Sarcinile specifice şi complexe, pe care urmează să le rezolve organele judiciare cercetînd actele infracţionale, reclamă folosirea pe scară largă a metodelor şi mijloacelor tehnice necesare descoperirii, fixării şi ridicării urmelor infracţiunii şi a altor mijloace materiale de probă. Practica demonstrează cu certitudine că aplicarea cu pricepere a mijloacelor tehnice aflate la dispoziţia organelor de urmărire penală asigură eficienţa acţiunilor de cercetare, garantînd, în cele din urmă, stabilirea adevărului în conformitate cu cerinţele legislaţiei în vigoare.1
Din cele expuse, devine evident că dotarea organelor de anchetă cu mijloace performante şi utilizarea metodelor moderne de cercetare la faţa locului şi de efectuare a altor acţiuni de urmărire penală sunt condiţii idispensabile consolidării nivelului ştiinţific al justiţiei penale. Rolul principal în acest sens îi aparţine criminalisticii, prin intermediul căreia realizările ştiinţelor naturale sunt preluate şi adoptate le scopurile probaţiunei.
Vorbind despre folosirea mijloacelor tehnice în procesul cercetării la faţa locului a furturilor săvîrşite prin patrundere trebuie să precezăm esenţa termenilor " pătrundere ", " încapere ", " alt loc de de depozitare ", " locuinţa " şi ce înseamnă cercetarea la faţa locului.
În pct. 21 al Hotărîrii Plenului Judecătoriei Supreme a Republicii Moldova din 06.07.1992, Nr. 5 " Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea averii proprietarului " prin noţiunea " încăpere " se înţeleg construcţiile, edificiile, hambarele, garajele şi alte construcţii gospodăreşti, menite pentru amplasarea bunurilor materiale. Ea poate fi atît permanentă, cît şi temporară, staţionară sau mobilă.1
În aceeaşi Hotărîre a Plenului Judecătoriei Supreme a Republicii Moldova se lămureşte că prin " alt loc pentru depozitare " trebuie de înţeles: sectoarele de teritoriu, inclusiv curţile caselor menite pentru păstarea permanentă sau temporară a bunurilor, utilate cu un gard ori mijloace tehnice, fie asigurate cu altă pază; magazinele auto, limuzinele, refrigeratoarele,containerele, safeurile şi alte asemenea amplasamente destinate păstrării. Totodată, sectoarele de teritoriu, folosite nu pentru păstrare, ori de exemplu, pentru cultivarea căreva producţii, nu se referă la noţiunea " alt loc pentru depozitare ".2
În pct. 21 al Hotărîrii Plenului Judecătoriei Supreme a Republicii Moldova din 06.07.1992, Nr. 5 " Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea averii proprietarului ", prin noţiunea " locuinţă " se înţelege încăperea menită traiului permanent sau temporar al persoanelor, în care se află averea de care dispun acestea, sau o parte din ea. De asemenea, se au în vedere părţile componente ale locuinţei ( ca încăpere unitară ), în care persoanele pot să nu se afle sau să nu locuiască nemijlocit o perioadă de timp. În afară de aceasta, prin " locuinţă " se are în vedere nu numai încăperile de locuit ( odăile, antreurile,bucătăriile ) dar şi cele care sunt nemijlocit învecinate cu acestea, alcătuind un tot întreg, cum ar fi balcoanele, lodgiile, iar în casele individuale – tinzile, podurile, subsolurile etc.3
În pct. 21 al Hotărîrii Plenului Judecătoriei Supreme a Republicii Moldova din 06.07.1992, Nr. 5 " Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea averii proprietarului " prin " pătrundere " se are în vedere intrarea ilegală, pe ascuns sau deschis, într-o încăpere, alt loc pentru depozitare sau locuinţă în scopul săvîrşirii furtului, jafului sau tîlhariei. Ea poate fi comisă atît cu înfrîngerea obstacolelor şi rezistenţei, cît şi fără aceasta. Pătrunderea poate fi realizată, de asemenea, cu ajutorul dispozitivelor cu care infractorul extrage obiectele materiale sustrase, fără a intra în locul corespunzător.1
Cercetarea la faţa locului constitue una dintre cele mai complexe şi importante activităţi, ale cărei rezultate condiţionează de cele mai multe ori, nu numai direcţia ci însaşi finalitatea investigaţiilor ce se efectuiază în cauza dată.
Într-adevăr, locul unde făptuitorul şi-a desăvîrşit activitatea infracţională, locul unde s-au produs consecinţele infracţiunii, sau, care în orice mod conservă date, urme legate de săvîrşirea faptei, constituie sursa celor mai ample şi totodată mai fidele informaţii.2
Cercetarea minuţiosă a locului faptei de către grupul operativ, cu atragerea vecinilor ca martori, constitue punctul de plecare a anchetei şi este esenţial în descoperirea a crimelor ne demonstrează urmatorul exemplu:
În C.P.S. Buiucani a parvenit informaţia despre săvărşirea unui furt. Grupul operativ în componenţă căruia întra anchetatorul, lucratorul poliţiei criminale şi specialistul - criminalist a început lucrul cu cercetarea uşii de întrare, ascultarea victimelor infracţiunii şi a persoanelor care aveau acces în apartamentul dat. Fiica victimei a arătat, că în apartament domiciliază mama ei, care în timpul de faţă se afla la lucru peste hotoarele R.M. Lucruri preţioase în apartamentul nu erau, deoarece, înainte de a pleca, mama a predat lucrurile preţioase spre păstrare. În procesul cercetării locului săvîrşirii faptei s-a stabilit, că hoţii au pătrtuns în apartament prin fereastra de la bucătărie ( apartamentul se afla la primul etaj). De pe pervaz au fost ridicate două urme de încalţăminte, mărimea încalţămintei 42. De asemenea la bucătărie au fost descoperite resturi de mîncare şi resturi de la ţigări ieftine. Amprentele digitale nu au fost descoperite. În toate camerele au fost descoperite chibrite arse. Toate hainele din dulapuri au fost aruncate pe podea. Fiica victimei a observat că au despărut: o magnetola mică, cîteva casete audio şi un pachet de sapun. La cercetarea mai detaliată s-a stabilit, că în casă au rămas obiecte de cristal şi alte obiecte preţioase, inclusiv televizorul şi aparate de telefon la care infractorii au taiat cablurile. A fost descoperit şi cuţitul, care apărţinea victimei, cu care infractorii au taiat cablurile telefonice. S-a stabilit, că în timpul savîrşirii furtului în apartament nimeni nu se afla. După urmele descoperite la faţa locului anchetatorul a făcut concluzia, că furtul a fost savîrşit de către două persoane ( la faţa locului au rămas 2 furculiţe cu care au mîncat infractorii ), după construcţia uscăţivi deoarece au patruns prin fereastră de la bucătorie, care n-au atins majoratul, reeşind după obiecte pe care au ales infractorii ( numai casetofonul vechi, şi cîteva casete audio). De asemenea anchetatorul a presupus ca infractorii nu locuesc în sectorul dat şi acest apartament l-au găsit întămplator prin metoda controlului cu soneria ( au sunat la uşa şi văzînd că nimeni nu a deschis uşa au pătruns în apartament ), deoarece, dacă infractorii locuieau în sectorul dat, atunci ei ştiau că în apartament nu sunt lucruri preţioase.
Toate acestea au condiţionat direcţia urmăririi persoanelor minore cu vîrsta, de aproximativ 15-20 de ani, uscăţivi, care poartă adidaşi şi fumează ţigări ieftene, probabil că după tipul de caracter – nervoase. În urma măsurilor operative a fost stabilită persoana unui infractor minor, după descrierea arătată mai sus, care peste puţin timp a arătat coparticipantul său. Expertizele traseologică şi biologică ( după resturi de ţigări descoperite ) au identificat persoanele date, ca persoane care au fost în noaptea furtului în apartamentul cu pricina.1
De aceea nu trebuie de diminuat rolul cercetării locului săvîrşirii faptei infracţionale. Cercetarea locului savîrşirii infracţiunii trebuie de efectuat calitativ, descoperind minunţios urmele infracţiunei, atragănd specialişti nu numai din domeniul criminalisticii ci şi din alte domenii pentru atingerea rezultatului dorit – descoperirea infracţiunii.
Cercitarea locului săvîrşirii furtului prin pătrundire este studiat de tactica şi metodica criminalistică.
Săvîrşirea acestui tip de infracţiune pune în faţă ştiinţelor juridice sarcina studierii aprofundate a problemei legate de întărirea legalităţii şi luptei cu criminalitatea, un loc important în care îl joacă ocrotirea proprietăţii.
Experienţa înaintată a cercetării locului săvîrşirii furtului, arată, că descoperurea infracţiunilor se atinge pe calea iscusită a cercetării urmelor materiale şi obiectelor care au nimerit în sfera de pregătire şi înfăptuire a infracţiunii.
Cercetarea locului savîrşirii furtului îndeplenită corect tactic şi tehnic, la timp şi iscusit, precum şi cu folosirea mijloacelor tehnice contemporane - permite anchetatorului descoperirea, fixarea, ridicarea, studierea şi folosirea urmelor şi obiectelor materiale în calitate de mijloace de probă care pot ajuta la stabilire existenţei sau inexistenţei componentei infracţiunii.
Succesul cercetării locului depinde nu numai de nivelul înalt de cunoştinţe criminalistice pe care le posedă închetatorul. Folosirea lor în cercetare va aduce resultatele numai în cazurile, cînd ele vor fi înfăptuite în conformitate cu legislaţia procesuală.
Lupta înpotriva sutragerilor averii private cît şi a celei publice prin furt formează partea importantă a luptei întregii societăţi împotriva criminalităţii în statul nostru şi reprezintă una din cele mai periculoase fapte sociale existente în lume.
Cercetarea locului savîrşirii furtului prezintă nu puţine greutăţi şi cere de la organul judiciar prezenţa unei înalte pregătiri profesionale şi a unei bogate practici. Toate acestea impun atitudine serioasă la studierea tacticii şi metodicii de cercetare a fufturilor şi faţa de procesul de studiu în instituţiile superioare de învăţămînt.
Cercetarea furturilor începe, de regulă, cu cercetarea la faţa locului, spre deosebire de delapidări, unde pe primul plan se află studiul înscrisurilor ce atestă întrarea şi ieşirea din gestiune a bunurilor materiale, astfel la înşelaciune se studiază persoanele care au descoperit fapta şi apoi se examenează actele false de care s-a folosit infractorul.
Efectuarea anchetei preliminare, conform art. 107 alin. 4 C.P.P.R.M., infracţiunea prevăzută de art. 119 C.P.R.M. întră în competenţa organelor afacerilor interne.
Cercetarea locului savîrşirii furtului este primul act de urmărire pe care înfăptueşte anchetatorul, şi este unicul act pentru efectuarea căruia nu este necesar să fie pornit procesul penal. Furtul face parte din infracţiunile, pentru care ancheta preliminară este obligatorie, organul de cercetare penală porneşte procesul penal după ce se confirmă faptul săvîrşirii furtului.
O importanţă deosebită pentru cercetarea locului savîrşitii furtului, prezintă calificarea persoanei care cercetează locul faptei. După cum ne demonstrează practica, colaboratorii organelor de cercetare, de multe ori, nu pot cerceta calificat locul săvîrşirii faptei, ceea ce duce la efecte negative pe parcursul desfaşurării anchetei.
Incorect procedează şi acei anchetatori, care în urma primirii înştiinţării din partea organelor de cercetare despre săvîrşirea furtului, nu se deplasează la locul savîrşirii infracţiunii, şi astfel, impun organelor de cercetare înfăptuirea cercetării locului infracţiunii fără participarea anchetatorului. Este foarte important că cercetarea locului săvîrşirii furtului să fie efectuată în conformitate cu legislaţia procesual penală.
Vorbind despre cercetarea locului savîrşirii furtului noi nu putem trece cu vederea masurile ce vizează pregătirea pentru efectuarea cercetării locului savîrşirii infracţiunii. Aşa dar, măsurile de pregătire în vederea cercetării la faţa locului se desfaşoară în două etape:
1). la sediul organului judiciar;
2). la locul săvîrşirii faptei.
În unele lucrări noi mai întîlnim o altă etapă, care se află înaintea primelor dou etape mentionate mai sus şi această etapă se numeşte etapă de asigurare a operativităţii.1
În literatura de specialitate măsurile pregătitoare luare la sediul organului judiciar se mai numesc şi pregătirea pînă la deplasarea la faţa locului.
Măsurile date sînt mai mult de ordin organizatoric, în vederea asigurării cercetării locului furtului în bune condiţii sub toate aspectele.2
Din măsurile pregătitoare în sediul organului judiciar putem numi:
- a). premirea şi verificarea sesizării;
- b). transmiterea unor acţiuni urgente pe care organele de poliţie urmează să le îndeplinescă la faţa locului pînă la sosirea echipei de cercetare în vederea menţinerii locului faptei în starea sa iniţială;
- c). completarea echipei de cercetare;
- d). verificarea şi pregătirea mijloacelor tehnice criminalistice.
Acum noi vom numi măsurile de pregătire la locul faptei, din ele putem menţiona:
a). obţinerea informaţiei operative privind situaţia de la faţa locului;
b). delimitarea spaţiului ce urmează a fi cercetat;
- c). alte operaţiuni de pregătire efectuate la faţa locului.
După ce echipa de cercetare soseşte la faţa locului, ea trebuie imediat, dacă a realizat etapele pregătitoare, să treacă la efectuarea cercetării propriu-zise. În procesul acestei cercetări anchetatorul se conduce şi îşi desfaşoară activitatea după anumite faze şi metode de cercetare a locului faptei.1
Efectuarea cercetării locului conform regulilor tactice le putem deviza în două faze succesive:
1). de observare generală a locului savîrşirii furtului
2). de cercetare detaliată a ambianţei lui
Observarea generală a locului furtului constă în efectuarea de către persoana investită a unui studiu preliminar al locului savîrşirii furtului, al obiectelor de acolo, a urmelor materiale de probă, în vederea orientării, fixării şi reprezentării în ansamblu a tabloului iniţial. La această etapă organul judiciar încearcă să înainteze primele versiuni despre fapta săvîrşită. Pe parcursul cercetării versiunele primare se transformă în versiuni generale şi în baza lor se înaintează versiunile principale.
Faza de observare generală debutează, de obicei, cu un sondaj vizual efectuat în prezenţa marturilor asistenţi a locului faptei în scopul determinării dacă împrejurările faptei impun atragerea persoanelor specializate.
Observarea generală este o reflectare vizuală a cea ce se află pe suprafaţă precum şi o procedura de cautare a obiectelor probatorii, pe parcursul căreia se folosesc nu numai mijloace tehnice, dar şi metodile logice: de analiză, sinteză, inducţie şi deducţie. Este un proces de găndire care cuprinde în orbita sa pe toţi participanţii la cercetare.1
Înaintarea versiunelor iniţiale – este activitatea creativă a organului judiciar îndreptată nu numai spre înţelegerea celor întîmplate sau aranjarea presupunerilor despre modul de pătrundire a făptuitorului în încapere şi ieşirea lui din ea, dar şi la cunoaşterea însuşirilor psihice a le persoanelor care au participat la sustragere.2
În procesul deplasării pe teritoriul încaperii supuse cercetării reprezentantul organului judiciar trebuie să manifeste atenţie pentru a nu deteriora urmele existente.
În faza observării generale se indică sau se schiţează planul cercetării de mai departe, se stabileşte în ce succesiune se va cerceta încăperea, precum şi succesiunea procedeelor tactice.
Pe parcursul efectuării cercetării, în ambele faze, din partea anchetatorului şi a altor persoane participante se cere necesitatea respectării cerinţelor morale, ceea ce presupune un comportament serios, fară zîmbete şi glume mai ales în ce preveşte comportamentul părţii vatamate sau asupra obiectelor din locuinţa.1
Tabloul de ansamblu al locului furtului se va fixa cu ajutorul fotografiei judiciare.
A doua fază de cercetare detaliată, constă în examinarea de sinestătător a tuturor obiectelor, în vederea stabilirii legaturii lor cu fapta, descoperirii şi fixării urmelor activităţii infracţionale.
Cel mai important şi cel mai greu în tactica cercetării locului faptei se socot problemele legate de delimitarea obiectului cercetării de locul savîrşirii furtului. Dacă anchetatorul determină corect obiectul cercetării, precum şi ridicarea şi folosirea obiectelor în procesul de dovedire ca probe tactice, atunci anchetatorul va atinge scopul principal – de a stabili adevărul, dar mai întîi de a descoperi infractorul.2 Astfel activitatea echipei de cercetare va fi îndreptată spre desfăşurarea succesivă pas cu pas, astfel ca nici o porţiune de teren, nici un obiect, care ar putea furniza informaţii de natura să contribuie la soluţionarea cauzei, să nu rămînă necercetată.
Faza de cercetare detaliată a ambianţei se poate efectua prin două metode: metodă statică şi metodă dinamică.
Metoda statică constă în studierea obiectelor şi a poziţiei lor faţă de alte obiecte din apropiere fără a mişca ceva. Astfel în cazurile în care au avut loc modificări anchetatorul va indica în procesul verbal poziţia lor în momentul recipţionării de către anchetator a modificărilor care au avut loc. Tot aici se va face fotografierea lor pe suprafaţa care o contactează.
Metoda statică deschide posibilitatea trecerii la metoda dinamică de cercetare a locului săvîrşirii furtului prin pătrundere. Faza dinamică cuprinde examinare fiecărui obiect în parte, mişcîndu-le de la locul şi din poziţia în care se afla. Obiectul se ridică pentru a fi examinat în detaliu, dacă este necesitatea obiectul poate fi fotografiat, apoi se împachetează şi se sigilează pentru a fi trimis la expertiză şi se descrie în procesul verbal de cercetarea la faţa locului.
În baza datelor obţinute în faza de observare organul de cercetare înainte de toate va determina punctul de plecare, modul şi direcţia în care trebuie să se desfăşoare cercetarea. Începutul şi modul efectuării cercetărilor se stabilesc în funcţie de structura spaţiului, aşezarea odăilor a locului săvîrşirii furtului.
Cercetarea furturilor săvîrşite prin pătrundere se începe cu cercetarea locului pătrunderii a infractorului în locuinţă, deoarece aici de cele mai dese ori pot fi descoperite urme lăsate de infractor în timpul spargerii, apoi se desfăşoară de-a lungul pereţilor după sau contra acelor ceasornicului. Ulterior se va trece la studierea obiectelor care se află pe planul al doilea, continuînd astfel pînă la centrul încăperii. În funcţie de forma geometrică a încăperii, cercetarea se va efectua conform următoarelor procedee tactice: procedeul tactic frontal, care prescrie desfăşurarea activităţii de cercetare în mod liniar, echipa de cercetare deplăsîndu-se dela punctul de plecare spre partea opusă şi invers, pe raze bine delimitate,1 şi circulară – echipa va realiza cercetarea deplăsîndu-se concentric pe spirală, de la pereţi spre centrul încăperii, şi excentric de la centrul locului faptei spre pereţi.
Încăperile cu proporţii mai mari se recomandă de a fi cercetate pe sectoare şi fiecare în parte va fi cercetat conform unei din procedeile tactice.2
În literatura de specialitate la unii autori se mai enumeră încă două procedee de efectuare a cercetării locului săvîrşirii furtului prin pătrundere: obiectiv şi subiectiv.
Procedeul obiectiv constă în aceea, că locul săvîrşirii furtului se cercetează complet, indiferent de căile de pătrundere în locuinţă, fiind o examinare compactă a întregii încăperi.
Cea subiectivă – anchetatorul cercetează locul mergînd după urmele infractorului orientîndu-se la împrejurările care indică drumul lui de pătrundere în locuinţă pînă la ieşirea lui.
Importanţa procedeelui obiectiv constă în cercetarea locuinţei fără a scăpa vreo urmă, iar celei subiective pentru determinarea modului de orientare a infractorului în locuinţă, a împrejurărilor negative precum şi la reconstituirea faptei.
Date despre profesie şi genul de activitate a infractorului primim pe calea analizei metodei de pătrundere în încăpere, aceasta analiză ne dă posibilitatea de a da răspuns la modul săvîrşirii furtului, a instrumentelor utilizate la spargerea uşilor, geamurilor.
După aceasta se cercetează cu atenţie locurile unde s-au aflat lucrurile sustrase: bani, obiecte preţioase, bijuterii, obiecte de valoare.
La cercetarea locului faptei este necesar de a atrage atenţia la împrejurările care arată cunoaşterea de către infractor a locurilor unde se aflau obiectele de preţ, aceasta ne dă posibilitatea studierii cercului de persoane presupuse de a fi săvîrşit infracţiunea.
Futurile de apartamente deseori se săvîrşesc de persoane care într-un mod sau altul cunosc, fie partea vătămată, fie rudile ei, fie vecinii acesteia.
Cunoaşterea de infractor a situaţiei familiare, a activităţii gospodăreşti precum şi a modului de viaţă dusă de partea vătămată – neapărat se reflectă la metoda prin care se săvîrşeşte furtul. Astfel se recomandă de a atrage atenţia la modul de pătrundere a persoanei în apartament, cunoaşterii de către ea: a construcţiei zăvorului de la uşă, locul păstrării obiectelor de preţ.Orientarea infractorului la locul faptei se reflectă asupra rapidităţii de pătrundere şi găsire locului unde se află obiectele ce prezintă importanţa pentru infractor.1
Dovedirea participării persoanei la furt necesită primirea unui şir întreg de informaţii. Descifrarea acestor informaţii depinde de profesionalismul anchetatorului, care este folosit pentru, primirea de la locul săvîrşirii infracţiunii a unui număr maxim de obiecte purtătoare de informaţii.
Anchetatorul în legătură cu înfăptuirea acestor procedee tinde de a da răspuns la următoarele întrebări: locul pătrunderii infractorului în locuinţă; direcţia de ieşire din locuinţă; a putut oare infractorul pătrunde fără a fi văzut şi auzit; ce instrumente a folosit la spargere; cîte persoane au participat; în ce perioadă de timp s-a săvîrşit; ce urme ar putea lăsa infractorul la locul faptei, şi ce urme ar putea să rămîie pe infractor, pe hainele lui, pe obiectul atentării, ce scop a urmărit persoana.
Vorbind despre cercetarea la faţa locului trebuie să ne referim şi la fixarea rezultatelor cercetării locului săvîrşirii furtului prin pătrundire.
Fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului constă în efectuarea de către organul de urmărire penală a anumitor lucrări în vederea înregistrării şi reprezintării fidele şi integrale a stării de lucru, a poziţiei şi a raportului de legătură ale obiectelor ce constituie ambianţa acestuia, conservării şi retragerii urmelor infracţiunii şi a altor mijloace materiale de probă.
Fixarea rezultatelor cercetării locului săvîrşirii furtului prin pătrundere este o fixare procesuală a informaţiei primite despre starea, capacitatea, semne şi particularităţile obiectului cercetării.2
Legislaţia procesuală penală actuală în mod expres specifică, potrivit prevederilor art. 115 şi 161 ale C.P.P.R.M., că efectuarea cercetării la faţa locului se încheie cu un proces – verbal de cercetare la faţa locului.
În legatură cu cercetarea locului savîrşirii furtului se vor executa acţiuni de fotografiere, lucrări de schiţare a locului furtului, precum şi de modelare prin mulare, desenare sau copiere a urmelor materiale ale infracţiunii. Legea prevede utilizarea celor mai diverse procedee şi mijloace tehnico-ştiinţifice, inclusiv reprezentarea grafică a locului cercetat, fotografierea ambianţei acestuia, ridicarea prin modelare şi copiere a urmelor infracţiunii, înregistrarea videomagnetică a activităţii de cercetare desfăşurată la faţa locului.1
În ghidul de cercetare a locului faptei sînt indicate regulile generale de întocmire a procesului – verbal :
- procesul – verbal trebuie să corespundă cerinţelor legislaţiei procesual – penale;
- oglindirea obiectivă şi în întregime a împrejurărilor;
- reflectarea tuturor urmelor şi a obiectelor descoperite la locul furtului care pot avea importanţa pentru stabilirea adevărului;
- conţinutul procesului – verbal trebuie să fie întocmit corect cu respectarea normelor ortografice, laconic pentru a avea posibilitate de a petrece reconstituirea faptei.
Pentru a asigura calitatea a procesului – verbal de cercetarea la faţa locului, unii autori recomandă că el de la început să fie întocmit pe un maculator, iar mai apoi transcris în procesul - verbal.2
În practica deseori se observă o reflectare a elementelor de natură subiectivă, adică procesele – verbale de cercetare la faţa locului sînt întocmite într-un limbaj neclar, inaccesibil, cu folosirea a unor construcţii dubioase formulate de tipul " probabil că…", " nu departe de…", " aproximativ la…".3
Procesul – verbal de cercetare la faţa locului are următoare structură:
- partea introductivă;
- partea descriptivă;
- partea finală.
Partea introductivă cuprinde relatări succinte privind locul şi data cînd s-a efectuat cercetarea locului savîrşirii furtului, denumirea şi profilul unităţii din care face parte organul de cercetare, temeiul de fapt şi juridic al cercetării, numele prenumele şi numele după tată cît şi domiciliul a martorilor asistenţi în prezenţa cărora s-a efectuat cercetarea.
Partea descriptivă debutează cu o caracterizare generală a locului faptei şi toate datele faptice referitoare la cauză în ordinea în care ele au fost descoperite.1
Înscrierea rezultatelor cercetării locului savîrşirii furtului se efectuiază de la general spre particular. La început se dă caracteristica încaperii în care au pătruns infractorii, apoi sunt descrise împrejurările legate de pătrunderea şi ieşirea făptuitorului, aici trebuie s-ă menţionăm, că o importanţă deosebită o are descrierea urmelor de spargere. În procesul – verbal trebuie de menţionat care anume obiecte au fost supuse spargerii, care obiecte din interiorul camerei au fost supuse spargerii, aceste obiecte se descriu în procesul – verbal amănunţit, de asemenea în procesul – verbal se indică locul aflării lor, dimensiunile, forma, culoarea.
La fixarea urmelor descoperite trebuie indicat locul lor iniţial şi pe ce obiecte au fost descoperite. În procesul – verbal obiectele se descriu:
a). după însuşirile pe care le posedă în special, după natura, destinaţie, modul de confecţionare, marimea, forma, culoarea lor …;
b). după anumite elemente particuloare caracteristice cum ar fi spre exemplu: semnele marcate de producator (marca, seria, modelul, numărul) sau condiţionate de gradul de uzură ( dereglarea, degradarea, defectarea, murdarirea … ). Se fac menţiuni de asemenea cu privire la procedeele şi mijloacele utilizate la descoperirea, fixarea şi ridicarea urmelor şi a mijloacelor materiale de probă.
Partea finală a procesului – verbal cuprinde menţiuni referitor la urmele şi mijloacele materiale de probă, care au fost ridicate. Se pricezează dacă organul de cercetare a utilizat fotografia judiciară sau schiţirea grafică a camerelor încaperii. Procesul - verbal se încheie cu notarea timpului în care s-a desfaşurat cercetarea locului savîrşirii furtului, a obiecţiilor martorilor asistenţi. Se semnează fiecare pagina de către persoane care au desfăşurat activitatea de cercetare şi de martorii asistenţi, iar la sfîrşit de toţi cei care au participat într-o calitate sau altă, la efectuarea activităţii de cercetare.
Fotografia judiciară executată la faţa locului se numără printre cele mai importante mijloce de fixare a rezultatelor cercetării, deşi este considerată drept o modalitate auxiliară procesului – verbal.
Fotografia la faţa locului include, aşa cum s-a văzut, fotografia de orientare, fotografiile schiţă, fotografia obiectelor principale, fotografiile de detaliu şi măsurătorile fotografice.
a). Fotografia de orientare este destinată fixării întregului loc al faptei, raportat la anumite puncte de reper de natură să servească la identificarea zonei în care s-a săvîrşit infracţiunea;
b). Fotografiile schiţă servesc la redarea, în primul rînd, a locului faptei, cu tot ce are el mai caracteristic, redarea în întregime sau în parte a locului respectiv, în funcţie de varianta în care este executată. De pildă, fotografia schiţă unitară, fotografia schiţă panoramică, în variantele liniară sau circulară, fotografia schiţă pe sectoare, fotografia shiţă încrucişată;
c). Fotografia obiectelor principale, cum sunt, de exemplu, corpul victimei, armele sau instrumentele folosite de autor în savîrşirea infracţiunii, obiectele purtătoare de urme ş.a.
d). Fotografiile de detaliu, necesare punerii în evidenţă a urmelor, a detaliilor caraceristice ale acestora, a modului în care sunt dispuse pe suprafaţa obiectului purtător, a modificărilor, degradărilor etc. produse prin săvărşirea infracţiunii;
e). Filmul şi videofonogramă judiciară se inscriu printre metodele moderne de fixare a rezultatelor de cercetate la faţa locului, metode devenite, în prezent, idispensabile în cazurile deosebite ( vezi anexa 6 ).
Înregistrarea pe bandă videomagnetică, spre deosebire de filmare, prezintă mai multe avantaje ce nu pot fi neglijate. Astfel, ea este mai uşor de executat, şi nu necesită o pregătire deosebită din partea celui care o execută. Totodată, permite verificarea imediată a calităţii şi eventuala refacere a acesteia, în măsura în care situaţia a impune.
În acest context, remarcăm faptul, că o bună parte dintre laboratoarele de criminalistică sunt dotate cu videomagnetofoane, folosite cu mult succes, atît în fixarea rezultatelor cercetătrii la faţa locului, cît şi în fixarea altor acte de urmărire penală, îndeosebi reconstituiri, percheziţii, ascultări de martori şi învinuiţi, recunoaşteri grup.
Sub raport tehnico-tactic criminalistic, fixarea pe bandă videomagnetică sau film presupune, ca şi în cazul fotografiei judiciare, înregistrărilor video sau filmări de orientare, schiţă, în toate variantele acesteia, anume înregistrarea obiectelor principale, a urmelor şi a detaliilor, inclusiv înregistrări la scară, au o semnificaţie deosebită.
Fireşte că, în ipoteză utilizării acestor mijloace de fixare, realizarea filmării sau înregistrării videomagnetice presupune respectarea unor reguli tehnice specifice filmului clasic. De pildă, este necesară o iluminare adecvată prin folosirea de surse naturale sau artificiale, surse aflate în dotarea laboratoarelor criminalistice mobile.
Spre deosebire de filmare, înregistrarea videomagnetică este mai puţin pretenţioasă din acest punct de vedere şi, deci, mult mai uşor de executat, din acestă cauză fiind şi mai mult folosită în practică.
La momentul actual unii anchetatori atrag o atenţie deosebită urmelor tradiţionale indicate în literatura criminalistică ca: urmele de mîini, picioare, şi a instrumentelor de spargere. Uneori aceste urme tradiţionale nu dau posibilitatea de a fi descoperite, deoarece ele pot fi uşor distruse de oameni, sau infractor dacă acesta cunoaşte proprietăţile acestora şi modul de lichidare.
Aproape în toate cazurile, împreună cu aceste urme, un timp îndelungat se păstrează sub forme de particule mici a microobiectelor, ca rezultat al legăturii, atingerii infractorului cu obiectele înconjurătoare.
Pînă în prezent anchetatorii echipelor de cercetare nu atrag atenţie la aceste obiecte, microdimensionale, fie că nu ştiu despre existenţa lor, fie din necunoaşterea cum să le descopere.
Microobiectele pot fi: particulele de praf, sticlă, fire de păr, de materie. Ele pot fi descoperite pe suprafaţa contactată de către infractor cu obiectele înconjurătoare. În vederea descoperirii se cere o respectare a cerinţelor suplimentare, o atenţie pentru a nu fi suflate de strănut, de eventualul curent de aer.
Pentru descoperirea microobiectelor şi a particulelor mici se pot folosi toate acele aplicate la revelarea urmelor.
În anul 1893 a fost editată o lucrare cu denumirea " Instrucţiuni pentru anchetări judiciare". Autorul lucrării date a fost Haus Gross, care lucra în calitate de anchetator în oraşul austriac Graţe. În această carte, în afară de capitolele acordate medicini legale, cercetării otrăvurilor armei de foc şi sîngelui, se întîlneau şi noţiuni care pînă atunci nu puteau întîlnite nici într-o carte specializată. Menţionăm următoarele denumiri: '' Atragerea specialistului de cercetarea microscopică '' , '' Atragerea la cercetări chimice '', '' Atragerea fizicianului'', '' Cercetarea părului, colbului, glodului pe încălţăminte, şi a petelor pe îmbrăcăminte.'' Titlul despre ''Atragere a specialistului în domeniul microscopului'' H.Gross a început cu următoarele cuvinte:'' Cît de perfectă nu ar fi astăzi construcţia microscopului, cît de mare nu ar fi succesul stiinţei, descoperirilor realizate cu ajutorul acestui apărat minunat, arta specialistului de cercetări cu microscoape, cu părerea de rău, foarte rar se foloseşte de către anchetator ".1
Cartea lui H.Gros cheamă stiinţa criminalistica mai des cît acesta a fost mai mărunte se folosească posibilitatea a ştiinţei naturii şi a tehnicii. ''Anchetatorul foarte rar foloseşte ajutorul chimistului şi cercetarea majorităţii cazurilor nedescoperite putea să svîrşească cu succesul, dacă se foloseau de consultaţiile lui H.Gross a afirmat, că botanistul poate acorda ajutor în rezolvarea celor mai grele şi cele mai importante întrebări. Glodul lipit de încălţăminte şi alte urme pot demonstra despre locul aflării stăpînului, particularităţile acestor obiecte pe calea îndelungată a cercetări.''
Prima lucrare în care figurează termenul '' microobiect '', este articolul criminalistului suedez M.F.Şuliţer sub denumirea '' Fixarea microobiectelor cu ajutorul bandei lipicioase ", care a fost editată în anul 1954.2 Ca urmare, acest termen a fost folosit pe larg de către criminalistul american Chirc, în manualul de criminalistică care a fost editat în Cehoslovacia în anul 1954 de acum a fost dată noţiunea microobiectului. Manualul dat definitivează microobiectele ca urme de demensiuni mici, care pot fi cercetate numai cu ajutorul microscopului. Această a fost prima definiţia a microobiectelor.
Mai amănunţit aceasta problemă a studiat-o criminalistul iugoslav Vlado Vidiţi. În anul 1970 el a definitivat microobiectele ca urme materiale, care nu se văd cu ochiul neînarmat şi exestenţa lor în anumite locuri poate fi doar presupusă.
În baza celor expuse, noi am propune următoarea noţiune a microobiectelor şi anume: " Microobiectele – sînt particule a substanţelor sau oglindirea acţiunelor fizice, invizibile sau vizibile slab cu ochiul neînarmat, care sînt în legatură cauzală cu activitatea infracţională a faptuitorului ".
Dezvoltarea rapidă a progresului tehnico-ştiinţific a creat posibilităţi reale pentru sistematizarea şi cercetarea microurmelor de către criminalistică, însă această problema şi astazi nu este clarificată şi în criminalistică nu s-a ajuns la o concluzie comună.
Din punct de vedere a probaţiunei microobiectele nu sunt omogene. Microobiectele pot fi împarţite în trei grupe: microurme, microparticule şi microcantităţi a substanţelor.
Microurmele – sunt urmele, în sens traseologic, care doar se deosebesc ca mărime ( microscopice ).
Întroducere în traseologie a capitolului privind studierea microurmelor, a fost pentru primă dată efectuată în anul 1974 de către G.L. Granovskii. El a propus de a numi capitolul dat microtraseologia. Mai tîrziu în Bulgaria a apărut lucrarea " Bazele microtraseologiei ", în care se studia sistemul microtraseologiei.
Microparticulile - sunt obiecte materiale, care s-au desprins în rezultatul acţiunii macanice sau a altei acţiuni de alt obiect, proecţia cărora nu depăşeşte 2 mm.1 La această noţiune se mai poate de a adăuga, că microparticula este un corp dur, care posedă forma geometrică şi morfologică stabilă. Pentru criminalistică microparticula prezintă interes în studierea structurii exterioare cît şi ca studierea structurii interioare şi a ingredientelor.
Microcantităţi ale substanţelor – sunt lichide viscoase şi friabile cu frontiere nestabile.
Microparticulile pot fi divizate în următoarele grupe, după forma şi structură, natura lor:
- particulile ale vopselei;
- particulile biologice ( fire de păr, particulile de piele );
- particulile a materialelor sintetice şi naturale;
- particulile a fierului;
- particulilea sticlei.
Aceste particule sunt cele mai frecvent descoperite la cercetarea locului faptei.
Microcantităţile pot fi divizate în următoarele grupe:
- microcantităţi biologice ( sînge, salivă );
- microcantităţi ale colbului;
- microcantităţi ale vopselei;
- microcantităţi de lichide.
În ultimul timp, în practica criminalistică, se acordă o mare atenţie ridicării de la faţa locului a microobiectelor şi cercetării lor. Această se lamureşte prin aceea, că la creşterea nivelului criminalităţii, creşte şi nivelul cunoştinţelor infractorilor. De regulă infractorii planifică acţiunele sale, stăruind se lase cît mai puţine urme şi după săvîrşirea infracţiunei deteriorează urmele lăsate. Microobiectele, fiind mici după demensiuni, aproape nu atrag atenţia asupra sa şi de regulă nu sunt deteriorate de către subiectul infracţiunei, de aceea în cadrul cercetării aceste obiecte pot fi descoperite şi ridicate pentru examinarea lor ulterioară.
Pentru a descoperi şi ridica microobiectele la locul săvîrşirii faptei putem evedenţia următoarele etape:
- de pregătire;
- de cautare;
- de fixare;
- de ridicare;
- de cercetare prealabilă;
- de împachetare.
Etapa de pregătire prezintă o importanţă deosebită în legatură cu specificul microobiectelor ( ele sunt foarte mici, practic invizibile şi se pot uşor depărta de obiectul – purtător ). Aceasta etapă cuprinde măsuri de protejare a locului faptei. Esenţă protejării locului faptei constă în limitarea numărului de persoane care participă la cercetarea locului faptei; apărarea obiectelor purtătoare de urme de acţiuni exterioare; planificarea cercetării locului faptei cu folosirea metodei de modelare şi întocmirea planului de cautare a microobiectelor.
Cautarea efectivă a microobiectelor, cît şi cercetarea lor, este imposibilă fară mijloace tehnice potrivite ( vezi anexa 5 ).
Mijlocul principal de cautare a microobiectelor sunt aparatele de iluminiscenţă care se includ lampile ultraviolete cît şi lupe speciale. Cautarea microobiectelor se efectuează cu iluminare suficientă prin examinare cu ajutorul lupei. Se recomandă de cercetat obiectele fără a le mişca, dacă aceasta este imposibil, atunci acest obiect trebuie pus cu mare atenţie pe o foia curată de hîrtie, pentru a nu pierde microparticulile, e necesar de intreprins măsuri de preîntîmpinare pentru păstrare a microobiectelor pe obiectul – purtător. Toate obiectele trebuie protejate împotivă murdăririi, contactării cu alte obiecte. Obiectele se împachetează în hîrtie sau material. Toate manipulările cu aceste obiecte se recomandă de a fi efectuate în mănuşi de protecţie.
Lămpile ultraviolete se folosesc pentru cautarea microurmelor biologice şi alte microobiecte, care au o luminiscenţă deosebită de obiectul purtator. Poate fi folosit şi detectorul portativ cu laser a urmelor ascunse ale infracţiunii.
Următoarea etapă este fixarea microobiectelor descoperite.
După fixare microobiectele pot fi supuse cercetării prealabile. Rezultatele acestei cercetări nu au o valoare probantă, însă ele pot fi folosite pentru controlarea versiunilor de anchetă şi de asemenea pentru cautarea noilor dovezi.
Următoare etapă este ridicarea microobiectelor descoperite. Cea mai raţională metoda este metoda de ridicare a microobiectului cu obiectul purtător. Această metodă poate fi folosită cînd obiectul purtător poate fi ridicat de la locul faptei. Dacă obiectul purtător nu poate fi ridicat de la locul faptei, sau sînt îndoieli că la transportare microobiectele vor fi pierdute, atunci se trece la ridicarea separată a microobiectelor.
Pentru ridicarea a microobiectelor se recomandă de a folosi penseta curată, ace. Particulile magnetice pot fi ridicate cu ajutorul pensulei magnetice curate. Microobiectele ridicate prin astfel metodă să depun în eprubete curate sau se împachetează în pachete de hîrtie.
În cazul ridicării a microobiectelor de pe suprafaţe mari se recomandă de a folosirea bandei lipicioase ( lipofoli ), în cazul lipsei bandei lipicioase se poate folosi foia dactiloscopică. Importanţa acestei metode de ridicare constă în pastrarea şi localizarea a microobiectelor, care au fost descoperite pe obiectul purtător de microurmă. Nu se recomandă ridicarea microobiectelor cu scotch obişnuit, deoarece microobiectele ridicate prin astfel de metodă se pot lipi de acesta.
Microcantităţile de lichide pot fi ridicate cu folosirea tubului capilar. Unul din capetele tubului capilar după ridicare a microcantităţii se lipeşte pe gămălia chibritului.
La ridicarea şi împachetarea a microobiectelor în totdeauna trebuie respectate anumite reguli fiecare obiect – purtator de microurme, fiecare grupă de microobiecte descoperită, trebuie să fie împachetată aparte, cu respectarea formalităţilor respective. Astfel de metode se folosesc pentru a impiedica nimirirea obiectelor straine pe obiecte – purtătoare.1
La cercetarea furturilor savîtşite prin pătrundere nu putem trece cu vederea urmele instrumentelor de spargere lăsate la locul savîrşirii infracţiunii.
Literatura de specialitate foloseşte această noţiune deoarece este foarte răspîndită în practica organelor judiciare, noţiunea cuprinde o sferă mult mai largă decît o indică definiţia deja cunoscută. Prin instrumente de spargere înţelegem o sferă extrem de largă de obiecte, aparate adaptate sau special construite pentru a înfrînge rezistenţa încuietorilor şi a oricăror mijloace folosite pentru protecţia şi paza bunurilor. În această categorie de instrumente sînt incluse nu numai cele care se folosesc la spargere, în accepţia proprie a cuvîntului, ci şi cele, care folosesc la tăiere, apăsare, lovire etc. De cele mai multe ori sunt folosite obiecte dure avute la îndemînă. Sînt folosite şi obiecte şi aparate adaptate special sau construite penru săvîrşirea infracţiunilor, mergînd de la ciocane, şurubelniţe, pînă la utilaje, care folsesc flacăra oxiacetilenică pentru topirea uşilor din oţel de la casele de bani sau chiar aparatură cu raze laser.
Multitudinea şi varietatea instrumentelor de spargere utilizate de infractori face cu neputinţă o clasificare a acestora după natura, forma sau destinaţia lor. De aceea s-a acceptat o clasificare a urmelor în raport cu modul în care acţionează cu instrumentele asupra obstacului întîmpinat. Potrivit acestui criteriu, urmele instrumentelor de spargere se clasifică în: urme de taiere, urme de frecare, urme de apăsare, urme de lovire, precum şi urme de ardere şi topire.
Urmele de taiere se produc prin acţiunia mecanică a obiectului creator de urme care este mai dur şi apt de a tăia, a străpunge obstacolol, prin impactul asupra obiectului primitor de urme, care are o consistenţă mai slabă şi este capabil de a păstra detaliile urmelor create.
Urmele de taiere pot fi grupate după natura instrumentului folosit la taiere. Dintr-o primă subgrupă fac parte: toporul, cuţitul, dalta, care produc urme dinamice, în timp ce obiectul creator pătrunde în masa obiectului primitor şi detaşează o porţiune din acesta. Pe suprafaţa taiată de topor, cuţit, daltă, se vor imprima detaliile obiectului creator sub formă de striaţii paralele cu valore de identificare.
Din a două subgrupă fac parte urmele produse de diferite categorii de cleşti sau foarfece. Aceste instrumente pot fi folosite la taiat tablă sau materiale textile. Urmele produse sînt de dimensiuni mai mici, mai greu de observat cu ochiul liber, însă oferă suficiente elemente de stabilire a apartenenţei de grup, avînd forme caracteristice şi inconfundabile. Cele două lame, care acţionează în direcţii opuse lasă urme care încep din exteriorul obiectului primitor şi sfîrşesc în masa acestuia. La fiecare apăsare pe mînierul instrumentului se taie un fragment din obiectul primitor, iar pentru a se continua tăierea trebuie ca operatorul să schimbe poziţia foarfecelor, urmărind o linie dreaptă şi să apese din nou pe mînere. La fiecare apăsare, respectiv ridicare a foarfecelui în materialul textil sau tabla tăiată rămîne o urmă caracteristică sub forma de coadă de rîndunică.
Există şi a treia subgrupă din care fac parte burghie şi sfredelele pentru perforarea metalului sau a lemnului. Acestea produc urme caracteristice în masa obiectului primitor, dar au valoare de identificare mai redusă.
Urmele de frecare se produc prin alunecarii obiectului creator pe suprafaţa obiectului primitor. Cele mai caracteristice urme de această natură se produc prin acţiunea sferedelelor, bomfaierelor sau pilelor. Detaliile urmelor produse pe suprafaţa obiectului primitor, sau în masa acestuia prezintă o redusă valoare de identificare De aceea se strînge pilitura ( cu ajutorul magnetului ) şi rumeguşul pentru a se examina compoziţia ( reţetă de fabricaţie ) se ridică pulberile metalice ce rezultă din uzură acestora.
Urmele de apăsare se produc prin apăsarea obiectului creator pe suprafaţa obiectului primitor. Urmele formate reproduc detalii ale obiectului creator existente în procesul de fabricaţie sau datorate uzurii. La faţa locului în special sunt găsite la săvîrşirea furturilor din locuinţe, din autoturisme etc., cînd se folosesc răngi de fier, leviere, şurubelniţe şi alte corpuri dure.
Urmele de lovire sînt întîlnite la spargerea vitrinelor magazinelor, geamurile locuinţelor, parbrizelor sau pe geamurile portierilor de la autoturisme. Obiectele care le-au produs nu lasă urme utile identificării. De aceea, în cursul cercetărilor la faţa locului se caută chiar aceste obiecte, pe care făptuitorii le abandonează, fiind preocupaţi de transportarea bunurilor însuşite şi părăsirea cît mai rapidă a locului faptei.
Pentru a nu produce zgomote, făptuitorii aplică mai întîi o bandă adezivă pe sticla de la geam, parbriz, etc., apoi o lovesc cu obiectele avute la îndemînă. Uneori aceste obiecte lasă imprimat conturul şi forma lor, iar unele urme produse pot fi utile pentru stabilirea apartenenţei de grup a acestor obiecte.
Urmele de ardere şi topire sunt produse de apărate cu flacără care lasă urme specifice de ardere sau topire a metalului de la sistemele de închidere ale uşilor metalice caselor de bani. Sunt folosite utilaje care dezvoltă temperaturi înalte cum ar fi lămpi cu flacără oxiacetilenică sau raze laser.
Toate urmele descoperite la faţa locului sunt descrise în procesul-verbal, după aceasta urmele vor fi fotografiate prin tehnici obişnuite sau prin tehnici speciale pentru înregestrarea tuturor detaliilor urmei ( vezi anexa 4 ). Se recomandă folosirea judicioasă a surselor de lumină în special pentru fotografierea detaliilor urmelor de adîncime.
Pentru urmele de adîncime se execută mulaje din parafină ori ceară roşie, dacă nu sunt prea bine conturate. Urmele mai bine conturate şi mai adînci se ridică cu ajutorul mulajelor din plastelină sau ghips. Oricare ar fi materialul folosit urma se tratează întîi cu glicerină pentru a se evita aderenţa la obiectul purtător de urmă.
1 Doraş S., Criminalistica,-Chişinău, 1996, p. 51.
1 Culegere de hotărîri ale Plenului Judecătoriei Supreme a Republicii Moldova. ( 1990 – 1993 ).-Chişinău: Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, 1994, p. 79.
2 Culegere de hotărîri ale Plenului Judecătoriei Supreme a Republicii Moldova. ( 1990 – 1993 ).-Chişinău: Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, 1994, p. 79.
3 Culegere de hotărîri ale Plenului Judecătoriei Supreme a Republicii Moldova. ( 1990 – 1993 ).-Chişinău: Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, 1994, p. 79.
1 Culegere de hotărîri ale Plenului Judecătoriei Supreme a Republicii Moldova. ( 1990 – 1993 ).-Chişinău: Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, 1994, p. 79.
2 Ciopragă A., Iacobuţă I., Criminalistica, Editura Fundaţiei Chemarea.-Iaşi, 1997, p.239.
1 Din practică anchetei a C.P.s. Buiucani mun. Chişinău, 1999 materialile dosarului penal N 99032051
1 Быховский, Справочник.Осмотр места происшествия.- Москва, 1982, р. 45.
2 Mircea I., Criminalistica.– Iaşi, 1994, p. 233.
1 Васильев А.Н., Методика расследования отдельных видов преступлений. – Москва, 1962, p.49.
1 Пантелеева И.Ф., Селиванова Н.А. Криминалистика. – Москва: 1988 г. стр.344.
2 Гутман И.Криминалистическая тактика и методика расследования отдельных видов преступлений. МВД. – Москва: 1976 г.
1 Любичев С.Г., Этические основы следственной тактики, – Москва, 1980, p. 67.
2 Колмаков В.П., Следственный осмотр, – Москва, 1969, p. 89.
1 Doraş S., Criminalistica, – Chişinău, 1999, p.64.
2 Звирбуль А. К., Смыслов В. И., Расследование краж, грабежей и разбойных нападений. – Москва, 1982, p. 76.
1 Баев О., Расследование отдельных видов преступлений, – Воронеж, 1986, p. 90.
2 Колмаков В.П., Следственный осмотр, - Москва, 1969, p. 67.
1 Doraş S., Criminalistica,-Chişinău, 1996, p. 89.
2 Быховский., Осмотр места происшествия. Справочник,- Москва, 1982, p. 89.
3Ciopraga A., Criminalistica – tratat de tactica, – Iaşi, 1996, pg. 77.
1 Яблоков К.П., Криминалистика, – Mосква, 1996, p. 589.
1 Gross H., Instrucţiuni pentru anchetări judiciare, 1893, p.76.
2 Торвальд Ю., Век криминалистики,- Москва, 1991, p. 98.
1 Крылов И.Ф., В мире криминалистики.- Ленинград, 1980, р. 196.
1 Aлексеев П., Понятие микрообъектов их обнаружение, фиксация и изъятие. Лекция.