Drept

5.1. Noţiuni introductive

Voinţa societăţii comerciale se manifestă prin organele sale de conducere şi control care sunt: adunarea generală a asociaţilor, administratorii societăţii, cenzorii.

Adunarea generală este organul cel mai important de conducere şi este formată din totalitatea asociaţilor.

Administrarea societăţii este o formă de executare a voinţei adunării generale, prin săvârşirea de acte de gestiune, în vederea atingerii obiectului şi scopului social. Conducerea problemelor curente este încredinţată unuia sau mai multor administratori.

Controlul gestiunii administratorilor se realizează de către asociaţi, în anumite cazuri, sau de un organ specializat format din cenzori.

Organele de conducere şi control apar mai mult sau mai puţin conturate, în funcţie de forma juridică a societăţii comerciale.

În cazul societăţii în nume colectiv şi al societăţii în comandită simplă, datorită numărului mic de asociaţi, nu există instituţionalizată adunarea generală şi cenzorii. La aceste forme de societate, adunarea generală se constituie de fapt, nu şi de drept.

În ceea ce priveşte controlul, el se realizează de către asociaţi, nu de cenzori.

În cazul societăţii pe acţiuni şi al societăţii în comandită pe acţiuni, există toate cele trei organe de conducere menţionate.

În ceea ce priveşte societatea cu răspundere limitată organele societăţii sunt aceleaşi ca şi la societăţile pe acţiuni, dar cu unele particularităţi. De exemplu, cenzorii sunt numiţi în mod obligatoriu numai la societatea cu răspundere limitată constituită într-un număr mai mare de 15 asociaţi.

5.2. Adunarea generală a asociaţilor

Rolul adunării generale

Adunarea asociaţilor permite elaborarea şi exprimarea prin decizii a voinţei societăţii. Adunarea asociaţilor este cel mai important organ de conducere din următoarele motive: are plenitudinea de competenţă şi atribuţii în toate domeniile activităţii societăţii comerciale; numeşte sau revocă celelalte organe ale societăţii; fixează limitele de competenţă ale organelor numite de ea; exercită controlul asupra activităţii acestor organe; decide modificarea actului constitutiv.

Legea nr. 31/1990 reglementează adunarea generală ca atare numai în cazul societăţilor pe acţiuni, comandită pe acţiuni şi societatea cu răspundere limitată. Totuşi, şi la celelalte forme de societate, deciziile se iau de către totalitatea asociaţilor, pe baza regulilor care guvernează adunarea generală.

Datorită diversităţii problemelor există diferenţe considerabile între gradul de importanţă al celor două feluri de adunări: ordinară şi extraordinară. Criteriul distinctiv între cele două feluri de adunări este obiectul sau materia supusă deliberării şi nu timpul când adunarea este convocată.

Adunarea ordinară

Se întruneşte cel puţin o dată pe an, la cel mult trei luni de la încheierea exerciţiului bugetar.

Adunarea ordinară discută şi decide asupra oricărei probleme ce ţine de activitatea curentă a societăţii comerciale. Potrivit art. 111 din Legea nr. 31/1990 adunarea generală este obligată: să voteze bilanţul, inclusiv sub aspectul dividendelor; să aleagă şi, dacă este cazul, să revoce administratorii şi cenzorii, precum şi să le dea descărcare de gestiune; să stabilească remuneraţia administratorilor şi cenzorilor; să voteze bugetul de venituri şi cheltuieli şi programul de activitate etc.

Adunarea extraordinară

Se întruneşte ori de câte ori este necesar pentru a se lua o hotărăre în probleme care presupun modificarea actului constitutiv, şi anume: schimbarea formei societăţii; schimbarea obiectului de activitate; prelungirea duratei de funcţionare a societăţii; fuziunea cu alte societăţi sau divizarea ei etc. Condiţiile de cvorum şi majoritate sunt mai riguroase.

Convocarea adunării generale este în sarcina administratorilor dar iniţiativa poate aparţine şi asociaţilor, în cazul pasivităţii administratorilor.

Ordinea de zi trebuie să fie explicită. Dacă se discută în adunare probleme care nu au fost fixate iniţial pe ordinea de zi, adunarea nu este legală, întrucât asociaţii nu au avut timp de reflecţie.

Dreptul de vot

La şedinţele adunării generale au dreptul să participe toţi asociaţii. Dreptul de vot este strâns legat de participarea la capitalul social. În societăţile de capitaluri, orice acţiune dă drept la un vot (art. 67 alin. l din lege), astfel că acţionarii îşi vor exercita dreptul de vot proporţional cu numărul de acţiuni. Prin excepţie actele constitutive pot să limiteze numărul voturilor aparţinând acţionarilor care posedă mai mult de o acţiune.

În cazul societăţii cu răspundere limitată nu sunt îngăduite derogări, fiecare parte socială dă dreptul la un vot.

Administratorii nu pot vota, în baza acţiunilor pe care le posedă, nici personal, nici prin mandatar, la descărcarea gestiunii lor sau la problemele în care persoana sau funcţia lor este în discuţie.

Acţionarul care, într-o anumită operaţiune, are, fie personal, fie ca mandatar al unei alte persoane, un interes contrar aceluia al societăţii, va trebui să se abţină de la deliberarea privind acea operaţiune. În caz contrar, el va răspunde faţă de societate pentru daunele rezultate în urma votului său, când, fără acest vot, nu s-ar fi obţinut majoritatea necesară.

Dreptul de vot nu poate fi ridicat, dar poate fi suspendat ca sancţiune a neefectuării vărsămintelor la scadenţă.

Reprezentarea asociaţilor în adunarea generală. Legea permite reprezentarea asociaţilor la adunarea generală prin alţi acţionari, în baza unei procuri speciale. Administratorii şi funcţionarii societăţii nu îi pot reprezenta pe acţionari.

Hotărările adunării

Hotărările adunării generale se iau prin vot deschis. În mod excepţional, votul secret este obligatoriu, pentru alegerea sau revocarea membrilor consiliului de administraţie şi a cenzorilor sau pentru hotărâri referitoare la răspunderea administratorilor.

În cazul societăţii cu răspundere limitată, votarea se face şi prin corespondenţă, dacă prin statutul societăţii s-a prevăzut o atare modalitate.

Hotărârile luate de adunarea generală, cu respectarea legii şi a actului constitutiv sunt obligatorii pentru toţi acţionarii, chiar şi pentru cei care nu au luat parte la adunare sau au votat contra.

Hotărârile adoptate cu încălcarea legii ori a actului constitutiv pot fi anulate pe cale judecătorească.

Hotărârile adunării generale trebuie să fie publicate, în condiţiile legii, altfel nu sunt opozabile terţilor.

5.3. Administrarea societăţii

Noţiune

Prin administrarea societăţii comerciale se înţelege conducerea şi gestiunea societăţii, potrivit normelor legale şi actului constitutiv, pentru obţinerea rezultatelor urmărite.

Administrarea este realizată de un organ distinct de gestiune permanentă, compus din administratori. Ei au rolul să transpună în practică hotărârile adunării generale.

În raport de forma juridică a societăţii comerciale şi de mărimea ei, pot fi numiţi unul sau mai mulţi administratori, temporari şi revocabili.

Condiţii pentru dobândirea calităţii de administrator

Administratorii sunt desemnaţi prin contractul de societate, la constituirea societăţii, sau aleşi ulterior, de adunarea generală.

Pentru a fi administrator se cer a fi întrunite anumite condiţii:

1. a) să fie capabil sub aspect juridic;
2. b) să aibă o moralitate neştirbită. Astfel, nu poate fi administrator o persoană care a fost condamnată pentru gestiune frauduloasă sau pentru alte infracţiuni (la fel ca şi în cazul fondatorilor);
3. c) în orice formă de societate comercială administratorul poate fi asociat sau neasociat. În varianta în care o persoană juridică este numită sau aleasă administrator, drepturile şi obligaţiile părţilor se stabilesc printr-un contract de administrare. În contract se va stipula, printre altele, că persoana juridică este obligată să-şi desemneze un reprezentant permanent, persoană fizică. Acesta este supus aceloraşi condiţii şi are aceeaşi răspundere civilă şi penală ca şi un administrator persoană fizică care acţionează în nume propriu. Când persoana juridică îşi revocă reprezentantul, ea are obligaţia să numească, în acelaşi timp, un înlocuitor;
4. d) dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel, la societăţile pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni unicul administrator sau preşedintele consiliului de administraţie şi cel puţin jumătate din numărul administratorilor vor fi cetăţeni români. Astfel, interesele naţionale vor fi mai bine apărate;
5. e) limitarea cumulului. Legea nr. 31/1990 limitează, la societăţile pe acţiuni şi comandită pe acţiuni, cumularea la mai multe societăţi comerciale a calităţii de administrator. Acest lucru poate fi extins şi la celelalte tipuri de societăţi.

Durata funcţiei de administrator

În societăţile de persoane şi în societăţile cu răspundere limitată asociaţii sunt liberi să stabilească durata mandatului administratorilor. În societăţile de capital administratorul, numit prin contract de societate, poate îndeplini această funcţie pe durata stabilită de asociaţi, fără să depăşească patru ani. În cazul în care prin contractul de societate nu s-a stabilit perioada mandatului, durata va fi de doi ani.

Publicitatea numirii administratorilor

Legea nr. 26/1990 instituie obligaţia publicării numirii administratorilor. Numele va fi publicat în Monitorul Oficial, în încheierea judecătorului delegat sau în textul actului constitutiv, dacă se publică şi acest act (art. 41 din lege). În cererea de înmatriculare a societăţii comerciale trebuie să se menţioneze: administratorii societăţii, puterile lor şi care din ei au împuternicirea să reprezinte societatea.

Semnăturile administratorilor vor fi depuse la registrul comertului, o dată cu prezentarea certificatului privind depunerea de garanţie.

Drepturile administratorilor

Administratorii au drept de informare nelimitat. Ei pot să consulte toate documentele privind operaţiunile comerciale ale societăţii.

Raportul juridic dintre administrator şi societate îmbracă forma unui contract de mandat comercial.

Administratorul poate face toate operaţiile juridice cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului societăţii.

Administratorul are dreptul să încheie acte de conservare, administrare şi dispoziţie pe care le cere gestiunea societăţii, în limitele cerute de actele de comerţ.

Obligaţiile administratorilor

Principalele obligaţii ale administratorilor sunt: îndeplinirea formalităţilor de publicitate necesare constituirii societăţii; realizarea vărsămintelor subscrise de asociaţi; existenţa reală a beneficiilor pentru acordarea dividendelor; existenţa registrelor cerute de lege şi ţinerea lor corectă; exacta îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale etc. (art. 73 din lege). Administratorii răspund civil şi penal.

Funcţia de administrator încetează prin revocare, renunţare, deces sau incapacitate.

Structuri ale organelor de administrare

În societăţile comerciale în care există mai mulţi administratori, aceştia se constituie în structuri care trebuie să asigure administrarea şi gestiunea curentă. În societăţile pe acţiuni şi în societăţile în comandită pe acţiuni, în mod obligatoriu, va funcţiona un consiliu de administraţie şi, facultativ, un comitet de direcţie al acestuia. Executarea operaţiunilor curente ale societăţii poate fi încredinţată unuia sau mai multor directori executivi.

5.4. Controlul activităţii societăţii. Cenzorii

Rolul cenzorilor

Buna funcţionare a unei societăţi comerciale implică necesitatea asigurării unui control asupra actelor şi operaţiunilor juridice efectuate de administratori.

În societăţile pe acţiuni şi societăţile în comandită pe acţiuni, datorită complexităţii societăţii, controlul gestiunii este încredinţat unor persoane anume, investite cu această activitate, denumite cenzori.

Cenzorii sunt investiţi prin actele constitutive sau de adunarea generală. Revocarea lor este atribuită exclusiv adunării generale.

La societăţile cu răspundere limitată numirea cenzorilor este obligatorie numai dacă există mai mult de 15 asociaţi. În lipsa cenzorilor, fiecare dintre asociaţii care nu are calitatea de administrator, va exercita dreptul de control pe care asociaţii îl au în societatea în nume colectiv.

Fiecare societate pe acţiuni trebuie să aibă cel puţin trei cenzori în funcţiune şi un număr egal de supleanţi.

Desemnarea cenzorilor

Durata mandatului cenzorilor este de trei ani, putând fi realeşi.

Legea cere ca unul din cenzori să fie contabil autorizat sau expert contabil.

Cenzorii trebuie desemnaţi din rândul asociaţilor. Fac excepţie: cenzorii contabili, cenzorii externi independenţi, cenzorii recomandaţi de Ministerul Finanţelor Publice, în cazul societăţilor în care statul deţine cel puţin 20% din capitalul social.

Un cenzor extern independent, persoană fizică sau juridică, poate fi numit sau ales în această funcţie.

Cenzorii externi independenţi sunt obligaţi să se înregistreze la Camera Naţională a Valorilor Imobiliare.

Potrivit legii, nu pot fi cenzori persoanele care nu pot fi administratori, rudele, afinii, soţii administratorilor şi persoanele care primesc sub orice formă o remuneraţie de la societate.

Drepturile cenzorilor

Cenzorii au anumite drepturi, care sunt menite să asigure informarea lor privind activitatea societăţii, şi anume: să participe la adunările administratorilor, fără să aibă drept de vot; să obţină în fiecare lună de la administratori o situaţie despre mersul operaţiunilor comerciale etc.

Obligaţiile cenzorilor

Obligaţiile se referă la supravegherea gestiunii societăţii în toate aspectele ei: să verifice dacă bilanţul şi contul de profituri şi pierderi este legal întocmit şi în concordanţă cu registrele; să verifice dacă registrele sunt regulat şi corect ţinute; să verifice dacă evaluarea patrimoniului s-a făcut corect etc.

Cenzorii răspund solidar pentru nerespectarea obligaţiilor pe care le au (art. 73 din lege).