Din punct de vedere etimologic, noţiunea de drept penal provine de la cuvântul latinesc „poena” ce înseamnă pedeapsă, adică sancţiunea aplicabilă pentru fapta interzisă.
Dreptul penal este ramura de drept ce cuprinde ansamblul normelor juridice care reglementează relaţiile de apărare socială prin interzicerea ca infracţiuni, sub sancţiuni specifice numite pedepse, a faptelor periculoase pentru valorile sociale, în scopul apărării acestor valori, fie prin prevenirea infracţiunilor, fie prin aplicarea pedepselor celor care se săvârşesc.
Potrivit art. 1 din Codul penal: „legea penală apără împotriva infracţiunilor, România, suveranitatea, independenţa, unitatea şi indivizibilitatea statului, persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea, precum şi întreaga ordine de drept”.
În dreptul penal faptele periculoase săvârşite se numesc infracţiuni (putând fi comise prin acţiuni sau inacţiuni), iar participanţii la comiterea lor se numesc infractori (autori, instigatori, complici).
Obiectul dreptului penal este constituit, pe de o parte, din activitatea de constrângere, de sancţionare, iar pe de altă parte, din activitatea socială de prevenire a fenomenului infracţional. De altfel, sancţiunile penale au trei funcţii: a) de prevenţie; b) de constrângere; c) de reeducare.