Drept

• §1. Noţiunea de conflict de drepturi

Potrivit art. 5 din Legea nr. 168/1999, conflictele de muncă ce au ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligaţii decurgând din legi sau din alte acte normative, precum şi din contractele colective sau individuale de muncă sunt conflicte referitoare la drepturile salariaţilor şi se numesc conflicte de drepturi.

Astfel, sunt conflicte de drepturi următoarele:

• conflictele în legătură cu încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale de muncă;
• conflictele în legătură cu executarea contractelor colective de muncă;
• conflictele în legătură cu plata unor despăgubiri pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de părţi prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor stabilite prin contractul individual de muncă;
• conflictele în legătură cu constatarea nulităţii contractelor individuale sau colective de muncă ori a unor clauze ale acestora;
• conflictele în legătură cu constatarea încetării aplicării contractelor colective de muncă.
• §2. Părţile conflictelor de drepturi

Prin art. 282 din Codul muncii sunt desemnate persoanele fizice şi juridice ce pot fi părţi în conflictele de muncă:

1. salariaţii, precum şi orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligaţii în temeiul Codului muncii, al altor legi sau al contractelor colective de muncă;
2. angajatorii - persoane fizice şi/sau juridice, agenţii de muncă temporară, utilizatorii, precum şi orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfăşurată în condiţiile Codului muncii;
3. sindicatele şi patronatele;

Sindicatele au dreptul de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză. Acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de către organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată. Anterior demersului organizaţiei sindicale, salariatul trebuie consultat în legătură cu oportunitatea chemării în judecată a angajatorului.

1. alte persoane juridice sau fizice care au aceasta vocaţie în temeiul legilor speciale sau ale Codului de procedură civilă.

Moştenitorii salariatului pot fi părţi într-un conflict de drepturi în următoarele situaţii:

• angajatorul trebuie să despăgubească salariatul decedat pentru prejudiciile materiale pe i le-a produs din culpa sa (de exemplu, neplata salariilor, a indemnizaţiei de concediu etc.;
• în cazul obligaţiei de restituire când salariatul decedat a încasat de la angajator o sumă nedatorată, a primit bunuri care nu i se cuveneau şi care nu mai pot fi restituite în natură sau dacă i s-au prestat acestuia servicii la care nu era îndreptăţit este obligat la suportarea contravalorii lor;
• angajatorul trebuie să fie despăgubit de către salariatul decedat pentru pagubele pricinuite din vina şi în legătură cu activitatea sa (art. 270 alin. 1 din Codul muncii).

Terţii pot participa într-un conflict de muncă în anumite situaţii prevăzute de art. 49 - 56 din Codul de procedură civilă prin modalităţile intervenţiei principală sau accesorie, în interes propriu sau în interes alăturat, ca urmare a unei cereri de chemare în garanţie.

Potrivit art. 45 alin. 3 din Codul de procedură civilă, procurorul poate pune concluzii în orice proces civil, în oricare fază a acestuia, dacă apreciază că este necesar pentru apărarea ordinii de drept, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. În consecinţă, s-a apreciat că procurorul poate introduce orice acţiuni vizând încălcarea unor drepturi decurgând din contractele individuale sau colective de muncă, nefiind limitat doar la participarea la judecarea acestor litigii.

• §3. Competenţa instanţei care soluţionează conflictele de drepturi

Potrivit art. 284 alin. 1 din Codul muncii, coroborat cu art. 70 din Legea nr. 168/1999, conflictele de muncă se soluţionează de către instanţele stabilite conform Codului de procedură civilă. În conformitate cu prevederile art. 2 pct. 1 lit. b¹ din Codul de procedură civilă, tribunalele judecă în primă instanţă conflictele de muncă, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe. Prin urmare, tribunalul are conferită plenitudinea de competenţă în ceea ce priveşte soluţionarea conflictelor de drepturi ca instanţa de fond; Curtea de Apel este singura instanţă de control judiciar şi se pronunţă asupra recursului declarat împotriva hotărârii tribunalului ca instanţă de fond.

Cererile se adresează instanţei competente (tribunalului) în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul (art. 284 alin. 2 din Codul muncii).

• §4. Cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă

Potrivit art. 283 din Codul muncii, cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate:

1. în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă;
2. în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care s-a comunicat decizia de sancţionare disciplinară;
3. în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum şi în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator;
4. pe toată durata existenţei contractului, în cazul în care se solicită constatarea nulităţii unui contract individual sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia;
5. în termen de 6 luni de la data naşterii dreptului la acţiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.

În toate situaţiile, altele decât cele prevăzute mai sus termenul este de 3 ani de la data naşterii dreptului.

• §5. Procedura de soluţionare a conflictelor de muncă

Desfăşurarea judecăţii, ridicarea şi rezolvarea excepţiilor procedurale (inclusiv cele referitoare la competenţă), pronunţarea şi cuprinsul hotărârilor, precum şi căile de atac sunt supuse normelor de drept comun, cu unele particularităţi determinate de specificul litigiilor de muncă.

În afara Codului muncii, şi Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă reglementează unele reguli procedurale speciale.

Astfel, art. 74 din Legea nr. 168/1999 şi art. 286 din Codul muncii prevăd că cererile referitoare la soluţionarea conflictelor de muncă se judecă în regim de urgenţă, iar termenele de judecată nu pot fi mai mari de 15 zile conform art. 286 alin.

• din Codul muncii.

Referitor la procedura de citare, art. 74 alin. 1 pct. 3 din Legea nr. 168/1999 şi art. 286 alin. 3 din Codul muncii dispun că părţile sunt legal citate, dacă citaţia le-a fost înmânată cu cel puţin o zi înaintea judecării (spre deosebire de termenul general comun de 5 zile stabilit de art. 89 C.proc.civ.). Prin zi se înţelege intervalul de timp de 24 ore, ceea ce presupune ca părţilor să li se fi înmânat citaţia cu cel puţin 24 înainte de judecată (termen).

La prima zi de înfăţişare, înainte de intrarea în dezbateri, instanţa are obligaţia de a încerca stingerea conflictului prin împăcarea părţilor (art. 76 din Legea nr.168/1999).

Potrivit art. 1169 din Codul civil, cel care face o propunere în faţa instanţei de judecată trebuie să o dovedească (onus probandi incubit actori), deci sarcina probei revine celui care face o afirmaţie, înaintează o pretenţie (reclamantul).

Ca situaţie particulară, expresie a celerităţii soluţionării şi a unei situaţii generale obiective (angajatorul emite şi deţine documentaţia), în art. 287 din Codul muncii este consacrată obligaţia angajatorului ca până la prima zi de înfăţişare să depună dovezile în apărarea sa; prin urmare, printr-o normă juridică imperativă, este stabilit că sarcina probei revine angajatorului (în sensul existenţei obligaţiei de a depune documentaţia). Nerespectarea acestei îndatoriri procesuale poate atrage decăderea angajatorului din dreptul de a propune dovezi.

Referitor la decăderea din probă, s-a arătat că instanţa o dispune de la caz la caz, în funcţie de aprecierea acesteia cu privire la justificarea sau nejustificarea întârzierii şi raportat la complexitatea litigiului, la posibilităţile de care părţile dispun pentru procurarea şi administrarea probelor.

Încadrându-se în regimul de urgenţă a soluţionării conflictului de drepturi, hotărârea prin care se soluţionează conflictul de drepturi se pronunţă în ziua în care au luat sfârşit dezbaterile şi doar în situaţii deosebite pronunţarea poate fi amânată cu cel mult 2 zile (comparativ cu dreptul comun în materie potrivit căruia amânarea pronunţării nu va putea fi mai mare de 7 zile).

Art. 78 alin. 2 din Legea nr. 168/1999 nu interzice expres repetarea amânării pronunţării pe o durata de cel mult 2 zile, dar o atare prohibiţie decurge din lege, din caracterul imperativ al aliniatului prim şi din caracterul de excepţie al alin. 2 al textului care restricţionează orice posibilitate de interpretare extensivă.

Hotărârile instanţei de fond sunt definitive. Caracterul definitiv al hotărârii dă dreptul creditorului să solicite executarea acesteia. Spre deosebire de art. 79 din Legea nr. 168/1999, art. 289 din Codul muncii menţionează că aceste hotărâri sunt şi executorii de drept. Prin urmare, se consideră că hotărârile judecătoreşti pronunţate în materia conflictelor de muncă pot fi puse în executare fără a mai fi necesară investirea cu formulă executorie, întrucât acest caracter le este conferit ex lege.

Hotărârile tribunalului nu sunt şi irevocabile; ele sunt susceptibile de a fi atacate doar cu recurs în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii pronunţată de instanţa de fond.

Hotărârea se redactează şi se comunică în termen de cel mult 15 zile de la pronunţare (spre deosebire de dreptul comun în materie care, potrivit art. 264 alin. 1 C. pr. civ., atunci când redactarea hotărârii nu se poate face până la data pronunţării, ea se va redacta în termen de cel mult 30 de zile de la aceasta). Termenul de 15 zile cuprinde aşadar atât operaţiunea de redactare a hotărârii (obligaţie ce revine instanţei de judecată), cât şi operaţiunea de comunicare (îndatorire a grefierului).

Potrivit art. 89 din Legea nr. 168/99 şi art. 285 din Codul muncii, toate actele de procedură întocmite potrivit dispoziţiilor acestor acte normative sunt scutite de taxă de timbru (implicit şi de timbru judiciar). Această scutire a acţiunilor şi cererilor formulate în materia conflictelor de drepturi respectă principiul protecţiei salariatului şi principiul accesibilităţii organelor de jurisdicţie.