La interogatoriu, în conformitate cu art. 1151 C.P.P.R.M. se foloseşte înregistrarea sonoră şi video. Acest articol prevede că în baza hotărîrii anchetatorului penal la interogarea învinuitului, bănuitului, martorului sau părţii vatămate pot fi aplicate înregistrări sonore şi înregistrări video. Înregistrarea sonoră şi înregistrare video pot fi aplicate, de asemenea, la interogarea învinuitului, bănuitului, martorului sau părţii vătămate.
Anchetatorul penal i-a hotărîrea privind înregistrarea sonoră şi înregistrarea video şi comunică persoanei interogate faptul acesta înainte de interogatoriu.
Înregestrarea sonoră şi înregestrarea video trebuie să reflecte datele menţionate în articolul 115, alineatul doi, din prezentul Cod, precum şi întrega desfăşurare a interogatoriului. Nu se admite înregistrarea sonoră sau înregistrarea video a unei părţi din interogatoriu, precum şi repetarea specială pentru înregestrarea sonoră sau înregistrare video a declaraţiilor făcute în cadrul aceluiaşi interogatoriu.
După terminarea interogatoriului înregistrarea sonoră şi înregistrarea video se reproduc în întregime în faţa persoanei interogate. Completările la înregistrarea sonoră şi la înregistrarea video a declaraţiilor făcute de persoana interogată se înregistrează de asemenea pe fonogramă şi pe casetă video. Înregistrarea sonoră şi înregistrarea video se încheie cu declaraţia persoanei interogate, care confirmă justeţeia lor.
Declaraţiile obţinute în timpul interogatoriului cu aplicarea înregistrării sonore şi înregistrării video se înscriu în procesul – verbal al interogatoriului în conformitate cu prevederile prezentului Cod. Procesul – verbal al interogatoriului trebuie să conţină de asemenea: menţiunea privitoare la aplicarea înregistrării sonore şi înregistrării video şi informarea asupra acestui fapt a persoanei interogate; date cu privire la mijloacele tehnice şi condiţiile înregistrării sonore şi înregistrării video; declaraţia persoanei interogate privind aplicarea înregistrării sonore şi înregistrării video; menţiunea privind reproducerea înregistrării sonore şi înregistrării video în faţa persoanei interogate; certificarea justeţii procesului – verbal, a înregistrării sonore şi înregistrării video de către persoana interogată şi anchetatorul penal. Fonograma şi caseta video se păstrează în dosar şi după terminarea anchetei preliminare se sigilează.
În caz de reproducere a înregistrării sonore şi înregistrării video a declaraţiilor la efectuarea unui alt act de urmărire, anchetatorul penal să facă despre aceasta o menţiune în procesul – verbal al actului de urmărire respectiv.1 Tactica înregistrării sonore a ascultării persoanelor în cadrul urmăririi penale este determinată în mare măsură de natura ascultării, de posibilităţile tehnice de înregistrare şi de reproducere a sunetului.
Unul din principalele rezultate ale folosirii înregistrării sonore în cursul ascultării persoanelor este fixarea cea mai completă a conţinutului şi formei relatărilor celui ascultat. Inregistrarea sonora are ca scop fixarea completă a declaraţiilor persoanelor ascultate şi nu permite denaturarea acestora pe parcursul soluţionării cauzei. La rîndul sau, acest lucru oferă posibilitatea de a nu se face întreruperi pentru consemnarea sau pentru întocmirea în ciornă a procesului-verbal de ascultare, chiar atunci cînd ascultarea este de durată mai lungă şi prin aceasta, posibilitatea ca ascultarea să dicurgă în ritmul unei discuţii obişnuite. Toate acestea prezintă importanţă pentru realizarea unui contract psihologic poziiv cu persoana ascultată care de multe ori, atunci cînd este îtntreruptă sau i se cere să vorbească mai rar, se derutează şi pierde firul expunerii.
Pe langa aceasta, întreruperile pe parcursul ascultării, în situaţia în care cel ce este ascultat face declaraţii mincinoase, îi înlesnesc acestuia posibilitatea de a analiza cele relatate anterior, şi, prin aceasta, posibilitatea, de a nu da greşi, de a comite inadvertenţe în explicaţiile sale. Persoana ascultată, dacă este inzestrată cu spirit de observaţie, poate sa-şi dea seama, în timp ce anchetatorul penal îşi face unele însemnări, ce anume îl interesează în mod deosebit care sunt împrejurările cărora acesta le acordă importanţă.
Or, cunoaşterea acestor împrejurări de către cel ascultat de multe ori nu intră în planurile tactice ale anchetatorului penal.
Practica demonstrează că audierea fără întreruperi, activă, îmbinată cu înţelegerea faptului că se consemnează fiecare cuvînt, exercită o influenţă pozitivă asupra celui ascultat. Acesta gîndeşte mai bine răspunsprile pe care le dă, îşi modifică mai rar declaraţiile iniţiale şi la consemnarea relatărilor nu suţine niciodată că el nu a spus aşa sau a fost înţeles greşit, deoarece îşi dă foarte bine seama că în condiţiile înregistrării sonore fiecare raspuns pe care I-a dat anterior poate fi uşor reprodus şi verificat.
Anchetatorul penal trebuie, de asemenea, să capete experienţa înregistiarii sonore. Fără suficiente deprinderi el se gîndeşte, uneori, mai mult la aspectul exterior al ascultarii şi la respectarea tuturor regulilor procesuale, decît la tactica eficientă de realizare a ascultării. În legătură cu aceasta capătă o importanţă deosebită un plan de ascultare bine pus la punct şi pregătirea prealabila în scris a principalelor întrebări. Este indicat un ghid privind ordinea de desfăşurare şi consemnare a declaraţiilor cu înregistrare sonora, inclusiv formularea orientativă a părţii introductive, a explicării drepturilor persoanei ascultate şi alte texte ce urmează a fi rosite de anchetatorul penal.
În realizarea înregistrării sonore sporeşte importanţa formulării clare a întrebărilor care, de regulă, trebuie să fie puse după ce persoana ascultată a răspuns la întrebarea precedentă sau după ce a terminat fraza. Acest lucru este important nu numai pentru a nu-l deruta pe cel ascultat, dar şi pentru faptul ca dacă vocile se suprapun, înregistrarea sonoră devine de neînţeles. Înregistrarea sonoră poate fi realizată deschis, în faţă sau în secret cînd cel ascultat nu vede nici magnetofonul, nici microfonul, ceea ce însă, nu-l scuteşte pe anchetatorul penal de obligaţia de a-i aduce la cunoştinţă celui ascultat că declaraţiile sale se înregistrează. Această chestiune reprezintă şi un aspect tactic. Magnetofonul aşezat la vedere distrage de obicei atenţia celui ce este ascultat. El trebuie să se obişnuiască cu microfonul. Legat de aceasta, indicat ar fi ca, întotdeauna magnetofonul să nu fie aşezat la vedere, iar microfonul să fie mascat de un obiect oarecare. O asemenea recomandare nu este însă valabilă în toate cazurile, deoarece la ascultările ulterioare cînd nu se mai recurge la înregistrarea sonoră a declaraţiilor, unele persoane ascultate iniţial cu folosirea în faţă a înregistrării sonore, nu mai cred acest lucru şi în cursul discuţiilor cu anchetatorul penal se abţin de a face afirmaţii care " nu sunt pentru procesul-verbal " (nu se consemneaza-n.trad.), discuţii lipsite de importanţă pentru stabilirea contactului psihologic cu persoana ascultată. Prin urmare, în unele cazuri, în funcţie de trăsăturile de caracter ale celui ascultat, de exemplu, în cazurile cînd acesta este deosebit de suspicios şi neîncrezator, este mai corect din punct de ve-dere tactic că microfonul să fie aşezat la vedere. Mai bine este înregistrarea sonoră să nu fie folosită la prima, ci la ascultările ulterioare cînd s-a stabilit deja cu aproximaţie valoarea declaraţiilor şi cănd anchetatorul penal are o viziune mai clara asupra situaţiei urmăririi penale, cînd el se poate, deci, pregăti mai bine pentru ascultare. Uneori din considerente de ordin tactic este indicat ca înregistraria sonoră să fie folosită la prima ascultare. Este cazul ascultare persoanei care se autodenunţă şi care, într-o răbufnire de sinceritate dă în vileag mai multe fapte din activitatea sa infracţională, pentru că, ulterior, să regrete că a fost sinceră şi să încerce, retractîndu-şi declaraţiile, să-şi diminueze răspunderea. Este de asemenea indicat să se folosească înregistrarea sonoră a primei declaraţii şi în cazul părţilor vatămate în cauzele privind violul, deoarece, după un timp oarecare sub înfluenţa rudelor celui care a săvîrit violul, ele pot schimba declaraţiile sincere iniţiale.
Aceasta este valabil şi în ce priveşte prima ascultare a celor în legătură cu care există temerea că, pe viitor, sub influenţa unor persoane interesate în soluţionarea cauzei într-un anume mod, sau din alte cauze, îşi pot schimba declaraţiile adevărate. Cunoaşterea faptului că declaraţiile sunt consemnate cu folosirea înregistrarii sonore, îl determina pe cel ascultat să opună o rezistenţă mult mai activă faţă de încercările de a-i face să-i le retracteze. În cazul, în care totuşi declaraţiile au fost retractate reproducerea fonogramelor permite o apreciere mai obiectivă a veridicităţii lor.1
Incontestabil este necesară înregistrarea sonoră a declaraţiilor şi cu ocazia ascultării unei persoane atunci cînd starea sănătăţii acesteia ori alte împrejurări, de exemplu, faptul că în viitorul apropiat acestă persoană va fi plecată într-o delegaţie pe o perioadă mai mare de timp, creează temerea că prezentarea în continuare a acestei persoane pentru a fi ascultată, este îngreunată.
Din considerente de ordin tactic este indicat ca întegistrarea sonoră să fie folosită atunci cînd o persoană este ascultată prin interpret, precum şi în cazurile ascultării unor persoane cu un grad scăzut de şcolarizare şi a unor persoane oarbe care nu pot lua cunoştinţă direct de conţinutul procesului-verbal de ascultare. Pe baza fonogramei ascultării este uşor de verificat declaraţiile celor ascultaţi, corectitudinea traducerii sau citirea defectuoasă a procesului-verbal.
La înregistrarea sonoră nu este indicat de obicei să se înceapă ascultarea imediată a celui care a fost invitat în cabinetul de anchetă. Persoanei ce urmează a fi ascultată trebuie să i se ofere puţin răgaz pentru a se familiariza, de exemplu, întreţinîndu-se cu acesta o discuţie pe o temă oarecare, în caz contrar la început ascultarea este imprecisă, persoana ascultată răspunde crispat, cu pauze mari, ceea ce la ascultarea fonogramei poate crea impresia unei lipse de obiectivitate a anchetei penale.
Există particularităţi ale tacticii inregistrării sonore şi în cazul ascultării unor părţi vătămate şi martorilor minori. Un copil nu trebuie să ştie despre înregistrarea sonoră, deoarce atunci cînd se convinge de faptul că relatarea sa este înregistrată, el începe uneori să fabuleze străduindu-se să relateze ceva care, după părerea sa pare a fi deosebit de interesant. De aceea, înregistrarea declaraţiilor trebuie să se facă cu magnetofonul şi microfonul ascuns, făcîndu-se cunoscut reprezentantului legal al copilului sau pedagogului prezent la ascultare că se foloseşte inregistrarea. După înregistrarea părţii introductive a ascultării, copilul este invitat în încăpere. Este indicat ca un minor să fie ascultat nu în cabinetul de anchetă, ci într-un cadru obişnuit pentru copil, de exemplu, acasă la el, în una din camerele de la grădiniţă de copii.
La înregistrarea sonoră a ascultării copiilor trebuie să se ţină cont de următoarele particularităţi: unii copii sunt necomunitativi şi vorbesc în cuvinte puţine, răspunzînd la întrebari uneori, prin gesturi, făcînd din cap. Persoanele prezente se conving uneori de felul de a reacţiona la întrebarea pusă minorului, prin mimica acestuia. Pe fonogramă bineînţeles aceste date nu apar, deşi la consemnarea declaraţiilor toate acestea trebuie avute în vedere. Ca urmare declaraţia consemnată în scris va conţine mai multe informaţii decît materialele de înregistiare sonoră şi în continuare persoanele care ascultă fonograma pot avea impresia că declaraţia scrisă nu este obiectivă. Anchetatorul penal trebuie să ţină seama de acest lucru şi să consemneze în mod obligatoriu în declaraţia scrisă reacţia copilului la întrebările ce i se pun.
Nu trebuie să se renunţe la înregistrarea sonoră a declaraţiilor unui copil introvertit, care se exprimă în cuvinte puţine. Tocmai în acest caz este extrem de important să se fixeze corect fiecare cuvînt al copilului, să se înţeleagă în ce cadru şi ca răspuns la ce întrebare a fost rostit.
Sunt cazuri cînd în prezenţa anchetatorului, un copil refuză să relateze împrejurările de care are cuoştinţă. În asemenea situaţii anchetatorul poate să roage pe careva dintre persoanele apropiate copilului să vorbească cu acesta şi să facă înregistrarea sonora în secret. Datorită fonogramei el are posibilitatea să verifice exactitatea redării conţinutului răspunsurilor de către persoana care a purtat discuţia cu minorul. Din punctul nostru de vedere materialele de înregistrare sonoră trebuie să fie anexate la dosar ca probe materiale.
Posibilităţile tactice considerabile îi oferă anchetatorului penal reproducerea materialelor de înregistrare sonoră pe parcursul desfăşurării ascultării sau în cadrul altor activităţi de anchetă penală, precum şi a fonogramelor – probe materiale şi a fonogramelor - înscrisuri în sensul restrîns al acestei noţiuni. Dacă la o întrebare care se referă la precizarea unor elemente ale declaraţiilor, persoana ascultată va susţine că pe parcursul acestei ascultări sau al unei activităţi de anchetă penală efectuate anterior, ea nu a făcut asemenea declaraţii este indicat, să i se reproducă partea respectivă a fonogramei şi să i se propună să dea explicaţii în legatură cu conţinutul acesteia. Dacă pe parcursul unor activităţi de anchetă penală efectuate cu folosirea înregistrării sonore, persoana ascultată a făcut declaraţii diferite, este util să i se reproducă una după alta porţiunile respective ale fonogramei, acordîndu-se ateniţie contrazicerilor din cuprinsul acestora. Practica a demonstrat că, de multe ori, un asemenea mod de a proceda serveşte la stabilirea adevărului.
Vorbind despre aplicare a mijlocelor tehnice în cadrul efectuării unor activităţide urmărire penală la cercetarea furturilor săvîrşite prin pătrundere, nu putem trece cu vedere aparate speciale de tip poligrafic. Poligraful este un mijloc de apriciere a sincerităţii sau nesincerităţii celor ce se compar în procesul penal în difirite calităţi. În R.M. acest aparat nu se foloseşte şi respectiv nu constituie mijloc de probă, însă în multe ţări el constituie o practică curentă şi relativ recent se utilizează şi în Romania.
Constatarea stresului cu ajutorul poligrafului nu înseamnă o nesocotire a prezumţiei de nevinovaţie deoarece sunt anumite acte procesuale sau activităţi operative de strîngere a probelor ( percheziţia, ridicarea de obiecte şi înscrisuri ) care, deşi au un evident caracter de constrîngere, nu aduc atingere prezumţiei de nevinovaţie, prezumţie care operează în favoarea învinuitului sau inculpatului pînă la pronunţarea unei hotătîri judecătoreşti definitive.
Poligraful înregistrează modificări fiziologice ale organismului, provocate de diverse stări emoţionale ce însoţesc simularea. Încercarea de simulare reclamă un efort voluntar ce declanşează stări emoţionale, unele supuse observaţiei directe ( modificări ce ţin de compartamentul aparent al emoţiei, manifestate în limbajul vorbit sau cel gestual, în activitatea de mişcare a membrelor sau a corpului, în expresivitatea feţei ), altele indirect, prin depistarea reacţiilor psihofiziologice ( modificarea ritmului pulsului, creşterea tensiunei arteriale etc. ).
Detectorul de simulare poate constitui un auxiliar al organelor judiciare la efectuarea unei importante activităţi: ascultarea persoanelor în procesul - penal chemat să contribuie la evidenţierea pe cale fiziologică a unor stări, situaţii, împrejurări, indicii, care în urma unui complex proces de analiză şi sinteză a datelor existente în cauză, să ofere organelor ce înfăptuiesc justiţia posibilitatea de a desprinde concluzii cu privire la sinceritatea sau nesinceritatea persoanei ascultate.1
În cadrul percheziţiei cu excepţia truselor criminalistice pot fi folosite următoarele mijloace tehnice: aparatul de fotografiat şi camera de filmat video.
Fotografia de percheziţie se execută în scopul prezentării unei imagini de ansamblu a locului percheziţionat, fixării obiectelor sau documentelor descoperite, precum şi a locurilor tainice, ascunzătorilor amenajate în mod special. Din punct de vedere metodic, fotografia de perheziţie este analogică celei aplicate în cadrul cercetării la faţa locului. Astfel, fixarea fotografică a tabloului de ansamblu al şocului percheziţionat se realizează prin fotografierea încăperii sau a spaţiului deschis în perimetrii cărora s-a desfăşurat activitatea de cautare. Ordinea realizării acestor fotografii corespunde totalmente celei a fotografiei – schiţă a locului faptei.
Locurile tainice, ascunzătorile se fotografiază în momentul descoperirii obiectelor, valorilor sau documentelor ce interesează cauza, înainte ca aceasta să fie scoase de acolo. Dacă se consideră importantă demonstrarea dimensiunelor şi a modului de amenajare a locurilor de tăinuire, la fotografierea lor se va aplica metoda metrică. Pentru a obţine o imagine perfectă, locurile tainice amenajate în pereţi, ziduri şi alte obiecte de construcţie, în obiecte de mobilă sau în mijloace de transport ş.a., se vor fotografia din poziţia în care obiectivul aparatului cade perpendecular pe zona din centru a suprafeţei fotografiate. Obiectele descoperite şi ridicate prin percheziţie se fotografiază împreună şi fiecare în parte, evidenţiindu-se caracteristicile lor generale şi particulare, atributele ce le individualizează. Obiectele cu semne de fabricare, marcate cu cifre sau cu alte inscripţii, bancnotele, biletele valutare şi hîrtiile de valoare, actele de identitate etc. se fotografiază astfel ca aceşti indici să se observe distinct.
Un alt procedeu tehnic important reprezintă înregistrarea videomagnetică ( vezi anexa 6 ). Datorită posibilităţilor de a reda cu fidelitate aspectul locului percheziţionat, momentele de căutare şi descoperire a obiectelor ce interesează cauza, înregistrarea videomagnetică în practica organelor de urmărire penală, îşi găseşte o aplicare tot mai vastă, în special, în cazurile percheziţiilor dificile sau a căror efectuare prezintă un grad sporit de complexitate.
Printre mijloacele tehnice de fixare a prezentării spre recunoaştere, pe primul plan se situiază fotografia judiciară. Pentru a se asigura fixarea celor mai semnificative momente şi a rezultatelor recunoaşterii, în cadrul acestei activităţi este indicat să se realizeze trei fotografii: a persoanelor sau obiectelor prezentate în grup care să demonstreze măsura în care s-au respectat cerinţele ligii ( art. 145, C.P.P.R.M. ) privind calităţile persoanelor ori ale obiectelor din grupul de prezentat ; a momentului cînd cel ce recunoaşte indică persoana sau obiectul identificat, din care să rezulte că din grupul prezentat a fost recunoscută o anumită persoană sau obiect, a persoanei sau obiectul recunoscut, executată în modul în care să redea elementele caracteristice ale acestora, dacă identificarea se bazează pe caracteristice cromatice, este indicat să se recurgă la fotografia color.
Un mijloc modern folosit cu mult succes în cadrul prezentării spre recunoaştere, este înregistrarea videomagnetică. Principalul ei avantaj este în capacitatea videofonogramei judiciare de a reda sincronic şi simultan imaginea şi declaraţiile celor ce participă în mod activ la realizarea recunoaşterii. Din perspectivă tactică, fixarea pe bandă videomagnetică presupune, ca şi în cazul fotografiei judiciare, fixarea grupului prezentat, a momentului de recunoaştere, a persoanei sau obiectului recunoscut şi, în mod deosebit, a declaraţiilor celui ce a făcut recunoaşterea.1
Mijloacele tehnice folosite la reconstituirea faptei – un mijloc eficace de fixare a rezultatelor reconstituirii, ca şi în cazul altor activităţi de procedură penală, îl constituie fotografia judiciară operativă. Fotografiile efectuate pe parcursul reconstituirii sunt destinate să imagineze condiţiile în care s-a desfăşurat activitatea experementală, şi să demonstreze momentele principale ale reconstituirii şi rezultatele obţinute pe cale experimentală. Fotografia locului unde s-a efectuat reconstituirea demonstrează măsura în care condiţia menţionată a fost respectată. Fotografia are valoare şi pentru fixarea şi înfăţişarea celor mai importante secvente şi a rezultatelor reconstituirii.
Aceste fiind spuse, putem semnaliza că de obicei, în legătură cu efectuarea reconstituirii se realizează trei fotografii: a împrejurărilor în care se desfăşoară acţiunile experimentale, a momentelor principale şi a rezultatelor la care s-a ajuns. Astfel, în cazul verificării pe cale experimentală a vizibilităţii, înainte de a proceda la experimentarea propriu - zisă a posibilităţii de a observa, se va fotografia locul în care urmează să se desfăşoare reconstituirea, aplicîndu-se regulile fotografiei-schiţă. Ulterior, din punctul unde se află observatorul, se va executa o fotografie spaţială care obiectiv confirmă sau infirmă declaraţiile martorului sau ale victemei infracţiunei. Cu aceeaşi situaţie ne confruntăm şi în cazul reconstituirii iniţiale în vederea posibilităţii de a exercita anumite acţiuni ( străbaterea unui spaţiu într-o unitate de timp, pătrunderea sau ieşirea dintr-un loc, scoaterea anumitor obiecte dintr-o încăpere etc.). Înainte de a proceda la efectuarea operaţiilor experementale, încăperea sau locul deschis, determinate pentru realizarea reconstituirii, se vor fotografia în ansamblu, insistîndu-se, în special, asupra elementelor refăcute ale acestora. Apoi se vor fotografia momentele culminante ale acţiunelor experementale şi rezultatul final. Organul de cercetare este obligat să aleagă acele secvente din activitatea experementală care fixate fotografic prezintă importanţă pentru înţelegerea procesului – verbal.
O sursă modernă de fixare, cu care actualmente sunt dotate practic toate organele abilitate cu cercetarea infracţiunelor, reprezintă aparatura videomagnetică. Înregistrarea videomagnetică a reconstituirii în special, în cazul verificării pe cale experementală a posibilităii efectuării anumitor acţiuni asigură redarea într-o formă accentuată a celor mai importante momente ale activităţii experimentale prin aplicarea procedeului " stop-cadru ", şi fixarea concomitentă a acţiunelor fizice şi a fenomenelor sonore ce le însoţesc.
În fine, dacă se experimentează condiţiile de audibilitate, se pot efectua înregistrări fonice. În acest scop este indicat să se folosească un dictofon, care să funcţioneze pe întregul parcurs al reconstituiri într-un singur regim tehnic de înregistrare.
1 C.P.P.R.M. art. 115/1.
1 Ursu i., Cristescu I., Ghidul procurorului criminalist,-Timişoara 1994, p.78.
1 Ciopraga Aurel, Iacobuţă Ioan, Criminalistica,-Iaşi, 1997, p.320.
1 Doraş S., Criminalistica, –Chişinău 1999, p. 149.