Legea 182, din 12 aprilie 2002, privind protecţia informaţiilor clasificate stabileşte pentru SRI un set de atribuţii şi competenţe extrem de importante.
Astfel, art. 6 al. 1 prevede că Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate sunt obligatorii şi se stabilesc de către Serviciul Român de Informaţii ... .
Art. 25, al. 1-2 conferă SRI, prin unitatea sa specializată, competenţa de a coordona activitatea şi de a controla măsurile privitoare la protecţia informaţiilor secrete de stat. Al. 4 stipulează că Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, Guvernul şi Consiliul Suprem de Apărare a Ţării stabilesc măsuri proprii privind protecţia informaţiilor secrete de stat, potrivit legii, iar SRI asigură acestor instituţii asistenţă de specialitae.
În vederea coordonării activităţii şi exercitării controlului asupra măsurilor privitoare la protecţia informaţiilor clasificate, Capitolul IV al Legii 182, la art 34-35, stabileşte pentru SRI următoarele atribuţii principale:
- elaborează, în colaborare cu autorităţile publice, standardele naţionale pentru informaţiile clasificate şi obiectivele de implementare a acestora;
- supraveghează acţiunile întreprinse de autorităţile publice pentru aplicarea prevederilor legii;
- acordă aviz de specialitate asupra programelor de prevenire a scurgerii de informaţii clasificate, întocmite de autorităţile şi instituţiile publice, regiile autonome şi societăţile comerciale deţinătoare de asemenea informaţii;
- verifică modul în care sunt respectate şi aplicate normele legale privind protecţia informaţiilor clasificate de către autorităţile şi instituţiile publice;
- realizează la faţa locului verificări şi revizuiri de programe care vizează protecţia informaţiilor clasificate;
- conlucrează cu Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat în toate problemele privind aplicarea legii;
- acordă sprijin pentru stabilirea obiectivelor şi a locurilor care prezintă importanţă deosebită pentru protecţia informaţiilor clasificate, la cererea conducătorilor autorităţilor şi instituţiilor publice, a agenţilor economici şi a persoanelor juridice de drept privat şi supune spre aprobare Guvernului evidenţa centralizată a acestora;
- organizează şi răspunde potrivit dispoziţiilor legale, de colectarea, transportul şi distribuirea în ţară a corespondenţei cu caracter secret de stat şi a corespondenţei oficiale cu caracter secret de serviciu;
- analizează şi stabileşte măsurile în legătură cu reclamaţiile sau sugestiile legate de modul în care sunt aplicate programele de protecţie a informaţiilor clasificate;
- constată nerespectarea normelor privind protecţia informaţiilor clasificate şi aplică sancţiunile contravenţionale prevăzute de lege, iar atunci când faptele constituie infracţiuni, sesizează organele de urmărire penală.
De asemenea, SRI este obligat să informeze Parlamentul şi CSAT, anual şi ori de câte ori se impune sau la cererea acestor autorităţi, în legătură cu constatările şi concluziile rezultate din activitatea desfăşurată pentru protecţia informaţiilor clasificate din sfera sa de competenţă.