Drept

Art. 205 din Codul muncii stipulează că ucenicia la locul de muncă se organizează în baza contractului de ucenicie şi defineşte acest contract de ucenicie la locul de muncă ca fiind un contract individual de muncă de tip particular, încheiat pe durată determinată, în temeiul căruia:

1. angajatorul persoană juridică sau persoană fizică se obligă ca, în afara plăţii unui salariu, să asigure formarea profesională a ucenicului într-o meserie potrivit domeniului său de activitate;
2. ucenicul se obligă să se formeze profesional şi să muncească în subordinea angajatorului respectiv.

Organizarea, desfăşurarea şi controlul activităţii de ucenicie este reglementată prin lege specială. Legea nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă defineşte, la rândul ei, contractul de ucenicie: un contract individual de muncă de tip particular, încheiat pe durată determinată, în temeiul căruia o persoană fizică, denumită ucenic, se obligă să se pregătească profesional şi să muncească pentru şi sub

autoritatea unei persoane juridice sau fizice denumite angajator, care se obligă să-i asigure plata salariului şi toate condiţiile necesare formării profesionale.

Încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractului de ucenicie se fac în condiţiile respectării reglementărilor Legii nr. 53/2003 - Codul muncii referitoare la ucenicie şi la contractul individual de muncă.

Poate fi încadrată ca ucenic orice persoană fizică ce a împlinit vârsta de 16 ani, dar nu mai mult de 25 de ani, si nu deţine o calificare pentru ocupaţia în care se organizează ucenicia la locul de muncă. Persoana fizică poate încheia un contract de ucenicie şi la împlinirea vârstei de 15 ani, cu acordul scris al părinţilor sau al reprezentanţilor legali, pentru activităţi potrivite cu dezvoltarea fizică, aptitudinile şi cunoştinţele sale, dacă astfel nu îi sunt periclitate sănătatea, dezvoltarea şi pregătirea profesională. Persoana încadrată în muncă în baza unui contract de ucenicie are statut de ucenic şi beneficiază de dispoziţiile aplicabile celorlalţi salariaţi (în măsura în care ele nu sunt contrare celor specifice statutului său).

Maistrul de ucenicie este o persoană atestată în condiţiile legii, salariat al angajatorului care organizează ucenicia la locul de muncă. Maistrul de ucenicie coordonează formarea profesională a ucenicului. În cazul în care ucenicia la locul de muncă este organizată de către o persoană fizică autorizată să desfăşoare activităţi economice în mod independent sau o asociaţie familială, maistrul de ucenicie este chiar persoana fizică autorizată sau un membru al asociaţiei familiale.

Pot încheia contracte de ucenicie, în calitate de angajatori, numai persoanele juridice şi persoanele fizice autorizate în acest sens de Ministerul Muncii, potrivit prevederilor legale.

Durata contractului de ucenicie nu poate fi mai mare de 3 ani şi mai mică de 6 luni. Drepturile şi obligaţiile angajatorului şi ale ucenicului se stabilesc prin contractul de ucenicie la locul de muncă, ce se completează cu prevederile din cuprinsul contractului colectiv de muncă aplicabil şi prin regulamentele interne, după caz.

Pe lângă elementele obligatorii ale contractului individual de muncă, contractul de ucenicie trebuie să cuprindă şi clauze cu privire la: a) calificarea, respectiv competenţele pe care urmează să le dobândească ucenicul; b) numele maistrului de ucenicie şi calificarea acestuia; c) locul în care se desfăşoară activitatea de formare profesională; d) repartizarea programului de pregătire practică şi a celui de pregătire teoretică, după caz; e) durata necesară obţinerii calificării sau competenţelor; f) avantajele în natură acordate ucenicului.

Ucenicul poate fi supus unei perioade de probă care nu va depăşi 30 de zile lucrătoare.

Timpul necesar pregătirii teoretice a ucenicului este inclus în programul normal de muncă.

Prin Legea nr. 108/1999 republicată s-a înfiinţat Inspecţia Muncii, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale în subordinea Ministerului Muncii, cu sediul în municipiul Bucureşti. Inspecţia Muncii are personalitate juridică şi este finanţată de la bugetul de stat şi din venituri extrabugetare. Inspecţia Muncii are în subordine inspectorate teritoriale de muncă, unităţi cu personalitate juridică, care se organizează în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti (art. 2 din Legea nr. 108/1999).

Atribuţiile Inspecţiei Muncii. Potrivit art. 5, obiectivele principale ale activităţii Inspecţiei Muncii sunt următoarele:

1. controlul aplicării prevederilor legale referitoare la relaţiile de muncă, la securitatea şi sănătatea în muncă, la protecţia salariaţilor care lucrează în condiţii deosebite şi a prevederilor legale referitoare la asigurările sociale;
2. informarea autorităţilor competente despre deficienţele legate de aplicarea corectă a dispoziţiilor legale în vigoare;
3. furnizarea de informaţii celor interesaţi despre cele mai eficace mijloace de respectare a legislaţiei muncii;
4. asistarea tehnică a angajatorilor şi angajaţilor, pentru prevenirea riscurilor profesionale şi a conflictelor sociale;
5. iniţierea de propuneri adresate Ministerului Muncii pentru îmbunătăţirea legislaţiei existente şi elaborarea de noi acte legislative în domeniu.

În îndeplinirea obiectivelor prevăzute la art. 5, Inspecţia Muncii are următoarele atribuţii:

1. în domeniul stabilirii relaţiilor de muncă controlează:

• încadrarea în muncă şi încetarea activităţii persoanelor care desfăşoară orice activitate în temeiul unui contract individual de muncă sau al unei convenţii civile de prestări de servicii;
• stabilirea şi respectarea duratei timpului de lucru;
• stabilirea şi acordarea drepturilor salariale, precum şi a celorlalte drepturi decurgând din munca prestată;
• accesul fără nici o discriminare pe piaţa muncii al tuturor persoanelor apte de muncă, respectarea normelor specifice privind condiţiile de muncă ale tinerilor, femeilor, precum şi ale unor categorii de persoane defavorizate;
• respectarea celorlalte prevederi cuprinse în legislaţia muncii şi a clauzelor contractelor colective de muncă;

1. în domeniul securităţii şi al sănătăţii în muncă:

• acordă asistenţă tehnică persoanelor juridice la elaborarea programelor de prevenire a riscurilor profesionale şi controlează realizarea acestora;
• efectuează sau solicită măsurători şi determinări, examinează probe de produse şi de materiale în unităţi şi în afara acestora, pentru clarificarea unor situaţii de pericol;
• dispune sistarea activităţii sau scoaterea din funcţiune a echipamentelor tehnice, în cazul în care constată o stare de pericol iminent de accidentare sau de îmbolnăvire profesională, şi sesizează, după caz, organele de urmărire penală;
• acordă angajatorilor, persoane juridice şi fizice, autorizaţia de funcţionare din punct de vedere al securităţii în muncă;
• retrage autorizaţia de funcţionare din punct de    vedere al     securităţii în

muncă,       dacă constată că prin modificarea condiţiilor care        au stat la   baza emiterii

acesteia nu se respectă prevederile legislaţiei în vigoare;

• cercetează accidentele de muncă conform prevederilor Normelor metodologice privind comunicarea, cercetarea, înregistrarea, raportarea şi evidenţa accidentelor de muncă;
• coordonează activitatea de instruire şi informare a angajaţilor în domeniul

securităţii, sănătăţii şi al relaţiilor de muncă               şi urmăreşte activitatea   de formare a

specialiştilor în domeniu;

• controlează aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la certificarea produselor, maşinilor, utilajelor şi a echipamentelor de protecţie din punct de vedere al securităţii în muncă, la intrarea acestora pe teritoriul naţional, prin inspectorii de muncă sau prin organisme acreditate de Ministerul Muncii;
• controlează respectarea îndeplinirii cerinţelor legale referitoare la sănătatea în muncă şi la înlăturarea riscurilor de îmbolnăviri profesionale.

Inspecţia Muncii furnizează, la cerere, celor interesaţi, contra cost, asistenţă de specialitate.

În realizarea atribuţiilor sale Inspecţia Muncii cooperează cu ministere, inspecţii din alte domenii, instituţii publice sau private, cu reprezentanţii partenerilor sociali şi poate apela la serviciile unor experţi sau ale unor organisme specializate, în condiţiile stabilite de regulamentul de organizare şi funcţionare propriu.

Potrivit legii, constituie contravenţii următoarele:

• împiedicarea, în orice mod, de către un angajator, persoană fizică sau juridică, a inspectorilor de muncă să îşi exercite controlul în limitele prevăzute la art. 6 şi 19 din Legea nr. 108/1999.
• refuzul unui angajator, persoană fizică sau juridică, de a aduce la îndeplinire măsurile obligatorii, dispuse de inspectorul de muncă, la termenele stabilite de acesta, în limitele şi cu respectarea prevederilor art. 6 şi 19 din lege.

Constatarea şi sancţionarea acestor contravenţii se fac de către inspectorii de

muncă.

Inspectorii de muncă sunt competenţi să constate şi să sancţioneze toate faptele care, potrivit legii, constituie contravenţii şi pentru care se prevede că agentul constatator face parte din personalul Ministerului Muncii, al direcţiilor generale de muncă şi protecţie socială şi al inspectoratelor teritoriale de protecţie a muncii.

Conform legii, în cazul săvârşirii repetate de către angajatori a unor abateri grave de la prevederile legislaţiei muncii sau de la normele de securitate şi sănătate în muncă, Inspecţia Muncii poate cere radierea persoanei juridice din registrul comerţului.

Respectarea disciplinei muncii este o obligaţie generală a oricărui salariat; această obligaţie derivă din raportul de subordonare care se stabileşte între părţi după încheierea contractului de muncă pe tot parcursul executării acestuia. Disciplina muncii reprezintă o obligaţie juridică de sinteză care însumează în esenţă totalitatea îndatoririlor asumate de către salariat prin încheierea contractului de muncă.

Sub aspectul finalităţii sale, disciplina muncii poate fi definită ca fiind starea de ordine existentă în desfăşurarea procesului de muncă. Obligaţiile ce trebuie respectate de către salariat pot izvorî din următoarele: acte normative, generale sau speciale; contracte colective aplicabile; contractul individual şi fişa postului; regulament de organizare şi funcţionare; regulament intern; dispoziţiile legale date de şeful ierarhic verbal sau scris în exercitarea atribuţiilor sale de coordonare, îndrumare şi control.

Răspunderea disciplinară prezintă următoarele trăsături: are o natură contractuală şi nepatrimonială; are un caracter exclusiv personal; se transpune într-o constrângere de ordin moral şi/sau patrimonial; exercită o funcţie sancţionatorie preventivă şi educativă; se poate cumula cu alte forme ale răspunderii juridice.