Drept

4.1. Actul constitutiv al societăţii comerciale

Noţiune

Constituirea societăţilor comerciale prezintă o serie de caracteristici comune, precum şi particularităţi dependente de forma juridică a societăţii.

Indiferent de forma juridică adoptată de societatea comercială, aceasta dobândeşte o existenţă de fapt şi de drept printr-un înscris denumit act constitutiv. Potrivit Legii nr. 31/1990, actul constitutiv desemnează atât un înscris unic, cât şi contractul de societate sau/şi statutul. Precizarea este necesară pentru că unele societăţi se pot constitui numai printr-un contract (societatea în nume colectiv şi în comandită simplă), în timp ce altele se constituie printr-un contract şi statut (societatea pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni), iar societatea cu răspundere limitată cu un singur asociat se constituie numai prin statut.

Persoana care participă, ca parte într-o societate, se numeşte asociat. La societatea pe acţiuni persoana asociată se mai numeşte şi acţionar.

Dobândirea calităţii de asociat este condiţionată de semnarea contractului de societate şi de depunerea în patrimoniul societăţii a aporturilor la care s-a angajat.

Procesul constituirii societăţilor comerciale

Din dispoziţiile Legii nr. 31/1990, rezultă că procesul constituirii societăţilor comerciale implică îndeplinirea a două formalităţi: întocmirea actului sau actelor constitutive în forma cerută de lege şi înregistrarea şi autorizarea funcţionării societăţii.

Întocmirea actului constitutiv. Această formalitate se realizează de către părţile care urmează să se asocieze. Viitorii asociaţi analizează şi întreprind următoarele activităţi: utilitatea socială şi obiectul de activitate al viitoarei societăţi; vadul şi mărimea societăţii care urmează să se înfiinţeze; capitalul social necesar; sediul şi spaţiul necesar realizării obiectului de activitate; stabilirea numelui şi a emblemei, în care scop, se verifică la registrul comerţului dacă acestea nu aparţin deja altei societăţi.

În cazul în care legea impune forma autentică, înscrisul actului constitutiv este prezentat notarului public, pentru autentificare.

În vederea autentificării înscrisului, legea impune prezenţa tuturor asociaţilor, personal sau prin mandatar cu procură specială în formă autentică.

Înregistrarea şi autorizarea funcţionării societăţii comerciale. În scopul simplificării formalităţilor de constituire a societăţilor comerciale prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 76/2001 s-a instituit o procedură unică de înregistrare şi autorizare a funcţionării lor.

Potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2001 şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 129/2002 procedura înregistrării şi autorizării este realizată de Biroul unic din cadrul Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă tribunalul din raza judeţului unde-şi va avea sediul societatea comercială.

Biroul unic realizează toate operaţiunile necesare pentru înregistrarea şi autorizarea funcţionării societăţii comerciale. În plus, el are obligaţia să presteze anumite servicii, care privesc înregistrarea şi autorizarea funcţionării societăţii, la cererea şi pe cheltuiala solicitantului.

Pentru înregistrarea, ca şi pentru autorizarea funcţionării societăţii comerciale, legea impune anumite avize, autorizaţii şi/sau acorduri emise de organele competente. Obţinerea acestor avize poate fi solicitată Oficiului Registrului Comerţului.

Certificatul de înregistrare. După procedura obţinerii avizelor necesare, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2001, societăţii comerciale i se eliberează certificatul de înregistrare. Acesta dă dreptul comerciantului să îşi înceapă activitatea, având personalitate juridică.

Publicitatea. Constituirea societăţii comerciale trebuie adusă la cunoştinţa celor interesaţi.

O dată cu efectuarea înregistrării societăţii, un extras în formă simplificată al încheierii judecătorului delegat se publică, din oficiu, în Monitorul Oficial al României.

Înscrierea fiscală. Potrivit legii, o dată cu înregistrarea societăţii, extrasul în formă simplificată al încheierii judecătorului delegat se comunică, din oficiu, direcţiei generale a finanţelor publice teritoriale. Această comunicare se face în scopul cuprinderii societăţii în rândul plătitorilor de impozite şi taxe, în condiţiile legii.

Legea prevede că orice contract de societate, care stă la baza constituirii unei societăţi, trebuie să îndeplinească anumite condiţii de fond, generale şi specifice şi condiţii de formă.

4.2. Condiţiile de fond generale, comune actelor constitutive

Actul constitutiv trebuie să îndeplinească anumite condiţii generale. Ele se referă la condiţiile esenţiale de existenţă şi valabilitate a contractelor: capacitatea de a contracta, consimţământul, un obiect determinat şi o cauză licită.

1. a) Capacitatea asociaţilor. Din dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 31/1990 rezultă că pot avea calitate de asociaţi atât persoanele fizice cât şi persoanele juridice, române şi străine. În materie de societate, capacitatea juridică trebuie să fie de natură specială. Asocierea implică un act de dispoziţie asupra patrimoniului propriu, ceea ce impune capacitatea de exerciţiu deplină a persoanei fizice sau juridice contractante.

Calitatea de asociat într-o societate în nume colectiv sau în comandită simplă poate constitui un obstacol la asocierea aceleiaşi persoane într-o altă societate comercială concurentă sau având acelaşi obiect.

În ceea ce priveşte societăţile comerciale, ca persoană juridică, ele pot dobândi, în principiu, calitatea de asociat în alte societăţi comerciale, cu unele restricţii. Astfel, una şi aceeaşi persoană juridică nu poate dobândi calitatea de asociat în două sau mai multe societăţi cu răspundere limitată unipersonală.

1. b) Consimţământul. Consimţământul trebuie să fie liber şi neviciat. Este necesar ca voinţa juridică a părţilor să fie o voinţă specifică de cooperare pentru constituirea şi funcţionarea societăţii. Astfel, consimţământul nu trebuie denaturat de simulaţie.

Simulaţia poate fi utilizată pentru a masca o altă operaţiune juridică sub paravanul unei societăţi comerciale, în scopul de a eluda drepturile terţilor sau obligaţiile fiscale. Simulaţia se poate manifesta în mai multe feluri: disimularea unui contract de muncă sub forma unui contract de societate pentru a eluda obligaţia de plată a cotizaţiilor pentru asigurări sociale; disimularea unui contract de împrumut de fonduri sub forma unei societăţi în comandită simplă, atunci când comanditarul îşi stipulează un dividend minim, indiferent de beneficiile sau pierderile societăţii etc.

1. c) Obiectul actului constitutiv. Este un ansamblu de acte de comert pe care societatea urmează să le îndeplinească în vederea realizării de beneficii. Prin urmare, comercialitatea obiectului este dată de operaţiunile pentru care este constituită societatea, cu scopul ce şi-l propune a-l realiza prin acele operaţiuni.

Obiectul activităţii unei societăţi comerciale se raportează la unul sau mai multe domenii: comerţ (interpunere), producţie şi servicii.

În obiectul activităţii unei societăţi comerciale pot fi incluse numai acte de comerţ. Nu constituie obiect de activitate „bunuri imobile” întrucât acestea constituie obiectul activităţii civile. De asemenea, nu sunt acte de comerţ: „asistenţa juridică”, „educaţia şi învăţământul”, „activităţile medicale”, „întrajutorarea materială” etc.

Anumite activităţi comerciale pot fi efectuate numai de unele forme de societăţi comerciale (de exemplu, activitatea bancară nu poate fi efectuată de societatea în nume colectiv).

Obiectul activităţii societăţii trebuie să fie determinat, adică în contract să se prevadă clar actele de comerţ pe care asociaţii înţeleg să le realizeze. Legea nr. 31/1990 prevede clar că obiectul de activitate trebuie arătat prin precizarea domeniului şi a activităţii principale.

Stabilirea domeniului exclude formulări vagi cum ar fi „alte activităţi”, „import-export de produse din lemn”.

Obiectul activităţii trebuie să fie licit, adică să nu fie contrar ordinii publice şi legalităţii, cum ar fi contrabanda, vânzarea de droguri etc., să fie posibil, iar în societăţile de persoane, care se constituie în consideraţia persoanei, să fie personal al celor care se asociază.

Prezintă interes dispoziţiile art. 1513 C. civ., aplicabile şi în materie comercială, potrivit cărora este ilicit contractul prin care un asociat fie îşi atribuie totalitatea câştigurilor, fie că se declară dispensat de obligaţia de a participa la pierderi.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 35/1991, privind investiţiile străine, este ilicit obiectul unei societăţi comerciale, dacă se încalcă normele de protecţie a mediului înconjurător sau se aduc atingeri intereselor de securitate şi apărare naţională.

Sancţiunea încălcării reglementărilor legale privind obiectul societăţilor comerciale poate fi nulitatea constituirii lor, dacă obiectul este ilicit sau imposibil de realizat. De altfel, dacă obiectul societăţii nu este determinat sau conţine prevederi contrare legii, judecătorul delegat nu va autoriza funcţionarea societăţii.

Uneori, executarea unei activităţi ilicite de către societate poate constitui infracţiune pentru persoana care reprezintă societatea.

1. d) Cauza contractului este scopul urmărit de asociaţi prin acel contract. Este un element de natură psihologică, spre deosebire de obiectul contractului care este un element de natură materială.

Cauza, ca şi obiectul contractului, trebuie să fie licită, adică să nu fie prohibită de lege şi să contravină ordinii publice (de exemplu, scopul să fie contrabanda).

4.3. Condiţiile de fond specifice actelor constitutive

Condiţiile de fond specifice sunt impuse de raţiunea constituirii societăţii comerciale şi sunt următoarele:

1. a) obligaţia asociaţilor de a contribui la constituirea unui fond special din aporturile lor;
2. b) participarea tuturor asociaţilor la beneficii şi pierderi ce ar rezulta din activitatea ce face obiectul societăţii comerciale;
3. c) voinţa de a colabora cu ceilalţi asociaţi pentru obţinerea de beneficii şi împărţirea acestora.
4. a) Constituirea unui fond social prin aporturile asociaţilor

Societatea comercială trebuie să aibă un patrimoniu iniţial, adică un fond social care să stea la baza activităţii comerciale. De mărimea fondului comun depinde puterea economică cu care demarează societatea comercială.

Fondul social sau miza socială se constituie din aporturile individuale ale asociaţilor. El va aparţine exclusiv societăţii.

Prin aport se înţelege valoarea patrimonială cu care fiecare asociat convine să contribuie la înfiinţarea societăţii sau prin subscripţie ulterioară, la majorarea fondului social, în condiţiile şi termenele stipulate.

Aportul individual poate fi orice bun al asociatului, cu valoare economică, care prezintă interes pentru activitatea lucrativă a societăţii comerciale.

Aportul poate fi în bani, în natură sau în muncă.

Aportul în bani. Acest fel de aport este obligatoriu la constituirea oricărei forme de societate. La unele societăţi, cum sunt societăţile bancare sau de investiţii, aportul poate fi numai în bani.

În caz de neexecutare a obligaţiei promise sau dacă asociatul întârzie să verse partea sa de aport, el va putea fi obligat, pe lângă dobânzile legale, şi la plata de daune-interese.

Aportul în numerar nu se confundă cu suma depusă de fondatori în cont, în vederea acoperirii cheltuielilor de înfiinţare a societăţii şi nici cu un împrumut acordat societăţii.

Aportul în natură. Are ca obiect bunuri imobile, bunuri mobile corporale sau incorporale (fond de comerţ, creanţe etc.). Aportul în natură se referă la aducerea în societate a oricărui bun în afară de bani.

Aportul în natură este admis la toate formele de societate. De regulă, asociaţii prevăd în contractul de societate, dacă înţeleg să aducă numai folosinţa bunului sau chiar proprietatea lui. În lipsa unei asemenea clauze, prezumţia este că bunurile au fost vărsate în deplina proprietate a societăţii şi devin proprietatea ei (art. 65 din lege).

Aportul în muncă. Aportul în muncă sau activitate, de natură specială (cunoştinţe) este permis în cazul societăţii în nume colectiv şi în comandită simplă, de către asociaţii comanditaţi.

Executarea aportului. Legea nr. 31/1990 face distincţie între aportul promis ca obligaţie şi executarea aportului.

Aportul promis se numeşte aport subscris iar aportul executat efectiv se numeşte aport vărsat (predat).

Obligaţia de a aduce un anumit aport se naşte la încheierea contractului de societate, pe când executarea poate fi făcută la constituirea societăţii sau chiar la o dată ulterioară, prevăzută în actul constitutiv.

Capitalul social. Totalitatea valorilor aporturilor individuale subscrise de asociaţi formează capitalul social.

Capitaiul social sau nominal este, la constituirea societăţii, suma aporturilor făcute de asociaţi, cu excluderea aporturilor în muncă.

Capitalul social este fix, intangibil, el nu va putea fi modificat decât prin hotărârea adunării generale a asociaţilor, în sensul majorării cu noi aporturi, ori reducerii ca urmare a pierderilor suferite de societate.

Capitalul social are o pondere diferită în funcţie de natura societăţii. În societăţile de capitaluri legea impune un minim de 25 milioane lei, la societatea pe acţiuni şi 50 milioane, la societăţile bancare.

În societăţile de persoane legea nu impune un minim de capital, dar cere şi pentru aceste societăţi aporturi în numerar.

Deosebirea dintre capitalul social şi patrimoniul social. Capitalul social nu poate fi confundat cu patrimoniul social.

Patrimoniul societăţii se compune din aportul fiecărui asociat la constituirea capitalului social şi din profiturile realizate de societate în activitatea sa comercială.

Capitalul social este expresia valorică a aporturilor asociaţilor. Patrimoniul este o universalitate juridică în care sunt cuprinse toate drepturile şi obligaţiile societăţii, inclusiv bunurile societăţii care se constituie în timpul funcţionării ei.

Patrimoniul societăţii, ca şi al persoanei fizice, are o latură activă, cuprinzând drepturile patrimoniale (reale sau de creanţă) şi o latură pasivă, cuprinzând obligaţiile patrimoniale ale societăţii.

Patrimoniul este gajul general al creditorilor societăţii dar nu şi al celor personali ai asociaţilor.

Patrimoniul se măreşte, când societatea realizează profituri şi se diminuează, în cazul creşterii pasivului. Prin urmare, patrimoniul este fluctuant, variabil, el confundându-se cu capitalul social, numai în momentul constituirii societăţii.

Dacă societatea îşi diminuează patrimoniul sub nivelul capitalului social fix, aceasta arată că societatea funcţionează rău. Se poate ajunge la dizolvarea ei în situaţia în care capitalul real se diminuează sub jumătate din capitalul social.

Divizarea capitalului social. Capitalul social se divizează în anumite fracţiuni, denumite diferit după forma juridică a societăţii: părţi de interes, în societatea în nume colectiv şi în comandită simplă; părţi sociale, în societatea cu răspundere limitată; acţiuni, în societatea pe acţiuni şi în societatea în comandită pe acţiuni.

Capitalul social este sursa repartiţiei puterii între asociaţi. Puterea în societatea de capitaluri aparţine celor care controlează capitalul, de unde rezultă supremaţia asociaţilor care deţin capitalul cel mai mare (aproximativ jumătate) şi implicit au cele mai multe voturi în adunarea generală. Ei hotărăsc modul de conducere al societăţii.

Drepturile asociaţilor

Aportul de capital sub orice formă conferă asociaţilor drepturi în cadrul societăţii comerciale şi anume:

1. a) dreptul la egalitate de tratament, ceea ce constituie premisa tuturor celorlalte drepturi şi obligaţii ale asociaţilor;
2. b) dreptul la dividende, adică de a obţine o cotă-parte din beneficiul societăţii. Manifestarea acestui drept este diferită după: forma societăţii, rezultatele activităţii economice, voinţa părţilor şi în raport cu cota de participare la capitalul social. Distribuirea de dividende este decisă de adunarea generală a asociaţilor şi, din momentul respectiv, dividendele devin drepturi de creanţă exigibile ale asociaţilor;
3. c) dreptul de a participa la elaborarea voinţei sociale, adică la adoptarea deciziilor societăţii;
4. d) dreptul de a se împotrivi hotărârilor adunării generale, când acestea ar fi contrare actului constitutiv ori dispoziţiilor imperative ale legii. Acest drept aparţine numai asociatului care n-a fost prezent la adunarea generală sau a votat contra şi a cerut înscrierea opiniei şi a votului său în procesul-verbal al şedinţei;
5. e) dreptul de informare şi control asupra gestiunii societăţii. Acţionarii îşi pot exercita acest drept, între şedinţele adunării generale, cel mult de două ori în cursul unui exerciţiu financiar;
6. f) dreptul la transmitere, cedare şi donare a părţilor sociale când se execută în condiţiile legii şi fără să aducă atingere celorlalţi asociaţi;
7. g) dreptul de a participa la împărţirea finală a patrimoniului, adică de a obţine o cotă proporţională cu aportul fiecăruia, în caz de lichidare a societăţii. Unele drepturi speciale sunt conferite membrilor fondatori.

Obligaţiile asociaţilor:

1. a) depunerea şi completarea aportului la care s-au angajat;
2. b) obligaţia de a participa la suportarea pierderilor;
3. c) obligaţia de a nu se folosi de bunurile societăţii în interes propriu;
4. d) obligaţia de a nu comite fapte nedemne care să compromită onorabilitatea firmei (la societăţile de persoane);
5. e) obligaţia de a nu face concurenţă neloială;
6. f) obligaţia de a nu se amesteca, fără drept, în administrarea societăţii.
7. b) Participarea la beneficii şi pierderi

Un al doilea element specific al societăţilor comerciale, pe lângă aport, este participarea la beneficii şi pierderi.

Prin beneficii se înţelege o valoare evaluabilă în bani. În noţiunea de beneficii intră şi serviciile sau bunurile procurate de asociaţi de la societate, în condiţii avantajoase.

Asociaţii participă nu numai la împărţirea beneficiilor dar şi la pierderi. Regula este că toţi asociaţii trebuie să participe, în funcţie de aportul lor, la beneficii şi pierderi. Clauza contractuală prin care se stipulează că un asociat va culege totalitatea beneficiilor iar pagubele sunt suportate numai de unii din asociaţi este nulă.

Condiţiile de repartizare a beneficiilor. Pentru ca plata dividendelor să se poată realiza este necesară îndeplinirea mai multor condiţii:

1. a) să existe beneficii reale, adică să se fi înregistrat un excedent al activului asupra pasivului;
2. b) beneficiul net să fie constatat prin bilanţul întocmit de administrator şi aprobat de adunarea generală. Prin beneficiu net, susceptibil de a fi împărţit asociaţilor, se înţelege excedentul activului asupra pasivului, după scăderea cheltuielilor şi a cotelor destinate fondului de rezervă şi amortizare;
3. c) adunarea generală să stabilească modul folosirii şi distribuirii dividendelor. Distribuirea de dividende, în absenţa unui beneficiu real, constituie o faptă ilicită şi atrage răspunderea juridică a celor vinovaţi.
4. c) Executarea în comun a unor activităţi comerciale (affectio societatis)

Voinţa de conlucrare, intenţia de a colabora în desfăşurarea activităţii comerciale, suportând toate riscurile, poartă numele de affectio societatis. Ea este motorul societăţii comerciale. Este firesc ca în societăţile comerciale să existe o convergenţă de interese pentru asigurarea prosperităţii societăţii, fără de care societatea nu ar putea asigura dividende. La alte contracte părţile nu se călăuzesc după acest principiu.

Affectio societatis explică de ce toţi asociaţii acceptă deciziile adoptate de adunarea societăţii, prin votul majorităţii.

Grade diferite de manifestare. Affectio societatis are o intensitate diferită în funcţie de forma de societate adoptată. În cazul societăţilor de persoane participarea colectivă la activitatea comercială capătă o importanţă deosebită. La societăţile de capitaluri participarea este de o intensitate redusă sau foarte redusă, la masa de acţionari, şi de o intensitate puternică, la organele de conducere.

4.4. Condiţiile de formă obligatorii ale actului constitutiv

Pentru ca actul constitutiv să producă efectele, în vederea cărora a fost încheiat, este necesar să îndeplinească mai multe condiţii de formă.

Legea nr. 31/1990 a prevăzut ca actul constitutiv al societăţii comerciale să se încheie în formă autentică. Legea a fost modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 76/2001 care dispune: „actul constitutiv nu este supus obligativităţii încheierii în formă autentică, putând avea forma unui înscris sub semnătură privată, cu excepţia următoarelor situaţii:

1. a) când printre bunurile subscrise ca aport în natură la capital se află un teren;
2. b) când forma juridică a societăţii comerciale implică răspunderea nelimitată a asociaţilor sau a unora dintre ei, pentru obligaţiile sociale;
3. c) când societatea comercială se constituie prin subscripţie publică.”

Din dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2001 rezultă că forma înscrisului sub semnătură privată a actului constitutiv poate fi folosită numai în cazul societăţilor pe acţiuni, constituite simultan, şi societăţilor cu răspundere limitată, dar cu condiţia să nu fie adus, ca aport în natură, un teren.

Indiferent de forma cerută de lege, actul constitutiv se semnează de toţi asociaţii sau, în caz de subscripţie publică, de către fondatori.

După încheierea actului constitutiv, fondatorii sau administratorii, ori împuterniciţii acestora, vor cere înmatricularea societăţii în registrul comerţului. Societatea comercială este persoană juridică din ziua înmatriculării.

4.5. Formalităţi specifice pentru constituirea societăţii comerciale pe acţiuni prin subscripţie publică

Capitalul social al societăţii de acţiuni trebuie să fie destul de mare (minimum 25 milioane). Aceasta creează dificultăţi în ceea ce priveşte constituirea societăţii.

Legea consacră două modalităţi de formare a capitalului social, considerate şi ca modalităţi de constituire a societăţii pe acţiuni.

1. a) Prima modalitate implică aporturile asociaţilor la constituirea societăţii şi este denumită constituire simultană sau constituire fără apel la subscripţia publică. Este spontană pentru că formarea capitalului social are loc în acelaşi timp cu încheierea actului constitutiv al societăţii. Procedura este simplă fiind folosită şi la societatea în nume colectiv, la societatea în comandită simplă şi societatea cu răspundere limitată.

În cazul în care există un minim de asociaţi, care acoperă cu aporturile lor întregul capital social şi se efectuează vărsămintele necesare, se poate trece la constituirea societăţii şi realizarea actului constitutiv.

1. b) A doua modalitate de constituire presupune formarea capitalului social şi cu contribuţia altor persoane decât cele care o iniţiază. Modalitatea este denumită constituire continuată sau prin subscripţie publică.

Fondatorii

Persoanele fizice sau juridice care au iniţiativa constituirii societăţii se numesc fondatori. Nu pot fi fondatori persoanele fizice care, potrivit legii, sunt incapabile sau au fost condamnate pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă şi alte infracţiuni. Aceste persoane nu vor putea fi nici administratori, directori executivi sau reprezentanţi ai societăţilor pe acţiuni.

Prospectul de emisiune

Fondatorii încep acţiunea lor de iniţiere a unei societăţi comerciale prin întocmirea unui prospect de emisiune. Este vorba de un înscris care cuprinde o ofertă adresată publicului de a subscrie la acţiunile societăţii care se constituie.

Sub aspect juridic prospectul apare ca o ofertă de a contracta făcută unor persoane nedeterminate.

Adunarea constitutivă

Cel mult în termen de 15 zile de la data încheierii subscrierii, fondatorii vor convoca adunarea constitutivă a societăţii.

Având în vedere caracterul greoi al procedurii de constituire prin subscripţie publică, această modalitate este puţin utilizată.

4.6. Statutul societăţii

Statutul societăţii este un document menit să întregească prevederile contractului de societate la societăţile complexe cum sunt societatea pe acţiuni şi societatea în comandită pe acţiuni. La societatea cu răspundere limitată cu unic asociat şi la societatea pe acţiuni al cărui capital este deţinut în întregime de stat, statutul este singurul act constitutiv posibil.

Statutul, cu excepţia celui al societăţii cu răspundere limitată cu unic asociat, este o înţelegere a asociaţilor, deci are o natură contractuală. De altfel, contractul şi statutul pot fi încheiate şi sub forma unui înscris unic, denumit act constitutiv.

Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale nu precizează ce clauze vor fi cuprinse în contractul de societate şi ce clauze în statut.

Obiectul statutului, atunci când este elaborat separat, îl constituie stabilirea regulilor de organizare, funcţionare şi conducere a societăţii.

Statutul, ca act constitutiv trebuie prezentat notarului public pentru a fi autentificat.

4.7. Constituirea structurilor societare

Noţiune

Societatea comercială simplă dispune de posibilităţi limitate în ceea ce priveşte expansiunea propriilor afaceri. Practica a impus constituirea unor entităţi economice, ce pot fi înfiinţate de o societate comercială şi distribuite în zone noi. Aceste entităţi pot avea sau nu personalitate juridică. În felul acesta se formează ansambluri economice, sisteme alcătuite din societăţile comerciale primare şi entităţile care le compun.

O societate care îşi extinde activitatea poate avea două posibilităţi:

1. a) Asigurarea unităţii juridice şi patrimoniale a sistemului. În acest scop, va înfiinţa entităţi lipsite de personalitate juridică, pe care le va subordona total (sucursale, agenţii, reprezentanţe);
2. b) încredinţarea afacerilor sale într-o zonă nouă, unei entităţi dotate cu personalitate juridică pe care o înfiinţează (filiala). În acest caz, entitatea este subordonată în anumite limite, indirect.

Entitatea utilizată ca instrument de expansiune este numită structură societară. Ea poate fi definită ca fiind unitatea economică-juridică mai mult sau mai puţin autonornă, reglementată de lege şi utilizată de un comerciant în vederea expansiunii activităţii sale.

Filiala

Este o societate componentă a unei structuri societare asupra căreia se exercită influenţa şi controlul societăţii primare sau „societatea-mamă”.

Filiala are personalitate juridică, distinctă de societatea primară, prin aceea că posedă un patrimoniu propriu şi încheie contracte cu terţii, în nume şi pe cont propriu.

Capitalul social al filialei se constituie sau se completează cu aportul semnificativ al societăţii-mamă. Nu este necesar ca acest aport să fie majoritar, este suficient ca el să asigure deţinerea de fracţiuni de drepturi de vot necesare exercitării unei anumite dominaţii.

Filiala este constituită din iniţiativa societăţii-mamă în scopul dezvoltării afacerilor sale. Ea se bucură de autonomie gestionară, dispune de un sediu propriu şi de un nume propriu.

Înfiinţarea, modificarea şi încetarea filialei reprezintă un drept al asociaţilor ce o compun, asupra cărora se exercită influenţa şi controlul din partea societăţii-mamă.

Filialele se înfiinţează într-una din formele de societate prevăzute de Legea nr. 31/1990.

Sucursala

Este o structură societară instituţionalizată lipsită de personalitate juridică, care funcţionează relativ independent, într-un sediu propriu.

Sucursalei i se încredinţează, de către societatea-mamă, printr-un mandat general, putere de reprezentare, negociere şi executare de operaţiuni comerciale în raza ei de activitate.

Sucursala are denumirea şi forma societăţii-mamă, cu menţiunea: sucursală.

Regimul juridic al sucursalei se aplică oricărui alt sediu secundar, indiferent de denumirea lui, căruia societatea care-l înfiinţează îi atribuie statutul de sucursală (art. 43 alin. 3 din lege).

Reprezentanţa (agenţia)

Reprezentanţa nu are personalitate juridică proprie, ea aparţine exclusiv societăţii comerciale primare care a organizat-o şi i-a acordat atribute de mandatar şi comisionar.

4.8. Cuprinsul actului constitutiv

Necesitatea clauzelor contractuale

Actul constitutiv cuprinde anumite clauze care reglementează relaţia dintre asociaţi, drepturile şi obligaţiile lor.

Clauzele contractuale materializează voinţa asociaţilor privind constituirea societăţii. Părţile nu pot însă deroga de la dispoziţiile legale prin care se reglementează cuprinsul actului constitutiv decât atunci când legea permite acest lucru. Astfel, art. 15 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 arată că aporturile în numerar sunt obligatorii la constituirea oricărei forme de societate. Prin urmare, nu se permite nici o derogare. În schimb, art. 15 alin. 2 arată că aporturile în natură sunt admise la toate formele de societate. Aceasta înseamnă că părţile pot stabili ele însele în contract dacă se admit sau nu aporturile în natură.

Varietatea clauzelor

Clauzele pot fi comune tuturor societăţilor comerciale sau numai pentru o anumită formă de societate.

Clauzele pot fi obligatorii sau facultative.

Clauzele comune, obligatorii se referă la următoarele aspecte: identificarea părţilor; individualizarea viitoarei societăţi; caracteristicile societăţii; conducerea şi gestiunea; drepturile şi obligaţiile asociaţilor.

Clauze privind identificarea părţilor contractante. În cazul persoanelor fizice în contract se menţionează: numele, prenumele şi domiciliul; locul şi data naşterii; cetăţenia asociaţilor. Pentru persoanele juridice în contract se menţionează denumirea societăţii, sediul şi naţionalitatea.

Societatea va avea cel puţin doi asociaţi, afară de cazul în care legea prevede altfel (societatea cu răspundere limitată cu un singur asociat sau societatea cu capital integral de stat).

Clauze privind îndividualizarea viitoarei societăţi comerciale. Ele se referă la: denumirea sau firma societăţii şi, dacă este cazul, la emblema societăţii; forma juridică a societăţii; sediul societăţii, adică locul în spaţiu unde se va afla conducerea societăţii.

Clauze privind caracteristicile societăţii. Se referă la obiectul de activitate, durata societăţii şi capitalul social.

1. a) În ceea ce priveşte obiectul de activitate se precizează faptele de comerţ pe care le va săvârşi societatea. Obiectul nu trebuie formulat generic, ci stabilit concret, prin fixarea activităţii ce urmează a fi desfăşurată de către societate.
2. b) Referitor la durata societăţii, prin contract asociaţii urmează să hotărască asupra acestui eveniment. Ei se pot înţelege asupra unui termen în cadrul căruia să existe societatea sau pot conveni ca durata să fie nelimitată.

Precizarea duratei societăţii prezintă interes practic deoarece la expirarea termenului societatea se dizolvă de drept.

1. c) În ceea ce priveşte capitalul social, în contract se arată care este capitalul social subscris şi vărsat. Desigur, asociaţii trebuie să respecte plafoanele minime prevăzute de lege pentru societatea respectivă. Se va arăta contribuţia fiecărui asociat, ca aport, în numerar sau în natură. Dacă este în natură se precizează valoarea bunului şi modul de evaluare. Se va arăta data fixată pentru efectuarea integrală a vărsămintelor capitalului subscris. La societatea pe acţiuni se va arăta modul cum a fost divizat capitalul social, numărul şi valoarea acţiunilor, cu specificarea dacă sunt nominative sau la purtător şi numărul pentru fiecare categorie. Se arată, dacă este vorba de societatea cu răspundere limitată, valoarea părţilor sociale.

Clauze privind conducerea, administrarea, funcţionarea şi controlul gestiunii societăţii de către organele statutare. În societăţile de persoane şi societăţile cu răspundere limitată se va indica în actul constitutiv: numărul, numele şi prenumele administratorului sau administratorilor societăţii şi limita puterilor lor. La societăţile pe acţiuni şi societăţile în comandită pe acţiuni se va menţiona şi cetăţenia administratorilor, garanţia pe care sunt obligaţi s-o depună, puterile şi drepturile lor.

În continuare se va menţiona numărul, numele şi cetăţenia cenzorilor sau felul cum se va face controlul activităţii societăţii în interiorul ei.

La societăţile pe acţiuni se vor menţiona documentele la care acţionarii vor putea să aibă acces pentru a se informa şi a-şi exercita controlul.

Clauze privind drepturile şi obligaţiile asociaţilor. La societatea în nume colectiv, societatea în comandită simplă şi societatea cu răspundere limitată se prevede modul de repartizare a părţilor sociale şi cota fiecăruia la beneficii şi pierderi.

La societatea pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni se arată numărul de acţiuni acordate fiecărui acţionar în schimbul aportului subscris. Asociaţii îşi asumă obligaţia de a efectua vărsămintele în termene precise.

Clauze privind dizolvarea şi lichidarea societăţii comerciale. Cel mai adesea asociaţii reproduc dispoziţiile legale ori fac trimitere la ele.

Clauze facultative. Conţinutul actelor constitutive poate fi întregit cu clauze facultative, cum ar fi cele privind înfiinţarea de filiale sau sucursale, dacă se are în vedere o atare înfiinţare. Alte prevederi facultative se pot referi la: modificarea contractului prin acordul scris al tuturor părţilor; menţiunea că respectivul contract, împreună cu anexele, înlătură orice altă înţelegere anterioară; prevederea privind confidenţialitatea contractului etc. De asemenea, părţile pot stipula situaţiile în care contractul încetează de plin drept (fără intervenţia instanţei de judecată). Societăţile pe acţiuni pot oferi avantaje fondatorilor.

Actele constitutive pot, în unele cazuri, să facă trimitere la textele de lege sau să menţioneze textul de lege în contract.

Clauze specifice unei anumite forme de societate. Unele clauze diferă de la o formă de societate la alta. De exemplu, la societăţile pe acţiuni se menţionează valoarea acţiunilor iar la societăţile cu răspundere limitată valoarea părţilor sociale.