Drept

7.1. Fazele încetării existenţei societăţii comerciale

Societatea comercială se constituie pentru a desfăşura o activitate comercială pe o durată stabilită în actele constitutive. Uneori durata se prelungeşte. Totuşi, societăţile comerciale pot să dispară fie dorit, fie silit, prin faliment.

Încetarea existenţei societăţii comerciale reclamă realizarea unor operaţiuni juridice care să aibă drept rezultat încetarea societăţii ca persoană juridică şi lichidarea patrimoniului ei. În consecinţă, societatea comercială parcurge, pentru realizarea acestui scop, două faze: dizolvarea şi lichidarea.

Faza dizolvării societăţii cuprinde anumite operaţiuni juridice care declanşează şi pregătesc încetarea existenţei societăţii.

Faza lichidării societăţii cuprinde operaţiunile de: lichidare a patrimoniului; plata creditorilor; împărţirea soldului între asociaţi.

Semnalăm că pentru societăţile cu capital majoritar de stat (sau aparţinănd comunităţilor locale), Secţiunea a II-a din Capitolul V² al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, capitol introdus prin Legea nr. 99/1999, cuprinde norme derogatorii de la dispoziţiile Legii nr. 31/1990, referitor la dizolvarea şi lichidarea societăţilor comerciale.

7.2. Dizolvarea societăţii comerciale

Noţiune

Dizolvarea societăţii se referă la acele operaţiuni care declanşează acest proces şi asigură premisele lichidării patrimoniului social.

Aceste operaţiuni implică hotărârea de dizolvare şi aducerea ei la cunoştinţa celor interesaţi.

Potrivit legii, hotărârea privind dizolvarea este luată, după caz, de adunarea asociaţilor (voluntară) sau de instanţa de judecată. Operaţiunea de dizolvare are numai rolul de a declanşa procesul de încetare a existenţei societăţii prin lichidare.

Cauze generale de dizolvare

Cauzele care duc la dizolvare sunt prevăzute de art. 222 din Legea nr. 31/1990 şi anume:

1. a) trecerea timpului stabilit pentru durata societăţii;
2. b) imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societăţii sau realizarea acestuia;
3. c) declararea nulităţii societăţii;
4. d) hotărârea adunării generale;
5. e) hotărârea tribunalului, la cererea oricărui asociat, pentru motive temeinice, cum ar fi neînţelegerile grave dintre asociaţi, care ar împiedica funcţionarea societăţii;
6. f) falimentul societăţii;
7. g) alte cauze prevăzute de lege sau de actul constitutiv al societăţii.

Dizolvarea societăţii comerciale trebuie să fie înscrisă în registrul comerţului şi publicată în Monitorul Oficial, afară de cazul trecerii timpului stabilit pentru durata societăţii (art. 227 din lege).

Din momentul dizolvării, societatea nu poate decât să continue realizarea operaţiunilor comerciale aflate în curs, fără să mai poată începe alte operaţiuni. Activitatea societăţii nu mai este normală pentru că nu se mai urmăreşte realizarea de beneficii, ci desfăşurarea unei activităţi orientată spre lichidare.

Administratorii au obligaţia să înceapă procedura de lichidare dacă legea, actul constitutiv sau autoritatea judecătorească nu hotărăşte altfel.

Dizolvarea are loc fără lichidare, în cazul fuziunii ori divizării totale a societăţii, dar numai dacă nu a început repartiţia între asociaţi a părţilor ce li s-ar cuveni prin lichidare. De asemenea, dizolvarea nu va merge spre lichidare în cazul dizolvării societăţii cu răspundere limitată cu asociat unic, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.

În societăţile în nume colectiv, în comandită simplă şi în cele cu răspundere limitată cu un număr redus de asociaţi, se poate manifesta o contopire între dizolvare şi lichidare, în anumite condiţii.

Dacă se merge spre lichidare, administratorii au obligaţia să răspundă pentru noile operaţiuni pe care le-au întreprins din ziua expirării termenului fixat pentru durata societăţii ori de la data la care dizolvarea a fost hotărătă de adunarea generală sau instanţa de judecată.

7.3. Lichidarea societăţii comerciale

Noţiune

Încetarea existenţei societăţii reclamă îndeplinirea unor operaţiuni care să pună capăt activităţii ei. În final, lichidarea trebuie să ducă la încetarea statutului de persoană juridică al societăţii.

Ca rezultat al dizolvării, societatea nu mai poate angaja noi operaţiuni comerciale. Prin urmare, lichidarea societăţii comerciale este un ansamblu de operaţiuni care au ca scop:

1. a) finalizarea operaţiunilor comerciale aflate în curs la data dizolvării societăţii;
2. b) încasarea creanţelor societăţii;
3. c) transformarea bunurilor societăţii în bani;
4. d) plata datoriilor societăţii;
5. e) împărţirea activului net între asociaţi, dacă există.

Schimbările produse în cadrul societăţii

Modificările produse de trecerea la faza de lichidare a societăţii sunt următoarele:

1. a) modificarea obiectului şi scopului societăţii. Activitatea societăţii va fi subordonată exigenţelor lichidării;
2. b) înlocuirea administratorilor cu lichidatorii societăţii;
3. c) predarea gestiunii societăţii de la administratori către lichidatori.

Lichidatorii societăţii comerciale

Activitatea de lichidare este de competenţa lichidatorilor şi nu a instanţei judecătoreşti. Competenţa tribunalului în această fază se limitează la: numirea lichidatorilor, dacă nu o face adunarea generală; soluţionarea opoziţiilor creditorilor sau asociaţilor, în cazurile prevăzute de lege.

Lichidatorii societăţii vor putea fi persoane fizice sau juridice, care au calitatea de practicieni în reorganizare şi lichidare, în condiţiile prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 79/1999.

Actul de numire a lichidatorilor sau sentinţa judecătorească care-i ţine locul se va înscrie, prin grija lichidatorilor, în registrul comerţului marcând momentul intrării lor în funcţiune. Din acest moment, orice acţiune pentru societate sau în favoarea ei se poate exercita numai în numele sau împotriva lichidatorilor.

Lichidatorii au aceeaşi răspundere ca şi administratorii şi îşi îndeplinesc mandatul sub controlul cenzorilor.

Conţinutul mandatului lichidatorilor este legal şi convenţional. Cu aceeaşi majoritate din adunarea generală cerută pentru numirea lor, asociaţii pot determina puterile lichidatorilor. Lichidatorii au şi puteri fixate prin lege.

Preluarea gestiunii de către lichidatori de la administratori, se face pe bază de inventar şi bilanţ.

Împotriva deciziilor lichidatorilor, creditorii societăţii pot face opoziţie conform art. 62 din Legea nr. 31/1990.

O dată cu primirea inventarului şi a bilanţului, lichidatorii sunt obligaţi să primească şi să păstreze patrimoniul societăţii, împreună cu registrele şi actele acesteia. Ei trebuie să ţină un registru cu toate operaţiunile lichidării, înscrise cronologic.

Lichidatorii mai au următoarele obligaţii: reprezintă societatea în litigiile aflate pe rolul instanţelor; urmăresc silit pe debitorii societăţii şi încasează creanţele de la aceştia; vând prin licitaţie publică bunurile mobile şi imobile aparţinând societăţii.

Operaţiunile de lichidare

Lichidarea societăţii comerciale impune efectuarea unor operaţiuni care au drept rezultat lichidarea activului şi pasivului patrimonial.

Operaţiunile de lichidare a activului societăţii cuprind transformarea bunurilor societăţii în bani şi încasarea creanţelor pe care societatea le are de primit.

Lichidarea pasivului se realizează prin plata datoriilor societăţii faţă de creditorii săi. Plata datoriilor se face cu sumele rezultate din activ. Creditorii societăţii, care nu au fost satisfăcuţi în drepturile lor, pot acţiona societatea în judecată, prin lichidatori, pentru a urmări bunurile existente în patrimoniul social.

Drepturile cuvenite asociaţilor

La încetarea existenţei societăţii, asociaţii sunt îndreptăţiţi să li se restituie valoarea aporturilor efectuate la constituirea societăţii sau cu ocazia majorării capitalului social. De asemenea, au dreptul să primească partea ce li se cuvine din eventualele beneficii rămase nedistribuite. Dar, asemenea drepturi pot fi valorificate numai după ce au fost lichidate toate datoriile faţă de creditorii societăţii şi a rămas un sold activ. În acest scop lichidatorii încheie un bilanţ final.

Terminarea lichidării

Lichidarea societăţii trebuie să se facă în cel mult 3 ani de la data dizolvării (art. 254 din lege).

Registrele şi actele societăţii se depun la unul dintre asociaţi ori la registrul comerţului.

După terminarea lichidării, lichidatorii trebuie să ceară radierea societăţii din registrul comerţului. Radierea se poate face şi din oficiu. Din acest moment societatea comercială nu mai există.

7.4. Procedura reorganizării judiciare şi a falimentului

Aspecte introductive

Operaţiunile comerciale comportă numeroase riscuri. O administrare necorespunzătoare a afacerilor poate provoca dificultăţi în activitatea comercială. Astfel, comerciantul poate ajunge în situaţia în care datoriile să-l copleşească.

Lipsa de lichidităţi (insolvenţă) are efecte negative asupra întreprinderii comerciale respective, pentru că ea nu mai poate continua să funcţioneze normal. Dificultăţile se transmit la cei cu care comerciantul respectiv se află în relaţie: creditorii, adică furnizorii şi împrumutătorii de fonduri băneşti; clienţii, cu care debitorul a încheiat contracte; auxiliarii, folosiţi de comerciant şi pe care nu-i mai poate plăti.

Datorită efectelor economice negative ale unei asemenea situaţii, se impune ca, din punct de vedere juridic, să se instituie o modalitate specială de ieşire din această fază critică.

Prin Legea nr. 64/1995 şi prin Legea nr. 99/1999, privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, titlul IV s-a instituit „procedura pentru plata pasivului debitorului, în încetare de plăţi, fie prin reorganizarea întreprinderii şi activităţii acesteia sau prin lichidarea unor bunuri din averea lui până la acoperirea pasivului, fie prin faliment” (art. 2 din modificările aduse de Legea nr. 99/1999, titlul IV).

Din conţinutul articolului menţionat rezultă că procedura pentru plata pasivului debitorului, în încetare de plăţi, are două etape: o procedură de reorganizare judiciară şi o procedură de faliment.

Procedura de reorganizare cuprinde normele juridice care urmăresc organizarea debitorului pe baze noi, în vederea redresării economico-fmanciare şi plata datoriilor faţă de creditor.

Procedura falimentului cuprinde reguli care privesc executarea silită a bunurilor din patrimoniul debitorului, în vederea satisfacerii creanţelor debitorului.

Condiţiile aplicării procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului

Potrivit legii, pentru aplicarea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului sunt necesare două condiţii:

1. a) să fie aplicată numai comercianţilor, indiferent dacă sunt persoane fizice sau societăţi comerciale. Debitorii necomercianţi vor fi executaţi după dreptul civil;
2. b) să fie aplicată acelor comercianţi care au încetat plata datoriilor lor comerciale. Prin urmare, începerea procedurii este condiţionată de încetarea plăţilor, adică de existenţa unei situaţii de fapt potrivit căreia debitorii nu mai pot face faţă datoriilor lor comerciale.

Încetarea plăţilor pentru datoriile exigibile, numită şi insolvenţă comercială, este starea patrimoniului unui comerciant ce se manifestă în exterior prin faptul că se găseşte în imposibilitatea de a plăti pe creditorii comercianţi din cauza lipsei de lichidităţi. Insolvenţa comercială nu presupune neapărat o stare de insolvabilitate, situaţie în care activul întrece pasivul. Insolvenţa, practic, de regulă, este consecinţa insolvabilităţii, dar ea apare şi când o asemenea situaţie nu există.

Refuzul de plată, cu bună-credinţă, în baza unor elemente întemeiate, nu constituie încetare de plăţi. Astfel, este întemeiat refuzul în cazul în care obligaţiile au fost executate de debitori şi se pretinde o nouă plată; creanţele s-au prescris prin trecerea termenului înăuntrul căruia puteau fi valorificate; în caz de compensaţie. Buna-credinţă trebuie apreciată la data refuzului de plată.

Refuzul de plată este neîntemeiat în situaţia în care debitorul dispune de lichidităţi dar, cu rea-credinţă, nu-şi achită datoriile. În acest caz, nu este întrunită condiţia incapacităţii de plată. Ca urmare, creditorii se pot îndestula prin mijlocul executării silite de drept comercial.

Organele care aplică procedura reorganizării judiciare şi a falimentului

Procedura este aplicată de: instanţa de judecată, judecătorul-sindic, administrator, lichidator, adunarea creditorilor şi comitetul creditorilor.

Instanţa şi judecătorul-sindic. Toată procedura prevăzută de lege, cu excepţia recursului, este de competenţa exclusivă a tribunalului în jurisdicţia căruia se află sediul debitorului şi sunt exercitate de un judecător sindic desemnat de către preşedintele tribunalului.

Judecătorul-sindic îndeplineşte o funcţie publică de interes general. El organizează, administrează şi conduce întreaga procedură de reorganizare judiciară şi a falimentului, în calitate de magistrat, sub autoritatea tribunalului. Actele îndeplinite de judecătorul-sindic sunt obligatorii pentru debitori şi creditori.

Adunarea creditorilor. Este un organ deliberativ cu caracter nepermanent, fiind format din creditorii debitorului ale căror creanţe faţă de aceştia pot fi satisfăcute pe calea procedurii analizate. Adunarea creditorilor este convocată de judecătorul-sindic ori de câte ori se consideră necesar pentru problemele importante, cum ar fi: verificarea creanţelor, decizia privind angajarea unui administrator.

Comitetul creditorilor este un organ alcătuit din trei până la şapte membri dintre creditorii cu creanţele garantate cele mai mari. Iniţial, în mod provizoriu comitetul este desemnat de judecătorul-sindic. Ulterior, în cadrul primei şedinţe a adunării creditorilor, aceştia aleg comitetul.

Comitetul creditorilor are următoarele atribuţii: acordarea de asistenţă judecătorului-sindic; solicitarea ridicării dreptului de administrare al debitorului; exercitarea acţiunilor privind anularea unor acte juridice făcute de debitor în frauda creditorilor.

Administratorul face parte din persoanele desemnate să-l ajute pe judecătorul-sindic. Prezenţa unui specialist în activitatea de gestiune este indispensabilă pentru iniţierea şi realizarea unor măsuri privind redresarea activităţii debitorului.

Calitatea de administrator o poate avea o persoană fizică sau o societate comercială, specializată în activitatea de management.

Necesitatea investirii de urgenţă a administratorului şi nevoia de a proteja interesele creditorilor impun numirea administratorului de către judecătorul-sindic. Ulterior, în cadrul primei şedinţe a adunării generale a creditorilor, se poate decide desemnarea unui administrator.

Administratorul va elabora planul de reorganizare a activităţii debitorului.

În cazul trecerii la procedura falimentului, atribuţiile administratorului încetează în momentul stabilirii atribuţiilor lichidatorului de către judecătorul-sindic.

Lichidatorul. În cazul când se dispune trecerea la procedura falimentului este necesară numirea unui lichidator care să realizeze operaţiunile de lichidare a bunurilor din patrimoniul debitorului.

Ca şi în cazul administratorului, lichidatorul trebuie să fie un specialist. Statutul său juridic este reglementat prin Ordonanţa Guvernului nr. 79/1999 privind organizarea activităţii practicienilor în reorganizare şi lichidare.

Potrivit legii, lichidatorul este desemnat de judecătorul-sindic după aceleaşi reguli ca şi în cazul desemnării administratorului. Poate fi desemnat ca lichidator şi administratorul desemnat anterior.

Principalele atribuţii ale lichidatorului sunt stabilite de art. 23 din Legea nr. 64/1995.

1. Procedura de reorganizare

Procedura este axată în jurul unui plan de reorganizare care face parte dintr-un proces cu următoarele componente: declanşarea procedurii; elaborarea şi punerea în aplicare a planului; încetarea procedurii.

1. a) începerea procedurii de reorganizare şi a falimentului. Procedura de reorganizare a unui comerciant sau societate comercială se declanşează printr-o cerere adresată tribunalului competent. Cererea poate fi făcută de debitorul însuşi sau de creditorii săi.
2. b) Deschiderea procedurii

Tribunalul sesizat cu cererea introductivă, constatând că nu a fost formulată o contestaţie din partea debitorului ori aceasta a fost respinsă, procedează în felul următor: desemnează un judecător-sindic şi un administrator, notifică (înştiinţează) creditorii, debitorul şi Oficiul Registrului Comerţului unde debitorul este înmatriculat, despre admiterea cererii începerii procedurii de către instanţă.

1. c) Planul de reorganizare sau lichidare

Reorganizarea şi continuarea activităţii debitorului sau lichidarea averii acestuia, pentru a fi satisfăcute creanţele creditorilor, se face în baza unui plan întocmit, aprobat şi aplicat în conformitate cu legea.

Planul care se propune poate fi un plan de reorganizare sau un plan de lichidare.

Odată planul confirmat de judecătorul-sindic, debitorul va fi obligat să îndeplinească schimbările de structură prevăzute în plan.

1. Falimentul

Falimentul este procedura lichidării patrimoniului debitorului în cazul în care prin cererea introductivă se solicită lichidarea sau planul de reorganizare nu a avut ca efect redresarea debitorului şi plata creanţelor. Procedura constă dintr-un ansamblu de acte juridice care privesc stabilirea masei active şi a celei pasive, efectuarea lichidării bunurilor debitorului, distribuirea sumelor de bani realizate în urma lichidării bunurilor debitorului, închiderea lichidării.

1. a) Stabilirea masei active

Debitorul, un creditor, comitetul creditorilor poate adresa judecătorului-sindic o cerere de a se ridica debitorului dreptul de a-şi conduce activitatea.

După deschiderea procedurii, dacă debitorul îşi declară intenţia de a lichida, judecătorul-sindic va dispune stabilirea averii debitorului, întocmirea listei bunurilor, sigilarea şi conservarea bunurilor care fac parte din averea debitorului.

1. b) Stabilirea masei pasive

Lichidatorul va trimite fiecărui creditor o notificare în care va preciza termenul limită pentru înregistrarea creanţelor împotriva debitorului.

După expirarea termenului pentru înregistrarea creanţelor lichidatorul va examina, cât mai curând posibil, toate creanţele şi actele înregistrate. Apoi, lichidatorul va întocmi şi va înregistra la tribunal un tabel preliminar cuprinzând toate obligaţiile debitorului.

1. c) Efectuarea lichidării

Lichidarea bunurilor din averea debitorului va fi efectuată de lichidator sub controlul judecătorului-sindic.

Lichidarea începe odată cu afişarea tabelului cuprinzând obligaţiile debitorului. Bunurile vor putea fi vândute în bloc sau individual.

Lichidatorul va încheia contract de vânzare-cumpărare, iar sumele realizate din vânzări vor fi depuse în contul deschis la o societate bancară pe baza dispoziţiei judecătorului-sindic.

Creanţele vor fi plătite într-o anumită ordine stabilită prin lege.

După ce bunurile din averea debitorului vor fi lichidate, lichidatorul va supune judecătorului-sindic un raport final împreună cu un bilanţ general.

1. d) Închiderea lichidării

Procedura se termină atunci când judecătorul-sindic aprobă raportul final al lichidării, când toate bunurile din averea debitorului sunt distribuite şi când fondurile nereclamate sunt depuse la bancă.

În urma cererii lichidatorului, judecătorul-sindic va da o încheiere, închizând procedura. Încheierea va fi comunicată în scris debitorului, tuturor creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului.