Cercetarea la faţa locului face parte din activităţile iniţiale de urmărire penală şi constă în cunoaşterea nemijlocită a locului unde s-a săvârşit infracţiunea sau a locului unde au fost descoperite urmele acesteia, în vederea descoperirii, fixării şi ridicării urmelor şi stabilirea împrejurărilor în care infracţiunea a avut loc.
Organul de urmărire penală efectuează cercetarea locului săvârşirii faptei în prezenţa obligatorie a martorilor asistenţi, afară de cazul când aceasta nu este posibilă1.
Cu privire la înţelesul termenului de faţa locului sau de loc la săvârşirii faptei aşa cum este folosit uneori în practică ori în literatura de specialitate mai veche, trebuie făcută o precizare: prin această expresie se are în vedere nu numai locul propriu-zis al săvârşirii infracţiunii ci şi zonele mai apropiate sau alte locuri din care se pot desprinde date referitoare la pregătirile, comiterea şi urmăririle faptei inclusiv căile de acces şi de retragere ale autorului din câmpul infracţional2. Astfel în noţiunea „de loc al săvârşirii faptei” vor intra :
─ porţiunile de teren învecinate în care au avut loc diferite acţiuni infracţionale premergătoare;
─ porţiune de teren sau încăperea în care s-a săvârşit în mod concret infracţiunea;
─ porţiunea de teren sau încăperea în care s-au descoperit rezultatele infracţiunii cercetate;
─ căile de acces şi de îndepărtare de la locul săvârşirii faptei.
Cercetarea la faţa locului este o acţiune imediată şi de neînlocuit a urmăririi penale, trebuind să se efectueze fără nici o întârziere şi cât mai complet, căci repetarea ei deşi este posibilă nu dă întotdeauna rezultate satisfăcătoare1.
În marea majoritate a cazurilor de cercetarea locurilor săvârşirii faptei este o activitate obligatorie şi nu poate, îndeosebi, să lipsească în cazul incendiilor.
1 Camil Suciu “Criminalistica” Bucureşti 1972
2 Emilian Stancu “Criminalistică” Volumul II 1993
1 Camil Suciu “Criminalistica ” Bcucureşti 1972