1. Fundamentarea aplicării tratatelor în sistemul juridic al Republicii Moldova
Sistemul de drept al Republicii Moldova este clădit pe ideea că angajamentele asumate, sub formă de reglementări, prin tratate internaţionale nu sunt pur şi simplu reflectate ori transmise în legislaţia naţională, ci constituie chiar parte componentă a acesteia, între tratatul internaţional şi legea naţională existând o deplină concordanţă.
Prin Constituţie, Republica Moldova se obligă să respecte tratatele la care este parte, să-şi bazeze relaţiile cu alte state pe principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional. Intrarea în vigoare a unui tratat internaţional conţinând dispoziţii contrare Constituţiei va trebui precedată de o revizuire a acesteia (art. 8).
Totodată, dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările internaţionale (art. 4).
Dacă se admite o posibilă discordanţă între tratatele cu privire la drepturile omului şi legislaţia Republicii Moldova şi dacă se stabileşte ordinea soluţionării acestei necorespunderi, înseamnă că se presupune existenţa ambelor în cadrul aceluiaşi sistem de drept. În caz contrar, nu ar fi existat vreo necesitate de a adopta o asemenea dispoziţie.
2. Puterea juridică a tratatelor în sistemul juridic al Republicii Moldova
Conform legislaţiei, tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte prezintă o sursă de drept în ordinea ei juridică internă. Dacă prevederile tratatului sunt în corespundere cu legea Republicii Moldova, intră în rol regula generală: aplicabilitatea ambelor acte. Situaţia este mai dificilă în cazul unui conflict între norma internă şi cea internaţională. Aplicarea tratatului în acest caz depinde de forţa lui juridică.
În Republica Moldova, marea majoritate a tratatelor la care aceasta este parte sunt implementate la nivelul intermediar normelor constituţionale şi celor subordonate Constituţiei. Faptul este confirmat şi de o bună parte din legile adoptate de Parlament, care conţin prevederi ce acordă prioritate tratatului, în caz că ele nu coincid cu cele ale legii respective.
Un loc aparte în sistemul de drept al Republicii Moldova îl ocupă convenţiile privind drepturile omului care sunt utilizate la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor constituţionale referitoare la drepturile omului (art. 4(1)). Aceasta presupune că astfel de tratate au căpătat statut de norme constituţionale. Mai mult, se poate spune că dispoziţiile tratatelor privind drepturile omului sunt incluse în partea ,,rigidă” a Constituţiei Republicii Moldova, modificarea prevederilor constituţionale şi convenţionale din acest domeniu fiind supusă unui regim special. Raţionamentul dat se bazează pe dispoziţia conform căreia nici o revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora (art. 142). Deoarece tratatele privind drepturile omului reprezintă în acelaşi timp declaraţii ale drepturilor şi garanţii ale respectării lor, se poate deduce că normele constituţionale pot fi modificat doar în măsura în care această modificare nu exclude şi nu limitează acţiunea acestor tratate. Deci, tratatele respective rămân o sursă permanentă şi eficientă de protecţie juridică, sancţionată la nivel constituţional.
3. Probleme legate de practica aplicării tratatelor
În Republica Moldova, la fel ca şi în alte state, una din cerinţele de bază înaintate faţă de actele normative pentru a putea servi ca sursă de drept este aducerea lor la cunoştinţa populaţiei prin publicarea în publicaţiile oficiale ale statului.
Nerespectarea acestei proceduri este sancţionată prin inopozabilitatea actului nepublicat şi deci prin imposibilitatea utilizării ca argument de către părţi şi a fondării deciziilor judecătoreşti pe acest act.
În multe ţări, cum ar fi Franţa, Belgia, Spania, obligativitatea publicării tratatelor este stabilită ca normă aparte şi este o condiţie a intrării lor în vigoare. Pentru Republica Moldova, tratatele internaţionale intră în vigoare în conformitate cu modul şi termenele stabilite de tratat sau cu acordul comun al părţilor. Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova notifică celeilalte părţi contractante sau depozitarului tratatului internaţional îndeplinirea condiţiilor necesare intrării în vigoare a tratatului, efectuează schimbul de documente corespunzătoare sau le transmite depozitarului. Textele tratatelor internaţionale ale Republicii Moldova care au intrat în vigoare se publică, în termen de o lună după intrarea lor în vigoare, în ediţii oficiale speciale ale Monitorului Oficial.
Publicarea textelor tratatelor nu este o condiţie a validităţii acestora: legea reglementează modul de publicare a textelor ,,tratatelor internaţionale ale Republicii Moldova care au intrat în vigoare”. În acelaşi timp, conform Constituţiei Republicii Moldova, statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative (art. 23(2)).În ceea ce priveşte practica aplicării directe a tratatelor internaţionale în instanţele judecătoreşti din Republica Moldova, aceasta este extrem de scundă. În cazul concursului dintre tratatul internaţional şi legea internă, judecătorii, la soluţionarea cauzelor, o preferă pe cea din urmă. Motivele invocate sunt cel mai des de ordin practic:- judecătorul este obligat să aplice legislaţia ţării sale, cu excepţia cazurilor menţionate în mod expres în lege; dacă însă aceasta nu este clară, atunci prezumţia este în favoarea dreptului naţional;- judecătorul naţional nu întotdeauna au la îndemână textul deplin şi autentic al tratatelor internaţionale; aceasta nu numai din cauza nepublicării lor, ci şi pentru că instanţele naţionale aplică în mod tradiţional legislaţia ţării lor şi doar ocazional pe cea internaţională, pe ultima cunoscând-o mai puţin;- aplicarea şi interpretarea unui tratat internaţional de către instanţele de diferite niveluri şi în state diferite conduce la o potenţială diferenţiere în înţelegerea unor sau altor prevederi ale sale de la ţară la ţară; este greu să se menţină o practică judiciară uniformă în aplicarea tratatului, chiar şi în interiorul aceluiaşi stat.