1. Noţiune
Izvorul de drept este forma de exprimare a dreptului sau a normelor de drept.
Potrivit unei alte opinii, izvorul (sursa) de drept este forma prin care dreptul, în general, sau normele juridice, în special, îşi exprimă conţinutul sau sunt cunoscute.
Într-o altă opinie, izvorul de drept (considerat şi sursă ideologică), constituie modalitatea prin care normele juridice devin reguli de conduită şi se impun ca modele în relaţii interumane (prof. univ. Nicolae Popa – preşedintele Î.C.C.J.).
2. Clasificări
*Într-o primă clasificare, după forma de exprimare, putem distinge între:
- a) izvoare nescrise (de pildă: obiceiul sau cutuma);
- b) izvoare scrise (de exemplu: actul normativ, respectiv legea).
*Într-o a doua clasificare, după caracterul lor, izvoarele de drept pot fi:
- a) oficiale (de exemplu: legea şi jurisprudenţa);
- b) neoficiale (de exemplu: obiceiul şi doctrina).
*Într-o a treia clasificare, izvoarele de drept mai pot fi:
- a) directe (de exemplu: actul normativ);
- b) indirecte (de exemplu: obiceiul, întrucât pentru a deveni izvor de drept, el trebuie „validat” de o autoritate statală).
*Dintr-o altă perspectivă, izvoarele de drept mai pot fi:
- a) izvoare creatoare (sunt cele ce creează norme juridice noi, de pildă: legea sau obiceiul);
- b) izvoare interpretative (cele care nu creează norme juridice noi, ci doar le interpretează pe cele existente; aşa sunt: jurisprudenţa şi doctrina).