Principalul izvor al dreptului penal este Codul penal adoptat în 1968 (modificat şi completat ulterior, esenţial, în repetate rânduri). Modificări semnificative ale Codului penal au avut loc în 1996, dar şi ulterior. Ultimele trei modificări şi completări ale Codului penal au fost făcute prin Legile 85/2005, 160/2005 şi 247/2005.
În iunie 2004 prin Legea 301/2004 a fost adoptat un nou Cod penal ce nu a intrat încă în vigoare, împrejurare ce a fost amânată până la data de 01.09.2006 prin OUG 58/2005.
Reglementări penale şi în special, incriminarea de infracţiuni sunt realizate şi prin numeroase alte legi speciale.
Codul penal în vigoare este structurat în două părţi:
- Partea generală care reglementează:
- dispoziţii penale privitoare la legea penală, la condiţiile aplicării ei în timp, spaţiu şi asupra persoanelor;
- noţiunile de infracţiune, tentativă, participaţie, pluralitate de infracţiuni;
- cauzele care înlătură caracterul penal al faptei;
- pedepsele (felurile acestora, individualizarea lor, condiţiile de aplicare);
- condiţiile atragerii răspunderii penale;
- dispoziţiile penale aplicabile minorilor;
- alte categorii de sancţiuni penale (măsurile de siguranţă, cele educative);
- cauzele care înlătură răspunderea penală sau consecinţele condamnării (amnistia, graţierea, prescripţia, lipsa plângerii prealabile, împăcarea, reabilitarea).
- Partea specială
Aici sunt descrise diferitele infracţiuni şi precizate pedepsele ce pot fi aplicate infractorilor în cazul comiterii lor.
Numeroase alte infracţiuni sunt incriminate însă şi în numeroase alte acte normative (de pildă: infracţiunile de evaziune fiscală din Legea 241/2005).
Instituţiile fundamentale ale dreptului penal sunt:
- a) infracţiunea;
- b) sancţiunile de drept penal;
- c) răspunderea penală.