Categorie: Drept
Accesări: 561

În literatura de specialitate s-a arătat că, spre deosebire de Legea nr. 130/1996, care prevede obligativitatea negocierii doar la nivelul unităţilor cu peste 21 de salariaţi (art. 3 alin. 1), Codul muncii, fără să facă distincţie, dispune, cu caracter general, că „negocierea colectivă este obligatorie, cu excepţia cazului în care angajatorul are încadraţi mai puţin de 21 de salariaţi” (art. 236 alin. 2). Prin urmare, se poate aprecia că a operat o modificare implicită a Legii nr. 130/1996 prin Codul muncii, negocierea devenind obligatorie la orice nivel - naţional, ramuri de activitate, grupuri de angajatori şi angajatori care au cel puţin 21 de salariaţi. Contrar acestei opinii, se poate considera că din formularea art. 236 alin. 2 din Cod se subînţelege condiţia obligativităţii negocierii numai la nivel de angajator, cu excepţia arătată. În orice caz, pentru nivelul angajatorului, dispoziţiile trebuie înţelese în sensul că acestuia îi revine obligaţia ca anual să iniţieze negocierile colective, să invite salariaţii să participe la aceste negocieri.

Obligaţia de a negocia este una de diligenţă şi nu una de rezultat. Prin urmare, încheierea contractului colectiv nu este obligatorie; acesta se va încheia numai dacă, în urma negocierii, părţile au căzut de acord. Această concluzie logică este susţinută şi de art. 240 alin. 1 din Codul muncii şi art. 10 alin. 1 din Legea nr. 130/1996; conform acestor dispoziţii (supletive şi nu imperative), contractele colective de muncă se pot încheia la nivelul angajatorilor, ramurilor de activitate şi la nivel naţional.

Legea nr.130/1996 conţine unele dispoziţii referitoare la procedura negocierii contractelor colective de muncă, în cazul angajatorilor.

Negocierea este obligatorie şi trebuie să aibă loc în fiecare an după cum urmează:

Iniţiativa negocierii aparţine patronului. În situaţia în care el nu angajează negocierea, aceasta are loc la cererea organizaţiei sindicale sau a reprezentanţilor salariaţilor, după caz, în termen de 15 zile de la formularea cererii. Într-un asemenea caz, patronul trebuie să convoace cealaltă parte în vederea efectuării negocierii. Neîndeplinirea obligaţiei patronului de a negocia (iniţia negocierea) constituie contravenţie.

Cu ocazia primei întâlniri a părţilor, se precizează:

La întocmirea calendarului întâlnirilor, părţile trebuie să respecte dispoziţia conform căreia durata negocierii obligatorii nu poate depăşi 60 de zile.

Legea nu interzice şi, prin urmare, părţile pot conveni ca la negociere, în afară de reprezentanţii lor, să participe anumiţi specialişti - jurişti, economişti, mediatori - care să sprijine desfăşurarea tratativelor pentru stabilirea clauzelor contractului colectiv de muncă.