Istoria demonstrază că dreptul nu este imuabil, ci se află într-o continuă transformare. Evoluţia dreptului este marcată de o serie de factori, care au fost grupaţi în trei mari categorii: cadrul natural, cadrul socio-politic, factorul uman.
Cadrul natural reprezintă mediul natural în care se dezvoltă existenţa umană şi este constituit din factori geografici, biologici, fiziologici şi demografici, care influenţează viaţa socială, dezvoltarea economică, dar şi normele juridice. Importanţa acestui factor a fost uneori exagerată. Astfel, de exemplu, Montesquieu[1] a lansat “teoria climatelor”, arătând că “dacă este adevărat că trăsăturile caracteristice ale minţii şi pasiunile inimii sunt extrem de deosebite în diferite climate, atunci legile trebuie să corespundă şi deosebirii dintre aceste pasiuni, şi deosebirii dintre aceste trăsături caracteristice.”
Sigur că o asemenea viziune supralicitează rolul cadrului natural, dar este evident că acesta, prin intermediul factorilor mai sus arătaţi, îşi pune amprenta asupra reglementărilor juridice. Astfel, anumite condiţii fizice sau anumite componente ale cadrului geografic impun adoptarea unor reglementări specifice- de exemplu reglementări privind regimul juridic al mării teritoriale, regimul juridic al terenurilor agricole, al fdondului forestier. Factorul demografic determină adoptarea unor reglementări fie în sensul creşterii natalităţii, fie a controlului acesteia. Cercetarea biologică şi descoperirile în această materie au determinat şi căutarea unor soluţii legislative adecvate – fertilizarea in vitro, clonarea, etc.
Cadrul socio-politic, prin intermediul factorilor politici, respectiv statul, partidele politice, grupurile de interese, grupurile de presiune, are un important rol în evoluţia generală a dreptului. Tot în acest cadru, factorul economic nu trebuie neglijat ca dimensiune şi importanţă, un anumit tip de organizare economică influenţînd şi normele juridice existente într-un stat - atât din punct de vedere ideologic, cât şi al reglementării diverselor probleme care ţin de situaţia economică generală a unui stat.
Astfel, politica exercitată de stat determină cadrul normativ existent la un moment dat în respectivul stat, bazele sale constituţionale, modul de organizare şi exercitare a puterii. Aşa cum s-a arătat[2], evoluţia istorică a fenomenului juridic evidenţiază tendinţa unor componente ale cadrului socio-politic de a-şi subordona dreptul, care devine un fel de “ostatic al puterii.”
Factorul uman este de fapt zona centrală de interes pentru legiitor. Dreptul se corelează permanent cu prezenţa omului în societate, cu disponibilitatea acestuia de a influenţa şi de a transforma socialul; dimensiunea umană a dreptului priveşte, înainte de toate, drepturile fundamentale ale persoanei individuale, garantarea egalităţii depline a tuturor, posibilitatea de manifestare nestingherită a fiecăruia, în temeiul demnităţii şi al libertăţii. Reglementarea conduitei umane vizează crearea unor modele şi exigenţe tip, destinate să orienteze comportamentul fiecărei persoane, astfel încât relaţiile sociale în ansamblul lor şi ordinea de drept să fie posibile.
[1]op.cit., p.17
[2]N. Popa, op. cit., p. 46