Strâmtorile internaţionale. Din punct de vedere geografic, stramtoarea internaţională este
definită ca o porţiune de mare stransă intre două spaţii terestre care pune in comunicare două
alte mări. Din punct de vedere juridic, stramtorile nu sunt luate in consideraţie de dreptul
internaţional decat dacă ele „servesc navigaţiei internaţionale. Astfel articolul 37 din Convenţia
din 1982 fixează două criterii cumulative pe care se fundamentează definiţia:
- stramtoarea pune in comunicare o zonă maritimă unde navigaţia este liberă – mare liberă
sau zona economică exclusivă şi o altă zonă avand acelaşi caracter,
- stramtoarea trebuie să servească navigaţiei internaţionale.
convenţia stabileşte două moduri distincte de trecere prin stramtorile
internaţionale:
- dreptul de trecere in tranzit şi
- pasajul inofensiv.
Prin trecere оn tranzit se inţelege exercitarea libertăţii de navigaţie şi de survol numai in
scopul unui tranzit continuu şi rapid prin stramtoare, intre o parte a mării libere sau o zonă economică exclusivă şi o altă parte a mării libere sau zonă economică exclusivă. Dreptul de trecere in tranzit este recunoscut navelor şi aeronavelor tuturor statelor fără piedici, cu restricţia că acest drept nu se extinde asupra stramtorilor formate intre teritoriul continental al unui stat şi o insulă aparţinand acestui stat, dacă există de-a lungul insulei o rută prin marea liberă sau o zonă economică exclusivă de comoditate comparabilă. In acest caz, cerinţa continuităţii şi a rapidităţii tranzitului, totuşi, nu interzice trecerea prin stramtoare pentru a ajunge la teritoriul unui stat riveran, a-l părăsi sau a ieşi de acolo, sub rezerva condiţiilor de intrare pe teritoriul acestui stat.
Pasajul inofensiv se aplică stramtorilor folosite pentru navigaţia internaţională, dar care leagă
marea teritorială a unui stat şi o parte a mării libere sau o zonă economică exclusivă a altui stat sau care sunt formate intre teritoriul continental al unui stat şi o insulă aparţinand acestui stat, dacă există de-a lungul insulei o rută prin marea liberă sau o zonă economică exclusivă de comoditate comparabilă. Exercitarea dreptului de trecere inofensivă prin aceste stramtori nu poate fi
suspendată.
Convenţia de la Montreux recunoaşte de principiu libertatea de navigaţie şi trecere prin stramtori, dar o condiţionează pentru anumite situaţii: timp de pace sau de război, ziua sau noaptea,
nave comerciale sau de război, nave ale statelor riverane la Marea Neagră sau ne-riverane.
Оn timp de pace, navele comerciale se bucură de o libertate deplină de trecere prin stramtori,
ziua şi noaptea, oricare ar fi pavilionul şi incărcătura lor, fără nici o formalitate, cu excepţia controlului sanitar, stabilit prin regulamentele turceşti la intrare in stramtori.
Оn timp de război, in situaţia cand Turcia nu este parte beligerantă, navele comerciale beneficiază de dreptul de trecere in aceleaşi condiţii ca şi in timp de pace, iar navelor militare ale statelor beligerante, cu unele excepţii, le este inchis accesul in stramtori. Celelalte nave militare se bucură de
libertatea de trecere in condiţiile similare stării de pace.
Canalele internaţionale. Ca şi stramtorile internaţionale, canalele sunt căi de comunicaţie
maritimă şi internaţională care leagă două mări libere.
Dacă stramtoarea este calea naturală, atunci canalul este o cale artificială săpată pe teritoriul unui stat. Deoarece el este săpat in intregime pe spaţiul terestru al acestui stat, canalul este supus suveranităţii sale teritoriale exclusive. Asupra canalului nu se aplică automat norma cutumiară de libertate a comunicărilor internaţionale. Internaţionalizarea lui depinde numai
de consimţămantul statului pe teritoriul căruia a fost construit, care trebuie exprimat printr-o convenţie specială, incheiată cu alte state interesate. De aceea regimul juridic de navigaţie prin canalele internaţionale nu este reglementat de Convenţia asupra dreptului mării din 1982.
In prezent, se bucură de statutul juridic de canal internaţional, fiind reglementate prin
convenţii speciale, trei canale internaţionale: de Suez, Panama şi Kiel.
Canalul de Suez. Canalul de Suez a fost săpat pe istmul de Suez şi asigură legătura dintre Marea Mediterană şi Marea Roşie, fiind inaugurat la 17 noiembrie 1869.
Ideea construcţiei canalului aparţine francezilor, care prin anii 1850 au confirmat posibilitatea unei atare antreprize după ce au verificat nivelul ambelor mări care urmau să le facă legătura
Canalul de Suez a fost internaţionalizat prin Convenţia de la Constantinopol din 29 octombrie
1888,762 semnată de 9 state: Germania, Austro-Ungaria, Spania, Franţa, Marea-Britanie, Italia,
Olanda, Rusia şi Turcia. Potrivit convenţiei, canalul este liber şi deschis in timp de pace şi război pentru toate navele comerciale şi militare fără deosebire de pavilion.
Canalul Panama. Canalul Panama, avand 81 km in lungime, construit pe istmul Panamez,
făcand legătura intre Oceanul Atlantic şi cel Pacific, a fost inaugurat in 1914.
Ideea construcţiei canalului datează din 19 aprilie 1850, atunci cand Anglia semnează cu Statele Unite ale Americii tratatul Clayton-Bulwer, prin care işi rezervă toate drepturile asupra viitorului canal, care urma să fie construit atunci pe teritoriul Columbiei.