Drept

A . Noţiuni generale

Una din activităţile de bază în vederea elucidării cauzei incendiului şi  a circumstanţelor legate de apariţia şi dezvoltarea sa este cercetarea locului incendiului, care are un dublu scop:

1. a) de a asigura cunoaşterea directă de către specialiştii care investighează cazul a situaţiei din locul unde s-a produs incendiul;
2. b) de a realiza descoperirea, fixarea (precizarea poziţiei şi a aspectului), ridicarea şi examinarea urmelor şi a altor mijloace materiale de probă aflate în spaţiul cercetat.

Prin cunoaşterea nemijlocită a situaţiei concrete din locul în care s-a produs evenimentul şu prin analizarea şi aprecierea ansamblului de urme, obiecte şi materiale prezente în zonă- în contextul dispunerii lor în spaţiul şi a diferitelor legături de altă natură ce există între ele - cercetarea la faţa locului constituie o verigă esenţială pentru formularea corectă şi verificarea corespunzătoare a ipotezelor, în vederea desprinderii unor concluzii juste privind cauza care a generat incendiul, modul în care acesta s-a dezvoltat şi identitatea persoanelor implicate.1

Relevând importanţa acestei activităţi, literatura de specialitate subliniază, pe de o parte, că nici cele mai amănunţite declaraţii ale martorilor sau piese ale dosarului nu pot suplini contactul direct al experţilor anchetatori cu aspectele concrete de la locul faptei, iar pe de altă parte, că executarea cu întârziere sau în defectuos a cercetării la faţa locului poate conduce la situaţii în care aflarea adevărului nu mai este posibilă.

  Prin noţiunea de loc la incendiului se înţelege nu numai locul propriu-zis unde s-au manifestat procesele de ardere ci spaţiile în care s-au extins urmările incendiului ori care pot fi observate urme ale acestuia.

În acest sens, se vor include în noţiunea de „loc al incendiului”:

1. a) spaţiile sau părţile de clădire în care s-a dezvoltat incendiul ori care au fost afectate de solicitările termice, de fumul şi gazele degajate în timpul acestuia;
2. b) zona de teren în care se găsesc urme de tăciuni sau alte materiale aprinse ori carbonizate, transportate de vânt sau curenţi de convenţie formaţi în timpul incendiului;
3. c) porţiunile de teren învecinate în care s-ar fi putut observa desfăşurarea incendiului sau late activităţi legate de eveniment;
4. d) căile de acces şi de retragere spre şi de la locul săvârşirii faptei.

În caz că incendiul s-a declanşat ca urmare a unei explozii (ori în timpul  incendiului s-au produs explozii), locul ce urmează să facă obiectul cercetării se extinde, înglobând zona cuprinsă între locul unde s-a produs explozia şi cele în care s-a manifestat suflul, precum şi spaţiile din împrejurimi afectate de că pot fi depozitare de urme(bucăţi de material aruncate, schije etc.), inclusiv apele, puţurile, mlaştinile, stufărişul şi altele.

În cadrul cercetării locului incendiului se execută  de regulă, următoarele activităţi1:

1. a) asigurarea locului în care s-a produs evenimentul;
2. b) cercetarea terenului învecinat şi organizarea unor eventuale urmăriri ale făptuitorilor;
3. c) cercetarea propriu-zisă, în amănunţime, a locului în care s-a manifestat incendiul;
4. d) reconstituirea la faţa locului- pe baza urmelor existente şi a informaţiilor culese- a unor stări de fapt anterioare incendiului sau a modului cum s-au desfăşurat unele activităţi sau evenimente;
5. e) eventualele verificări experimentale, la faţa locului privind corectitudinea unor versiuni;
6. f) în unele cazuri cercetarea repetată (de control) a locului incendiului şi a zonelor învecinate;
7. g) dacă este necesar, organizarea unor eventuale capcane şi ambuscade, înainte de părăsirea definitivă a locului incendiului.

În cazul incendiilor, cercetarea la faţa locului prezintă două particularităţi, care o deosebesc de investigarea criminalistică a altor categorii de evenimente2  şi anume:

1. a) cercetarea locului incendiului trebuie executată (în afara unor situaţii cu totul deosebite, când acest lucru nu este posibil) în toate cazurile în care s-a produs un incendiu, întrucât stabilirea progresiei incendiului şi determinarea pe această bază a focarului iniţial presupune examinarea întregului ansamblu al amprentei incendiului, concomitent cu o permanentă confruntare între ele a urmelor ce marchează intensitatea arderii (afumării, carbonizării, calcinării etc).
2. b) începerea – în toate cazurile – activităţii de cercetare încă din timpul desfăşurării incendiului (deci, chiar pe parcursul consumării faptei), o dată cu sosirea primelor forţe care acţionează pentru stingerea incendiului ori a altor organe care au atribuţii legate de stabilizarea cauzei incendiului.

  Această cerinţă este impusă de durata scurtă de menţinere a unora dintre urmele specifice incendiilor care au importanţă deosebită pentru desfăşurarea ulterioară a investigaţiilor, cum sunt:

─ aspectele arderii materialelor (culoarea, intensitatea şi locul de manifestare a flăcărilor);

─ mirosuri;

─ zgomote;

─ explozii;

─ prăbuşiri ale unor părţi din construcţie etc.

De asemenea trebuie remarcat că aplicarea regulilor privind luarea cu prioritate a măsurilor de acordare  a primului ajutor victimelor şi de înlăturare a unor pericole iminente nu mai constituie o preocupare principală a echipei de cercetare a incendiului. Aceste sarcini constituie obiective bine precizate ale intervenţiei de stingere, stabilirea măsurilor necesare revenind conducătorilor operaţiunilor de localizare şi lichidare a incendiului. Bineînţeles că echipa de cercetare trebuie ca, atunci când este necesar să colaboreze la luarea hotărârilor şi dacă este nevoie să participe direct la îndeplinirea lor. Uneori, pătrunderea locul faptei poate fi condiţionată de rezolvarea unor situaţii care prezintă pericol iminent.

Totodată personalul pompierilor şi specialiştii care acţionează pentru acordarea primului ajutor şi îndepărtarea stărilor de pericol iminent trebuie să acţioneze astfel încât să evite, pe cât posibil, distrugerea urmelor sau modificarea aspectului de ansamblu al acestora.

În rest cercetarea locului incendiului se execută cu respectarea principiilor de bază şi a regulilor generale de tactică criminalistică, care se aplică în toate cazurile de investigaţie penală adaptate la condiţiile specifice ce decurg din particularităţile modului cum se manifestă incendiul.

1. Reguli generale şi specifice aplicate la cercetarea locului incendiului

Nelimitarea anticipată în timp a duratei cercetării la faţa locului, pentru a se evita, datorită probei, desprinderea unor concluzii insuficient fundamentate sau dispariţia unor urme a căror valoare probatorie devine importantă  ulterior în urma corelării cu alte date a căror obţinere a presupus un anumit timp.

Legat de această regulă trebuie menţionată necesitatea combaterii tendinţei unei conducători de obiective de a trece în foarte scurt timp (de multe ori imediat după stingerea incendiului) la degajarea locului incendiului sub pretextul urgentării punerii în funcţiune a secţiilor afectate, tendinţă, care uneori a ascuns intenţia înlăturării unor urme. Totodată, însă, se impune ca organele care efectuează cercetarea să asigure desfăşurarea cu maximă operativitate a activităţii de descoperire, fixare şi analizare a urmelor, astfel încât să se evite prelungirea în mod inutil a perioadei de menţinere neschimbată a situaţiei găsite la faţa locului după incendiu.

Efectuarea cercetării complete la locul incendiului indiferent de unele ipoteze care se conturează sau de alte anticipări, asigurându-se examinarea obiectivă, integrală şi minuţioasă a întregii zone implicate chiar dacă, pe parcurs apar indicii de natură a credita o anumită ipoteză. Cercetarea nu trebuie să neglijeze unele detalii care par a fi lipsite de importanţă în fază iniţială a investigaţiei, deoarece de multe ori ele pot contribui – corelate au alte informaţii obţinute ulterior – la precizarea înlănţuirii cauzale a faptelor.

În lumina acestei reguli tactice, este necesar ca specialiştii pompieri să coopereze strâns cu organele de urmărire penală, contribuind prin observaţiile specifice domeniului lor de activitate la descoperirea şi fixarea-în mod detaliat şi în totalitate – prin consemnarea în procesul-verbal de cercetare la faţa locului, marcare în schiţe, fotografiere şi alte mijloace, a următoarelor:

─ amprentei incendiului;

─ stării elementelor de construcţie şi a instalaţiilor;

─ oricăror alte constatări privind urmele şi indiciile găsite în zona cercetată (nu numai a celor ce vor că vor putea fi folosite pentru precizarea cauzei sau a evoluţiei incendiului, ci şi a celor care aparent nu au legătură cu cazul cercetat);

─ tuturor acţiunilor ca au avut ca urmare modificări ale situaţiei existente la locul incendiului.

Cercetarea minuţioasă şi totală a locului incendiului presupune ca după fixarea ansamblului general, a urmelor, obiectelor şi diferitelor componente ale instalaţiilor vizibile în spaţiul respectiv la începerea acţiunii, fără a se aduce modificări situaţiei existente, să se treacă la degajarea treptată a materialelor şi fixarea urmelor blocate sau ascunse datorită depozitării unor obiecte, prăbuşirii unor părţi de construcţie sau acoperiri cu materiale carbonizate, astfel încât până la sfârşit să se asigure descrierea stării în care se găseau toate urmele şi materialele probatorii din locul faptei1.

Practica a arătat în mai multe cazuri că ipotezele stabilite în fază iniţială a cercetării incendiului nu s-au confirmat, iar atunci când cercetarea la faţa locului nu a fost completă şi temeinică s-au întâmpinat mari greutăţi în elucidarea cazului. În unele situaţii, aceasta nu a mai fost posibilă în lipsa unor date complete şi neechivoce care să permită elaborarea şi verificarea altor ipoteze.

Pentru a se evita scăparea din vedere a unor indicii mai greu vizibile, regulile tehnice impun ca lucrările de cercetare a locului incendiului, efectuate în timpul nopţii, să fie refăcute a doua zi (la lumina zilei), chiar dacă la locul faptei s-a dispus de o iluminare artificială corespunzătoare2.

Consemnarea de către toţi membrii echipei , a tuturor constatărilor făcute în cursul cercetării la faţa locului, atât pentru a se evita reţinerea eronată a unor aspecte, datorită posibilelor deficienţe ale memoriei, cât şi pentru a se permite autocontrolul activităţii desfăşurate. Pentru a fi uitată, consemnarea datelor trebuie să fie executată în amănunţime şi fără omisiuni.

Caracterul organizat al executării activităţilor de cercetare la locul incendiului,  astfel încât să se asigure, printr-o repartizare judicioasă a sarcinilor, executarea în totalitate  a activităţilor necesare, fără omisiuni şi fără ca membrii echipei să se stânjenească reciproc.

Planul primar de desfăşurare a cercetării se întocmeşte ţinându-se seama de mărimea locului faptei, de primele versiuni rezultate din audierea martorilor de specificul urmelor şi altele. În cazul când spaţiul ce urmează a fi  cercetat este împărţit în mai multe sectoare, sarcinile se repartizează astfel încât toţi membrii echipei să acţioneze în comun pentru investigarea pe rând a fiecărui sector. Practica de a se încredinţa fiecărui membru efectuarea, în paralel a cercetării în câte un sector s-a dovedit greşită îngreunând considerabil interpretarea unitară a datelor şi corelarea diferitelor constatări făcute.

Utilizarea metodelor, procedeelor aparaturii şi tehnicii adecvate în raport cu particularităţile locului cercetat (lucrul în condiţii normale sau în prezenţa unor degajări de gaze cu pericol de explozie ori toxicitate ridicată, fotografierea pe un fond întunecat datorită afumării şi carbonizării din spaţiile efectuate de incendiu, tehnici de prelevare a urmelor specifice incendiilor şi altele).

Deplasarea cu maximă operativitate la faţa locului este o regulă care trebuie respectată cu stricteţe de ea depinzând în mare măsură reuşita acţiunii. De aceea, se impune ca organele ce vor participa la cercetare să fie sesizate şi să se deplaseze la cât mai rapid la faţa locului, în acest fel ele putând beneficia de posibilitatea perceperii directe a aspectelor criminalistice ale evoluţiei incendiului în cauză , alături de pompieri care acţionează pentru a-l stinge.

Asigurarea pazei şi conservarea urmelor existente la locul incendiului se realizează prin limitarea accesului şi pază ce trebuie organizate în cel mai scurt timp de la declanşarea incendiului.

Aplicarea acestei reguli presupune o strânsă cooperare a criminaliştilor  cu unitatea de pompieri care acţionează pentru stingerea incendiului, cooperare ce începe cu alocarea deopotrivă a acestora, pentru a se putea deplasa în timp util  la faţa locului, şi este continuată pe parcursul organizării dispozitivelor de pază, prin informarea lor asupra punctelor (cunoscute de pompieri din timpul controalelor executate la obiectiv) ce trebuie asigurate împotriva pătrunderii persoanelor care ar intenţiona să întreprindă acţiuni duşmănoase sau să modifice situaţia existentă.

Până la sosirea forţelor ce au atribuţii privind paza, ar trebui să se urmărească asigurarea după posibilităţi, a sectorului de intervenţie şi a punctelor vitale.

Este deosebit de importantă păstrarea neschimbată a situaţiei existente în momentul producerii incendiilor la:

─ tablourile electrice care alimentează consumatorii din sectorul cuprins de incendiu;

─   tablourile şi staţiile de comandă ale instalaţiilor tehnologice;

─   tablourile şi staţiile de comandă ale instalaţiilor utilizate, în primul rând la cele ale instalaţiilor de ventilaţie şi climatizare;

La stabilirea  punctelor în care urmează să se asigure paza, o atenţie deosebită trebuie acordată tablourilor electrice, staţiilor de comandă, dispozitivelor de acţionare etc. situate în afara zonei în care se desfăşoară operaţiunii de stingere, acestea fiind mai expuse unor tentative de pătrundere în momentul când atenţia tuturor persoanelor se concentrează  asupra locului unde se manifestă incendiul.

Conservarea urmelor prezintă, în cazul incendiilor , un specific deosebit, având în vedere că stingerea lor necesită pătrunderea personalului de intervenţie în spaţiul afectat, debitarea substanţelor de stingere asupra focarelor de ardere, executarea altor operaţiuni (salvări, deblocări, desfaceri etc.) care ar putea modifica situaţia e faţa locului. În acest sens, pe întreaga durată de stingere se va urmări cu personalul e pompieri să acţioneze cu maximă atenţie – şi numai în  limitele strict necesare – astfel ca pe cât posibil, să nu se modifice poziţia obiectelor sau altor urme, să nu fie distruse (prin deplasarea personalului de intervenţie, udare, efectul mecanic al jeturilor de apă) indicii care pot contribui la elaborarea cauzei sau a altor aspecte neclare legate de incendiu.

Dacă totuşi situaţia a impus asemenea modificări ele trebuie să fie în cât mai mare măsură reţinute şi eventual notate pentru a fi puse în ulterior la dispoziţia comisiei  de cercetare a incendiului.

Pentru conservarea urmelor în etapa ce urmează stingerii incendiului este inferior necesar ca cercetarea  de la locul incendiului să se efectueze cu respectarea strictă a regulilor de procedură criminalistică, cum sunt :

1. a) limitarea la strictul necesar a numărului de persoane care au acces în zonă la regula generală, la locul faptei nu trebuie să pătrundă decât persoanele care au sarcini concrete privind cercetarea spaţiului respectiv. Dintre acestea literatura de specialitate recomandă ca ,într-o primă etapă(fază statică), să aibă acces numai şeful echipei de cercetare, însoţit de specialişti criminalişti (care execută fotografiile necesare), împreună cu martorii asistenţi. În funcţie de problemele ridicate de natura cazului investigat se poate proceda cu un al doilea specialist.

Pentru cercetarea incendiilor în principiu, acest al doilea specialist trebuie să fie pompier, care poate contribui într-o măsură însemnată la căutarea, descoperirea şi aprecierea urmelor specifice generate de incendiu, a indiciilor ce marchează  modul în care acesta s-a propagat în spaţiul afectat şi a altor aspecte care prezintă o foarte mare însemnătate pentru determinarea cauzei propagării incendiului.

În fază dinamică, la locul faptei pătrund şi desfăşoară activităţi toţi membrii echipei şi persoanele  a căror prezenţă este strict necesară pentru elucidarea problemelor;

1. b) stabilirea – după un studiu prealabil – a spaţiului ce va fi cercetat şi marcarea traseului de pătrundere în interiorul acestuia (prin jaloane, sfori, benzi etc.). Traseul de pătrundere se alege astfel încât, de regulă, să se utilizeze porţiunile care, în mod evident, nu conţi urme, să fie uşor accesibil şi să permită apropierea de urme obiecte sau alte probe materiale fără a se altera situaţia existentă. Deplasarea persoanelor se face atât la ducere cât şi la întoarcere, numai pe acest traseu;
2. c) luarea măsurilor necesare pentru a se evita ca în şocul cercetat să fie aduse unele obiecte sau materiale care nu existau momentul lichidării incendiului.

Totodată, se impune interzicerea fumatului în spaţiul respectiv şi organizarea unui loc special destinat acestui scop, situat în afara zonei cercetate.

Dacă desfăşurarea cercetării impune aducerea unor mijloace de lucru sau mutarea din alte sectoare a unor obiecte este bine ca aceste să fie consemnate în scris (obiectul şi locul în care a fost pus).

Identificarea cu operativitate a martorilor şi a altor persoane care se găsesc la faţa locului şi obţinerea de la aceştia a primelor date impune, de asemenea  o cooperare strânsă a organelor de urmărire penală cu pompierii militari, în sprijinul cunoaşterii identităţii tuturor persoanelor ce s-au aflat la locul incendiului în momentul declanşării acestuia ori a sosit ulterior pentru a asista la desfăşurarea evenimentului, precum şi a celor care, din locul unde se aflau, puteau observa unele aspecte.

Informaţiile obţinute prin audierea martorilor oculari conţin de obicei indicii importante pentru desfăşurarea cercetării şi stabilirea versiunilor privind cauza şi modul de iniţiere a incendiului cum sunt: datele referitoare la succesiunea unor evenimente, ora când acestea s-au produs, locul şi modul în care s-au manifestat flăcările, alte fenomene conexe sesizate, persoane prezente sau întâlnite în vecinătatea locului incendiului, eventualele schimbări survenite în situaţia de la faţa locului incendiului şi altele.

Realizarea cât mai rapidă a activităţilor de identificare şi audiere a acestor persoane permite obţinerea în timp util a indiciilor necesare şi asigură totodată o mare acurateţe a informaţiilor obţinute evitând  posibilitatea ca, odată cu trecerea timpului imaginile să se şteargă sau să se suprapună cu alte impresii ulterioare, ori ca martorul să fie influenţat, cu sau fără intenţie, de relatările altor persoane.

Se recomandă, în unele cazuri observarea sau prelevarea impresiunilor de încălţăminte sau papilare ale unor persoane prezente la faţa locului(pentru a putea fi comparate ulterior cu urmele ridicate), verificarea obiectelor pe care le au asupra lor şi alte măsuri similare.

1. Reguli privind procedura desfăşurării lucrărilor de cercetare

  Activităţile de cercetare la faţa locului trebuie să fie organizate şi executate ţinând seama de condiţiile impuse de specificul funcţional al obiectului în cauză. În acest sens, printre altele se impune că:

  ─ în întreprinderile productive, să se evite întreruperea proceselor tehnologice sau funcţionale iar atunci când acest lucru  nu este posibil ori şi durata întreruperilor să fie cât mai redusă şi limitate la strictul necesar pentru efectuarea cercetărilor(fără însă a se afecta calitatea cercetării);

  ─ în clădirile deteriorate parţial de incendii reluarea activităţilor productive sau a funcţionării normale a porţiunilor care la prima vedere nu par a fi afectate de incendiu se va face numai după ce echipa de cercetare s-a convins că în aceste zone nu există urme produse de incendiu sau de eventualii făptuitori.

  Dacă incendiul s-a produs în obiective supuse unor condiţii speciale privind accesul şi circulaţia persoanelor (unităţi destinate protejării unor valori deosebite sau obiecte de artă, instituţii medicale, zone de frontieră etc.), cercetarea se execută cu respectarea reglementărilor respective şi a măsurilor stabilite împreună cu conducerea acestor unităţi.

  Tot astfel la obiectivele aflate sub incidenţa unor reglementări speciale de protecţie contra incendiilor sau exploziilor (lucrări în subteran din sectorul minier, unităţi de fabricaţie care utilizează explozivi etc.), personalul care efectuează cercetarea la faţa locului să respecte în totalitate normele specifice de tehnica securităţii şi indicaţiile specialiştilor obiectului, iar îmbrăcămintea, echipamentul şi aparatura utilizate trebuie să corespundă cerinţelor impuse de mediul respectiv. În cazul incendiilor produse la nave şi aeronave străine aflate pe teritoriul ţării noastre, efectuarea cercetării se execută după îndeplinirea formalităţilor prevăzute de lege aplicându-de normele speciale de acces la bordul şi numai în prezenţa comandanţilor acestora.

Dacă la locul incendiului există o situaţie ce prezintă pericol potenţial pentru personalul echipei de cercetare (existenţa ori posibilitatea apariţiei unor scăpări de gaze sau vapori cu pericolul de explozie, degajări de gaze toxice, scurgeri de substanţe corosive etc., pericol de prăbuşire a unor elemente de construcţie ori de cedare a unor recipiente sub presiune şi altele similare), lucrările de cercetare pot fi începute numai după înlăturarea stării de pericol şi /sau cu respectarea măsurilor de siguranţă adecvate.

Majoritatea specialiştilor recomandă ca efectuarea cercetării locului incendiului să se desfăşoare pornind de la general către particular astfel:

1. a) Într-o primă etapă, în timpul incendiului sau imediat după stingerea lui echipa de cercetare va deplasa de-a lungul perimetrului exterior al locului incendiului urmărind:

─ întinderea şi caracteristicile acestuia;

─ eventualele posibilităţi ca incendiul să fi fost iniţiat în  exteriorul sau la limita incintei obiectivului afectat(existenţa de linii electrice aeriene limitrofe, căi ferate sau drumuri învecinate, puncte prin care se putea pătrunde )

─ eventualele urme ale pătrunderii în spaţiul respectiv a unor persoane care să fi provocat incendiul;

1. b) se trece apoi la parcurgerea tuturor încăperilor şi spaţiilor pentru formarea unei imagini complete asupra amprentei incendiului şi pentru a se stabili, pe baza urmelor de afumare, carbonizare, etc., modul de propagare a focului din zonele în care arderea s-a manifestat cu intensitate mai către spaţiile mai puţin afectate.
2. c) în continuare, se procedează la examinarea pe rând a fiecărui sector de cercetare. De regulă, cercetarea urnelor se face în sens invers propagării incendiului (pornindu-se de la porţiunile mai puţin afectate către cele în care efectele termice ale incendiului s-au manifestat cu maximă intensitate), respectiv de la periferie spre focar. Unii specialişti recomandă ca echipa să se deplaseze pe un traseu tip spirală astfel încât să se asigure parcurgerea întregii suprafeţe a sectorului, analizându-se cu atenţie egală toate urmele descoperite.
3. d) înainte de a se trece la fixarea situaţiei existente într-un sector, prin descrierea ei în proces verbal de cercetare la faţa locului, în schiţe, fotografii etc., urmele şi celelalte materiale probatorii se marchează (folosindu-se plăcuţe numerotate sau alte materiale disponibile), astfel încât ele să poată fi diferenţiate ulterior iar referirile la una dintre ele în diferite documente întocmite şi imaginile foto-film luate la faţa locului să fie unitare.

În cazul în care la parcurgerea iniţială a ansamblului locului incendiului se constată prezenţa unor urme susceptibile ca în timp scurt să dispară, să se modifice sau să se distrugă (urme de miros specific al unor lichide acceleratoare de ardere sau altor substanţe volatile, acesta vor fi fixate examinate sau prelevate cu prioritate faţă de celelalte activităţi), în asemenea situaţii, faza dinamică a cercetării suprapunându-se peste faza statică.

Regulile de procedură penală interzic mişcarea sau atingerea urmelor sau a altor materiale probatorii, de către persoane ce acţionează independent de restul colectivului pentru acesta fiind obligatorie prezenţa mai multor participanţi. Ridicarea (culegerea) urmelor în vederea examinării revine conform legii, organelor de urmărire penală (în cazul expertizelor, celor care au ordonat expertiza) şi nu diferiţilor specialişti sau experţilor.

Nerespectarea acestor reguli poate conduce la pierderea caracterului probatoriu al materialelor respective. În prima fază a cercetării locului incendiului participanţii trebuie să analizeze, pe măsura descoperirii unor urme, cauza şi modul cum acestea au fost formate încercând să găsească legături cauzale să releve existenţa în zona investigaţiilor şi a altor urme produse de acelaşi fenomene şi să treacă la căutarea lor.

Prezenţa şi semnificaţia urmelor găsite la faţa locului trebuie permanent coroborate  cu alte probe materiale şi informaţii obţinute, astfel încât prin interpretarea critică a întregului volum de date să fie dispuse concluzii juste, reale evitându-se elaborarea unor ipoteze greşite.

O atenţie deosebită trebuie acordată pe parcursul cercetării la faţa locului clarificării contradicţiilor – respectiv neconcordanţelor - ce apar între prezenţa sau aspectul unor urme ori obiecte descoperite şi cauza care ar fi trebuit să le producă sau cu situaţia generală ori alte indicii, descoperite la faţa locului. De multe ori, aceste elemente contradictorii apar ca urmare a activităţii desfăşurate de făptuitori sau a acţiunilor întreprinse de acestea pentru a-şi masca faptele ori pentru a orienta investigaţiile pe o pistă greşită, clarificarea lor furniza elemente în sprijinul identificării persoanelor vinovate. Totodată eliminarea aspectelor contradictorii permite în unele situaţii, confirmarea sau infirmarea unor versiuni.

Astfel de neconcordanţe pot fi de exemplu:

1. a) prezenţa unor urme care indică manifestarea unei arderi puternice într-o zonă unde, din alte date rezultă ă a existat o mică cantitate de material combustibile, insuficientă pentru a genera o asemenea intensitate a arderii şi de aici concluzia introducerii premeditate a unor acceleratoare de ardere ori depozitării unor stocuri de materiale combustibile mai mari decât cele care se aflau în mod normal în spaţiul respectiv etc.;
2. b) situaţii opusă când în încăperi unde conform datelor (documentelor) furnizate trebuie să se afle cantităţi importante de materiale combustibile, deci se afirmă că acestea au fost în cea mai mare parte consumate prin ardere, urmele indică o solicitare termică redusă a construcţiei (carbonizări superficiale la uşi şi ferestre sau alte elemente din lemn, calcinare, neînsemnată a tencuielilor şi betonului etc.). În situaţia în care gazele fierbinţi rezultate din ardere nu puteau fi degajate (ventilate) în aer liber, o asemenea neconcordanţă poate fi rezultatul faptului că materialele combustibile erau în cantităţi mai mice decât cele ce trebuiau să se afle în încăpere, fiind sustrase sau înlocuite.

  Pentru  formarea unei imagini mai clare asupra situaţiei generale, a poziţiei şi desfăşurarea evenimentelor, se recomandă ca ori de câte ori este posibil – după consumarea fazei statice a cercetării – să se reconstituie situaţia existentă la reasamblarea fragmentelor de obiecte de mobilier este şi amplasarea lor în poziţia pe care, conform datelor obţinute se presupune că au avut-o. Vizualizarea concretă a situaţiei premergătoare incendiului permite de regulă desprinderea mai clară a unor aspecte importante legate de caza cercetată.

  Pe întregul parcurs al cercetării la faţa locului, se vor evita cu stricteţe orice comentarii sau discuţii privind urme alte indicii descoperite în faţa martorilor asistenţi şi în general a oricăror persoane care nu au sarcini privind cercetarea cazului respectiv.

1 Megliţchii G.N. “Osobenosti rasledovania podjogov” Moscva 1991

1 V.I. Popv, “Osmotr mesta proişestfia” Moscva 1959

2 Ministerul de Interne, Comandamentul pompierilor “Metodologia cercetării cauzlelor incendiilor ” 1987

1 P. Bădulescu “Cauzele tehnice ale incendiilor şi prevenirea lor ” Bucureşti, 1971

2 I. Crăciun, V.Lencu, S.Calotă “Stabilirea şi prevenirea cauzelor de incendii ” Editura Thenica, Bucureşti 1993