Marea liberă este una dintre cele mai vechi instituţii ale dreptului mării. Inainte
de marile descoperiri, marea era considerată a fi un obiect al suveranităţii statelor riverane, persistand pretenţiile hegemonice ale Spaniei, Portugaliei sau Angliei. Totuşi odată cu dezvoltarea comerţului maritim statele afirmă ideea de libertate a mării.
Prin urmare, marea liberă este spaţiul maritim situat dincolo de marea teritorială a statelor
riverane nesupus suveranităţii lor. Este de precizat că articolul 86 din Convenţia din 1982 nu
defineşte marea liberă, el se referă doar la sfera de aplicare a Părţii a VII, precizand că dispoziţiile acestei părţi se aplică tuturor părţilor mării care nu sunt cuprinse nici in zona economică
exclusivă, in marea teritorială sau in apele interioare ale unui stat, nici in apele arhipelagice ale unui stat arhipelag.
Regimul juridic al mării libere este guvernat de trei principii importante ale dreptului
internaţional maritim, codificate in Convenţia din 1982: principul libertăţii mării, principiul folosirii mării in scopuri paşnice, principiul neapropriaţiunii mării libere.
Prin principiul libertăţii mării, reglementat prin articolul 87 din Convenţie, se inţelege că marea
liberă este deschisă tuturor statelor, fie ele riverane sau fără litoral. Această libertate presupune:
- libertatea de navigaţie,
- libertatea de survol,
- libertatea de a pune cabluri şi conducte submarine,
- libertatea de a construi insule artificiale şi alte instalaţii autorizate de dreptul inter naţional,
- libertatea pescuitului,
- libertatea cercetărilor ştiinţifice.
Potrivit principiului folosirii mării оn scopuri paşnice,766 statele riverane sunt obligate să se abţină
in exercitarea drepturilor şi realizarea obligaţiilor rezultate din activităţile maritime de la recurgerea la forţă sau ameninţarea cu forţa, incompatibile cu principiile fundamentale ale dreptului internaţional public.
Principiul neapropriaţiunii mării libere interzice statelor să pretindă vreun drept de proprietate
asupra mării libere sau să supună o parte din ea suveranităţii sale. Cu toate acestea, principiul in cauză, nu afectează jurisdicţia unui stat la bordul unei nave, care poartă pavilionul său, atunci cand ea se află in mare liberă.
De la principiul imunităţii de jurisdicţie la bordul unei nave aflate in marea liberă sunt două excepţii, autorizate expres de convenţie:
- dreptul de vizită,
- dreptul de urmărire.
Dreptul de vizită nu este altceva decat dreptul de control efectuat de o navă de război sau o
navă afectată unui serviciu public asupra unei nave comerciale sau asimilată acesteia, atunci cand are motive serioase de a bănui că această navă:
- practică pirateria,
- practică transportul de sclavi,
- serveşte unor emisiuni neautorizate, iar statul de pavilion al navei de război are drept de jurisdicţie,
- este fără naţionalitate,
- este in realitate o navă de aceeaşi naţionalitate cu nava de război, deşi poartă un pavilion străin sau refuză să-l arboreze.
Dacă bănuielile se dovedesc neintemeiate, nava supusă controlului trebuie despăgubită pentru
orice eventuală pierdere sau pagubă, cu condiţia ca ea să nu fi comis nici un act care să o facă suspectă.
Dreptul de urmărire poate fi exercitat numai de navele de război sau de aeronavele militare,
sau de alte nave sau aeronave purtand semne exterioare care să indice clar că sunt afectate unui serviciu public şi că sunt autorizate in acest scop.
In marea liberă, statele au patru obligaţii fundamentale:
- Exercitarea unei jurisdicţii efective asupra navelor sale. In acest sens, statele au obligaţia de a
exercita in mod efectiv jurisdicţia şi controlul său in domeniile administrativ, tehnic şi social asupra navelor care poartă pavilionul său.
- Acordarea ajutorului оn caz de pericol sau avariere. Orice stat trebuie să ceară căpitanului navei care navighează sub pavilionul său, in măsura in care este posibil, fără a se pune in primejdie serioasă nava, echipajul sau pasagerii, să acorde asistenţă oricărei persoane aflate in pericol pe mare.
- Prevenirea şi reprimarea infracţiunilor internaţionale. Statele sunt obligate de a lua măsuri eficace pentru a preveni şi reprima infracţiunile internaţionale comise in marea liberă. Sunt considerate ca infracţiuni comise in mare liberă transportul de sclavi, traficul ilicit de stupefiante şi
substanţe psihotrope, pirateria maritimă şi emisiunile neautorizate difuzate din marea liberă
Potrivit articolului 101 din convenţie, prin piraterie se inţelege:
- orice act ilicit de violenţă sau de detenţie sau orice jefuire, comise de echipajul sau pasagerii unei nave particulare sau ai unei aeronave particulare, acţionand in scopuri personale, şi indreptateimpotriva unei alte nave sau aeronave sau impotriva persoanelor sau bunurilor de la
bordul acestora, in marea liberă sau intr-un loc care nu se află sub jurisdicţia vreunui stat;
- orice act de participare voluntară la folosirea unei nave sau aeronave cand autorul are
cunoştinţă de fapte din care rezultă că această navă sau aeronavă este o navă sau aeronavă pirat;
- orice act comis cu intenţia de a le facilita.
Prin emisiuni neautorizate difuzate din marea liberă se inţeleg emisiunile de radio sau de
televiziune destinate a fi recepţionate de marele public, difuzate de pe o navă sau o instalaţie din marea liberă, cu incălcarea reglementărilor internaţionale, cu excepţia transmiterii apelurilor de salvare. Orice persoană care difuzează emisiuni neautorizate poate fi urmărită in justiţie de:
- statul sub pavilionul căruia se află nava emiţătoare,
- statul de inmatriculare a instalaţiei,
- statul al cărui cetăţean este persoana in cauză,
- orice stat in care pot fi captate emisiunile,
- orice stat ale cărui comunicaţii radio autorizate sunt bruiate de aceste emisiuni.
- Conservarea şi gestionarea resurselor biologice оn marea liberă. In marea liberă statele sunt obligate să coopereze pentru conservarea şi gestionarea resurselor biologice. In acest sens, ele trebuie să adopte măsuri aplicabile cetăţenilor lor, care pot să fie necesare pentru conservarea resurselor biologice ale mării libere sau să coopereze cu alte state pentru adoptarea unor asemenea măsuri.