Cuvântul „drept” din punct de vedere etimologic derivă din latinescul „directus” luat în sens metaforic şi evocă sensul de rectiliniu, direcţie, linie dreaptă. În limba latină însă cuvântul care corespundea substantivului „drept” era „jus” (drept, dreptate, legi). Cu semnificaţie de dreptate, lege, cuvântul este întâlnit şi în alte limbi: „droit” la francezi, „diritto” la italieni, „right” la englezi, „recht” la germani.
În limba română, cuvântul „drept” este folosit mai multe accepţiuni.
În limbajul moral, filosofic, dreptul este conceput în sensul de dreptate, echitate, corectitudine. În această accepţiune, prin „drept” se înţelege a da sau a recunoaşte fiecăruia ceea ce îi aparţine sau i se cuvine. De pildă: dreptul la sprijin moral, dreptul la dragoste etc.
În ştiinţele exacte (matematică ş.a.), noţiunea de drept se referă la direcţie, la orientare.
În terminologia juridică, noţiunea de drept are trei sensuri: drept subiectiv, drept obiectiv şi de ştiinţă a dreptului.
Romanii, prin Celsius, defineau dreptul ca arta binelui şi a echităţii.
Pentru Jhering, dreptul constituia forma în care statul îşi organizează, prin constrângere, asigurarea condiţiilor de viaţă ale societăţii.
Pentru Nicolae Popa (actual preşedinte al I.C.C.J.), dreptul constituie ansamblul regulilor asigurate şi garantate de stat, care au ca scop organizarea şi disciplinarea comportamentului uman în principalele relaţii din societate.
Dreptul obiectiv sau dreptul pozitiv („right” la englezi) reprezintă legea în sens larg sau, mai bine zis, totalitatea normelor juridice în vigoare, la un moment dat, într-un anumit stat.
Dreptul subiectiv („law” la englezi) este asociat cu drepturile individuale, cu noţiunea de libertate în sens larg şi are în vedere atributul unui anume subiect de drept. Dreptul subiectiv este prerogativa persoanelor fizice sau juridice de a săvârşi anumite acţiuni, de a pretinde cuiva să facă ceva sau nu, apelând, la nevoie, la forţa de constrângere a statului.
Alături de fenomenul politic, economic, etic şi fenomenul juridic (exprimat prin normele juridice / regulile de conduită generale şi obligatorii) este parte a realităţii sociale.
Concluzionând, dreptul constituie ansamblul normelor juridice elaborate de către stat, în vederea dirijării conduitei umane, a căror obligativitate este asigurată, la nevoie, de forţa de constrângere a statului.