Prin natura şi trăsăturile sale, dreptul internaţional reprezintă o adaptare a conceptului general de drept la domeniul relaţiilor dintre state. Obiectivul urmărit de dreptul internaţional este acelaşi ca al dreptului intern: de a introduce un anumit grad de ordine în relaţiile dintre subiectele sale, prin stabilirea unor norme care să reglementeze conduita lor. Desigur, mijloacele prin care se urmăreşte realizarea acestui obiectiv sunt diferite, ca urmare a particularităţilor societăţii internaţionale.
Deşi diferite, cele două sisteme se întrepătrund prin intermediul statelor, în jurul cărora sunt organizate şi prin care acţionează.
Raporturile dintre ele sunt numeroase şi diverse. Principala caracteristică a acestora rămâne însă caracterul de reciprocitate, în sensul că fiecare sistem de reguli presupune existenţa de valori juridice care aparţin celuilalt sistem:
- norma de drept al tratatelor, care presupune deplina conformitate între actul astfel îndeplinit şi constituţia statului respectiv, operează o trimitere a dreptului tratatelor la dreptul intern al statului respectiv;
- normele dreptului intern care subordonează statuarea în materie de convenţii internaţionale între statul respectiv şi statele străine fac, la rândul lor, o trimitere la regulile dreptului tratatelor privind formarea, încheierea şi validitatea acordurilor internaţionale.
Prin urmare, poate fi constatat un proces dublu, aparent contradictoriu, dar, în realitate, de stabilire a unei armonii între cele două ordini juridice.
Pe de o parte, dreptul internaţional porneşte de la sistemele de drept naţional, din care îşi trage coloana vertebrală - principiile generale de drept şi conceptele juridice de bază; prin urmare dreptul internaţional, el însuşi, se clădeşte ca un sistem care nu poate fi în discordanţă cu instituţiile dreptului intern şi se inspiră din aceste, este influenţat, pe măsura compatibilităţii, de dreptul intern. De alt fel, una din caracteristicile fundamentale ale comunităţii internaţionale o constituie necesitatea pentru dreptul internaţional de a se sprijini, în mare măsură, pe sistemele juridice interne.
Pe de altă parte, dreptul intern nu se poate dezvolta, într-o direcţie contrară dreptului internaţional. De aici, decurge adaptarea ordinii juridice interne a unui stat, la instituţiile create de tratatele încheiate de statul respectiv şi regulile generale care reglementează procesul de formare şi valabilitate a tratatelor.
Întrepătrunderile între cele două sisteme au ridicat problema influențelor reciproce, în sensul de a se stabili dacă şi care dintre aceste sisteme are preponderenţă asupra celuilalt. Problema nu este una pur teoretică.
Poziţia adoptată în această chestiune determină modul în care se soluţionează, în practică, următoarele două probleme:
- a) modalităţile concrete prin care se aplică normele de drept internaţional în ordinea juridică a diverselor state;
- b) soluţia care se va da în cazul unui eventual conflict între normele juridice interne şi cele internaţionale.