.32/2000 se referă la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA). Aceasta este autoritatea administrativă autonomă de specialitate, autofmanţată, cu personalitate juridică şi cu sediul în municipiul Bucureşti, care îşi exercită atribuţiile potrivit prevederilor prezentei legi.
Are ca atribuţii punerea în executare a prevererilor legii, supravegherea -şi controlul respectării dispoziţiilor sale, în scopul apărării drepturilor asiguraţilor şi al promovării stabilităţii activităţii de asigurare în România. Este condusă de un consiliu format din 7 membri, dintre care un preşedinte şi 2 vicepreşedinţi. Numirea membrilor consiliului se face de către Parlament, durata mandatul fiind de 5 ani, aceştia putând fi reinvestiţi.
Tipuri de acte emise de CSA.
Potrivit Legii nr.32/2000, în aplicarea prevederilor acestei legi, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) adoptă norme, care se pun în aplicare prin ordinul Preşedintelui CSA. Normele se "publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Se mai pot emite şi avize, decizii şi circulare. Deciziile, avizele şi circularele nu sunt supuse publicării, cu anumite excepţii:
- avizele sunt acte prin care CSA formulează răspunsuri oficiale la chestiuni privind activitatea de asigurare sau care au implicaţii asupra acesteia;
- deciziile sunt acte prin care se aprobă, se retrag sau se suspendă autorizaţiile sau se aplică măsurile prevăzute de lege;
- circularele sunt acte prin care se aduc precizări sau clarificări la probleme de interes comun pentru toţi asigurătorii, reasiguratorii sau intermediarii în asigurări şi/sau în reasigurări.
- Legea nr. 503/2004 reglementează: procedura redresării financiare a societăţii de asigurare, precum şi procedura falimentului acesteia în caz de insolvabilitate; măsurile aplicate în cadrul procedurilor reglementate de prezenta lege urmăresc protejarea intereselor legitime şi a drepturilor creditorilor de asigurări; nu se aplică intermediarilor în asigurări, aceştia fiind supuşi reglementărilor dreptului comun în materie de reorganizare judiciară şi de faliment (Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei).
- Legea nr. 260/2008 reglementează condiţiile asigurării obligatorii a locuinţelor aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice; raporturile dintre asigurat şi asigurător, precum şi drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi la contractul de asigurare obligatorie a locuinţelor; constituirea, atribuţiile, organizarea şi funcţionarea Protocolului de Asigurare împotriva Dezastrelor Naturale.
Legislaţia secundară conţine, în principal, norme ale CSA. Dintre normele mai recente cu caracter general menţionăm:
- Ordinul nr. 4/2010 pentru aprobarea Normelor privind organizarea activităţii de arhivă la asigurători, reasiguratori şi intermediari în asigurări şi/sau în reasigurări;
- Ordinul nr. 3/2010 pentru aprobarea Normelor prudenţiale referitoare la rezolvarea reclamaţiilor privind activitatea asigurătorilor, reasiguratorilor şi intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări;
- Ordinul nr. 23/2009 pentru punerea în aplicare a Normelor privind informaţiile pe care asigurătorii şi intermediarii în asigurări trebuie să le furnizeze clienţilor, precum şi alte elemente pe care trebuie să le cuprindă contractul de asigurare;
- Ordinul nr. 18/2009 pentru aprobarea Normelor privind principiile de organizare a unui sistem de control intern şi management al riscurilor, precum şi organizarea şi desfăşurarea activităţii de audit intern la asigurători/reasiguratori;
- Ordinul nr. 16/2009 pentru punerea în aplicare a Normelor privind autorizarea asigurătorilor;
- Ordinul nr. 10/2009 pentru punerea în aplicare a Normelor privind Fondul de garantare;
- Ordinul nr. 6/2009 pentru punerea în aplicare a Normelor privind implementarea principiului egalităţii de tratament între femei şi bărbaţi în ceea ce priveşte accesul la serviciile din domeniul asigurărilor şi furnizarea de servicii în domeniul asigurărilor;
- Ordin nr. 24/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind prevenirea şi combaterea spălării banilor şi a finanţării actelor de terorism prin intermediul pieţei asigurărilor.