Dreptul a apărut din necesitatea obiectivă a stabilirii unor reguli de comportament social obligatorii şi constituie instrumentul la îndemâna statului pentru apărarea valorilor sociale pe care societatea le identifică la un moment dat. Aşa fiind, dinamica dreptului este legată de cea a statului şi a societăţii în general. Apariţia unor modificări în societate pune problema dacă se impune intervenţia statului – prin organele sale specializate în crearea şi aplicarea legilor, pentru a stabili cum să se desfăşoare relaţiile sociale. Fără existenţa acestui ordonator comportamental, societatea ar fi în pericol, de aceea importanţa dreptului nu poate fi pusă la îndoială.
Dreptul este aşadar organic legat de stat - nu se poate vorbi în termeni juridici despre drept anterior apariţiei statului. Putem vorbi despre obiceiuri, datini, cutume dar nu de drept. Hegel arăta în acest sens că adevărata istorie începe abia o dată cu apariţia statului şi a dreptului , care întruchipează punctul cel mai înalt al culturii unui popor. Există chiar autori[1]care identifică dreptul cu statul, acestea alcătuind un tot – “identificarea statului cu dreptul, faptul de a se recunoaşte că statul este un sistem juridic, este condiţia necesară a unei ştiinţe a dreptului. Încercarea de a legitima un stat ca <stat de drept> este în realitate perfect inadecvată, pentru simplul motiv că orice stat trebuie să fie cu necesitate un stat de drept.”
Având în vedere importanţa constituirii statului, în cadrul evoluţiei generale a dreptului, este important să se determine ce este statul, cum a apărut, ce înseamnă putere de stat şi cine o exercită, care sunt instituţiile statului.
Statul este principala instituţie politică a societăţii. Apariţia sa a fost determinată de schimbările petrecute în orânduirea comunei primitive, schimbări care au determinat ca vechile forme de organizare (ginta, tribul), să nu mai fie suficiente, impunându-se o formă nouă, cea politico- statală. În cadrul acestei organizări, desfăşurarea relaţiilor sociale se află la adăpostul unei forţe speciale de constrângere, deţinută de stat şi utilizată împotriva celor care i se opun. Este vorba aşadar de o diferenţiere între guvernaţi şi guvernanţi, considerată adesea drept esenţa ideii de stat. Un autor[2] arăta în acest sens că “o societate chiar dacă s-ar compune numai din Hanibali şi Napoleoni, ar fi mai bine, în caz de surpriză, ca nu toţi să comande în acelaşi timp”.
Autorii de drept au dat diverse definiţii conceptului de stat, dintre care enumerăm:
- Giquel: “o colectivitate umană, fixată pe un teritoriu determinat şiasupra căruia exercită o autoritate politică exclusivă.”[3]
George Alexianu: “o grupare de indivizi, reuniţi, printr-o legătură naţională, ocupând un teritoriu determinat şi fiind guvernaţi de o putere superioară voinţelor individuale”;
Dan Ciobanu: “organizare colectivă , prin norme de drept, a unei societăţi, în scopul satisfacerii intereselor generale ale societăţii respective, interese care au fost exprimate, în mod direct sau indirect, în normele de drept edictate sau sancţionate, ca şi în scopul asigurării respectării, eventual prin constrângere, a acestor norme de către toate subiectele de drept intern.”;
Dumitru Mazilu: “statul este principala organizaţie politică a societăţii, constituită pe un teritoriu delimitat, cu o populaţie proprie şi o putere instituţionalizată, având menirea să promoveze şi garanteze interesele generale ale societăţii respective.”
Antonie Iorgovan arăta că, în sens larg statul este organizarea politică a societăţii, deci a unei populaţii în limitele unui teritoriu istoric, recunoscut de comunitatea internaţională, în care puterea şi libertatea se înfruntă şi coexistă, pentru asigurarea prosperităţii fiecăruia şi a Binelui Comun, pentru înnobilarea fiinţei umane prin valorile perene ale culturii şi civilizaţiei. În sens restrâns, Statul este ansamblul autorităţilor publice care asigură guvernarea, adică aparatul prin care se realizează direcţionarea societăţii.
În lucrarea sa “Instituţii şi proceduri constituţionale”[4], Ion Deleanu realizează o definire a statului din mai multe perspective. Astfel, din perspectivă sociologică, statul semnifică, în opinia autorului citat, dimensiunea specifică şi esenţială a societăţii politice, societate care a rezultat din fixarea, pe un teritoriu determinat a unei colectivităţi umane relativ omogene, întruchipând Naţiunea, şi care este guzvernată de o putereinstituţionalizată, având capcitatea şi mijloacele de a exprima şi dea realiza voinţa unei părţi din colectivitate ca voinţă generală. Din perspectivă juridică, statul este o persoană morală, o entitate juridică distinctă, stabilă şi permanentă, detaşată de persoanele fizice care, în calitatea lor de agenţi ai puterii, exercită vremelnic puterea, în limitele competenţelor atribuite. În sfârşit, în sens restrictiv şi concret, statul este ansamblul organelor politice de guvernare, desemnând aparatul de direcţionare a societăţii politice.
[1]Hans Kelsen, Teoria pură a dreptului
[2]G. Burdeau – Cours de droit constitutionnel, Paris, 1942, p.3
[3]Droitconstitutionnel et institutions politiques, 17 e ed, Montchrestien, 2001, p.52
[4]CH. Beck, Bucureşti, 2006, p.329