1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Dreptul penal ca ramură de drept

Dreptul penal este ramura de drept , ca sistem al normelor juridice penale care reglementează relaţiile de apărare socială.El se mai poate defini şi ca aiatemul normelor juridice care reglementează relaţiile de apărare socială prin interzicerea ca infracţiuni, sub sancţiuni specifice denumite pedepse,a faptelor periculoase pentru valorile sociale , în scolpul apărării acestor valori fie prin prevenirea infracţiunilor , fie prin aplicarea pedepselor celor care le săvârşesc .

Ca ramură de drept , dreptul penal nu reprezintă doar o sumă de norme juridice , ci un ansamblu de norme juridice structurat în sistem , după criterii ştiinţifice în jurul unor norme cu caracter de principiu şi pe instituţii fundamentale ale dreptului penal-infracţiunea, sancţiunile de drept penal şi răspunderea penală.

Necesitatea dreptului penal nu poate fi pusă la îndoială ; ea este determinată de necesitatea apărării valorilor sociale , existenţa fenomenului infracţional şi necesitatea combaterii lui şi de necesitatea reglementării juridice a acţiunii de apărare a valorilor sociale.

 

Infracţiunile şi sancţiunile de drept penal

 

 

                Conceptule de infracţiune în ştiinţa dreptului penal este folosit sub mai multe accepţiuni .

           

            Într-o accepţiune infracţiunea este o faptă a omului prin care se înfrânge o normă imperativă , se aduce atingere ( se vatămă ori se periclitează ) unei anumite valori sociale şi pentru care cel ce a săvârşit o astfel de faptă urmează să suporte o pedeapsă.În această acceptţiune infracţiunea îmbracă forme concrete de : trădare comisă de x , ucidere comisă de y , furt comis de y..

            Fapta săvârşită în realitatea socială este infracţiune numai în măsura în care corespunde normei prevăzute în legea penală , adică îndeplineşte condiţiile cerute de norma de incriminare pentru a fi socotită , ca atare ( infracţiune ).

PEDEPSELE
Noţiune

           

            În cadrul sancţiunilor de drept penal un loc important ocupă pedeapsa care e singura  sancţiune penală şi este menită să asigure restabilirea ordinii de drept încălcată prin săvârşirea d infracţiuni.

            Pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare , prevăzută de lege , aplicată de instanţa judecătorească infractorului în scopul prevenirii săvârşirii de infracţiuni .

Trăsăturile pedepsei reţinute în definiţia de mai sus se regăsesc şi în definiţia legelă dată acesteia prin dispoziţia art.52 C.p , unde se arată că:  ,, Pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului . Scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni”.

Ca măsură de constângere , pdeapsa implică deci o suferinţă (aflicţiune) , o privaţiune sau o restângere de drepturi civice , o privaţiune de bunuri , o privaţiune de libertate , uneori în cazuri excepţionale chiar de viaţă în unele ţări.

Caracteristici

  1. Prin caracterul său de constângere pedeapsa se diferenţiază de celelalte sancţiuni de drept penal
  1. este un mijloc de reeducare (prin aplicarea pedepsei nu se urmăreşte doar repromarea infractorului ci şi formarea la acesta a unei atitudini faţă de valorile sociale)
  1. este prevăzută de lege
  1. se aplică numai de instanţele judecătoreşti
  1. se aplică numai infractrului (persoanei care a săvârşit infracţiunea )
  1. se aplică în scolpul prevenirii de noi infracţiuni

Scopul şi funcţiile pedepsei

 

 

 

  1. Scopul pdespsei este consacrat în dispoziţiile art.52 al.1 din Codul penal unde se arată că “ Scopul pepdepselor este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni”

Prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni se realizează atât pentru cel căruia i se aplică o peapsă care este menită să asigure constrângerea şi reeducarea infractorului( prevenţie specială )

  1. Funcţiile pedepsei:

-     de constrângere (art 52 C.p)

  • de reeducare (pdeapsa în dreptul penal încetează să mai fie o pură retribuţie –rău pentru rău)
  • de exemplaritate ( fermitatea cu care a fost pedepsit infractorul exercită o influneţă pozitivă asupra altor indivizi care cor fi determinaţi astfel să nu săvârşească infracţiuni căci pedeapsa va fi inevitabilă )
  • de eliminare ( constă în înlăturarea temporară sau definitivă a condamnatului din cadrul socităţii )

         Felurile pedepselor

 

Principalele sancţiuni de drept penal –pedepsele-  au mai multe forme:principale , pedepse complimentare  şi accesorii.

                Pedepsele principale sunt de sine stătatoare , au rolul principal în sancţionarea infractorului

            Pedepsele complimentare sunt acele pedepse care au rolul de a complini , completa represiunea şi sunt aplicabile numai pe lângă o pedeapsă principală.

                Pedepsele accesorii sunt un accesoriu al pedepsei principale, decurg din pedeapsa principală.

Pedepsele principale

 

 

 

            Pedepsele principale sunt cele care au rolul important în sancţionarea infractorului

,  care sunt prevăzute în lege pentru orice infracţiune , ce se pot aplica singure sau însoţite

de  alte pedepse complimentare şi de alte sancţiuni de drept penal.

           

              Felurile pedepselor principale

 

 

 

            Pedepsele principale în dreptul penal român  sunt prevăzute expres în articolul 53 Cod penal astfel cum a fost modificat prin dispoziţiile Legii nr.140 din 5 noiembrie 1996, care consacră implicit o scară a acestora

            Sunt astfel pedepse principale :

  1. detenţiunea pe viaţă
  1. închisoarea de la 15 zile până la 30 de ani
  1. amenda de la 100.000 la 50.000.000 lei

Deci pedepsele principale din legislaţia română în ordinea gravităţii lor sunt:

detenţiunea pe viaţă , închisoarea şi amenda.

                    

Detenţiunea pe viaţă

 

Noţiune

Detenţia pe viaţă este o pedeapsă principală şi reprezintă cea mai severă pedeapsă din legislaţia penală actuală.Constă în lipsirea de libertate a condamnatului pentru restul vieţii lui.

            Pedeapsa detenţiunii pe viaţă  este privativă de libertate ,dar nu cu caracter temporar cum este închisoarea ,ci cu caracter perpetuu.

            Detenţiunea pe viaţă a fost introdusă prin Decretul Lege nr.6 din 7 ianuarie 1990 al Consiliul FSN.Ea este o pedeapsă principală ,prevăzută în Codul Penal art.53 lit.a:art.55 .

            În codul penal pedeapsa cu detenţiunea pe viaţă este prevăzută spre exemplu:pentru infracţiuni grave contra siguranţei statului(art.155-163) şi art.167. C.p) ,pentru infracţiuni de omor deosebit de grav (art.176 C.p), pentru infracţiuni grave contra siguranţei transporturilor (distrugerea şi semnalizarea falsă care a avut ca urmare o catastrofă pe calea ferată) ,pentru unele infracţiuni grave contra capacităţii de apărare :capitualrea ,părăsirea câmpului de luptă,unele infracţiuni contra păcii şi omenirii.

                Pedeapsa cu detenţiunea pe viaţă este prevăzută şi în legile penale speciale pentru fapte deosebit de grave : împiedicarea exploatării aeronavei(art.107) , impiedicarea exploatării navei(art.123 al.3 din Decretul nr.443/1972 privind navigaţia civilă)

            Pedeapsa cu detenţiunea pe viaţă este prevăzută alternativ cu pedeapsa închisorii de până la 25 de ani pentru marea majoritate a infracţiunilor , oferind largi posibităţi de individualizare judiciară şi recurgerea la pedeapsa cu detenţiunea pe viaţă numai în cazuri extreme .Pedeapsa cu detenţiunea pe viaţă nu este alternativă cu închisoarea ci unică în două cazuri :pentru infracţiunea de genocid , săvârştă în timp de război (art.357 al.2 C.p )

Şi pentru infracţiunea de tratamente neomenoase săvârşite pe timp de război (art. 358 al.4 C.p).

            Spre deosebire de pedeapsa cu moartea , detenţiunea pe viaţă are avantajul că poate fi retrasă în caz de eroare judiciară.

            Detenţiunea pe viaţă este o pedeapsă absolut determinantă şi sub aspect că nu poate fi adaptabilă.

NEAPLICAREA PEDEPSEI DETENŢIUNII PE VIAŢĂ.

 

 

 

 

1.Detenţiunea pe viaţă nu va putea fi aplicată dacă infractorul , la data pronunţării hotărârii de condamnare a împlinit vârsta de 60 de ani (art. 55 C.p) În acest caz se aplică o pedeapsă cu închisoarea de 25 de ani şi interzicerea unor drepturi pe durata ei maximă.

2.Pedeapsa detenţiunii pe viaţă nu se aplică nici infractorului minor (art.109 al.2 C.p)

 

 

            Toate infracţiunile pentru care este prevăzută detenţiunea pe viaţă au şi pedepse alternative cu închisoare între 15 şi 25 de ani (se dispune dacă instanţa optase ,între cele două pedepse alternativi  , pentru pedeapsa detenţiunii pe viaţă , pedepsă pe care nu o poate aplica )

            A decide astfel , ar însemna să se creeze de la început o situaţie mai grea pentru infractorul în vârstă de peste 60 de ani fără a ţine seama de circumstanţe care ar fi

determinat instanţa să aleagă dintre cele două  pedepse alternative , pe cea care prevedea închisoarea între 15-25 de ani:

           

            Aceleaşi raţiuni pot fi invocate şi în cazul prevăzut de art. 109 al.2 C.p – când instanţa alege pedeapsa închisorii , dintre cele două alternative , ar putea aplica minorului pedeapsa închisorii între 5 şi 12 ani faţă de situaţia când alegând pedeapsa detenţiunii pe viaţă pe care nu o poate aplica, va aplica pedeapsa închisorii de la 5 la 29 de ani.

 

 

Bibliografie:

Drept Penal Român-Parte Generală –prof. Univ. dr.  Constantin Mitrache

Cod penal

Cod de Procedură Penală

Loading...