Ca şi orice sistem de drept, dreptul internaţional prevede situaţii care exclud fapta ilicită, ce nu corespunde obligaţiei asumate. Asemenea situaţii sunt consimţămantul victimei, exercitarea legitimei apărări, contra-măsurile,1368 forţa majoră, calamităţile şi starea de necesitate.
Proiectul de Articole al CDI confirmă existenţa unei clauze ce exclude caracterul ilicit
(art.22), deja admis de jurisprudenţa arbitrală privind represaliile – speţa privind răspunderea Germaniei pentru paguba cauzată in coloniile portugheze din sudul Africii – Naulilaa, hotărarea din 31 iulie 19281369 sau hotărarea CIJ din 27 iunie 1986 in speţa Military and Paramilitary Activities in and against Nicaragua (Nicaragua c. SUA).1370
Clauzele fixate in Proiectul de Articole al CDI pot fi grupate in două categorii: a) cele ce sunt atribuite victimei prejudiciului evenual cauzat prin fapta internaţional-ilicită şi b) cele ce ii sunt străine.
- a) Faptele victimei.
In această ipoteză victima in mod necesar este subiect de drept internaţional. Chiar dacă
victima reală a prejudiciului cauzat este un particular, doar faptele ce rezultă din comportamentul statelor şi a organizaţiilor internaţionale sunt pertinente; victima concretă apare in faţa lor in bza mecanismului protecţiei internaţionale – diplomatice sau funcţionale.
- Consimţământul victimei.
Spre deosebire de dreptul penal, dreptul internaţional admite că ilicitatea nu este automat
constituită prin circumstanţe obiective; voinţa subiectelor de drept internaţional pot permite
acoperirea ilicităţii sau interzice ca actul ilicit să fie atribuit autorului acestuia. Participand la definirea „legalităţii” internaţionale, subiecţii de drept pot introduce excepţiile dorite.
- Exercitarea legitimei apărări.
In cazul in care actul ilicit nu este altceva decat un răspuns la un alt act ilicit, in condiţiile justificate prin noţiunea de legitima apărare, subiectul de drept care este la originea procesului nu va putea invoca ilegalitatea care ii este opusă. Prin atitudinea sa iniţială, „victima secundă” şi-a pierdut dreptul să invoce ilegalitatea comportamentului răspuns.
- Contra-măsurile.
Comisia de drept internaţional a preferat expresia „contra-măsuri” termenilor tradiţionali,
cum ar fi „represalii” sau „sancţiuni” (ultimul trebuie rezervat măsurilor aplicabile, in baza hotărarilor unei organizaţii internaţionale, in urma incălcărilor dreptului, avand consecinţe
grave pentru comunitatea internaţională). Putem estima că acestea nu sunt contra-măsuri, in
timp ce ele constituie circumstanţe ce exclud caracterul ilicit al faptelor, ci fapte ilicite cu caracter internaţional faţă de care se ripostează.
- b) Clauzele străine victimei.
Statul care comite un act ilicit nu va invoca suveranitatea sa pentru a se exonera de răspundere.
Această regulă ar exista şi in afara dreptului internaţional. Unele fapte externe, care impun un stat să comită o faptă internaţional-ilicită, pot pune chestiunea răspunderii internaţionale faţă de victimă.
- Forţa majoră.
CDI o defineşte ca „o forţă irezistibilă sau un element extern neprevăzut, care exclude controlul din partea statului” (art.23; aceeaşi definiţie se aplică efectelor forţei majore in dreptul tratatelor – art.61 al Convenţiei din 1969 privind dreptul tratatelor).
- Calamităţile.
Situaţia dată diferă un pic, prin faptul că autorul actului alege, faţă de un pericol extern, nerespectareaunei obligaţii internaţionale şi i-a riscul luării unui comportament ilicit. In realitate, alegerea sa nu este mai liberă sau voluntară decat in cazul forţei majore, şi deci, el va fi exonerat de răspundere.
- Starea de necesitate.
Mult mai contestată in comparaţie cu circumstanţele precedente in ce priveşte cauza
exonerării, starea de necesitate a fost definitiv reţinută de către CDI (art.25 din Proiect), dar intro formă foarte restrictivă pentru a evita o utilizare abuzivă a acestei noţiuni.
In calitate de simplă siguranţă, starea de necesitate nu va fi succeptibilă de a inlătura ilegalitatea unei incălcări a unei norme de drept in lipsa mai multor condiţii cumulative:
- • scuza nu trebuie să fie inlăturată prin regula primară, presupusă violată in mod expres sau in sensul ei (fapt ce impune o examinare a fiecărui caz in parte a obiectului şi scopului acestei reguli);
- • incălcarea dreptului este singurul mijloc utilizabil;
- • această incălcare nu trebuie să aducă pericol unui alt interes vital al statului victimă sau a comunităţii internaţionale in ansamblul său.