Aspecte introductive
Operaţiunile comerciale comportă numeroase riscuri. O administrare necorespunzătoare a afacerilor poate provoca dificultăţi în activitatea comercială. Astfel, comerciantul poate ajunge în situaţia în care datoriile să-l copleşească.
Lipsa de lichidităţi (insolvenţă) are efecte negative asupra întreprinderii comerciale respective, pentru că ea nu mai poate continua să funcţioneze normal. Dificultăţile se transmit la cei cu care comerciantul respectiv se află în relaţie: creditorii, adică furnizorii şi împrumutătorii de fonduri băneşti; clienţii, cu care debitorul a încheiat contracte; auxiliarii, folosiţi de comerciant şi pe care nu-i mai poate plăti.
Datorită efectelor economice negative ale unei asemenea situaţii, se impune ca, din punct de vedere juridic, să se instituie o modalitate specială de ieşire din această fază critică.
Prin Legea nr. 64/1995 şi prin Legea nr. 99/1999, privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, titlul IV s-a instituit „procedura pentru plata pasivului debitorului, în încetare de plăţi, fie prin reorganizarea întreprinderii şi activităţii acesteia sau prin lichidarea unor bunuri din averea lui până la acoperirea pasivului, fie prin faliment” (art. 2 din modificările aduse de Legea nr. 99/1999, titlul IV).
Din conţinutul articolului menţionat rezultă că procedura pentru plata pasivului debitorului, în încetare de plăţi, are două etape: o procedură de reorganizare judiciară şi o procedură de faliment.
Procedura de reorganizare cuprinde normele juridice care urmăresc organizarea debitorului pe baze noi, în vederea redresării economico-fmanciare şi plata datoriilor faţă de creditor.
Procedura falimentului cuprinde reguli care privesc executarea silită a bunurilor din patrimoniul debitorului, în vederea satisfacerii creanţelor debitorului.
Condiţiile aplicării procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului
Potrivit legii, pentru aplicarea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului sunt necesare două condiţii:
- a) să fie aplicată numai comercianţilor, indiferent dacă sunt persoane fizice sau societăţi comerciale. Debitorii necomercianţi vor fi executaţi după dreptul civil;
- b) să fie aplicată acelor comercianţi care au încetat plata datoriilor lor comerciale. Prin urmare, începerea procedurii este condiţionată de încetarea plăţilor, adică de existenţa unei situaţii de fapt potrivit căreia debitorii nu mai pot face faţă datoriilor lor comerciale.
Încetarea plăţilor pentru datoriile exigibile, numită şi insolvenţă comercială, este starea patrimoniului unui comerciant ce se manifestă în exterior prin faptul că se găseşte în imposibilitatea de a plăti pe creditorii comercianţi din cauza lipsei de lichidităţi. Insolvenţa comercială nu presupune neapărat o stare de insolvabilitate, situaţie în care activul întrece pasivul. Insolvenţa, practic, de regulă, este consecinţa insolvabilităţii, dar ea apare şi când o asemenea situaţie nu există.
Refuzul de plată, cu bună-credinţă, în baza unor elemente întemeiate, nu constituie încetare de plăţi. Astfel, este întemeiat refuzul în cazul în care obligaţiile au fost executate de debitori şi se pretinde o nouă plată; creanţele s-au prescris prin trecerea termenului înăuntrul căruia puteau fi valorificate; în caz de compensaţie. Buna-credinţă trebuie apreciată la data refuzului de plată.
Refuzul de plată este neîntemeiat în situaţia în care debitorul dispune de lichidităţi dar, cu rea-credinţă, nu-şi achită datoriile. În acest caz, nu este întrunită condiţia incapacităţii de plată. Ca urmare, creditorii se pot îndestula prin mijlocul executării silite de drept comercial.
Organele care aplică procedura reorganizării judiciare şi a falimentului
Procedura este aplicată de: instanţa de judecată, judecătorul-sindic, administrator, lichidator, adunarea creditorilor şi comitetul creditorilor.
Instanţa şi judecătorul-sindic. Toată procedura prevăzută de lege, cu excepţia recursului, este de competenţa exclusivă a tribunalului în jurisdicţia căruia se află sediul debitorului şi sunt exercitate de un judecător sindic desemnat de către preşedintele tribunalului.
Judecătorul-sindic îndeplineşte o funcţie publică de interes general. El organizează, administrează şi conduce întreaga procedură de reorganizare judiciară şi a falimentului, în calitate de magistrat, sub autoritatea tribunalului. Actele îndeplinite de judecătorul-sindic sunt obligatorii pentru debitori şi creditori.
Adunarea creditorilor. Este un organ deliberativ cu caracter nepermanent, fiind format din creditorii debitorului ale căror creanţe faţă de aceştia pot fi satisfăcute pe calea procedurii analizate. Adunarea creditorilor este convocată de judecătorul-sindic ori de câte ori se consideră necesar pentru problemele importante, cum ar fi: verificarea creanţelor, decizia privind angajarea unui administrator.
Comitetul creditorilor este un organ alcătuit din trei până la şapte membri dintre creditorii cu creanţele garantate cele mai mari. Iniţial, în mod provizoriu comitetul este desemnat de judecătorul-sindic. Ulterior, în cadrul primei şedinţe a adunării creditorilor, aceştia aleg comitetul.
Comitetul creditorilor are următoarele atribuţii: acordarea de asistenţă judecătorului-sindic; solicitarea ridicării dreptului de administrare al debitorului; exercitarea acţiunilor privind anularea unor acte juridice făcute de debitor în frauda creditorilor.
Administratorul face parte din persoanele desemnate să-l ajute pe judecătorul-sindic. Prezenţa unui specialist în activitatea de gestiune este indispensabilă pentru iniţierea şi realizarea unor măsuri privind redresarea activităţii debitorului.
Calitatea de administrator o poate avea o persoană fizică sau o societate comercială, specializată în activitatea de management.
Necesitatea investirii de urgenţă a administratorului şi nevoia de a proteja interesele creditorilor impun numirea administratorului de către judecătorul-sindic. Ulterior, în cadrul primei şedinţe a adunării generale a creditorilor, se poate decide desemnarea unui administrator.
Administratorul va elabora planul de reorganizare a activităţii debitorului.
În cazul trecerii la procedura falimentului, atribuţiile administratorului încetează în momentul stabilirii atribuţiilor lichidatorului de către judecătorul-sindic.
Lichidatorul. În cazul când se dispune trecerea la procedura falimentului este necesară numirea unui lichidator care să realizeze operaţiunile de lichidare a bunurilor din patrimoniul debitorului.
Ca şi în cazul administratorului, lichidatorul trebuie să fie un specialist. Statutul său juridic este reglementat prin Ordonanţa Guvernului nr. 79/1999 privind organizarea activităţii practicienilor în reorganizare şi lichidare.
Potrivit legii, lichidatorul este desemnat de judecătorul-sindic după aceleaşi reguli ca şi în cazul desemnării administratorului. Poate fi desemnat ca lichidator şi administratorul desemnat anterior.
Principalele atribuţii ale lichidatorului sunt stabilite de art. 23 din Legea nr. 64/1995.
- Procedura de reorganizare
Procedura este axată în jurul unui plan de reorganizare care face parte dintr-un proces cu următoarele componente: declanşarea procedurii; elaborarea şi punerea în aplicare a planului; încetarea procedurii.
- a) începerea procedurii de reorganizare şi a falimentului. Procedura de reorganizare a unui comerciant sau societate comercială se declanşează printr-o cerere adresată tribunalului competent. Cererea poate fi făcută de debitorul însuşi sau de creditorii săi.
- b) Deschiderea procedurii
Tribunalul sesizat cu cererea introductivă, constatând că nu a fost formulată o contestaţie din partea debitorului ori aceasta a fost respinsă, procedează în felul următor: desemnează un judecător-sindic şi un administrator, notifică (înştiinţează) creditorii, debitorul şi Oficiul Registrului Comerţului unde debitorul este înmatriculat, despre admiterea cererii începerii procedurii de către instanţă.
- c) Planul de reorganizare sau lichidare
Reorganizarea şi continuarea activităţii debitorului sau lichidarea averii acestuia, pentru a fi satisfăcute creanţele creditorilor, se face în baza unui plan întocmit, aprobat şi aplicat în conformitate cu legea.
Planul care se propune poate fi un plan de reorganizare sau un plan de lichidare.
Odată planul confirmat de judecătorul-sindic, debitorul va fi obligat să îndeplinească schimbările de structură prevăzute în plan.
- Falimentul
Falimentul este procedura lichidării patrimoniului debitorului în cazul în care prin cererea introductivă se solicită lichidarea sau planul de reorganizare nu a avut ca efect redresarea debitorului şi plata creanţelor. Procedura constă dintr-un ansamblu de acte juridice care privesc stabilirea masei active şi a celei pasive, efectuarea lichidării bunurilor debitorului, distribuirea sumelor de bani realizate în urma lichidării bunurilor debitorului, închiderea lichidării.
- a) Stabilirea masei active
Debitorul, un creditor, comitetul creditorilor poate adresa judecătorului-sindic o cerere de a se ridica debitorului dreptul de a-şi conduce activitatea.
După deschiderea procedurii, dacă debitorul îşi declară intenţia de a lichida, judecătorul-sindic va dispune stabilirea averii debitorului, întocmirea listei bunurilor, sigilarea şi conservarea bunurilor care fac parte din averea debitorului.
- b) Stabilirea masei pasive
Lichidatorul va trimite fiecărui creditor o notificare în care va preciza termenul limită pentru înregistrarea creanţelor împotriva debitorului.
După expirarea termenului pentru înregistrarea creanţelor lichidatorul va examina, cât mai curând posibil, toate creanţele şi actele înregistrate. Apoi, lichidatorul va întocmi şi va înregistra la tribunal un tabel preliminar cuprinzând toate obligaţiile debitorului.
- c) Efectuarea lichidării
Lichidarea bunurilor din averea debitorului va fi efectuată de lichidator sub controlul judecătorului-sindic.
Lichidarea începe odată cu afişarea tabelului cuprinzând obligaţiile debitorului. Bunurile vor putea fi vândute în bloc sau individual.
Lichidatorul va încheia contract de vânzare-cumpărare, iar sumele realizate din vânzări vor fi depuse în contul deschis la o societate bancară pe baza dispoziţiei judecătorului-sindic.
Creanţele vor fi plătite într-o anumită ordine stabilită prin lege.
După ce bunurile din averea debitorului vor fi lichidate, lichidatorul va supune judecătorului-sindic un raport final împreună cu un bilanţ general.
- d) Închiderea lichidării
Procedura se termină atunci când judecătorul-sindic aprobă raportul final al lichidării, când toate bunurile din averea debitorului sunt distribuite şi când fondurile nereclamate sunt depuse la bancă.
În urma cererii lichidatorului, judecătorul-sindic va da o încheiere, închizând procedura. Încheierea va fi comunicată în scris debitorului, tuturor creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului.